Astăzi debutează campania electorală. E singurul moment când politicienii te caută. Dacă nu o fac personal, atunci prin acoliți.
De când s-a inventat comunicarea electronică, vechea și ruginita cutie poștală de la parter primește doar felicitări contra cost. CEZ, Engie, Apă și Canal, ANAF se înghesuie să ți le ofere. Toate îți spun că e musai să vâri mâna în porfeu.
Dar la câțiva ani odată te pomenești cu răvașe de dragoste frumos colorate de la politruci. Îți zâmbesc din fotografii retușate, îți “scriu” din inimă un mesaj că voi face și voi drege, doar, doar îți vor găbji votul. E momentul rar în care ei sunt la mâna ta.
Bunăoară Olguța noastră mai vrea o tură. E normal, la ce impozite mărunte avem, ce investiții tech și dezvoltare economică emană urbea, e îndreptățită să ne bată la ușă. La mine n-a venit personal, a trimis gușterii de prin preajma-i.
I-am admirat bannerele de prin oraș. O campanie…matematică. Cuvintele au fost înlocuite cu cifre ca să ne arate cât de bună a fost (kilometri de șosea sau aducțiune de apă, nu mai știu, aeroport de talie mondială, investiții). Vorbele sunt de prisos, cifrele “vorbește”. Un soi de comunicare chinuită, fadă, greu de perceput și mai greu de reținut. Pliantele domniței cu pricina sunt simple, dacă nu chiar simpliste: mecla ei pe față și calendarul pe dos.
Doar că Olguța, în pofida vârstei (dacă nu mă-nșel în toamnă bate jumate de veac) are lacune de memorie. Spre exemplu, uită să ne spună cum se face că în postul de director cu salariu baban al Aeroportului Craiova e taman cumnatu’, ori că impozitele au crescut teribil – ca să nu mai amintesc că prețul ridicării gunoiului “a dus firma pân la cer” vorba unor clasici în viață. Sau că printre case răsar blocuri nenorocite. Și câte de mine neștiute or mai fi.
Din “opoziția” locală îi face concurență Nicolae Giugea, că la nivel național e înfrățirea între popoare. Opoziție… vorbă să fie.
Pliantele domniei sale nu îndrăznesc să-și acuze cu nume și prenume contracandidata (cel pe care l-am primit eu povestea despre creșterea birurilor, că de impozite nu poate fi vorba). Am înțeles până la urmă, treaba e cu subiect subînțeles. Mai mult, în privința panotajului a fost exilat la ieșirea din oraș sau dincolo de ea până hăt departe, de zici că omul candidează pentru Coșoveni. Că deh, așa e când cel ce dă autorizația e arbitru dar și jucător. Se vădește că edila noastră s-a hrănit mult din clasicii literaturii politice de secol XVIII. Iubește democratura, ce mai.
Nicolae Giugea făcea bine dacă rămânea în Forța Dreptei. Astăzi ar fi fost susținut de Alianța Dreapta Unită cu șanse de succes. Cum Alianța e pe val – chit că ni se ascunde asta cu orice preț la televiziunile năimite și cum Craiova nu e totuși Bâzdâna, județul Dolj ar fi fost mai bine, chit că așa numiții liberali craioveni ar fi venit cu un neica nimeni contracandidat. În două rânduri prefect, deputat, universitar, fără dosare după știința mea, Nicolae Giugea are notorietate locală. Poate nu la nivelul Olgăi “Korbut”, dar orișicât.
Cât despre restul candidaților n-are rost să cheltuim din traista cuvintelor. Cum vin așa se vor duce în uitare: nevăzut, necunoscut.
De fapt, ce sunt alegerile politice? Sunt o forfotă temporară unde dorința câtorva de a poseda puterea e cu mult mai mare ca a celorlalți. Uneori, această vrere atinge dimensiuni patologice.
Și nu neapărat pentru a parveni social și material, ci mai cu seama de a fi cei ce dirijează totul.
Puterea poate fi un lucru înspăimântător, pentru că tirania e doar la un pas distanță. Dar poate fi înfricoșător inclusiv pentru cel ce a avut-o mulți ani și dintr-o dată o pierde. Ia imaginați-vă că de săptămâna viitoare Olguța ar redeveni jurnalistă la o obscură gazetă locală? Ori Nicolae Giugea “doar” profesor universitar? Depresie totală și irevocabilă. Dar nu va fi cazul.
Alegerile românești cel puțin, perpetuează la putere aceleași specimene, cu aceleași camarile, cu aceleași obiceiuri – mai mult proaste decât bune și al căror ultim, neînsemnat obiectiv e binele cetățeanului.
Ce vom face peste fix o lună? Vom trimite în parlamentul local și în cel european niște inși care în marea lor majoritate n-au nicio legătură cu problemele noastre și nici nu vor să aibă, dar cărora demnitățile le vor oferi privilegii enorme. Am auzit de cazul cuiva despre care nu am dubii că a vârât bani cu nemiluita în partidul proptea. Tot interesul persoanei cu pricina, altfel capitalistă cu acte în regulă, era ca prin puterea conferită de Ion, Gheorghe, Vasile ori Lenuța să-și angajeze odraslele la..stat. Sună fără perspectivă pentru noi, nu?
Pe undeva te simți răcorit când în campanie îi vezi mielușei prin piețe, târguri și oboare ori pe la poartă. Dintr-o dată le dispare aroganța că le știu pe toate. De fapt știu mai nimic. De data asta, măcar o dată la patru ani, avem NOI posibilitatea să fim aroganți și să le spunem răstit: “Valea!”.
Oricum, după ce trece încleștarea și orgasmul e consumat, își vor relua năravurile. Ne vor privi iarăși ca pe niște vite bune de muls din limuzinele lor germane de ultimă generație. “Gata cretinilor, v-am mai făcut o dată! Acu’ dați-i drumul la muncă c-aveți impozite de plătit” își vor fi zicând lăuntric, în vreme ce în fața microfoanelor ne vor spune cu patos cât de dedicați sunt ei puli… pardon, poporului.