Site-ul de față contine peste o mie de articole despre muzica, film dar mai ales politica. Va invit sa-l "rasfoiti" cu incredere.

Tunurile lui Truica

Acuma vreo 14 – 15 ani in urma am vrut sa-mi deschid o afacere. Cum nu aveam bani s-o finantez si nici cui cere imprumut, manat si de reclamele la credite de pe la televiziuni ori din ziare, m-am hotarat sa calc pragul unei banci ca sa cer vreo patru-cinci milioane de lei vechi. Banca se numea daca bine imi amintesc BRD.

Angajatii se uitau la mine ca curca-n creci. Mi-au cerut acte prin care sa le demonstrez ca sunt solvabil. Printre ele si situatia contabila la zi. Care situatie contabila, intreb, ca eu n-am deschis nici firma, ca pentru asta mi-ar trebui doloresii! Dupa cateva momente mi-au aratat usa. Nicio sansa ca un pulifrici ca mine sa ia vreun credit de finantare.

Reclamele de la televizor erau niste minciuni ordinare (na, ca scriu si-n stihuri)…

Un personaj cu o moaca imbecila care cere permanent pumni si pe care il stiti cu totii tot de pe la teveu este „milionarul” Remus Truica. Toate canale de televiziune romanesti se inghesuiau la poarta domeniului astuia de ziceai ca-i cel putin Robert de Niro in perioada lui de glorie.

Ni-l prezentau doar ca fiind un „businessman” de mare succes, mare futac – cica a varat-o n asternut inclusiv pe foarte talentata sansonetista Patricia Kaas (poate o avea ceva insemnat care nu se vede, ca muianul e ca vai de mama lui…) si undeva in subsidiar, fostul sef de cabinet al lui banditului national Adrian Nastase.

M-am tot intrebat cum a reusit acest pulica franaru’ sa faca purcoiul de bani, sa aiba un domeniu ca acela de la castelul Windsor, sa cariceasca toate putorile cu staif (conform media) de vreme ce n-am auzit niciodata ca fiind implicat in cine stie ce afaceri.

Nici de auzit cum vorbeste nu mi s-a intamplat pentru ca tipul a stat mai mult la ascunseanu si nu s-a dat in spectacol.

Casoaie pe Coasta de Azur, viloaice prin Spania, milioane ori zeci de milioane de euro prin conturi… Cum a reusit acest individ cu sfecla de oligofren sa ajunga un nabab al Romaniei moderne? Apoi m-am gandit ca daca tatane-sau politic si administrativ are o avere de miliarde – si nu stiu de ce, nu am dubii ca nu ar fi astfel, seful lui de cabinet de ce n-ar avea milioane?

Iata ca zilele astea vedem care a fost sursa de bani a milionarului pulii pe nume Remus Truica: tunuri uriase date bancii BRD cu acordul sefilor bancii(!!).

Tunurile n-au fost insa de cateva mii ori zeci de mii de euro – pe astea pe semne ca le putea da orice tigan care se ocupa cu fierul vechi, ci de milioane si milioane de euro. Pretul corect din cate spun anchetatorii se invarte in jurul sumei de 40 de milioane de euro!! Pfuai!! Iata ca dintr-o data, a iesit la lumina si sursa extravagantelor acestui netot ordinar.

Nicio afacere, nicio investitie ci doar tunuri ordinare in care pitifelnicul a atras oameni cel putin la fel de lacomi ca el pe care i-a manipulat, i-a dirijat, i-a buzunarit si acuma se pregateste sa-i vare putin la puscarie.

Ciudat in toata povestea asta nu e faptul ca Truica a cardit zeci de milioane de euro direct sau prin interpusi de la ditamai si celebra banca franceza BRD ci reactia directorului general francez al Bancii: gagiul e surprins (neplacut bag seama) de faptul ca procurorii ancheteaza, vezi Doamne, doi directori de sucursale romanesti „in care am totala incredere”! Mai mult, cica gaurile trase de Truica si echipa lui de banditi au fost acoperite de/din „provizioane”…

Cu alte cuvinte, bai baietii astia cu legea, lasati-o mai usor cu anchetele ca tipii sunt mai egali ca altii, au putere de decizie, ramificatii si influenta in sanul partidului aflat la guvernare asa ca…ne asumam noi pierderile.

Din micile mele experiente personale in domeniul bancar romanesc am ajuns la concluzia ca cele mai de rahat banci sunt Bancpost si – nicio surpriza – BRD.

Daca un cetatean oarecare ia un credit de cateva mii de lei de la banci si intarzie plata ratei doua, trei zile, incepe sa-i sune telefonul. Baietii de la banca sau mai nou, „recuperatorii” lor incep futaiul cu pula-ndoita: „Ce faceti? Cand platiti rata? Mai intarziati? etc”. Banuiesc ca buna parte dintre dumneavoastra stie ce inseamna intarzierea platii ratelor, nervii si telefoanele care se succed in avalansa din partea unor indivizi pe jumatate roboti, pe jumatate lighioane salbatice.

