Site-ul de față contine peste o mie de articole despre muzica, film dar mai ales politica. Va invit sa-l "rasfoiti" cu incredere.

Interviul ce n-a mai avut loc

In lumea filmului american s-a produs un cutremur, unul de magnitudine maxima.

Nu pentru ca vreo casa de film a dat lovitura vietii, ci din cauza unor gangsteri cibernetici.

Serverele companie Sony Pictures, detinatoarea celebrei case de productie Columbia Pictures au fost sparte la modul grosolan.

Au fost furate si date publicitatii scenariile a cinci filme de buget mare, proiecte de viitor, zeci de mii de CNP-uri ale fostilor sau actualilor angajati si colaboratori, adrese, date si informatii, emailuri etc.

Au fost facute publice discutii, barfe, zvonuri – unele deloc political correctness – dintre mai marii companiei, intr-un cuvant vorbim de un cataclism cu grave repercusiuni financiare. Unii vorbesc de pagube care trec usor de un milliard de dolari.

Compania Sony Pictures taman se pregatea sa lanseze (chiar in ziua de Craciun) un film mult asteptat, o comedie amara, in fapt o critica acerba la adresa dictatorului nord-coreean Kim Jong Un.

Este vorba despre filmul “The Interview” ce ii are in distributie pe Seth Roegen (care e si coscenarist) si pe James Franko.

Filmul a fost terminat, lumea astepta sa iasa pe piata, numai ca data fiind hackereala, producatorii au dat bir cu fugitii!

Toate semnalele arata ca frauda s-a produs din Coreea de Nord, al carei lider n-a gustat deloc gluma baietilor veseli de la Hollywood in care era ridiculizat. Cu alte cuvinte, celor de la Sony Pictures, de frica, “le-a murit la intrare”!

Ce inseamna asta? Ca elefantul american s-a speriat atat de tare de soricelul nord-coreean incat s-a pisat pe el de frica!

Din cate am citit pe portalurile americane de mare impact, oamenii sunt dezgustati. Sute, daca nu mii de comentarii arata revolta in fata unei astfel de miscari stupide, un pas inapoi de maxima lasitate.

Vedete de la Hollywood sunt de asemenea revoltate de gestul Sony Pictures. George Clooney – pe care din cate stiu, il bate gandul unei cariere politice, spunea chiar ca au ajuns nord-coreenii sa dicteze americanilor ce sa vada sau sa nu vada pe micile ori marile ecrane! Nu ai cum sa nu fi de acord cu el.

Filmul a produs deranj pare-se si la Casa Alba care n-a gasit altceva mai bun de facut decat sa intinda o mana regimului comunist de la Havana…

Ce demonstreaza toate acestea? Vorbim de o slabiciune de neacceptat in fata unor criminali, a unor regimuri monstruoase care si-au calcat in picioare zeci de ani propriile popoare.

Pentru americani e nevoie urgent de o administratie republicana, una care nu e deloc dispusa compromisurilor inimaginabile nu cu multa vreme in urma cu hienele politice ale omenirii.

Scandalul urias de la una dintre marile companii de film americane e un semn clar de slabiciune, de dezertare de la liberalismul absolut cu care eram obisnuiti si care a facut Statele Unite mari, asa cum le stim de o suta si mai bine de ani, de autocenzura inutila exact atunci cand nu este deloc nevoie de ea.

Pe de alta parte, s-ar putea ca taman scandalul iscat in jurul “The Interview” sa declanseze – daca deja nu a facut-o – o curiozitate enorma in randul nu doar a cinefililor.

Va urma cu siguranta un potop de descarcari de pe Internet, pentru ca mai devreme ori mai tarziu o copie “va scapa” catre public, ce-i drept, fara un aport in buzunarele producatorilor. Este si aceasta o forma de reclama, un PR nedorit dar cat se poate de eficace.

Comments

comments

Mutu fute pamantu’

La alegerea noului presedinte PNL vechi si copresedinte PNL nou, Klaus Iohannis ne-a dovedit ca nu e (chiar) politicianul naiv de provincie pe care-l credeam cu totii, ci unul care invata repede lectiile si naravurile politrucismului dambovitean.

