Site-ul de față contine peste o mie de articole despre muzica, film dar mai ales politica. Va invit sa-l "rasfoiti" cu incredere.

Amazon – salahor pe mosia lui Bezos

Nu-i la fel de celebru precum Steve Jobs ori Bill Gates, dar apartine aceleiasi tagme: vizionari, fondatori si apoi lideri incontestabili ai unor companii celebre, gigantice si care se intind pe toate continentele.

Jeff Bezos este fondatorul si CEO-ul Amazon.com.

Ca nestiutor – si un procent covarsitor dintre noi sunt astfel, crezi ca a munci intr-o astfel de companie, a “apartine” unei mari “familii” tehnologice precum Apple, Microsoft, Amazon, Oracle ori mai stiu eu care colos IT e ca si cum in marinimia lui, dintr-o data Dumnezeu si-a intors fata spre tine.

De fapt, cel mai adesea, Cel de Sus ti-a intors dosul si ti-a slobozit o basina direct in nas.

O spun ca un soi de efemer om din interior care a lucrat – fie doar cateva zile – pentru Amazon.co.uk.

Unii au numit munca la aceasta companie “sclavie moderna”. Nu-i asa, sclavia era fortata, apartineai – ca oricare alt obiect – cuiva. Pana la urma, in afara de lipsa unui venit – nimic nu te impinge in malaxorul uman – la propriu, date fiind conditiile aproape inumane de lucru – al unei companii precum Amazon.

Nu-ti pune nimeni pistolul la tampla sa te oblige sa patrunzi pe poarta caracteristica unui penitenciar de maxima siguranta si strasnic ferecata a uriasului stabiliment, mare cat 14 terenuri de fotbal, situat la marginea oraselului scotian Dunfermline.

Dar o faci – cei mai multi dintre noii angajati am facut-o – din necunostinta de cauza si mai ales, impinsi de nevoie.

Mai citesti pe Internet opinii ale celor care au lucrat aici in marea lor majoritate negative, dar nu prea le dai crezare. Iti spui ca dracu’ n-o fi chiar asa de negru. Te inseli, pentru ca vei afla curand ca e ca smoala.

Te gandesti ca e o onoare sa muncesti la Amazon, adica gigantul acela online care vinde ace, brice si carice. La propriu.

Ca veni vorba, mi-au trecut prin mana la un moment dat niste instrumente erotice cu totul aparte, despre care nu aveam habar ca exista: aparat de facut felatie ori mai pe romaneste, dispozitiv de supt pula. Am fost nevoit sa returnez pachetul pentru ca lipsea un item, banuiesc esential clientului: un dildo din cristal.

Munca la Amazon este sisifica, cere sacrificiu fizic total, program de lucru infernal dar noroc ca managerii sunt marinimosi cand vine vorba de compensatiile materiale: salariul e minimul pe economia britanica: 6,46 lire/ora.

Marea majoritate a angajatilor se imparte in doua categorii mari si late: pickeri – aceia care preiau, aleg, culeg produsele unei comenzi si le aseaza in stendere speciale mobile si packeri – cei care efectiv pregatesc, ambaleaza produsele in pachete gata pentru livrare.

Soarta a decis ca eu sa fiu packer.
Sursa: bbc.co.uk
Iei comanda, ii scanezi (totul se bazeaza pe scanner, inclusiv oamenii; cand intri in tura (shift) te loghezi in sistemul computerizat scanandu-ti badge-ul, astfel ca si oamenii devin niste banale obiecte scanabile), itemii, ii asezi in cutii, adaugi din plin ambalaj si cand ai terminat sigilezi cutia cu o banda lipicioasa scuipata la randul ei de un dispozitiv sofisticat made in USA.

Si o tii asa pana la prima pauza de un sfert de ceas, adica vreo trei ore jumate. Repet: iei din raft, scanezi, pui in cutie, inchizi cutia, o sigilezi, ii dai drumul pe banda. Miscari ritmice si obsedante, infinite parca, in dreapta, fata, stanga, dreapta, fata, stanga…

Deodata, cineva, n-o sa aflu niciodata cine – si-a dorit “Timpuri Noi”, capodopera lui Chaplin. Iti spui ca nu esti deloc departe de realitatea capodoperei amare de acuma aproape opt decenii si de fapt, cu toata tehnologia, fundamental nu s-a modificat nimic: oamenii devin roboti, niste simple piulite si surubele intr-un angrenaj de dimensiuni monstruoase.

Nu ai timp sa vezi prea bine ce-ti trece prin maini. Nu esti curios poate cand aranjezi papusi, parfumuri ori chiar hartie igienica (da, oamenii cumpara hartie igienica online…) dar eu cel putin, atunci cand prin fata ochilor imi defilau carti, filme ori CD-uri cu muzica (adica elementele esentiale ale obiectului de activitate de odinioara ale celei ma mari “librarii” online) eram curos sa vad despre ce-i vorba.

Din pacate nu poti aprecia prea mult gusturile clientilor din lipsa de zabava. La fiecare 36 de secunde, cel putin teoretic, trebuie sa dai gata un nou pachet. Esti monitorizat permanent prin sisteme software sofisticate, iar din cand in cand, cate un sef, majoritate pana in treizeci de ani, vine si-ti apreciaza activitatea.

Cu zambetul pe buze si inarmat cu un laptop iti arata pe monitor cum “stai” si tot cu zambetul pe buze iti spune ca e loc de “improvment”. Dupa vreo opt – noua ceasuri de dreapta – fata – stanga nu mai gasesti nicio resursa de improvement. Ea a disparut de mult, dupa primele doua, trei ceasuri de existenta robotizata.

Una dintre cele mai de cacat faze in Amazon este pauza de lucru.

De fapt sunt trei, doua de un sfert de ceas platite si una de o jumatate de ora (pauza de masa) neplatita.

Cand intri “la banda”, adica in fluxul de lucru esti tratat apriori ca un hot. Amazon te considera astfel, asa ca lasi orice speranta si obiect personal: ceas, telefon, maruntis, tigari, bricheta etc la fisetul ce ti-a fost atribuit in momentul angajarii.

Cand incepe pauza ce este semnalizata prin puternice sunete stridente, o iei aproape in pas fortat spre cantina – un loc imens, ori mai departe, spre locul de fumat, un loc minuscul, nu inainte de a trece ca la aeroport prin furcile caudine ale cerberilor de la poarta, ce din nou te scaneaza, ca sa fie siguri ca n-ai cardit vreo papusa gonflabila.