Stiu, cand se prabuseste cate o banca nu-i deloc bine. Nu cunosc si nu ma prea intereseaza itele incurcate ale serviciilor financiare, limbajul usor abscons al personalului care le deservesc. Dar asta nu inseamna ca nu-mi frec palmele de bucurie. Si bucuria e direct proportionala cu dimensiunea bancii „aflata in dificultate” (asta inseamna ca e pe cale sa beleasca cariciu’).

Dupa ce multe banci “de talie mondiala” – ca romaneasca nu mai exista niciuna – au facut miliarde pe seama naivitatii noastre, o palma data cu piciorul pe obrazul uneia dintre cele mari care activeaza in Romania precum BRD provoaca placere. Nedisimulata…

Dragii mei americani, dati cu ei de pamant! Cu astia altfel nu se poate!

L-am vazut in urma cu mai putin de un ceas pe Tariceanu iesind de la intalnirea pe care a avut-o alaturi de Valeriu Zgonea cu ambasadorii celor patru mari ai democratiei: SUA, Germania, Marea Britanie, Olanda.

Acest cretin mi s-a parut c-a iesit cam sifonat si nervos, neuitand insa sa ne spuna ca de fapt a fost invitat sa discute la Ambasada SUA dar cu “demnitate” a refuzat pentru ca, vezi Doamne, “politica romaneasca nu se face intr-o ambasada straina”.

Dintr-o data, cand e vorba de modificarea Codului Penal in favoarea infractorilor “politica romaneasca nu se face in ambasade straine”…

Acest jalnic scapatat al politicii cele mai retrograde romanesti a dat asta seara masura intregii sale mediocritati. El n-a facut altceva in fata padurii de microfoane decat sa spuna ca totul e bine si ca ambasadorii au vrut “doar sa discute” pe marginea politicii romanesti, lovind insa prin declaratiile lui halucinante din nou in justitie.

Din nefericire nu s-a gasit niciun jurnalist care sa intrebe aceasta sluga pesedista fosta odinioara premier “liberal” al Romaniei, de ce daca “totul e in regula” asa cum el declara, dintr-o data ditamai ambasadorii acreditati la Bucuresti ai celor mai puternice si democratice state din lume vor sa – i vada?

Ca sa-i bata pe umar si eventual sa le spuna: “E bine baieti, tineti-o tot asa cu distrugerea noului Cod penal in favoarea banditilor din politica” sau cum?

Maine o sa apara iarasi personajul cel mai toxic din Parlamentul Romaniei pe nume Cristiana Anghel, acest jeg uman de dimensiuni monstruoase si o sa declare ca “americanii si ceilalti sa-si vada de treaba lor ca aici noi facem regulile”…

Dintr-o data, cand e vorba ca regulile sa fie flagrant incalcate de catre gangsteri in favoarea gangsterilor, da un nationalism puturos in alde Tariceanu, Anghel si toata banda lor aroganta de politruci dubiosi de ajunge damful pana la Washington DC!

In vreme ce pentru noi si in favoarea noastra se agita, se zbat reprezentantii cei mai importanti ai ambasadelor straine de la Bucuresti, “dragul” nostru presedinte se ocupa de problema Institutului Cantacuzino.

Eu nu zic ca distrugerea unei entitati stiintifico-medicale foarte importanta nu ar trebui sa fie pe agenda prezidentiala, dar parca mai actuala si de seama e tema ingenunchierii cu orice pret a justitiei asa cum observam stupefiati toti cei de buna credinta ca se incearca din rasputeri de catre Parlamentul Rusinii Nationale de ceva vreme incoace!

Klaus Iohannis pare desprins de realitate caci din doua una: omul ori e prost, batut cu leuca, ori pur si simplu nu vrea sa se implice in problemele cu adevarat majore ale natiei. Iar printre ele, pentru ca totul sa functioneze corect, Justitia si protejarea ei cu orice pret este cea mai importanta si stringenta problema a romanilor!

Presa este cumparata la chil, politicienii sunt impotriva noastra – ne demonstreaza asta in fiecare zi, astazi de exemplu a fost momentul in care Agentiei Nationale de Integritate i s-au taiat aripile la propunerea aceleiasi infame C. Anghel – presedintele e absent sau se plimba prin tari straine, iar poporul a reintrat in adormire.

Singurii care ne mai apara de derbedeii politici sunt Ambasadorii Stimei Nationale (SUA, Marea Britanie, Germania, Olanda) si o mana de judecatori si procurori de la ICJ respectiv DNA.

Cam putin , nu credeti, in fata atacului unei hoarde de politruci dezlantuita?

Jeguri liberale

Noi fără PD nu câștigam președintele. Ne-am ținut de nas și am făcut un compromis. Altfel nu se putea. Vă mai spun un lucru. Am făcut un lucru, eu zic deștept(…) De ce? Noi am făcut o fuziune paritară în care noi am dat numele partidului, sigla partidului, candidatul la președinție al partidului și ei ne-au dat sediul (râsete), în care să funcționăm. (…) Gândiți-vă că avem 28 de județe în care noi conducem în fuziunea asta paritară. Mai mult de atât nu puteam obține. Eu vă spun că leam dat și iluzia că o să aibă primul ministru. N-o să-l mai aibă. Vă dau în scris că nu o să-l aibă! (…) Nu e corect deloc, dar n-am nicio reținere. Nu-i corect, dar dacă mâine ai prim-ministrul poți face ce vrei și ai tot”.

