mirceaprodan.com

Imi amintesc cu mare placere primele zile de libertate din 1989 si apoi din 1990.

Lasand la o parte efervescenta exceptionala a acelor momente, un lucru mi se parea cu adevarat fabulos: faptul ca dintr-o data aveam libertatea totala a presei.

Sunt de neuitat imaginile cu cozile la chisocurile de presa in care oamenii stateau la rand dis de dimineata – precum odinioara la carne, pentru a cumpara orice fituica aparuta atunci ca ciupercile dupa ploaie.

Ceva mai tarziu, dintre ele s-au evidentiat cateva care au si facut istorie: Zig-Zag, 22 si alte cateva inca.

Oamenii aveau incredere maxima in ceea ce “gazetarii” ad-hoc, in fapt orice individ cu oarece talent in a manui condeiul, scriau la gazeta. Era o foame de informatii extraordinara dupa o pauza de aproape 45 de ani de intuneric si cenzura totale.

Cu acele vremuri, presa romaneasca nu s-a mai intalnit banuiesc niciodata si am marii indoieli – poate daca se mai iteste vreo miscare revolutionara – ca se va mai intalni vreodata.

De atunci, mass-media a devenit incet dar sigur cainele de paza al democratiei.

Inca nu aparusera trusturile de presa controlate si subjugate propriilor interese de catre baroni, ceea ce citeai in ziare, ascultai la radio ori vedeai la televizor era in cea mai mare parte real si pus cu adevarat in slujba cetatenilor.

Intre timp insa, presa s-a polarizat puternic, asemenea clasei politice din ce in ce mai detestata de muritorii de rand.

Mogulii au intrat in scena, au angajat cozi de topor nu lipsite de talent dar venali si in fapt cu rol de acuzatori publici pe care i-au asmutit impotriva oricui misca in front pe scena politica sau in lumea atat de sulfuroasa a afacerilor romanesti.

Tot atunci a fost perioada in care unii jurnalisti si patroni din presa au realizat ca-si pot rotunji veniturile nu numai din scris si publicat “la gazeta” ci si din activitati situate dincolo de libera informare si aflate sub incidenta penala: santajul de presa.

Sunt sigur ca acest lucru a fost valabil la multe mijloace de presa unde indivizi lipsiti de scrupule dar avand la indemana arma condeiului – care uneori poate fi mai devastatoare ca una reala – au facut o gramada de bani amenintand cu publicare unor informatii confidentiale sau de-a dreptul mincinoase despre oamenii de afaceri luati in vizor si care nu cotizau indeajuns sau deloc la prosperitatea ziaristului ajuns patron.

Lucrurile sunt foarte simple si au putut fi vazute cel mai bine in cazul lui Dan Diaconescu si a directorului lui de televiziune atunci cand au fost arestati pentru santajarea unui primar parca de prin Timis sau Arad .

Si in Craiova spre sfarsitul anilor ’90 a fost un caz ce la un moment dat a capatat notorietate nationala in care cativa jurnalisti / sefi de publicatii au fost implicati in mizerii financiare.

Cel mai bine explica cum decurg lucrurile in cazul santajului de presa marele jurnalist si fauritor de ziare Ion Cristoiu in editorialul de astazi din Evenimentul Zilei.

Cel mai rasunator caz insa in domeniul santajului de presa este cel foarte recent in care a fost devoalat si arestat directorul general al grupului “Intact” Sorin Alexandrescu.

Uimitor in toata aceasta afacere murdara este faptul ca acestui ins – cu toate ca vazuse ca oameni importanti fusesera arestati, anchetati si condamnati pe baza unor inregistrari telefonice, putin i-a pasat ca infractiunea sa putea fi urmarita si inregistrata de la distanta de catre organele romanesti de ancheta trezite dintr-o letargie sora cu moartea democratiei.

Singura explicatie pe care o gasesc este aroganta extraordinara la care au ajuns toti acesti snapani imbracati in Armani dar in fapt niste crocodili feroce cu dinti dintre cei mai mari si mai ascutiti.

S-ar putea ca la recursul pe care l-a inaintat Tribunalului Bucuresti, Sorinache sa scape de arest. Totusi, ancheta merge mai departe si individul s-ar putea “sa verse” tot ceea ce stie procurorilor.

Cu toate ca inca nu exista dovezi palpabile, nimeni nu poate fi atat de cretin incat sa creada ca o asemenea magarie financiara de zeci de milioane de euro bazata pe constrangerea si santajul “partenerului de afaceri” era facuta fara stirea actionarilor principali, in speta familia Voiculescu.

Dar sa nu anticipam.

Cert este ca aceasta arestare are doua repercusiuni clare.

Prima ar fi ca Dan Voiculescu – care odata cu ascensiunea USL-ului din care face parte ca un apendice otravit a intrat in panica pentru ca orice s-ar spune, ma indoiesc ca se astepta la o asemenea miscare cand el se credea pe cei mai mari cai de la Revolutie incoace. Este un lucru imbucurator ca se intampla asta, ca oamenii legi par a nu mai avea mama si tata in relatia cu politicienii, relatie ce pana acuma cativa ani era de subordonare directa a justitiei de catre politrucii gangsteri.

Al doilea lucru insa este mult mai grav si anume pierderea masiva de incredere a oamenilor de buna credinta in ceea ce candva era “cainele de paza al democratiei”.

Odinioara ma mandream tare cu profesia de jurnalist. Era – asa cum cred inca si acuma – o onoare sa fii posesorul onest al unei legitimatii de presa.

Mass-media noastra a parcurs insa un drum cu totul si cu totul straniu si nefast de la increderea populara masiva de acuma 18- 20 de ani pana la sictirul si neincrederea cu care sunt privite astazi. A fost o poteca sinuoasa, care iata capata dimensiuni nefericite pentru toti acei jurnalisti, nu putini totusi, care-si fac profesia in litera si spiritul bunului simt.

Pentru a-si reveni din marea sincopa de incredere in care se gaseste, presa romaneasca e musai sa lupte cot la cot cu organele de ancheta, sa fie alaturi si eventual sa incurajeze judecatorii care dau sentinte aspre impotriva celor ce ne-au jefuit, ne-au saracit si iata, care pun din greu umarul la distrugerea ideii de fiinta nationala…