Ceea ce este cel mai umilitor e ca-i musai sa-ti lepezi cureaua, deci in fiecare noapte (eu am lucrat night shift) aproape ca ramaneam cu pantalonii in vine de cateva ori. Pana sa-ti tragi cureau, sa treci prin poarta de scanare, sa-ti pui cureau, sa-ti iei tigarile din fiset, sa ajungi la locul de fumat si sa tragi cateva fumuri, timpul “liber” e aproape gata, astfel ca in urmatoarele doua pauze am renuntat la ele. Nu vezi in fata ochilor decat un scaun, o banca sau o canapea (incredibil dar Amazon avea din astea!).

De la genunchi in jos picioarele iti iau foc, le simti ca pe doua greutati infernale pe care dintr-o eroare genetica esti obligat sa le tarasti dupa tine dar de care nu sti cum sa scapi.

Munca la Amazon e privita de localnici ca ultimul refugiu de pe lume, iar ei merg acolo doar daca de moment nu exista o alta posibilitate prin care sa-si plateasca facturile (unul dintre putinele avantaje Amazon e ca salariul vine saptamanal).

Localnicii care nu au treaba cu firma se stramba atunci cand aud unde urmeaza sa lucrezi si din respect pentru tine dar cu un dispret abia ascuns fata de Amazon iti arunca un “Ya” cu subanteles. Li s-a dus vestea…

Angajatii sunt perceputi ca pe niste unelte ce intamplator au viata, tintuiti la banda, epuizati total de resursele fizice, storsi pur si simplu de vlaga. Din acest motiv aici sunt permanent joburi. Forta de munca e tranzitorie asemenea obiectelor puse in pachete, cu un aflux ridicat in perioada sarbatorilor de iarna.

Oamenii vin si pleaca, unii se reintorc pentru o perioada dupa care reununta iarasi.

Dupa doar o zi de munca la Amazon m-am dus cu gandul la Foxconn, controversata companie chineza care produce fizic gadgeturile atat de dorite ale Apple si la sclavii de acolo despre viata carora am citit mai multe grozavii.

Asta ma determina s-o spun cu toata credinta ca obiectele acelea pe care le utilizam zi de zi precum telefoanele sclipitoare ori pur si simplu obiectele pe care le cumparam online de la companii asemenea Amazon, trebuiesc privite cu mai mult respect, fie doar si ca un semn de solidaritate imperceptibila cu cei care le construiesc la propriu ori le pun in masini ca sa le expedieze catre destinatari.

Experienta mea scurta dar semnificativa la gigantul retailer online mi-a lasat un gust de fiere.

Adevaratul capitalism, ala salbatic, cel care biciuie, stoarce si apoi eventual azvarle ca pe o masea stricata angajatii e reprezentat de acest gen de companii lipsite – cel putin in relatia cu muncitorii, adica baza afacerii lor, total de scrupule. Este si motivul pentru care am decis sa ma abtin sa mai cumpar de aici.

“Un altfel de politica”…

Desigur ca l-am votat pe Klaus Iohannis fara sa fiu convins ca merita. Sunt sigur ca asemenea mie, numerosi alti romani au procedat la fel. Cand l-am mai si vazut afirmand ca decat sa-si atace suburban adversarul mai bine pierde, mi-am zis ca asta e omul.

Am fost mereu constient de mediocritatea individului, dar mi-am zis ca mai bine cu un mediocru cinstit decat cu un mediocru bandit. Nu, nu vreau sa fiu gresit inteles, nu ma incearca regretul ca l-am votat pe fostul primar al Sibiului, dar nu pot sa nu subliniez cateva aspecte care-mi lasa un gust de fiere.

Saptamana trecuta presedintele Romaniei s-a facut de cacao in problema salarizarii demnitarilor.

Ca si cum ar muri de foame (din cate stiu, nivelul foarte ridicat de trai al celui care indeplineste functia suprema in stat este asigurat de la protocol) domnul Iohannis s-a repezit sa aprobe masura luata in ultima zi de interimarul Gabriel Oprea cu privire la majorarea – substantiala – a salariilor demnitarilor.

Daca ar fi fost vorba despre o majorare de 10 – 20 de procente poate ca balciul s-ar fi incheiat inainte de a incepe, dar cand iti cresti salariul cu 300 – 350% doar pentru ca poti, in vreme ce 80% dintre “supusii” tai traiesc la limita saraciei, atunci domnule Presedinte te faci de-a dreptul de cacat!

In loc sa iasa in public si sa condamne o astfel de nesimtire – va imaginati ce lovitura de imagine a ratat gagiul? – care denota un soi de lacomie patologica, presedintele nostru s-a bagat in albia porcilor proiectata de tandemul Oprea- Ponta.

Inteleg sa fi pretins si sa fi acceptat o marire de salariu atat de babana daca Romania ar fi fost macar pe sfert dezvoltata ca Germania, dar cand e indeajuns doar ca sa iesi dintr-un mare oras si sa-ti dai seama de subnutrirea cronica a tarii, atunci cresterea salariilor demnitarilor devine o adevarata si uriasa porcarie!

Chiar asa domnule Presedinte, cate vizite la tara, in mediul rural ati facut de cand sunteti al mai tare din parcare?

In cele sapte luni de mandat de pana acuma nu trece o luna macar fara vreo vizita oficiala, neoficiala sau pur si simplu o plimbare prin tari straine… Chiar asa de fomist ati fost, de “statut” turistic incat presedintia se dovedeste un excelent loc pentru o sarabanda de excursii nesimtite si fara vreun rezultat concret?! Nu va puteati oare permite calatorii din salariul de primar, respectiv profesoara?

Domnule Iohannis, va ia lumea seama si va dau in scris ca tot procedand astfel, ba cu un salariu, ba cu o “vizita oficiala”, ba cu o renovare de palat prezidential nu mai prindeti al doilea mandat.

Chiar asa, v-ati gandit vreo clipa “sa lasati o dara”, vorba fostului presedinte Traian Basescu? Tare mi-e teama ca lasati una pestilentiala dupa astfel de intamplari…

Din nefericire pentru noi, vesnicii creduli ai Romaniei de aici sau din diaspora, ne devoalati un caracter marunt, caruia putin ii pasa de ceilalti.