In naivitatea noastra absoluta, am crezut o clipa ca dupa alegerile din noiembrie clasa politica va fi inteles cate ceva si chiar va incerca macar sa practice un alt stil politic. Cand colo, inregistrarea sedintei liberalilor bistriteni ne arata ca n-a existat si nu exista un punct zero. Ceea ce politrucii stiu, doar asta fac.

Vorbele de mai sus ii partin lui Teodor Atanasiu, individul acela gangav si cu muian scarbavnic, care era cat pe aci sa devina seful PNL.

Ca sa realizati cat de nenorocit este acest Atanasiu trebuie sa amintim doar ca atunci cand a devenit ministru (asta e ala care s-a ocupat de privatizarea „cu succes” a companiei Electroputere Craiova) si-a lasat nevasta si s-a cuplat cu… secretara!

Poilitica e o mare curva si printre parasutele care ne conduc unele sunt mai curve ca altele.

Asa e treaba cu liberalii. Astia cu cine s-au cuplat, cu cine s-au iubit pe toti i-au tradat.

Auzi, „s-au tinut de nas”…Pai de ce trebuie sa te tii atunci cand colaborezi tu cu ei? De carici?

De la bun inceput n-am crezut si nu cred nici astazi in fuziunea liberalo-liberal-democrata. Cunosc inca destul de bine din interior cum sunt unii, cum sunt si ceilalti, cel putin la nivel local.

Padurea liberala, ramura veche are mai multe uscaturi ca bransa lui Vasile Blaga.

Suntem condamnati. Jegurile fac in continuare jocurile la nivel inalt.

Isi pregatesc – dupa cum cu o sinceritate de apreciat intr-un astfel de mediu cat se poate de toxic a recunoscut unul dintre ei – amantele si nepotii pentru functii de conducere „in teritoriu”.

Sunt pusi doar pe rapt si furaciune iar din lectiile pe care votantii de aici sau din afara le tot dau la urne nu invata sau nu vor sa deprinda nimic.

O clasa politica total compromisa care are nevoie de o resetare completa. Cu AKM-ul…

Plasata in „arest” la domiciliu

Iata c-au eliberat-o! Pe semne ca Ion Cristoiu crapa de drag. Toate articolele lui in care calca in picioare justita au avut pana la urma succes. Elena Udrea e libera.

Am vorbit in urma cu cateva ceasuri cu un individ important de la nivelului Doljului. Omul se informa direct de „pesurse.ro”. El mi-a zis ca Elena a fost pusa in libertate. „Pana la urma, le dau drumul la toti…” a declarat tipul usor neutru.

Nu prea inteleg cum vine treaba asta. Ii aresteaza cu spectacol, ne bucuram ca-i baga la zdup, le arata pisica si apoi ii pun in libertate conditionata. Cica „plasat(a) in arest la domiciliu”. Apoi poate vine sau nu condamnarea insa averea furata le ramane intacta.

Dintr-o data madam Udrea si gasca ei de derbedei din celebrul „dosar Bute” au fost eliberati. Pana ieri erau vinovati, de astazi sunt semivinovati sau cum?!

Nu stiu daca Basescu isi freaca mainile de placere pentru ca pupila-i respira acuma aerul libertatii conditionate. Cu siguranta la el au vrut sa ajunga procurorii intr-un fel sau altul. Poate ca eliberarea Udrei s-o bizui pe niscai informatii compromitatoare despre fostul ei tovaras de …secrete.

Un personaj atat de detestabil trebuia tinut acolo cat mai mult timp. Genti cu bani, trafic de influenta, aranjamente murdare toate astea se traduc in Romania cu doua luni de privare a libertatii. In America, pentru „doar” 90.000 de dolari mita (nici macar 900.000 ca-n cazul Udrei) s-au incasat 13 ani de parnaie. In Romania nu se poate. Si asa e prea mult, nu?

Dezamagirea ca traiesti intr-o tara aflata la cheremul unui sistem pe cat de corupt, pe atat de impenetrabil devine acuta.

Cu legislatia aflata in pregatire prin care se va da peste mana procurorilor, cu hoti care se intorc la hotii, cu romanii ce revin la starea lor caracteristica de letargie, a trai intr-o tara aflata in putrefactie devine o povara.

Mirosul fetid al unei guvernari strambe, lipsa minima de respect a liderilor in relatia cu natia, o justite pe cale sa fie resubordonata intereselor politice, toate acestea sunt doar cuie batute in cosciugul unei natii care niciodata n-a stralucit intre natiunile lumii.

Elena Udrea e libera. Cristoiu cu teoria lui binomiala SRI/DNA deschide sampania. Basescu e poate si el multumit. Dar cu noi, cu pulimea cum ramane?

Plasarea justitiei insasi in arest la domiciliu se produce incet dar sigur.

Revirimentul national-comunismului pesedist

Dupa votul din 16 noiembrie trecut, Victor Ponta s-a facut mic. Atat de mic incat vreo cateva zile a disparut complet din atentia publica.

Dezgustul, ura, revolta pe care romanii au simtit-o si au tradus-o in realitate prin tunul votului fata de acest personaj sinistru al istoriei contemporane a fost – am presupus atunci – o lectie pentru politrucul pesedist ca si pentru PSD in intregul lui.