Prin sprijinirea fatisa a Alinei Gorghiu in dauna lui Ludovic Orban, nimeni altul decat omul care l-a ajutat cel mai mult in lupta interna impotriva lui Crin Antonescu, Klaus Iohannis da semne ca nu stie sau nu poate sa faca un altfel de politica, asa cum ne-a amagit in campania electorala, ca lipsa de scrupule si nu onestitatea e trasatura esentiala pentru ascensiunea sociala.

Presedintele ales al Romaniei nu e nici pe departe asa cum cu rautate deunazi l-a caracterizat domnul Antonescu, adica vorbeste putin si gandeste tot asa. Imi pare rau, dar profesorul de fizica arata ca e format pe un trunchi de stiinte exacte, cu mutari matematice bine gandite si nu vreun umanist naiv, fost profesoras de istorie…

Marturisesc ca am oarecum un gust amar, pentru ca am fost convins ca domnul Iohannis nu se va amesteca in micile lupte si orgolii de partid.

Chiar am crezut o clipa ca “Mercedesul” se ridica deasupra “Daciei”.

In privinta sprijinului pe care l-a acordat direct si fara zabava domnisoarei Gorghiu, cred ca mult mai corect era sa chibiteze ca la jocul de table, adica sa taca si sa nu-i puta picioarele…. Dar bag seama ca-n politica romaneasca acest lucru e bun in teorie dar in practica, imposibil.

Si prin pastrarea mult prea antipaticului Dan Mihalache ca sef al garniturii de consilieri prezidentiali in pofida micii revolte feisbuciene, Klaus Iohannis demonstreaza cumva ca nu se poate debarasa de otravitele practici ale politicii miticilor de la Bucuresti.

Mai mult, dovedeste ca e mult mai indatorat partidului decat am crezut initial.

N-o fi gasit din toata tara asta un alt individ pe care sa-l faca “chief of staff”? Nu stiu in cadrul presedintiei romane cum sta treaba cu ierarhia, dar in Statele Unite, seful personalului este al doilea cel mai puternic om (fie si oarecum fara glorie) din tara!

Ori tu gasesti de cuvinta sa-l asezi in aceasta importanta functie, care presupun ca filtreaza toata informatia ce ajunge la tine, pe un ins mizerabil, traseist notoriu, arogant, usor “sovietic” si habar nu am cat de competent?!

E o greseala impardonabila.

Cat o priveste pe Alina Gorghiu ma intreb daca palaria nu-i prea mare pentru aceasta distinsa, atragatoare si inteligenta totusi domnita, parlamentar de Bucuresti.

Am urmarit-o de-a lungul vremii pe domnisoara Gorghiu si pot spune ca detine un discurs decent, la obiect, nu prea bate campii dar cam atat. Are vorbele la ea ce-i drept, dar e indeajuns oare sa “guvernezi” peste o masa de oameni, unii dintre ei mult mai harsiti in privinta jocurilor politice, cu frustrarile si interesele lor individuale ori de grup?! Nu sunt foarte sigur.

Prin numirea (aproape) in fruntea PNL a domnisoarei Gorghiu, Klaus Iohannis si-a asigurat influenta in continuare “pe linie de partid”.

Ultimul presedinte care a facut asta pleaca duminica din functie. Parca prea devreme totusi, un alt fel de politica s-a stins, inainte chiar sa apara, nu credeti?!

Comments

comments

In libertate timpul se scurge mai repede

Parc-a fost ieri…Nu stiu cand au trecut acesti douazeci si cinci de ani de la Revolutie! Acuma, privind in urma, imi pare ca timpul s-a scurs greu pana in decembrie 1989 si apoi lesne, impins parca de la spate de ceva nevazut, dupa acel punct de cotitura al istoriei nationale. Nu cred ca sunt singurul care am acest sentiment.

Evenimentele de acuma un sfert de secol (!!) imi par cu atat mai importante cu cat imi amintesc ca ne intrase in sange tuturor ca de sistemul acela infernal nu vom scapa niciodata. Asta se datora lectiilor de indoctrinare carora eram supusi in anii de scoala, ori in imbecilele emisiuni sau articole ale presei comuniste.