Am crezut ca informatia cu privire la posesia a sase case pe care adversarii dumnevoastra o tot aduceau in atentia publicului “spectator” a fost doar o rautate menita a va decredibiliza si a va incurca atunci cand binevoiati sa acordati interviuri.

A fost insa un simptom al unei boli sufletesti grave care aduna trasaturi de caracter urate si de nedorit pentru oricare om onest din tara asta: avaritie, lacomie, parvenitism.

Inteleg domnule Presedinte ca nu aveti vicii vizibile: nu fumati, nu beti, nu puneti mana unde nu trebuie. Parca totusi as fi preferat un drojdier care “sudeaza” tigarile dar caruia putin sa-i pese de “acumularile succesive de capital” in propriul folos…

Afacerea “salariu inzecit” a fost una mizerabila care, cel putin in ochii mei, va doborat de pe piedestalul pe care inca nu va asezasem…

O intrebare insa persista: noi va platim cu 35.000 de lei pe luna pentru asa numitele servicii pe care ar trebui sa ni le puneti la dispozitie. Va meritati acest purcoi de bani pe care il incasati periodic – ca vrem noi sau nu – ca pe un tribut pe care vi-l dam strangand din dinti?

Aveti inca destul timp sa demonstrati ca va meritati salariul, altfel am sa cred mereu ca am ales un roman neaos imbracat in straie de la “C und A”…

Un viitor sumbru

Vinerea trecuta tot Internetul parca luase foc de fericire. Vestea ca – la limita – Curtea Suprema de Justitie a SUA a hotarat ca pe tot teritoriul tarii homosexualii sa se poata casatorii intre ei fara nicio opreliste a colorat reteaua mondiala de computere in culorile curcubeului.

Se bucurau americanii in strada de ziceai ca au ajuns pe Marte. Pana si Casa Alba s-a imbracat in culori de sarbatoare de ziceai ca presedintele Obama abia asteapta sa-si uneasca destinul cu Emanuel Rahm, amicul lui si fost sef al personalului!
gay
Nu trecusera prea multe ceasuri de la hotararea “istorica” a Curtii Supreme si dintr-o data au aparut fanaticii care cereau rescrierea trecutului mai rau ca-n “1984”.

Popularul agregator de stiri Yahoo! a pus la loc de cinste o insailare de imagini in care-i acuza de homofobie pe cativa fosti inalti functionari de stat din trecutul mai indepartat (Edgar Hoover) sau mai apropiat (George Bush).

Mai mult, un comentator imbecil isi punea intrebarea daca nu cumva, in “lumina” celor dezvaluite despre Hoover numele cladirii FBI-ului – ce poarta numele legendarului politist federal – n-ar trebui schimbat!

Dintr-o data, anormalul a capatat proportii monstruoase, a coplesit normalul, astfel incat nu am cum sa nu ma intreb cum privesc cetatenii americani heterosexuali aceasta stare de fapt.

Prin intermediul acestei dezgustor-periculoase entitati numite corectitudine politica, toleranta a fost transformata intr-un concept cu putere devastatoare, asa incat homosexualii, persoanele cu handicap, americanii de culoare, musulmanii – care constituie oricat de multi ar fi totusi o minoritate, au devenit dictatori intr-o lume ce majoritar nu si-o trage in cur.

Dictatura majoritatii s-a transformat incet dar sigur in dictatura minoritatii. Lumea nu este in stare sa pastreze un echilibru pentru ca se pare, nu suntem construiti genetic pentru a fi astfel.

Daca pana acuma patru – cinci decenii homosexualitatea era tratata cu parnaie, s-a cazut in extrema cealalalta: in numele unui echilibru prost inteles minoritatea dicteaza legile, se bucura de privilegii uneori enorme care trimit majoritatea in derizoriu.

Colac peste pupaza, pentru ca masa sa fie completa, apar tot felul de cretini popularizati din greu pe site-uri foarte vizualizate ce pun la indoiala insesi preceptele pe care parintii fondatori ai SUA si-au cladit foarte prospera natiune: credinta in Dumnezeu.

Citeam nu demult un articol revoltator in care o profesoara din California, cu IQ presupun subdezvoltat, s-a revoltat impotriva lui….William Shakespeare si a predarii lui in scolile americane! E ca si cum l-ai scoate pe Eminescu din manualele romanilor! Ce tot atata Shakespeare, un scriitor vechi, depasit, greu de citit si mai ales greu de digerat de catre mintile lejere ale tinerilor mericani?! Niciun Shakespeare! De ce n-am studia noi astazi niscai scriitori afro-americani mari? (Care ar putea fi oare aia ce pot fi asezati macar la picioarele lui Shakespeare?!)

Bebelusii nu mai trebuiesc imbracati dupa sex, adica in albastru baieteii si in roz fetitele ca e discriminare! Domnisoarelor nu le mai spui astfel ci “doamne” ca e discriminare! Cuplurile de homosexuali isi pun verighete si mai mult, adopta copii, astfel incat la maturitate pe semne ca saracii de ei, au dificultati in a-si da deama de propria sexualitate.

Toate aceste nebunii “democratice” cu repetitie, demne de cauze mai bune, sunt lovituri de baros pe care civilizatia occidentala si le aplica singura la proparia-i temelie.

Adaugati la asta si indepartarea din ce in ce mai accentuata de religie si aveti melanjul ideal pentru ca in cateva decenii sandramaua democratiei sa crape.

Iar pericolul nu vine numai din interior ci si pe cale externa.

Suntem siderati de expansiunea ISIS, armata fundamentalist islamica ce face prapad pe unde pune piciorul si care, ca veni vorba, stiti cum procedeaza cu cei doar banuiti de relatii homosexuale? Ii arunca de pe blocuri…

La ea adera tot felul de indivizi din toata lumea, unii desperados satui de democratia vestica, altii imbecilizati in scolile islamice, unii doctori in stiinte… Mi se poate raspunde ca Occidentul nu s-a speriat inca indeajuns ca sa ia masuri pentru distrugerea organizatiei criminale si oricum, forta lui militara este coplesitoare. Eu nu spun ca nu poseda tehnologie devastatoare, dar puneti-o in balanta cu fanatismul ce se conduce dupa precepte clare, lipsite total de ambiguitati. Care credeti ca poate avea sorti de izbanda intr-un final?