Pentru o perioada scurta de timp Ponta si gasca lui partinica de derbedei asa numita „de stanga” s-au speriat.

Va amintiti cu totii presupun cum au votat cu ambele maini ridicarea imunitatii parlamentare a unor borfasi atunci cand un Iohannis aflat la inceputul mandatului le-a cerut-o.

Dar cum in Romania orice revolutie dureaza trei zile – inclusiv cea a bunului simt, pesedeii in frunte cu Ponta si-au revenit repede. Cand au vazut ca au de-a face cu o marioneta la Cotroceni, cu un individ care nu intelege prea bine ce-i cu el pe acolo, Victor Ponta si hidra PSD au inceput incet dar sigur „sa recupereze”.

Vedem de o perioada de timp presiunea care a inceput sa fie asezata in forta pe umerii justitiei. In ciuda faptului ca DNA-ul e pe unul din locurile fruntase ale increderii populare, daca nu chiar pe primul, gangsterii pesedisti au pornit la atac.

Deunazi, o gasca de pesedei certati cu legea, unii pe cale de a fi condamnati, altii cercetati de DNA, unii certati de-a binele cu bunul simt (angajarea copiilor ori a sotiilor consilieri la cabinetul demnitarului) au introdus un proiect de lege prin care incearca sa schimbe in mod dramatic segmente ale Codului de Procedura Penala ce vizeaza direct coruptia.

Daca acest proiect banditesc va capata putere de lege, anchetele se vor face mult mai greu, sansele arestarii si cercetarii hotilor politici vor fi diminuate considerabil iar – culmea! – procurorii si oamenii legii vor putea fi trasi la raspundere in anumite situatii!!

Sa adaugam la acest atac fara precedent impotriva justitie facuta de gasca de huligani politici pesedista, campania impotriva hipermarketurilor ce imi aminteste de timpul in care in pietele comuniste functiona mercuriarul (fixarea preturilor la produse nu pe baza cererii si ofertei ci prin comanda politica).

Apoi futaiul din greu pe care si-l iau toti micii oameni de afaceri asupra careia tabara unitatile Waffen SS ale Garzii Finaciare mai nou denumita Departament Antifrauda!

Tot ceea ce viseaza noapte Ponta si analfabetii lui ministri „pe partea” financiara, a doua zi o armata de cretini grasi si bine platiti din banul public – adica banul produs in principal de micul comerciant – se grabeste sa puna in practica!

Cea mai noua basina mentala care i-a scapat premierului si Ministerului Finantelor este obligarea micului intreprinzator ce lucreaza cu casa de marcat sa detina un registru in care angajatii sa-si treaca banii pe care ii poseda la venire si la plecare!!!!

Ceea ce este ciudat dar deloc surprinzator la o natie obisnuita cu statul in genunchi si luatul de muie de la guvernele de oricare culoare politica or fi fost ele, e ca intreprinzatorii s-au conformat instantaneu acestei nelegiuiri revoltatoare, chiar inainte ca legea sa intre in vigoare!!!!

Nimeni nu zice pas, nimeni nu se opune, toti se conformeaza, tac si se lasa sodomizati de un guvern pe cat de inept pe atat de incapabil!

Asa a fost si cu rahatul acela de foaie care trebuia sa fie neaparat color si musai asezata langa casa de marcat prin care trebuie sa-i arati clientului ca e obligat sa ceara bon fiscal! Cum scriam, tot ce viseaza noapte impotriva intreprinzatorului privat, acesti derbedei pun in aplicare ziua.

FLACAI, NU INTREPRINZATORUL PRIVAT DE LA COLTUL STRAZII E DUSMANUL ECONOMIEI NATIONALE !!! EL O TINE IN VIATA, N-ATI AFLAT ASTA INCA?!!!

Toata lumea – chiar si cei mai neinstruiti – observa ca s-a pornit prin ordin de sus o ofensiva extraordinara impotriva capitalismului romanesc!

Atacuri in haita ale SchutszStafell-ului financiar, legile de restauratie necesare resubordonarii justitiei, votarea primarilor (majoritatea pesedisti) dintr-un singur tur – ceea ce-i va perpetua la conducerea destinelor noastre, mercurialul bagat pe gat supermarketurilor, sunt semne foarte clare ale unei guvernari care nu are de a face nimic cu democratia ci doar cu hotia, bunul plac, abuzul si fara de legea dublate de un populism gretos pe care le credeam uitate dupa 2004 – 2005.

Sa adaugam si restauratia in cultura unde liberalii n-au gasit altceva mai bun de proptit pe post de sluga sefa la Institutul Cultural Roman decat pe tomnaticul si fara niciun fel de opera Radu Boroianu (?!).

Boroianu care l-a adus sef onorific din strafundurile comunismului negru pe basinosul Nicolae Breban ce n-a gasit altceva mai bun de facut decat sa atace in stanga si-n dreapta, vechea conducere a ICR dar si pe cei mai prestigiosi oameni de cultura romani in viata. Se distinge din diatribele acestui bosorog uitat o invidie profesionala uluitoare, greu de lecturat fie si pentru un habarnist intr-ale culturii…

Cand in noiembrie 2016 am votat Iohannis am crezut ca indiviul va fi scutul nostru de otel teuton impotriva uneor astfel de vicisitudini istorice, impotriva cresterii cancerului national numit PSD. Ne-am inselat aspru, otelul dovedindu-se pana acuma ca fiind (doar) carton presat de Trabant, chit ca decat cu Ponta mai bine cu mutulica.