“Comunismul – ultimul si cel mai dezvoltat stadiu al societatii omenesti!” Cati dintre noi, cei “sariti” de o varsta, am uitat asta?! Erau vorbe care au lucrat de zor in subconstientul nostru colectiv. Si deodata iata ca minunea s-a produs.

Ca a fost revolutie sau puci chiar nu conteaza. Cert este ca ajutati de Gorbaciov – acest om ar trebui sa aiba cate o statuie in fiecare capitala din fostele tari satelite Moscovei – si de Europa Libera am reusit sa scapam de un sistem politic criminal.

Mi-amintesc cum stateam cu urechea lipita de aparatul de radio (vorba vine, ascultam seara de seara tare si atat cat se putea de clar, incat si vecinii mei puteau sa auda vocile inconfundabile ale celebrului post de radio) sa ma pun la curent cu evolutia politica din Romania.

Si deodata a fost explozia de la Timisoara. Am si acuma in urechi sunetele acelea groaznice ale zile de 17 decembrie 1989 difuzate de postul american ce emitea de la Munchen, cand s-au auzit primele focuri de arma, vuietul si strigatele oamenilor, infernul care era in desfasurare in capitala Banatului. O vara de-a nevesti-mii era studenta pe malul Begai si martora a evenimentelor, povestea oripilata despre crimele facute de armata romana aflata inca sub “indrumarea” comandantului suprem…

Europa Libera ne-a dat painea, sarea si eventual cutitul pentru ceea ce a urmat. Emil Hurezeanu, Neculai Munteanu, Serban Orascu – Dumnezeu sa-l ierte, tocmai ce am citit ca a incetat din viata la o varsta venerabila – si toti ceilalti doar ca nu ne indemnau direct sa ne luam destinul in maini si sa iesim in strada.

Au fost zile in care cu greu am putut sa pun geana pe geana iar incepand cu 21 decembrie pana spre Craciun nu cred ca am dormit mai mult de cateva ceasuri. Adrenalina curgea nestavilit prin venele mele iar de somn nu-mi pasa. Nu simteam oboseala.

Spulberarea comunismului parea un vis atat de indepartat, de ireal, de fantomatic, incat atunci cand s-a intamplat ne-a aruncat pe majoritatea noastra intr-o stare de veghe aproape perpetua.

Cu clipele acelea astrale romanii nu se vor mai intalni prea curand. Magia lor e greu de descris in cuvinte si doar cei ce le-au trait le pot rememora cu maxima acuitate.

Si totusi, un lucru nu-mi da pace chiar si dupa atata amar de ani de atunci.

N-am fost participant la Revolutie, n-am iesit in strada, n-am vocatie de erou. Intr-una din seri insa, cei de la Europa Libera ne-au indemnat ca in seara de Craciun – daca bine-mi amintesc – sa stingem luminile (intr-o noapte in care toate luminile casei trebuiesc aprinse!) iar in fereastra sa punem o lumanare aprinsa.

N-am mai apucat sa facem acest gest, pentru ca romanii au apasat dintr-o data intreruptorul invizibil care a aprins lumina in toata tara.

Stau insa si ma intreb daca as fi avut curajul sa fac acel gest. As fi stins luminile in casa, as fi aprins o lumanare si as fi aninat-o in fereastra? As fi avut oare curajul necesar sa fac un gest de solidaritate cu cei ucisi in Timisoara?

Geratia tanara, cea care a venit dupa noi si care astazi da nastere urmatoarei generatii nu-si poate imagina lipsa puterii ori curajul de a face un astfel de gest, ce pe mine unul, inca ma macina ori de cate ori se apropie sarbatorile de iarna.

Sper insa ca niciodata sa nu afle…

Comments

comments

Domnule Iohannis ai mult de lucru nene!

Nu stiu daca domnul Iohannis realizeaza puterea cu care l-a inzestrat poporul.

Ea trece dincolo de articolele fad-saracacioase din Constitutie ce sunt dedicate presedintelui Romaniei.