Si-n tot acest timp cand Orientul Apropiat si nordul Africii (se pregateste Europa) ard, America, marele scut totusi al democratiei planetare iese in strada de bucurie ca homarii pot de acuma incolo sa spuna “Da” in fata ofiterului starii civile? Nu-i cam mult?

Haimanale

Prin anii 1990 – 2000 ne tot tanguiam, ne rugam la Cel de sus sa vina odata „generatia tanara”, adica ai batrani sa faca loc in politica tinerei generatii.

Voiam sa ne vedem odata scapati de Nastase, Hrebenciuc, Videanu, Berceanu, Paunescu, Iliescu desigur si tot asa. Noi, astia naivii ne spuneam ca oricum ar fi, mai devreme ori mai tarziu vine valul de tineri politiceni educati si gentlemani care priveste doar spre viitor si pune trancariciul cacarisit al Romaniei pe drumul cel bun: spre Occident cu toata forta si fara coruptie!

De vreo cativa ani tanara generatie s-a itit in politica de-adevaratelea. I-au scos din scena – mai cu binisorul, mai prin dos, mai maculandu-i pe la o televiziune, mai un denunt ici, colo – pe seniori si incet dar sigur si-au pus labele pe tara.

Dupa doar cativa ani de guvernare in care simbolurile politicii au fost tineri ticalosi ce gravitau in jurul varstei de 40 de ani, indivizi precum Dan Sova, Sebastian Ghita, Mihai Voicu, Cristian David, Cristian Busoi, Elena Udrea, Olguta Vasilescu si cu voia dumneavoastra Victor Ponta, ne-am lamurit dintr-o data ca mult asteptatii lupi tineri ai politicii romanesti sunt ditamai crocodilii cu colti lungi si feroce.

Ceva mai scoliti, dar plini de un tupeu fara limite, de o voracitate iesita din comun, obsedati de putere si control, venali si total lipsiti de scrupule, reprezentantii noii generatii intrec cu mult forta si dorinta de jumulire/distrugere a statului decat vechea garda de derbedei care astazi bate spre 70 de ani.

Te crucesti pur si simplu cand citesti ca un ins precum acest Sebastian Ghita administreaza peste 50 de firme, are si a avut mereu si mereu contracte fabuloase cu statul, a devenit multimilionar in dolari la varsta la care altii doar ce iesisera de pe bancile facultatii.

Dar cel mai mult te fascineaza tupeul acestui gangster atunci cand e luat la intrebari de catre procurori. „Big Ghita” asta de Prahova a considerat ca cea mai buna aparare e atacul asa ca pac la rasboiu’ impotriva DNA.

Angrenat obscur inca din tinerete in retelele subterane ale serviciilor secrete, membru al Comisiei parlamentare de control al SRI (!), prieten la toarta cu seful de generatie al tinerilor politruci, Ghita a ajuns sa taie si sa spanzure in Romania. Daca acuma dovedeste un tupeu fenomenal, va puteti imagina cum ar fi procedat acest derbedeu daca Ponta castiga alegerile?! Se sperie imaginatia…

In vreme ce unii dintre cei mai buni tineri ai nostri, exceptional pregatiti in mari universitati europene ori de aiurea muncesc, uneori pe salarii bune, dar cel mai adesea pe mult mai putin decat ar merita, departe de tara, aici, in fascinanta si eterna Romanie noi, cu buna stiinta am dat puterea de decizie altor tineri care insa au incrustate in ADN nu seriozitatea, meritocratia, bunul simt, onestitatea ci furaciunea, aroganta si minciuna.

Tot vad titlurile basinoase ale lui Cristoiu. Nu ma mai obosesc sa citesc textele, individul a devenit un soi de tonomat obsedat de „binomul DNA – SRI”. Totusi, pana una, alta nea Cristoiule, sa-i multumim acestui binom mult hulit ca incet dar sigur pare ca ne aduce la liman, scapanadu-ne taras-grapis deopotriva de tinerii si batranii mafioti…

Cum mi-a devenit simpatic un prostanac (influent)

Gasca dementa de mafioti care ne hotaraste destinul e chitita sa rupa definitiv dintii Justitiei care se vadeste treaba, le musca din greu averile, influenta dar mai ales libertatea.

Va puteti imagina ca recentele condamnari ale unor Tender si Iancu – mafioti grei, adevarataciuni din elita banilor furati – la pedepse ce depasesc cate 10 – 12 „coti” de fiecare, la care adaugam si transformarea premierului in suspect de coruptie, i-a bagat rau de tot in sperieti.

Vacanta parlamentara se apropie cu pasi repezi, iar din toamna vor debuta pregatirile pentru anul greu electoral care se anunta a fi 2016. Niciunul dintre acesti banditi nu cred ca va mai indrazni sa impinga in Parlament modificari mizerabile la Codul penal, pentru ca oricat ar fi el romanul de imbecil, simte cand lucrurile o iau cu adevarat razna.

Asa ca PSD- ul – cancerul Romaniei contemporane, partidul de sorginte totalitara ce ne-a otravit existenta vreme de un sfert de secol, s-a gandit sa-i bage la inaintare pe doi dintre cei mai toxici reprezentanti ai Mafiei politico-financiare romanesti: Serban Nicolae – sâsâitul acela antipatic, remarcabil prin nimic si imperturbabilul in jigodismul lui funciar Eugen Nicolicea.

Cei doi „operanzi” de top ai banditismului politic, au bagat in regim de urgenta nu mai putin de 20 de modificari ale Noului Cod penal, toate cu scopul aproape declarat de a distruge puterea Justitiei.

Raman antologice momentele de acuma cateva zile in care reprezentantii ICJ si CSM au fost pur si simplu umiliti in Parlament de catre cozile de topor ale asa numite Comisii Juridice. Oamenii justitiei de buna credinta au cerut minim doua saptamani pentru cercetarea, evaluarea si eventual amendarea modificarilor; gangsterii in schimb au acordat in graba lor desantata una singura!

Cand insa au observat ca oricat s-ar grabi, in Parlament lucrurile treneaza si nu mai apuca sa-si vada mizeriile devenite litera de lege, au tabarat pe Victor Ponta ca sa dea rapid o Ordonata de Urgenta.