Cu un presedinte chiar simbolic, cu o presa subjugata securitatii mai noi ori mai vechi, ori intereslor obscure ale unor patroni ce n-au de-a face nimic cu spiritul unei prese libere, cu jurnalisti obedienti sau interesati de subiecte dintre cele mai tampite si nu de cele care ne distrug viitorul, justitiei romane i-a ramas un singur sprijin si acela se cheama POPORUL ROMAN.

Daca nu vom lua pozitie impotriva faradelegilor pe cale sa se instapaneasca (iarasi) peste noi, vom trai momente in care epoca Adrian Nastase ni se va parea raiul democratiei si al bun simtului politic.

Revirimentul neasteptat al nationalismului comunist de esenta pesedista a scos nu un cap ci sapte aidoma balaurului din poveste. Vom mai avea curajul sa luam palosul si sa i le retezam ca in noiembrie 2014?

Nivelul de incompetenta al presedintelui Johannis

In anii ’60 psihologul canadian Laurence Peter enunta principiul care l-a facut celebru: „orice om isi atinge, mai devreme sau mai tarziu, propriul nivel de incompetenta”. Pe scurt, asta ar insemna ca de exemplu un inginer exceptional la locul lui munca poate sa-si demonstreze incompetenta atunci cand este promovat sa zicem sef de sectie, de departament sau manager. Orice om – afirma Peter, isi are nivelul lui maxim de competenta.

Klaus Iohannis este un exemplu de manual al principiului lui Peter.

Am inteles ca a fost un foarte bun profesor de fizica, apoi inspector general capabil si ce sa mai vorbim, unul dintre cei mai destoinici daca nu cel mai bun, primar din Romania.

Apoi, dupa 16 noiembrie trecut, principiul lui Peter s-a itit deopotriva in viata lui Johannis dar – si aici e mult mai grav – (si) in vietile noastre.

Devenind presedinte, Klaus Iohannis si-a atins din plin nivelul de incompetenta. El nu face altceva decat sa ne demonstreze daca nu in fiecare zi, macar saptamanal ca palaria prezidentiala este cu mult prea larga pentru o minte atat de lejera. Pur si simplu am sentimentul ca presedintele tarii nu intelege nici acuma prea bine ce e cu el acolo.

De la tacerile prelungi care nu denota deloc intelepciune, pana la alegerea unor consilieri cel mult mediocri, de la nesanctionarea publica a derapajelor guvernamentale si pana la lipsa acuta a luarii de pozitie in privinta unor abuzuri grave, revoltatoare pentru romani (protejarea coruptilor din Parlament, asmutirea dulailor Fisc-ului pe amaratii de buticari etc) presedintele Romaniei intruchipeaza mereu si mereu principiul lui Peter.

Daca mai adaugam si fudulia (stiti proverbul, cu prostul fudul…) cel putin deplasata din anumite momente (scena pardesiului, inchirierea unui avion de lux, implicarea din cate se spune din ce in ce mai mare in „treburile palatului” a consoartei presedintelui) ni se dezvaluie atunci tabloul complet a ceea ce s-ar putea numi omul nepotrivit la locul potrivit.

Presedintele Iohannis e pe cale sa devina un dezastru cu mult inainte de termen.

Nu stiu cum mai arata astazi sondajele de opinie dar sunt destul de sigur ca increderea in noul nostru sef suprem se topeste mai repede ca un bulgare de zapada sub razele sorelui de primavara.

Klaus Johannis se pare ca a fost (este) doar un balon de sapun pe care noi, pulimea, de frica unui PSD atotputernic l-am inghitit pe nerasuflate. Daca o tine tot asa, fara implicare, fara sa comunice, fara sa faca de fapt ceva concret, Klaus Iohannis nu-si termina nici macar primul mandat.

Cu siguranta multi isi spun ca oricum e mai bine cu un tolomac incompetent decat cu Victor Ponta. Nu neg ca nu-i asa, dar domnule Iohannis, romanii asteapta totusi altceva de la presedintele lor, nu doar deplasari in strainatate in superavioane inchiriate cu mii de dolari pe ora!

Am sentimentul ca buna parte dintre romani vor ajunge sa-l regrete pe Traian Basescu (daca nu chiar pe Ion Iliescu!) mult mai repede decat am crede…

“Inovatorii” – o istorie incitanta a calculatorului electronic

Am citit recent cartea jurnalistului si biografului american Walter Isaacson „Inovatorii. Cum a creat revolutia digitala un grup de hackeri, genii si tocilari” aparut la editura Publica.
inovatorii
Toti cei care sunt curiosi cum a aparut si cum s-a dezvoltat computerul personal pe care astazi buna parte dintre noi il folosim zi de zi ar trebui sa nu rateze cartea. Vor face o calatorie miraculoasa prin istoria inaltei tehnologii, ce in opinia mea merita cu varf si indesat.