Klaus Iohannis e sprijinit de milioane de cetateni romani de aici ori din strainatate, ceea ce ii confera o putere cu mult mai mare decat cea stipulata in Legea fundamentala.

Din acest punct de vedere el are posibilitatea sa miste muntii, adica sa distruga o clasa politica (inca) speriata de rezultatul votului din 16 noiembrie dar care, asa cum se vede, se lasa greu “dusa”.

Caci ce alta sfidare mai mare poate sa existe cand “alesii” nostri – in fapt o clica de derbedei ce alcatuieste materia prima a DNA, in pofida rezultatului votului popular ce a intruchipat un vot de blam dat politrucilor tarii, isi trag pensii de cateva ori mai mari?!

Cand tara arde, cand oamenii erau cat pe aci sa dea foc la spitalul de nebuni, tu vii cu maxim dispret si introduci o lege pentru pensii speciale!

Nea Iohannise, ai mult de lucru nene! Nu uita insa ca oamenii – cel mai important factor al vietii sociale – te sprijina. Dar rabdarea lor nu e infinita…

Domnul presedinte ales are doua optiuni: sa calce pe urmele lui nea Milica sau sa spulbere clasa politica actuala.

Pe aceasta din urma posibilitate a incercat-o si Traian Basescu dar el a devenit tributar adesea unor interese personale pe care, din pacate, le-a pus mai presus de interesul nostru. Om politic de anvergura, cel mai mare de altfel din ultimii saizeci – saptezeci de ani, Traian Basescu a trecut asimptotic pe langa titulatura de om de stat.

Asteptarile oamenilor sunt uriase si nu neaparat ca de pe 22 decembrie va incepe sa curga cu lapte si miere in Romania.

Oamenii vor in primul rand respect si lucru cu adevarat bine facut de catre autoritati.

Vor un stat iesit dintr-o anchilozare istorica, vor diminuarea profunda a birocratiei generatoare de spaga, vor meritocratie in locul pilelor si al mediocritatii care a pus gheara – prin intermediul partidelor – pe tara.

Iar toate acestea se pot intampla cu multa vointa pentru ca pentru noi pulimea exista un “cap de pod” pe nume Klaus Iohannis. Domnule Iohannis, nu ne tradati!

Acuma mai bine de o saptamana, legea amnistiei picata de frica imediat dupa alegeri a fost reintrodusa sub o alta forma in Parlament.

Deunazi, cum scriam, un proiect de lege pentru acordarea de pensii speciale alesilor a fost si el introdus in Parlamentul nostru toxic. Pai daca acuma, speriati cat de cat de scorul din alegeri, acesti nenorociti isi permit sa ne sfideze astfel, va imaginati ce s-ar fi intamplat daca iesea Ponta presedinte?! Se sparie gandul!

Cum se poate schimba clasa politica? Prin cateva masuri ferme, luate neintarziat si daca e cazul, fortat:

  • schimbarea legii electorale
  • schimbarea legii partielor politice
  • anularea totala a privilegiului nemaiauzit in lumea civilizata a imunitatii parlamentare grosiere
  • urmarirea cu sfintenie a cheltuirii banilor alocati parlamentarilor si alesilor locali
  • austeritate totala pentru acestia si pentru alti inalti functionari publici precum prefecti, sefi de consilii judetene etc
  • revenirea la alegerea presedintilor de consilii judetene in interiorul C.J. intrunit dupa alegerile locale si nu prin vot direct, iar fiecare presedinte sa poata dobandi maxim doua mandate
  • alegerea primarilor in doua tururi de scrutin pentru maxim doua mandate
  • referendumuri locale pentru chestiunile mai importante
  • referendumuri nationale pentru chestiuni importante ori (aparent) mai putin importante dar care pot avea in timp repercusiuni negative nebanuite
  • demiterea sefilor/adjunctilor SRI si SIE – si inlocuirea lor cu oameni noi, pregatiti in Occident si situati mai presus de orice banuiala in privinta corectitudinii, seriozitatii si neimplicarii in jocurile politice.

Sunt doar cateva puncte de bun simt cu care oricare dintre noi poate sa fie de acord.