Cum insa orice OUG trebuie contrasemnata de catre ministrul Justitiei, lucrurile s-au oprit putin aici.
Dintr-o data, inexistentul pana deunazi Cazanciuc, om de casa de altfel al premierului, s-a dovedit el insusi reticent la grozaviile pregatite. Baronii si clica lor de borfasi, toti cei care au sabia Justitiei deasupra capatanii au facut presiuni pentru ca ministrul sa zboare, urmand sa fie inlocuit – conform surselor – cu …inginerul Nicolicea!

Aici intervine insa personajul din povestea de fata, care dintr-o data, cu toata mecla lui usor cretinoida, cu ochii lui dati peste cap si cu exprimarea poticnita, mi-a devenit simpatic: Gabriel Oprea.

Nu stim ce intelegeri, ce discutii a purtat Oprea cu presedintele Iohannis alaltaieri, dar ministrul de Interne, sef UNPR n-a pus botul la mizeriile pregatite de borfasi asa ca pur si simplu i-a dat sah lui Ponta trecandu-l pe Cazanciuc direct in barca lui cu functia de ministru al Justitiei cu tot!! Henț!

Hmm, uneori afli cate un dram de inteligenta inclusiv la indivizi ce pozeaza mereu (involuntar) in „prostul clasei”.

Desigur ca daca ar fi barbat Ponta l-ar putea demite pe Cazanciuc si imediat sa numeasca o hahalera in Guvern cu ajutorul caruia sa dea la cap lui Kovesi, Stanciu, judecatorilor si procurorilor independenti.

Cum nu e barbat, nu indrazneste sa faca asta. Majoritatea lui parlamentara, in sine postul de care parca s-a sudat electrogen, sta in vointa lui Gabriel Oprea care tocmai i-a dat o zmetie peste ochi prin cardirea in UNPR a ministrului Justitiei. Nea Oprica, esti tare! Tine-o tot asa, ba chiar poti maine sa tragi la vasle pentru liberali si sa-l pici pe fanfaronul periculos la examenul rahiticei motiuni de cenzura. Mi-ai deveni astfel chiar nesperat de simpatic…

Am mai citit despre o alta nelegiuire pusa la cale de ticalosii aflati la putere si care este poate mai revoltatoare ca tot ceea ce au clocit pana acuma.

In demersul lor nebun si-au amintit ca la numirea nu stiu carui judecator de la Curtea Constitutionala din anul…2010 (!!!), s-au petrecut chipurile nu stiu ce nereguli, asa ca locul ar trebui sa fie de fapt al unei otrepe pesediste. PSD-ul vrea cu alte cuvinte sa modifice compozitia Curtii astfel incat aceasta sa nu-i mai tot dea peste mana atunci cand pofteste la amputarea legilor tarii dupa bunul plac.

Toate aceste miscari seamana uluitor ca tipar cu cele petrecute in iulie 2012.

E adevarat, o lovitura de stat trebuie sa includa – dupa majoritatea definitiilor de manual – si o componenta militara. Totusi, gangsterii nu joaca dupa manualele de politologie si recapituland evenimentele din ultima perioada, ajungem la concluzia ca statul ar urma sa fie pus la dispozitia trecutului odios prin cateva mutari feroce: modificarea in regim de urgenta a Codului penal, unificarea DIICOT cu DNA si eliminarea Codrutei Kovesi, echilibrarea puterii in Curtea Constitutionala, anihilarea Liviei Stanciu de la Inalta Curte de Justitie, schimbarea minstrului Justitiei, cumpararea en-gros a presei prin recenta OUG care face cadou de la bugetul de stat (!!) televiziunilor de stiri 15 milioane de euro pe an.

Seamana toate acestea cu o lovitura de stat? Izbitor…

Este surprinzatoare lipsa de reactie a celei mai mari parti a presei centrale. O exceptie o reprezinta (inca) Realitatea TV care de cateva zile a pus tunurile grele pe mizeriile PSD-ului si ale lui Ponta prin intermediul antipaticului devenit si el dintr-o data simpatic Rares Bogdan.

Cum insa inteleg ca Realitatea TV e mancata de datorii enorme catre bugetul de stat, s-ar putea ca Bogdan sa fie redus la tacere, ba chiar, asemenea exemplului trist al canalului B1, sa vedem Realitatea TV mutata cu arme si bagaje in bratele dusmanului de astazi.

Cat despre „aparatorul” dreptatii si al neamului romanesc, „neatarnatul” Radu Moraru si al sau Nas TV, acesta tace malc. Incredibil!!

Acuma doua, trei seri pe cand tara, noi oamenii de buna credinta ardeam de revolta, Moraru ne vorbea despre procesul de…impadurire! Iar aseara, in loc sa-l vad lovind cu barosul dreptatii mult clamate alaturi de Turcescu si Cartianu (asta am inteles ca face un dolar prin America, nu?) in PSD si in Victorel, ne-a bagat un film vechi, cu imagine si sunet execrabile, „Senatorul melcilor”, cred.

Nea Radule, ti-au tras-o si tie taica sau cum?!

Cad reprezentantii presei independente ca popicele pentru ca se pare ca banii cumpara absolut tot. Cu precadere constiinte…

Doggy style

Cand tatal lui Amelie Poulain o „lucra” din picioare in pozitia „doggye style” pe Amandine ca s-o procreeze pe protagonista capodoperei lui Jeunet, in momentul in care ajunge la orgasm in loc sa-si iasa din minti de placere, femeia emite un singur sunet: „O!”.

Cam asa mi s-a parut reactia lui Klaus Iohannis atunci cand deunazi Senatul l-a scos iarasi basma curata pe Dan Sova.

Presedintele nostru mult iubit a scos un singur „O” – si acela fara semnul mirarii – pe Facebook, nici macar in cadrul unei conferinte de presa.

Lucrurile cu Justitia in Romania sunt extrem de grave dar cel care ar trebui sa ne apere de clica revoltatoare din Parlament ce pune la cale tot felul de mizerii legislative, doarme in front. Ba mai mult, am inteles ca a dat o fuga pana la Neptun ca sa-si pregateasca concediul. Deh, de atata lupta inexistenta cu Parlamentul borfasilor, omul a dat in greu asa ca bag seama, are nevoie urgenta de odihna.

In aceeasi pozitie in care ai batrani au creat-o pe fermecatoarea Amelie considera ca trebuie sa ne pozitioneze si pe noi vulgul, parlamentarii puterii dar si ai opozitiei.