Isaacson ne indruma cu maxima pricepere printre meandrele ideilor Adei Lovelace – matematiciana britanica din prima jumatate a secolului al XIX – lea si fiica marelui poet romantic Byron, cea care a imaginat impreuna cu Charles Babbage primul „calculator”, frunzareste ideile extraordinare ale unor Turing sau Vannevar Bush, mult prea inteligente pentru o lume inca necoapta, ne arata cum a aparut (oarecum intamplator) tranzistorul si apoi microprocesorul (Intel), ne descrie laboratoarele de cercetare exceptionale, adevarate creuzete in care se amalgamau mintile sclipitoare de la Bell Labs ori de la Xerox Park si apoi, in epoca mai apropiata de noi ne povesteste pur si simplu cum au aparut mari companii celebre in toata lumea precum Apple, Microsoft ori Google.

Volumul se lectureaza precum un roman de aventuri. E cu adevarat vorba de aventuri dar ele apartin celei mai inalte „expeditii” a mintii umane.

Excelent scrisa, densa, ritm alert, foarte documentata (asa cum Isaacson mi-a aratat si in “Jobs“) volumul isi merita banii, deloc putini altfel.

Un singur repros – in opinia mea major – mi-as permite sa-i fac autorului american: faptul ca in decursul a cinci sute de pagini nu aminteste niciodata despre creatorul limbajului de programare “C”, Dennis Ritchie, limbaj care fundamenteaza toate sistemele de operare din prezent fie ele Windows, Unix ori MacOS. Este ca si cum ai tine o prelegere de trei ore despre Apple dar n-ai aminti nicio clipa despre Steve Jobs.

Ritchie a reprezentat in lumea inginerilor IT de pretutindeni ceea ce a fost Jobs in domeniul inovatiei.

Cei doi titani, unul celebru si bogat altul necunoscut (nu stiu cat de sarac) au murit la o saptamana distanta. Despre decesul lui Jobs presa mondiala a vuit vreme indelungata, despre moartea celuilalt puteai afla din pura intamplare.

Uneori soarta e nedreapta. Pacat insa ca foarte apreciatul jurnalist si biograf american nu i-a dedicat nici macar un rand acestui individ genial, ce singur a construit un limbaj de programare pe care se sprijina in buna masura si de mai bine de 40 de ani, lumea IT….

Bricheta pesedista

In campania electorala din 2004 am lucrat pe partea de comunicare alaturi de PD si PNL care alcatuiau pe atunci Alianta „Dreptate si Adevar” (aceea chiar a fost o constructie politica buna dar si-a bagat dracusorul de la Cotroceni coada si s-a ales pulariciul…).

Am avut atunci ocazia sa cunosc bine mai multi oameni care deja purtau ori purtasera inalte demnitati locale ori nationale (Marian Jean Marinescu, Radu Berceanu) ori care aspirau la functii importante (ministri, deputati, senatori, prefect) pe care le-au si obtinut (Mihai Voicu, Horatiu Buzatu, Gelu Visan, Nicolae Giugea).

Printre cei din urma, dinspre liberali, se gasea si Cristina Calangiu. Persoana energica si care stia foarte bine ce dorea de la viata, Calangiu parea ca-l domina pe copresedintele Aliantei la nivel local, Horatiu Buzatu.

Oricum, discutiile asupra campaniei, a ceea ce urma sa se intample in zilele urmatoare, cine, ce face, cine, cum, unde apare la televiziune ori radio, dislocarea militantilor in diverse localitati din judet, coordonarea lor etc mi-au ramas in memorie ca fiind de o efervescenta extraordinara, ce degajau un spirit democratic minunat pe care apoi, nu l-am mai intalnit niciodata.

Intr-una din zile mi-am aprins o mahoarca in holul larg al cladirii de patromoniu unde aveam sediul de campanie (o cladire extraordinara, construita la inceputul secolului XX, situata in zona centrala a orasului dar care in prezent este in paragina, presupun cu scopul de a cadea de tot pentru a se construi pe locul ei vreun cub anost si nenorocit de beton).

Alaturi de mine m-am pomenit cu Calangiu care cu o tigare intre buze mi-a cerut un foc. Am scos bricheta din buzunar si am vrut sa o aprind. Mare greseala! Cu un ochi ager si capatand o figura fioroasa Cristina mi-a smuls-o din mana a privit-o o clipa si mi-a zis: „Ce e porcaria asta?! De la PSD?!!! Cum umbli cu asa ceva?!!” A prins-o pe data intre degetele ambelor maini si cu o forta alimentata de o ura viscerala – am bagat de seama – a facut-o praf aruncandu-i apoi resturile cat colo!

„Pai tu umbli cu bricheta de (campanie) de la astia? De la PSD?!!” – a continuat ea dupa care si-a aprins tigarea de la un alt fumator dintre numerosii indivizi ce pufaiau pe holurile partidului.

Bai frate – mi-am zis in gand si recunosc, admirativ – uite pe cineva care-i detesta mai puternic ca mine pe pesedeii nenorociti! Nu credeam sa intalnesc prea curand un astfel de personaj!