Dar ca macar o parte importanta dintre acestea chiar sa transceada in realitate e nevoie de un presedinte puternic, care sa se implice. Marota aceea cu presedintele e deasupra tuturor jocurilor politice o fi buna in Germania dar nu in Romania.

Ca treburile in sfarsit sa functioneze si la noi cat de cat, noul presedinte al Romaniei trebuie sa se implice profund si mai ales sa lupte impotriva sistemului. Oricum, el nu ii este tributar.

Altfel, dezamagirea va fi crunta iar o noua “revolutie” fie ea si pe Facebook, va mai aparea peste vreo douazeci si cinci de ani…

Comments

comments

Calatorie la capatul iubirii

Daca n-as fi mers sa vad in cinematograf Interstellar pe semne ca m-ar fi incercat regretul cate zile mi-au mai ramas.

Este o experienta unica.

As fi pierdut unul dintre rarele spectacole cinematografice cu adevarat uluitoare din toate timpurile, un film deopotriva magnetic, memorabil dar mai ales meditativ.

Interstellar este un film coplesitor. E precum filosofia clasica germana – considerata cea mai grea dintre toate: o tesatura perfecta de imagini covarsitoare, idei situate la limita ori dincolo de intelegerea omului comun, un scenariu – in care, ca mai in toate filmele mari, iubirea aproapelui devine punctul central.

Cati dintre noi in copilarie nu eram fascinati de stele? Cati dintre noi nu ne-am intrebat cum o fi “acolo”, printre arterele Universului aflate la ani ori mii de ani lumina distanta de “coaja” noastra insingurata, pierduta intr-o galaxie marginala a spatiului?!

Christopher Nolan reuseste sa ne arate in aproape trei ore magice ce se gaseste dincolo de imaginatia noastra.

Este motivul pentru care Interstellar intra – indubitabil, in categoria operelor de arta.

Scenariul scris impreuna cu fratele Jonathan, reuseste un melanj admirabil intre pardaxourile fizico-matematice, teoria relativitatii, mecanica cuantica, fortele cunoscute ori doar banuite ale Universului, notiuni despre Universul multidimensional ori gravitatie.

Nu trebuie sa fi un erudit ca sa gusti pe indelete Interstellar, ba mai degraba e bine sa fi ignorant. Toate aceste concepte dificile sunt amestecate minunat in creuzetul imaginatiei marelui regizor britanic.

Sa-ti intalnesti fiica dupa o calatorie dincolo de galaxii facuta cu ajutorul unei “gauri de vierme” ce pentru tine a durat cativa ani dar pentru cei care i-ai lasat acasa zeci de ani, tu neschimbat dar copila ta aflata dincolo de senectute, e una dintre cele mai complexe secvente din cinematografie.

Extraordinarul actor Matthew McConaughuey ne face cadou unul dintre marile lui roluri. El reuseste – indrumat de Nolan, sa rosteasca una dintre cele mai fascinante povesti ale cinema-ului.

In final spectatorii pleaca in liniste.

Nimeni nu zice nimic, oamenii se indreapta tacuti spre iesire. Greutatea filmului este atat de mare banuiesc, incat comentariile ulterioare devin inutile.

Am mai trait acest sentiment in urma cu mai bine de treizeci de ani cand am intors ultima fila a capodoperei marqueziene “Un veac de singuratate”. Mi se parea ca restul scriitorilor pe care-i lecturasem pana atunci erau niste pigmei nevinovati.

Asa si acuma, dupa ce stelele, galaxiile ori gravitatia m-au lasat din brate. Spielberg, Scott ori Scorsese deveneau dintr-o data minori.

Dupa ce ai vizionat Interstellar pur si simplu – cel putin pentru o vreme – nu-ti mai vine sa deschizi televizorul. Asta e pentru mine efectul unei opera de arta vizuale.

Incercati sa vedeti Interstellar – atat cat mai e pe piata – in sala de cinematograf si nu acasa, descarcat de pe torente, oricat de buna calitativ ar fi copia. Spectacolul e colosal doar in conditiile oferite de adancimea – ce pare uneori infinita – a unei banale sali de cinema…

Comments

comments