O desemnare cu semne de intrebare

Nu pot sa nu-i dau dreptate lui Traian Basescu atunci cand spune ca in sfarsit, Varanul a reusit sa-si impuna omul la conducerea SRI. Eduard Hellvig si-a facut ucenicia politica in inexistentul “partid” Umanist pe care marele gangster national l-a incropit odinioara ca sa poata avea un cuvant mai apasat in politica si pe care – alaturi de Antena 3 – l-a folosit ca pe o ghioaga in relatia cu alte formatiuni politice romanesti.

Uimitor nu e neaparat faptul ca Hellvig – dupa vorba, dupa port, un mediocru cu oarece staif, a acces intr-o astfel de functie, ci modul cum a facut-o.

Cum a reusit acest ins in varsta de doar 40 de ani sa se strecoare atatia ani la sanul si la sufletul unor persoanje marcante ale vietii noastre politico-sociale?

Care sunt calitatile acestui individ care l-au facut pare-se indispensabil unora precum Voiculescu, Antonescu si acuma Iohannis? Sa fie vorba doar de incredere, de talentul – pe care nu multi il detin, de a da impresia ca esti indispensabil, ca esti o valoare, ca esti extrem de loial, ori e poate ceva mai profund, ce vine dintr-un trecut necunoscut marelui public?!

Mecanismul acesta prin care un ins mediocru, care nu straluceste prin nimic dar reuseste sa se cocoate ori sa intre in gratiile mai marilor zilei mi se pare fascinant. Care or fi fost criteriile pentru care presedintele Iohannis i-a acordat lui Hellvig ditamai demnitatea? Doar increderea? Si daca e asa, pe ce se bazeaza ea?

Am cunoscut – am mai scris pe aici – un personaj asemenea lui Hellvig (pastrand desigur proportiile) pe vreamea cand lucram in Prefectura Dolj. E vorba despre o asa numita jurnalista pe nume Mihaela Mocanu care, pana la venirea noastra la putere in ianuarie 2005, fusese consiliera cea mai apropiata a liderului PSD Ion Calin, prefectul judetului.

Nu pot spune ca domnisoara Mocanu nu era o persoana placuta, dar nu avea nici intr-un caz calitatile profesionale necesare ocuparii unei functii de oarecare suprafata intelectuala in cabinetul Prefectului. Pastrase ce-i drept o legatura (aparent) cordiala cu majoritatea jurnalistilor ce reprezentau diverse interese locale ori nationale. Nimic mai mult insa.

Totusi, la vreun an dupa ce ADA luase puterea prin presedintele Basescu si apoi alcatuise Guvernul – pe baza “solutiei imorale”, ne pomenim ca ne este adusa pe post de consilier principal – de aceasta data, in cadrul noii puteri, cel mai apropiat sfatuitor al reprezentantului fostei guvernari! A fost o miscare pe care nu am inteles-o niciodata dar la care a contribuit neindoilenic – nu se putea altfel! – Radu Berceanu.

N-am indraznit niciodata sa-l intreb pe Radu Berceanu, altfel, un daruit om politic si nici chiar pe prefectul Giugea, de ce a plantat-o pe fosta “adversara” in mijlocul nostru. Era ea un cal troian adus cu buna stiinta? Era atat de profesionista (in niciun caz) in cat era de nelipsit si in noua formula a “cabinetului” local?!

Chestiunea aceasta m-a dus mereu la gandul ca “bataliile” de la televizor intre asa numitii adversari politici sunt una si realitatea de pe teren e cu totul alta. Ne-a demonstrat asta Elena Udrea care una fuma la televizor “detestandu-l” pe Ponta si alta manca in culisele in care, se vadeste, intre cei doi exista o relatie armonioasa, inclusiv in privinta alegerilor prezidentiale din noiembrie.

Cred ca si domnisoara Mocanu dar si “Edi” Hellvig – cum i-ar zice Dan Tapalaga – au reprezentat si reprezinta alt gen de organizatii, mult mai obscure, cu geneza in trecutul nostru istoric nu prea indepartat, si care iata, la 25 de ani de la Revolutie, continua sa se pisa pe noi de la distanta.

Nu vreau ca cad in teoria conspiratiei pentru ca nu cred in ea, dar e tare curios cum oameni fara insusiri acced de foarte timpuriu inauntrul unor grupuri de interese deosebit de puternice si apoi se mentin acolo cu o naturalete care te pune pe ganduri.