(Sursa: wikipedia.org)

(Sursa: wikipedia.org)


Cand vezi ca lupta e pe viata si pe moarte, tu Boagiu sau tu Antonescu dati bir cu fugitii si nu veniti la un examen foarte important: acela in care ar trebui sa se desparta apele, voi (pesedeii) cu hotii, noi cu justitia si poporul.

Din pacate nu s-a intamplat asa ceea ce demonstreaza ca pe undeva, in subterane, intre cele doua mari blocuri politice exista o intelegere cu privire la apararea gangsterilor. Iar Sova – aceasta infectie politica de dimensiuni monstruoase a fost scapat din nou de catre binomul PNL – PSD, mai ceva ca-n vremurile bune ale USL.

Prin documentele pe care le-au introdus pe ordinea de zi pentru saptamana viitoare, se pare ca satui de pozitia doggy style, parlamentarii se pregatesc sa ne impartaseasca si un blow job. N-au invatat nimic din 16 noiembrie pentru ca au vazut ca au de-a face cu un presedinte Diazepam, au cumparat presa la chil iar romanii au devenit iarasi apatici.

In loc sa emita pe Facebook cate un „O!” la rastimpuri, Klaus Iohannis ar trebui sa apara la televizor cu drapelul Romaniei vizibil in spate dar cu milioanele de romani onesti invizibili care insa se afla cu siguranta acolo, sa dea de pamant cu nelegiuitii dar mai ales, sa spuna raspicat ca trebuie renuntat definitiv la aceasta relicva numita imunitate parlamentara!

Ori el ce face? Scrie pe Facebook o fraza de tot rasul si apoi da fuga pana la Marea Neagra!

Domnule presedinte, nu asa se castiga razboiul cu gangsterii! Nu v-am dat votul ca sa notati pe Facebook, sa plecati in sapte vizite in sase luni de mandat sau sa va alegeti consilieri incompetenti dar plini de ifose ori sa deveniti Balzac-ul Romaniei!!

Aparati-ne!

Urmariti inregistrarile cu Traian Basescu luptand la baioneta cu borfasii, invatati, exersati si apoi pac, la rasboiu! Altfel tare mi-e teama ca nu duceti nici macar mandatul curent pana la capat… Cred ca nici acuma, dupa o jumatate de an si mai bine de la preluarea functiei nu realizati cu ce crocodili inspaimantatori aveti de-a face!

P.S. Ii citesc articolele lui Ion Cristoiu de mai bine de doua decenii. De-a lungul vremii am fost sau nu de acord cu el.

Celebrul ziarist a invatat o lectie de PR excelenta: ca sa atragi atentia fii impotriva opiniei curentului majoritar. Totusi, Cristoiu a asimilat atat de bine regula respectiva incat astazi a devenit din vajnicul luptator pentru libertate, cel mai reactionar jurnalist al momentului.

Articolele lui sunt o mostra teribila de rea credinta, un melanj ciudat- sordid din teorii ale conspiratiei, un atac furibund si la baioneta impotriva actului de justitie pe care, de bine, de rau il vedem infaptuit astazi in Romania.

Individul acela pe care-l asezasem pe un piedestal a reusit sa coboare singur de acolo prin mizeriile pe care le arunca in spatiul public cu o impetuozitate si harnicie demne de lucruri mai bune. Pacat…

Un “sarmant” mizerabil: Ludovic Orban

Individul acela caruia ii place sa pozeze intr-un tip sarmant, un liberal autentic, un politician care face un alt fel de politica si-a dat aseara intr-o emisiune televizata arama pe fata.

Ludovic Orban s-a situat dintr-o data in tabara cea mai retrograda a politicii romanesti, alaturi de Calin Tariceanu. A cerut si el demisia Lidiei Stanciu de la sefia ICJ.

Orban nu e oricine in PNL, ba chiar tragea la sefia partidului dupa indepartarea lui Antonescu si plecarea la Cotroceni a neamtului. Mai mult, el l-a atacat pe judecatorul Cristi Danilet, membru CSM care a explicat ca in scandalul Rarinca, Lidia Stanciu nu poarta nicio vina.

Pozitionarea lui Orban de partea gangsterilor politici taman in fieful lor numit Antena3, ne arata ca mafia politica romaneasca e transpartinica. Cine isi facea iluzii ca PNL e diferit de PSD/UNPR se inseala amarnic. Ludovic Orban e dovada vie a acestei similitudini. El infatiseaza de fapt un dinozaur politic ce trebuia sa dispara de mult din atentia publica.

Tot citesc sau vad declaratiile Alinei Gorghiu cum ca PNL va face si va drege daca ajunge la guvernare. Dupa spusele unuia dintre “simbolurile liberale” din ultimii 15 – 20 de ani, PNL-ului putin ii pasa de justitie, ba chiar cred c-ar ingropa-o mai abitir si mai repede ca pesedeii…

Cu astfel de pozitionari in spatiul public, liberalii s-ar putea sa astepte mult si bine pana le vine randul la guvernare.

Ce sunt liberalii romani astazi? Un curent politic din ce in ce mai retrograd-populist: duc lupte la baioneta impotriva hipermarketurilor, legifereaza masuri populiste total neintemeiate financiar (dublarea alocatiilor) si acuma incercarea prin vocea lui Orban, de punere pe butuci a Justitiei.

Cand a indicat-o pe Gorghiu sefa de partid in locul otrepelor Orban sau Atanasiu, se pare ca Iohannis a avut un fler pe care altfel, nu i l-ai dibui vazandu-l la televizor. Locul lui Orban nu mai e demult in PNL, pentru ca legatura dintre el si liberalism e ca intre mine si matematica neeuclidiana, adica nula.

Incet, incet, toti acesti dubiosi de care ne-am saturat de atata amar de ani isi arata pe deplin toxicitatea. Totusi, problema e in ograda noastra caci stau si ma intreb pe cine vom vota la anul?

Bestseller-ul

Deranj mare printre sustinatorii infocati ai lui Traian Basescu. Evenimentul Zilei in frunte cu Ion Cristoiu si Mircea Marian, ReporterVirtual, chiar si nasul.tv se dau de ceasul mortii s-o faca de cacao pe Adriana Saftoiu. Nu sunt sigur ca macar au avut curiozitatea sau timpul sa-i citeasca volumul, dar la un ordin parca, in primele ceasuri dupa aparitie, s-au asmutit toti impotriva fostei consiliere a presedintelui de parca i-ar fi injurat de mama!