Am colaborat bine cu Calangiu in acea memorabila campanie electorala. Desi am pierdut alegerile generale in fata adversarilor de la PSD-PUR, am castigat alegerile prezidentiale iar Guvernul a fost alcatuit, dupa cum bine stiti, de Alianta DA + … PUR, adica de solutia imorala.

Odata cu trecerea anilor eu am abandonat politica dar nu si lectura presei politice. Ca am vrut ori ba, din cand in cand dadeam peste articole despre Calangiu, ce facea si dregea din functia de director al celui mai mare spital din Oltenia si unul dintre cele mai mari din tara.

Apoi, in urma cu ceva vreme a venit socul: liberala care altadata ar fi mancat pesedisti dimineata, la pranz si seara s-a mutat cu arme si bagaje la… PSD! Motivul banuiesc era acela ca dorea sa-si pastreze functia de viceprimar sau ca sa acceada in acesta functie, nu mai stiu bine.

Oamenii sunt niste infectii mi-am zis iar pentru pastrarea sau castigarea unor privilegii cat de marunte, isi vand inclusiv sufletul. Cristina Calangiu, distrugatoarea de brichete pesediste era un alt exemplu, al catelea? – de suflet trecut de parte diavolului politic romanesc pe nume PSD.

Retragerea ei din urma cu cateva luni mi-a dat iarasi de gandit. Cine dracului se retrage dintr-o functie inalta la nivelul unui oras cu peste 300.000 de locuitori, cine renunta la influenta pozitie de viceprimar ca sa se ocupe, chipurile, de profesia-i nobila altfel, de medic?! Ceva putred in toata povestea parea ca se-ntampla.

Iata ca deunazi Cristina Calangiu s-a intalnit destinul pamantesc, fiind arestata si trimisa la beci.

fotografie cristina calangiu

(sursa foto: www.gds.ro)


Lacomia, dorinta de bani si de functii, coborarea in cele mai josnice zone ale umanului au facut din Cristina Calangiu ca de altfel si din Rodica Tenea (o femeie de un rafinament aparte dar dedulcita la porcarii ) material uman de studiu intensiv pe masa procurorilor si judecatorilor si cine stie, pentru un eventual personaj literar.

Uneori, atunci cand veniturile care oricum, sunt cu siguranta cu mult peste medie nu-ti mai ajung, cand crezi ca nimic nu ti se poate intampla, cand lumea pare ca-ti sta la picioare, este nevoie de bratari otelite ca Dumnezu sa te coboare fortat printre muritorii de rand…

Oricum, traim vremuri memorabile. Cunoscuti ori fosti apropiati care au pus botul la cascaval sunt luati si bagati la duba. Arestarile nu mai includ doar nume sonore, pe care le stim numai de la televizor. Dintr-o data DNA-ul – ah, cat iubesc instituia asta! – da cu matura si-n ograda oraselor tarii, altele decat Bucuresti.

Sunt curios cine urmeaza, cine nu doarme linisti ori deloc noaptea in perioada asta. Cand motorul justitie functioneaza ne odihnim insa noi mai bine, nu credeti?

O propunere nesimtita

Pana deunazi, membrul CNA Valentin Jucan mi se pare un individ integru si de bun simt. I-am urmarit in timp pozitiile pe care le-a avut cu ocazia deselor scandaluri din interiorul institutiei ce reglementeaza audiovizualul romanesc.

Iata ca ieri omul – de la prea multe oua rosii si friptura de miel poate – a dat cu bata in balta prin propunerea pe care a facut-o Guvernului si Presedintiei si in care solicita o lege mai mult decat ciudata. Jucan doreste ca operatorii de cablu sa platesca 5% din veniturile (!) realizate anual de alde RDS/RCS, UPS , Romtelecom si cine o mai fi in piata iar sumele – uriase presupun, sa fie redirectionate catre televiziunile …private care cica se confrunta cu mari probleme financiare!
foto valentin jucan
Daca tovarasul cu pricina ar fi cerut ca purcoiul de bani sa merga inspre sustinerea unei ramuri a culturii, catre publicarea de carte, spre teatre, filarmonici sau biblioteci, chiar ar fi fost o prounere decenta si interesanta.

Ori daca acesti bani ar fi directionati spre spitalele care se ocupa de tratarea copiilor bolnavi de cancer ori catre cercetare – din orice domeniu ar fi ea, l-as fi aplaudat.

Domul Jucan pare ca face jocul cuiva din mizerabilul audiovizual romanesc. In definitiv, daca romanii permit, de ce nu si-ar rotunji alde Jucan veniturile din „off”, propunand porcarii plasmuite in laboratorele cine stie carui jucator din audiovizualul romanesc?

Domnului Jucan ar trebui sa i se dea peste bot si trimis la colt pe coji de nuca.

De apreciat pozitia lui Victor Ponta, care de aceasta data a dovedit ceva mai multa luciditate cu privire la aberatia jucaniana: „”Sprijinul trebuie sa se reflecte prin scutiri si deduceri de taxe si impozite“, spune premierul, care a adaugat insa ca nu e bine ca o asemenea reglementare sa fie aprobata prin Ordonanta de Urgenta. ”

Cand oamenii stau degeaba, toaca frunza la caini de pe pozitii inalte si sunt excelent platiti precum Jucan mintea le lucreaza anapoda. Propunerea lui Valentin Jucan reprezinta o mostra clasica de nesimtire a unor demnitari in relatia lor cu platitorii de taxe si impozite.