Poate ca la fortarea vârârii domnisoarei Mocanu in mijlocul echipei noastre prefecturale de acuma un deceniu n-a contribuit “atotputernicul” Radu Berceanu ci altcineva cu adevarat tare, infinit mai puternic decat fostul sef al pedeleilor doljeni.

Asa si cu Hellvig. Noi credem ca presedintele isi numeste oamenii in functii cheie dar tot ce se poate ca aceste numiri controversate (sa nu uitam de dizgratiosul Dan Mihalache) sa fie facute in alte birouri si nu la Cotroceni.

Am crezut ca “revolutia” de la 16 noiembrie ne-a scapat de astfel de mizerii. Nu, nu s-a intamplat asta. Naivitatea noastra, a celor care am votat – ba chiar am militat pentru Iohannis – e abuzata pare-se de presedintele caruia ii place sa joace in surdina…

Share This:

Comments

comments

Milogul total: Varujan Vosganian

E de apreciat Elena Udrea infinit mai mult decat acest Varujan Vosganian!

Macar Udrea a avut demnitatea sa-si poarte catusele cu capul sus, zambind a rade (chit ca nu era rasul ei…). Vosganian, doar la gandul bratarilor de otel s-a pisat pe el de frica.

Tot acest spectacol mizer de sub cupola Parlamentului ne mai aminteste inca odata ca am trimis acolo tot felul de jeguri, de infectii umane, care cel mai adesea, sfarsesc in ridicol. Cel mai bun si ultim exemplu e acest Vosganian, politrucul “liberal” care atarna ca o piatra de moara de proaspat reinfiintatul PNL.

Mir, lacrimi, rugaminti, milogeli, s-o recunoastem, spectacolul oferit de acest ins a fost total. Nici nu stiai daca trebuie sa razi sau sa plangi vazandu-l pe Vosganian apeland la un intreg arsenal lacrimos pentru a scapa de urmarirea penala.

Am avut prilejul sa-l cunosc pe individ in urma cu zece ani cand a venit sa-si lanseze o carte de literatura in Craiova.

Lucram pentru un post de televiziune asa ca, trimis pe frontul saracacioaselor stiri locale, am insfacat carnetul de notite si insotit de prietenul cameraman Nicusor am purces spre Biblioteca Franceza unde “distinsul” politruc, in timpul liber economist, matematican si…scriitor isi lansa volumul de povestiri.

Dupa ce vreo doi, trei insi au vorbit – asa cum e obiceiul – in termeni ditirambici despre povestile lui Vosganian, am primit cate un volum, credeam noi, din partea casei, pe care milogul de ieri urma sa ne ofere autograf.

Nu mica mi-a fost mirarea cand la plecare ni s-au cerut bani pe volumasul lui de povestiri.

Cum eram stramtorat pentru ca postul de televiziune ne platea execrabil si adesea cu intarziere, i-am solicitat bani lui Nicusor ca sa achit cartea, pe care, deh, nu mai puteam s-o restitui. Asa mi-am dat seama ca Vosganian era un pui de lele, chitit si el pe inavutire cu orice pret, cu totul alt caracter decat imaginea pe care dorea s-o promoveze…

Plecam de la “manifestarea culturala” cum ar veni si futut si cu banii luati, eu urmand sa redactez o stire prin care ii promovam cartea pe care tocmai ce-mi umflase banii! Dar asa e in presa uneori…

Sa-l punem putin in aniteza pe liberalul Vosganian cu pesedistul Hrebenciuc.

Primul face pe el de frica in fata organelor de ancheta ascunzandu-se sub fustele imputite ale imunitatii parlamentare, cel de-al doilea si-a dat demisia imediat din Parlament atunci cand DNA-ul l-a luat in vizor.

De unde se vede treaba ca oricat de detestabili ar fi – si sunt cu prisosinta – pesedeii nenorociti mai au un dram de demnitate!

Votul de ieri din comisia parlamentara pentru ridicarea imunitatii vosganiene ii da dreptate cu prisosinta Elenei Udrea, pentru ca oamenii se intreaba de ce parlamentarii “nostri” lucreaza cu dubla masura: pentru unul ciuma (Udrea) pentru altul muma (Vosganian)!

Pana la urma cea mai mare problema e aceasta nefasta si imbecila imunitate parlamentara, facuta de ei pentru ei, in ciuda noastra si mai ales a bunului simt.

Parlamentarii romani n-au inteles nimic din minirevolutia din 16 noiembrie iar cea mai buna dovada e tocmai votul de ieri in favoarea lui Vosganian. Se pare ca doar o scuturare a pomului care face fructe otravite in Romania nu e indeajuns. Politrucii se tem doar de drujba DNA-ului, nu (inca) si de popor.