Dintr-o data acesti indivizi, astazi palide umbre ale jurnalistilor buni de odinioara, arata un comportament de lupi cand vine vorba de Traian Basescu, de parca ar discuta de vreo fata mare, de vreo usa de biserica, nu de un ins despre care de mult ne-am facut cu totii parerea ca poseda un caracter mizerabil.

Nu ma intereseaza povestile de alcov ale binomului Basescu/Udrea pentru care bag seama, lumea s-a repezit sa cumpere cartea mai rau ca pe vremea lui Ceasca atunci cand a aparut pe piata „Magicianul” lui John Fowles.

Din cate corect a explicat Adriana Saftoiu duminica seara in emisiunea lui Luca Niculescu de la Digi24 si aseara in cea a lui Bogdan de la Realitatea, e vorba de surpinderea unor fapte cu mult mai interesante decat eventuala colaborare la nivel de cearceaf dintre cei doi protagonisti ai vietii politice romanesti vreme de zece ani.

Sunt sigur ca volumul Adrianei Saftoiu ma va surpinde prin scriitura – daca scrie asa dupa cum vorbeste, atunci va fi o carte demna de toata stima din punct de vedere literar, dar mai ales, am credinta ca ea va reprezenta pentru posteritate o cronica binevenita a unei perioade de mare tumult politico-social.

E fascinant totusi – daca e sa comparam presedintii Romaniei, cum Traian Basescu reuseste si dupa ce nu mai e presedinte de cateva luni bune sa ramana in centrul atentiei – cu sau fara vrerea lui – societatii romanesti. Nea Milica saracu’ devenise inexistent in ochii opiniei publice cu mult inainte de terminarea mandatului, ce sa mai vorbim dupa…

Va fi interesant sa aflam – poate doar citind printre randuri, care au fost motivele pentru care oameni precum Andrei Plesu ori Renate Weber l-au parasit rapid pe Traian Basescu de parca ar fi calcat intr-un cacat si care, conform spuselor Adrianei Saftoiu, deja nu mai suporta sa i se spuna pe nume de catre prieteni.

Din cate a dezvaluit in serile precedente, Adriana Saftoiu descrie involutia unui politician – ce-i drept, exceptional in anumite privinte, de la stadiul de om (o fi fost vreodata?!) pe cand era primar al Capitalei si chiar ministru la Transporturi, pana la velociraptorul ce s-a ivit ca dintr-o papusa ruseasca dupa sosirea la Cotroceni si aparitia toxicei Elena Udrea.

La un moment dat inclusiv Andrei Plesu – despre care se spune ca Traian Basescu a aruncat cu paharul cu whisky dupa el, a declarat ca are pregatite memorii despre acea perioada dar pe care le va publica peste multa vreme.

Adriana Saftoiu descrie cu maxima acuratete n-am dubii, un personaj care a marcat profund destinul Romaniei timp de un deceniu, periculos pana la letal – paradoxal pentru cei mai apropiati, vanitos, ce nu uita si nu iarta si care, mai presus de toate, ne-a facut sa ne certam cu prieteni si rude, cu colegi si vecini atunci cand, inevitabil, „dadeam” in politichie… Si inca o mai face!

Voi cumpara cartea Adrianei Saftoiu din simplul motiv ca am incredere mai mare in ea decat in detractorii ei, ca sa nu mai vorbesc despre personajul principal din poveste, fostul presedinte al Romaniei.

Tunurile lui Truica

Acuma vreo 14 – 15 ani in urma am vrut sa-mi deschid o afacere. Cum nu aveam bani s-o finantez si nici cui cere imprumut, manat si de reclamele la credite de pe la televiziuni ori din ziare, m-am hotarat sa calc pragul unei banci ca sa cer vreo patru-cinci milioane de lei vechi. Banca se numea daca bine imi amintesc BRD.

Angajatii se uitau la mine ca curca-n creci. Mi-au cerut acte prin care sa le demonstrez ca sunt solvabil. Printre ele si situatia contabila la zi. Care situatie contabila, intreb, ca eu n-am deschis nici firma, ca pentru asta mi-ar trebui doloresii! Dupa cateva momente mi-au aratat usa. Nicio sansa ca un pulifrici ca mine sa ia vreun credit de finantare.

Reclamele de la televizor erau niste minciuni ordinare (na, ca scriu si-n stihuri)…

Un personaj cu o moaca imbecila care cere permanent pumni si pe care il stiti cu totii tot de pe la teveu este „milionarul” Remus Truica. Toate canale de televiziune romanesti se inghesuiau la poarta domeniului astuia de ziceai ca-i cel putin Robert de Niro in perioada lui de glorie.

Ni-l prezentau doar ca fiind un „businessman” de mare succes, mare futac – cica a varat-o n asternut inclusiv pe foarte talentata sansonetista Patricia Kaas (poate o avea ceva insemnat care nu se vede, ca muianul e ca vai de mama lui…) si undeva in subsidiar, fostul sef de cabinet al lui banditului national Adrian Nastase.

M-am tot intrebat cum a reusit acest pulica franaru’ sa faca purcoiul de bani, sa aiba un domeniu ca acela de la castelul Windsor, sa cariceasca toate putorile cu staif (conform media) de vreme ce n-am auzit niciodata ca fiind implicat in cine stie ce afaceri.

Nici de auzit cum vorbeste nu mi s-a intamplat pentru ca tipul a stat mai mult la ascunseanu si nu s-a dat in spectacol.

Casoaie pe Coasta de Azur, viloaice prin Spania, milioane ori zeci de milioane de euro prin conturi… Cum a reusit acest individ cu sfecla de oligofren sa ajunga un nabab al Romaniei moderne? Apoi m-am gandit ca daca tatane-sau politic si administrativ are o avere de miliarde – si nu stiu de ce, nu am dubii ca nu ar fi astfel, seful lui de cabinet de ce n-ar avea milioane?

Iata ca zilele astea vedem care a fost sursa de bani a milionarului pulii pe nume Remus Truica: tunuri uriase date bancii BRD cu acordul sefilor bancii(!!).

Tunurile n-au fost insa de cateva mii ori zeci de mii de euro – pe astea pe semne ca le putea da orice tigan care se ocupa cu fierul vechi, ci de milioane si milioane de euro. Pretul corect din cate spun anchetatorii se invarte in jurul sumei de 40 de milioane de euro!! Pfuai!! Iata ca dintr-o data, a iesit la lumina si sursa extravagantelor acestui netot ordinar.