Cele 400 de zile ale lui Copos

In urma cu doua zile a fost pus in libertate George Copos. Fost secretar UTC pe timpuri, putred de bogat dupa Revolutie, „om de fotbal”, politruc, de o avaritie exemplara – se spune, George Copos s-a intins mai mult decat ii era plapuma. Bagat in aceeasi oala cu unsurosii Ion si Victor Becali ori cu Jean Padureanu, Copos a incasat cativa ani de puscarie pentru niscai matrapazlacuri cu bani din transferuri fotbalistice.

Iata insa ca putin dupa un an de la incarcerare (400 de zile…), Copos si-a aflat libertatea! Nu prea stiu cum e cu Noul Cod penal – sper ca n-o s-o aflam niciodata – dar efortul scrierii unei carti in parnaie iti reduce dramatic pedeapsa.

Asta mie mi se pare o mare porcarie!

Din cate se dovedeste, la una dintre carti parnaiasul nostru s-a inspirat atat de mult dintr-un autor obscur incat a cumparat tot tirajul. Pana cand si agramatului George Becali i- a fost taiat din pedeapsa tot pe baza de …scris! Faceti un exercitiu de imaginatie si alaturati cuvintele Becali, scris, corectat (!), editat, publicat. Nu iese cu dat dracu’! Ciobanitul nu are legatura cu cartea, poate doar daca revenim in epoca Transhumantei.

A scrie o carte e un proces anevoios, indelungat, care-ti stoarce creierii. A redacta o banala lucrare de licenta de 30 – 40 de pagini nu-i de colea, daramite scrierea litera cu litera, cuvant cu cuvant, pagina dupa pagina a unui volum?!

Am elaborat cateva carti pana acuma, fie ele tutoriale (de dimensiuni consistente) despre limbaje de programare, fie de literatura. Mi-am adunat spre exemplu in urma cu zece ani versurile scrise in doua decenii, care abia au umplut 90 – 100 de pagini. Uneia dintre cele doua lucrari de fictiune pe care le-am scris, am reusit sa-i adun „carnea” cuvintelor in mai bine de doi ani.

Procesul creativ de orice natura ar fi el este dureros si te indruma, ca vrei or ba, cand pe poteci inguste, gata sa te pravale in haul hiatusului intelectual, cand pe autostrazi pe care cuvintele alearga pe pagina cu o forta cinetica pe cat de miraculoasa pe atat de ametitoare.

Atunci insa cand muncesti la o carte din care te inspiri dintr-un manunchi de autori, procesul se cheama „cercetare”. Cand o faci dintr-unul singur ii zice plagiat.

Nu stiu ce soi de carti a scris Copos in inchisoare, dar viteza lor de elaborare i-ar face invidiosi pe alde Plesu, Liiceanu sau Cartarescu. Ori poate ca George Copos e vreun geniu nestiut, necunoscut, ce avea nevoie pentru a-si da adevarata masura a valorii de spatiul carceral, se prespune stramt si plin de vicisitudini existentiale.

Si chiar asa, cum sa ai posibilitatea sa scrii in puscarie? Lipsa libertatii ca pedeapsa pentru o fapta dovedita in justitie, ar trebui sa se concretizeze in clipe lungi cat veacurile, zile cat erele geologice, astfel incat condamnatul sa-si spuna in fiecare moment al existentei sale de dupa gratii „altadata nu”.

Ori ce vedem astazi? Puscariasi care scriu si publica dar elevi ori studenti din ce in ce mai certati cu …cartea! Societatea romanesca e intoarsa de-a binelea cu curul in sus, de asa maniera ca nici macar un presedinte tip „Mercedes” (tare mi-e teama ca vorbim de un „Trabant” ori cel mult de un „Wartburg”…) n-o mai face bine.

Copos a scris carti si adevarul cuvintelor scrise l-au eliberat la modul propriu; nu stiu daca si in fata propriei constiinte. Dar cu cele lumesti, cu recuperarea pagubei, cu poprirea averii, cu adevarata suferinta – ca pe genul asta de insi daca-i arzi la avere ii doare mai tare ca suprimarea libertatii – cum ramane? Sunt unii naivi care zic: „Pai nene merita. As face si eu un an de puscarie dar as ramane cu milioanele de dolari furati!” Nu, nu ati face, va garantez. Nimic pe lumea asta nu merita nici macar un ceas de arest daramite ani…

Copos a scris carti, Becali (!) la fel dar – si de aici devine revolta noastra, a pulimii, ei se intorc bine merci in palatele aurite, la Crown Plazza, la Marriott sau mai stiu eu pe unde si-au investit averile lor colosale facute din neantul incontrolabil al ultimului sfert de veac de democratie.

Nu stiu daca puscaria ii va face mai putin vocali, daca ii va determina sa treaca sub umbrarul societatii. Poate macar acest lucru sa-l fi dobandit toti acesti banditi nenorociti. Dar orgoliul unui imbogatit peste noapte e cel mai adesea mai puternic ca intelepciunea: iese mai mereu ca paduchele –nfrunte.