Oricum ar fi, spectacolul grotesc oferit ieri de Varujan Vosganian se va termina prost pentru el.

Mai devreme sau mai tarziu, liberalul – pe care colegii lui inca il tin in brate, tot va ajunge in fata “plutonului de executie” al justitiei. A fost doar o amanare nevrednica a unui verdict pentru un ins care nu are ce cauta in politica.

Si cand te gandesti ca individul a fost ministru, deputat, senator, adica ne-a dirijat destinele o buna bucata de vreme…Mai mult, era cat pe aci sa-l facem si comisar european! Noroc cu Traian Basescu care, la vremea respectiva, pe cand liberalii ai vechi erau pe cai mari, a zis “niet”.

Vosganian, cum ar spune prietenul Lucian din New York, aduce perfect, din ce in ce mai mult, cu femeia barbat bine a politicii romanesti…

Share This:

Catusele Vuitton

Nu pot sa spun ca nu ma bucur atunci cand o vad pe Elena Udrea incoltita in Parlament, cu imunitatea ridicata si trimisa in justitie. Totusi, graba cu care s-au indeplinit formalitatile necesare pentru aceasta femeie suprem detestata de majoritatea noastra te pune pe ganduri cand faci o paralelala cu cazuri similare.

Nu stiu daca ati vazut vreodata pe Animal Planet ori National Wild o leoaica singura si incoltita de un grup mare de hiene. Imaginile sunt absolut memorabile si ne arata drama animalului african suprem care face orice pentru a-si salva pielea. Grimasa leoaicei ti se lipeste pe creier. De cele mai multe ori reuseste, dar se intampla si momente in care ea piere sub asaltul celei mai infame specii din jungla.

(sursa foto activenews.ro)

(sursa foto activenews.ro)


Cam asa mi s-a parut in ultimele doua saptamani Elena Udrea: un animal puternic (a carui putere insa nu provine de la ea insasi ci de la protectorul ei), incoltit, ce si-a pierdut protectia dar care e in stare sa faca orice pentru a supravietui. Adesea jungla reala e minciuna pe langa cea politica si Elena Udrea a simtitit acest fapt pe deplin pe propria-i piele.

Cazul Elena Udrea – tot acest show de care buna parte dintre noi s-a saturat – are insa o mare calitate: ne devoaleaza mizeria banuita doar – in care ne-am complacut sa traim condusi de o clica politica declasata, lacoma, chitita pe rapt si imbogatire colosala.

Nu am dubii ca buna parte dintre cele spuse de “Doamna” – cica asa i se spunea fufei in cercul intim – sunt reale. Un ghem de interese, de sforarii, de delatiuni, de furaciuni, rostirea unor sume absolut neverosimile pentru muritorul de rand – din care e formata pana la urma populatia acestei tari – ne descriu clasa politica impreuna cu adevaratul ei țel: imbogatirea prin orice mijloace si – pe cale de consecinta, detinerea controlului total al tarii.

Pe semne ca Elena Udrea va cobori din palat (chiar asa, despre casa ei nu s-a scris sau nu ni s-a aratat niciodata nicio fotografie, dar cu siguranta nu locuieste la etajul sapte intr-un bloc de garsoniere..), va renunta la gentile Vuitton si la incaltarile de mii de euro ca sa- si traga sufletul “ostenit” de atatea potlogarii in beciul politiei.

Cu siguranta, daca “sistemul” pe care-l acuza e atat de tare, va petrece o perioada ceva mai indelungata dincolo de atentia publica cu care s-a obisnuit si ne-a obisnuit pana la greata; macar vreo cativa ani…

Cert este insa ca aceasta individa aparuta de nicaieri si care date fiindu-i calitatile banuite, altele decat cele de om politic desavarsit, dovedeste o infinita ipocrizie.

Spunea ea fara sa clipeasca in plenul Parlamentului: “Timp de 10 ani am luptat pentru statul de drept, justiţie independentă, instituţii puternice”… Hai sictir cucoana! Ți se urca sangele la cap de simti ca trebuie sa-i astupi gura cu piciorul!

Din pacate pentru ea dar mai ales pentru noi romanii, timp de zece ani Elena Udrea a fost partasea de frunte a unui sistem de furaciune ivit dupa Revolutia din 1989. Ea n-a luptat nicio clipa pentru statul de drept, pentru o justitie independenta ori pentru institutii puternice. Vorbe goale, numai bune de aruncat la cosul de gunoi.