Nicio afacere, nicio investitie ci doar tunuri ordinare in care pitifelnicul a atras oameni cel putin la fel de lacomi ca el pe care i-a manipulat, i-a dirijat, i-a buzunarit si acuma se pregateste sa-i vare putin la puscarie.

Ciudat in toata povestea asta nu e faptul ca Truica a cardit zeci de milioane de euro direct sau prin interpusi de la ditamai si celebra banca franceza BRD ci reactia directorului general francez al Bancii: gagiul e surprins (neplacut bag seama) de faptul ca procurorii ancheteaza, vezi Doamne, doi directori de sucursale romanesti „in care am totala incredere”! Mai mult, cica gaurile trase de Truica si echipa lui de banditi au fost acoperite de/din „provizioane”…

Cu alte cuvinte, bai baietii astia cu legea, lasati-o mai usor cu anchetele ca tipii sunt mai egali ca altii, au putere de decizie, ramificatii si influenta in sanul partidului aflat la guvernare asa ca…ne asumam noi pierderile.

Din micile mele experiente personale in domeniul bancar romanesc am ajuns la concluzia ca cele mai de rahat banci sunt Bancpost si – nicio surpriza – BRD.

Daca un cetatean oarecare ia un credit de cateva mii de lei de la banci si intarzie plata ratei doua, trei zile, incepe sa-i sune telefonul. Baietii de la banca sau mai nou, „recuperatorii” lor incep futaiul cu pula-ndoita: „Ce faceti? Cand platiti rata? Mai intarziati? etc”. Banuiesc ca buna parte dintre dumneavoastra stie ce inseamna intarzierea platii ratelor, nervii si telefoanele care se succed in avalansa din partea unor indivizi pe jumatate roboti, pe jumatate lighioane salbatice.

Stiu, cand se prabuseste cate o banca nu-i deloc bine. Nu cunosc si nu ma prea intereseaza itele incurcate ale serviciilor financiare, limbajul usor abscons al personalului care le deservesc. Dar asta nu inseamna ca nu-mi frec palmele de bucurie. Si bucuria e direct proportionala cu dimensiunea bancii „aflata in dificultate” (asta inseamna ca e pe cale sa beleasca cariciu’).

Dupa ce multe banci “de talie mondiala” – ca romaneasca nu mai exista niciuna – au facut miliarde pe seama naivitatii noastre, o palma data cu piciorul pe obrazul uneia dintre cele mari care activeaza in Romania precum BRD provoaca placere. Nedisimulata…

Dragii mei americani, dati cu ei de pamant! Cu astia altfel nu se poate!

L-am vazut in urma cu mai putin de un ceas pe Tariceanu iesind de la intalnirea pe care a avut-o alaturi de Valeriu Zgonea cu ambasadorii celor patru mari ai democratiei: SUA, Germania, Marea Britanie, Olanda.

Acest cretin mi s-a parut c-a iesit cam sifonat si nervos, neuitand insa sa ne spuna ca de fapt a fost invitat sa discute la Ambasada SUA dar cu “demnitate” a refuzat pentru ca, vezi Doamne, “politica romaneasca nu se face intr-o ambasada straina”.

Dintr-o data, cand e vorba de modificarea Codului Penal in favoarea infractorilor “politica romaneasca nu se face in ambasade straine”…

Acest jalnic scapatat al politicii cele mai retrograde romanesti a dat asta seara masura intregii sale mediocritati. El n-a facut altceva in fata padurii de microfoane decat sa spuna ca totul e bine si ca ambasadorii au vrut “doar sa discute” pe marginea politicii romanesti, lovind insa prin declaratiile lui halucinante din nou in justitie.

Din nefericire nu s-a gasit niciun jurnalist care sa intrebe aceasta sluga pesedista fosta odinioara premier “liberal” al Romaniei, de ce daca “totul e in regula” asa cum el declara, dintr-o data ditamai ambasadorii acreditati la Bucuresti ai celor mai puternice si democratice state din lume vor sa – i vada?

Ca sa-i bata pe umar si eventual sa le spuna: “E bine baieti, tineti-o tot asa cu distrugerea noului Cod penal in favoarea banditilor din politica” sau cum?

Maine o sa apara iarasi personajul cel mai toxic din Parlamentul Romaniei pe nume Cristiana Anghel, acest jeg uman de dimensiuni monstruoase si o sa declare ca “americanii si ceilalti sa-si vada de treaba lor ca aici noi facem regulile”…

Dintr-o data, cand e vorba ca regulile sa fie flagrant incalcate de catre gangsteri in favoarea gangsterilor, da un nationalism puturos in alde Tariceanu, Anghel si toata banda lor aroganta de politruci dubiosi de ajunge damful pana la Washington DC!

In vreme ce pentru noi si in favoarea noastra se agita, se zbat reprezentantii cei mai importanti ai ambasadelor straine de la Bucuresti, “dragul” nostru presedinte se ocupa de problema Institutului Cantacuzino.

Eu nu zic ca distrugerea unei entitati stiintifico-medicale foarte importanta nu ar trebui sa fie pe agenda prezidentiala, dar parca mai actuala si de seama e tema ingenunchierii cu orice pret a justitiei asa cum observam stupefiati toti cei de buna credinta ca se incearca din rasputeri de catre Parlamentul Rusinii Nationale de ceva vreme incoace!

Klaus Iohannis pare desprins de realitate caci din doua una: omul ori e prost, batut cu leuca, ori pur si simplu nu vrea sa se implice in problemele cu adevarat majore ale natiei. Iar printre ele, pentru ca totul sa functioneze corect, Justitia si protejarea ei cu orice pret este cea mai importanta si stringenta problema a romanilor!

Presa este cumparata la chil, politicienii sunt impotriva noastra – ne demonstreaza asta in fiecare zi, astazi de exemplu a fost momentul in care Agentiei Nationale de Integritate i s-au taiat aripile la propunerea aceleiasi infame C. Anghel – presedintele e absent sau se plimba prin tari straine, iar poporul a reintrat in adormire.

Singurii care ne mai apara de derbedeii politici sunt Ambasadorii Stimei Nationale (SUA, Marea Britanie, Germania, Olanda) si o mana de judecatori si procurori de la ICJ respectiv DNA.

Cam putin , nu credeti, in fata atacului unei hoarde de politruci dezlantuita?