Elena Udrea a dovedit in schimb calitati indiscutabile pentru opulenta ei disgratioasa pe care ne-o afisa cu orice ocazie, pentru distrugerea dusmanilor politici si de afaceri, pentru concentrarea puterii intr-un cerc cat mai restrans in care, desigur ea avea o pozitie dominanta.

Pana la urma Elena Udrea culege ce a semanat atata amar de vreme: ura, vrajmasie, distrugere, aroganta. Cucoana isi merita pe deplin soarta si catusele de otel. Macar asa, pentru ca noi, pulimea, sa ne racorim putintel…

Elena Udrea – simbol al pustiitoarei clase politice romanesti, dispare incet dar sigur din atentia publica. Am sentimenul ca viata ei in politica a ajuns la capat. Cam asa se intampla atunci cand pe nedrept – arzi etapele carierei politice, dai de o parte oameni care chiar au muncit pentru pozitiile lor si te cateri pe umerii atotputernici ai fostului presedinte direct in fruntea mesei bogatilor. Cand cazi, risti sa-ti fracturezi coloana vertebrala…

Share This:

Demisia!

Romania n-a atins si nu cred ca va atinge candva punctul de democratie in care un demnitar sa-si ofere cu demnitate demisia.

Cu cateva exceptii, precum Ioan Aurel Stoica, Traian Basescu si alti cativa pe care ii numeri pe degete, nu-mi amintesc ca vreun politruc roman de mai mica ori mai mare anvergura sa-si fi dat demisia in urma vreunui scandal de coruptie, sexual ori de alta natura.

Ei continua sa vina la serviciu, acorda interviuri ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Ba fac asta, chiar si dupa ce au primit o comdamnare definitiva, fie ea cu suspendare. Cel mai elocvent caz este al lui Tudor Chiuariu, care ranjeste inca in fata camerelor de luat vederi din incinta Parlamentului (!!) in vreme ce de fapt, ar fi trebuit sa dispara de mult din atentia publica, ba chiar sa zaca pitit pe la Rahova pentru multi ani de acum incolo!

Asa se intampla si cu acest Toni (!) Grebla (!!!).

Nea Toni „al nostru” continua sa ne sfideze din inalta functie de judecator la Curtea Constitutionala.

In oricare alta tara democratica, un omolog de-ai lui Toni si-ar fi depus demisia in urmatoarele ore de la izbucnirea scandalului.

Mi-amintesc cum in urma cu vreo cativa ani, o deputata britanica a demisionat pentru ca presa a aflat ca sotul distinsei doamne a platit factura la cablu din banii alocati biroului parlamentar al sotiei. Si asta s-a intamplat doar o singura data, fiind vorba de vreo 30 – 40 de lire!! Insa nu conteaza suma ci gestul care era clar un abuz.

Demnitarul roman insa, fie el ministru, parlamentar ori magistrat la Curtea Constitutionala are soric de porc in loc de obraz.

Sustinut de colegi (!!), Toni Grebla merge mai departe cu ratul lui acoperit de o mustata groasa. Credeti ca i-a trecut o clipa prin cap sa demisioneze?! Ha! De prea mult „efort” depus alaturi de acest Barcina, Grebla a plecat putin in concediu, cica „pentru a proteja Curtea Constitutionala”!! Gagiul mai are si tupeu de grostei, nu doar obraz pe masura godacului!

L-am vazut aseara pe Zegrean cu mecla lui de contopist semidoct coborat din literatura lui Caragiale incoltit de ziaristi. Nu prea stia pe unde sa scoata camasa. In loc sa dea de pamant cu Toni Grebla si sa-i ceara public demisia, Zegrean o scalda ca la Ploiesti!

Cand auzi cuvintele „ Curtea Constitutionala” iti vine sa te ridici si sa iei pozitia de drepti. Asta poate in Germania ori Marea Britanie, ca la noi schimbi scarbit canalul teve!

Indivizi lipsiti de scrupule, certati grav cu bunul simt continua sa ne conduca si sa ne dirijeze destinele.

Am crezut ca odata cu revolutia de la urne din 16 noiembrie, un dram de respect fata de noi, “revolutionarii” lui peste prajit, se va face simtit si in establishmentul nostru. Da de unde! „Liderii” raman in continuare niste aroganti infatuati si scarbavnici, iar noi reprezentam tot pulimea care s-a revoltat putin dar apoi a mers din nou la culcare. Cine stie, pentru inca alti zece – douazeci de ani…

Share This:

Comments

comments

Guzganii

Cristian David, Toni Grebla, Ovidiu Putura. Sunt numele a trei derbedei care – printre alti numerosi derbedei – ne-au condus destinele intr-o perioada sau alta, in ultimele decenii. Cum parvin astfel de indivizi putred de corupti in functii cheie ale statului? Care e politica de cadre a partidelor politice ajunse la putere, astfel incat gangsteri ca David, Grebla ori Putura sa puna laba pe unele dintre cele mai inalte functii in stat iar oameni de buna credinta sa moara de foame?

Odata cu dezlantuirea DNA-ului (mama, ce-mi place genul asta de “republica a procurorilor!”) s-a facut o radiografie a clasei politice romanesti: nume grele de politruci despre care doar banuiam ca sunt corupti pana-n maduva oaselor sunt acuma luati cu arcanul catuselor si bagati la duba.

Nu-i asa ca sunt buni si americanii la ceva? Si doamna Nuland si procuroarea americana de la US Ambasy din Bucuresti, si mesajele lor vis-a-vis de statul de drept si coruptie? Sa ne imaginam putin ce s-ar fi intamplat daca Victor Ponta ar fi castigat alegerile. Toti acesti indivizi erau bine merci, nu li se (mai) misca un fir de praf de pe costumele de mii de dolari, iar DNA-ul ar fi fost pus mintenas cu botul pe labe, cam cat ai zice “Vocea Rusiei”!

Citesti si te crucesti.

Spre exemplu acest Grebla, care a fost ani de zile seful comisiei juridice din Senatul Romaniei(!!!!) e acuma judecator la Curtea Constitutionala (???!!!)! Cand era baronet de Gorj, mafiotul mustacios n-a gasit altceva mai bun de facut decat sa se incuscreze cu interlopii din Targu Jiu si sa mearga la nunti cu..elicopterul! Va dati seama cu ce taranoi parvenit avem de-a face, care, odata ce a facut ceva cheag prin intermediul partidului desigur, si-a aratat adevarata fire?

Ori Cristian David – ce in realitate poseda un nume cu mult mai prozaic* dar care imi scapa acuma, care a cerut si luat spaga 500.000 de euro ?!! 500.000 de euro!!! Un cetatean din Occident cu salariu consistent– ce sa mai vorbim de noi, amarastenii din Estul Europei, nu castiga in doua vieti acest purcoi de bani, iar gangsterul submediocru cu nume biblic a pus laba pe ei in cateva ceasuri!

Sau spaga de milioane de euro (!!!!) pe care procurorii pretind c-ar fi cerut-o Tudor Chiuariu (poate a si incasat-o) un alt “juristul pulii”, fost ministru de Justitie(!), actual facator de legi(!!), condamnat deja pentru coruptie?!

Acestia sunt toti “oameni de partid”. Sunt infectiile umane ce ne-au tinut pe loc un sfert de veac.

Sunt hienele pe care, cu buna stiinta, adesea pentru un oscior nenorocit, le-am trimis sa aiba “grija” de noi…

In conditiile in care in fiecare zi vedem noi arestari, mult pomenita primenire a clasei politice se va face volens-nolens nu de catre alegerile politice generale ori locale ci de DNA. E infinit mai bine asa.

Citesc ca si la Primaria Craiova in aceasta dimineata DNA-ul a dat iama. Cu mic cu mare, romanii care au prins un “post la stat” cu oarecare raspundere ii jecmanesc fara scrupule pe ceilalti romani prin orice mijloc, pe orice cale, doar pentru prosperitatea personala. Ideea de “bine colectiv”, de generozitate, de slujire a aproapelui inca nu s-a ivit in Romania si nu stiu daca ea va aparea vreodata.

Si in tot acest razboi DNA – clasa politica, seful statului nu trebuie sa faca nimic. E musai doar sa aprobe, fie si tacit, asa dupa cum ne-a obisnuit, ceea ce institutia procurorilor care bag seama, poseda deja un inalt ori foarte inalt grad de credibilitate in mentalul colectiv, pune la cale si realizeaza.

Simt o placere deosebita cand guzgani precum David, Grebla, Putura ca sa nu mai vorbim de Hrebenciuc, sunt “carditi” cu catuse! Arestarile – in cea mai corupta tara din UE – au devenit un fapt comun. Cine se gandea in urma cu doar cativa ani ca se va intampla asta?…

* I-am aflat numele real in urma unui articol de pe nasul.tv.

Share This:

Comments

comments