Site-ul de față contine in jur de 1000 de articole despre muzica, film dar mai ales politica. Va invit sa-l "rasfoiti" cu incredere.

La moartea unui titan

marquez 663x1024 La moartea unui titan

Azi noapte fata cea mare imi citeste de pe telofonul ei inteligent stirea ca scriitorul columbian Gabriel Garcia Marquez s-a stins din viata. In urma cu o saptamana citisem la randul meu ca fusese spitalizat pentru o pneumonie. Apoi , dupa cateva zile, am aflat de la un canal tv ca Marquez fusese externat, cu sanatatea cat de cat ameliorata.

M-am interesat constant de viata lui Gabriel Garcia Marquez pentru ca de la varsta de douazeci si doi de ani, pe cand student fiind in Capitala, l-am descoperit prin intermediul profesoarei de chimie, o femeie interesata nu doar de tabelul lui Mendeleev, l-am considerat ca pe unul dintre membri familiei.

Am devenit atat de fanatic cu privire la scrisul lui exceptional incat, atunci cand mi s-a nascut prima copila, am dorit s-o botez „Pilar Ternera”. Desigur ca n-am avut sorti de izbanda. Era un lucru iesit din vremuri chiar si pentru un individ uneori excentric asemenea mie.

Dupa aparitia Internetului si a magicei casute postale electronice, am avut multa vreme o parola de acces a contului preluata desigur dintr-unul dintre romanele scriitorului.

Am descris in romanul meu momentul in care am facut cunostinta cu opera marqueziana.

Vreau doar sa spun ca dupa ce am citit si recitit „Veacul” de doua ori in cateva zile, multa vreme n-am reusit sa deschid alta carte. Mari scriitori mi se pareau niste pigmei in comparatie cu manuitorul de condei magistral ce la vremea aceea avea varsta pe care eu o am acuma.

Ieri cel mai mare scriitor al secolului XX a plecat dintre noi.

Nu insa fara sa lase o urma adanca pe zidul nemuririi la care putini, extrem de putini dintre noi au acces.

Gabriel Garcia Marquez a reusit sa-si aseze doar cu ajutorul masinii de scris, a colii de hartie si a nelipsitului pachet de tigari tara de origine pe harta si constiinta lumii.

Desi recunoscut universal astazi, putred de bogat, prieten deopotriva cu Bill Clinton si Fidel Castro, Gabriel Garcia Marquez a fost extrem de sarac la momentul scrierii capodoperei „Un veac de singuratate”.

Rascolitor – atunci cand povesteste in biografia lui, este momentul in care pentru a avea bani de posta ca sa-si plateasca trimiterea manuscrisului de la Paris unde vremelnic locuia alaturi de Mercedes, la Buenos Aires, unde romanul va aparea pentru prima data, a fost nevoit sa amaneteze cerceii facuti cadou sotiei.

Sunt multe momente memorabile in aceasta carte de cateva sute de pagini dar si in propriile memorii pe care va indemn sa le cititi degraba.

Omul care a oferit lumii bijuterii inestimabile ce nu se masoara in carate ci in farmecul absolut al lecturii a incetat sa existe la o varsta venerabila.

El s-a dus alaturi de colonelul Buendia, de Pilar Ternera si mai ales de Melchiade. Marquez (ne) lasa mostenire cateva carti magice despre care, am siguranta, se va vorbi peste secole de „singuratate”…

Dumnezeu sa te aiba in paza Maestre…

Comments

comments

Inutil

Acuma vreo doua zile am avut client o fatuca trecuta putin peste douazeci de ani si nu mai inalta de un metru patruzeci.

Pentru ca i-am printat cateva documente legate de Universitatea “Spiru Haret” am intrat in taina. Mi-am dat seama dupa modelul formularelor tiparite, ca faptura aceea miniona se pregatea sa-si “definitiveze” studiile.

Am intrebat-o despre stadiul licentei – tinand cont ca timpul preseaza si peste mai putin de doua luni trebuie sa predea lucrarea.

Am deschis o neinsemnata – daca pot scrie astfel – cutie a Pandorei, pentru ca ea a inceput sa-mi spuna ca a platit in urma cu ceva vreme o persoana de prin Brasov care sa-i dea lucrarea “la cheie”.

Respectiva i-a trimis-o, prin email de buna seama, numai ca lucrarea era confectionata ca vai de ea: fara note de subsol, cu diacritice aruncate doar la inceput de capitol dar mai ales, plagiata aproape integral.

De buna credinta, fata ii platise inainte ca respectiva “sa se apuce” de lucru.

Pentru ca indrumatorul de proiect i-a respins-o, normal ca studenta a cautat-o pe cea care chipurile ii facuse lucrarea, ca sa i-o corecteze. Numai ca aceasta din urma n-a mai catadicsit sa-i raspunda la telefon nici pana-n ziua de astazi.

Asa ca studenta, stiti proverbul, a ramas “…si cu banii luati”.

Cand i-am spus mai mult intr-o doara ca din cand in cand mai redactez lucrari de licenta, fața ei parca s-a luminat. Am verificat despre ce tema e vorba si daca am priceperea sa i-o intocmesc fara cusur.

Apoi am intrebat-o cu se ocupa.

Mi-a raspuns ca e croitoreasa si ca locuieste pe undeva in apropiere de Slatina. “Am sase milioane salariu’! Cum credeti altfel?!”

La afirmatia mea ca sustinerea licentei costa o groaza de bani (vreo 1500 de lei era ultima strigare de la acesta universitate fantoma) fata a continuat cu depanarea CV-ului: “Pai bani, va dati seama, imi trimit ai mei si sotul care lucreaza “afara”. De fapt, eu am vrut sa abandonze, dar ei nu m-au lasat…Si sunt (si) gravida…”.

Privind-o cu geana ochiului m-am gandit la familia acestei necunoscute, la sacrificiile pe care oamenii le fac stergand batrani la cur prin Occident, dar mai cu seama la rezultatul pe care efortul lor il va avea in privinta odraslei din fata mea.

Sa recapitulam: studenta copila ce urmeaza sa dea nastere unui copil nu peste multa vreme, traieste singura ori impreuna cu bunicii intr-un sat pierdut de prin Olt.

Face naveta in “capitala” de judet, “marele” oras Slatina – lipsit ca mai toate orasele Olteniei ori Moldovei de orice perspectiva.

Aici lucreaza pe post de croitoreasa in sistem “lohn” pentru cine stie ce capitalist veros.

Intr-un moment in care a constientizat ca vrea sa-si depaseasca propria conditie, ea alege drumul studierii dreptului, domeniu devenit in deceniile postcomuniste derizoriu.

Studiile au costat o groaza de bani anual, lucrarea de licenta nici ea ieftina, inscrierea si sustinerea licentei iarasi gramada de bani, pentru ca in final sa se intample ce?

Tanara din fata mea va deveni o croitoreasa jurist!

E un melanj, s-o recunoastem, absolut magistral, demn de literatura fantastica marqueziana.

Ce va face cu diploma ei, cu un puradel in brate, cu sotul si familia plecate peste hotare, cu un salariu lunar ce reprezinta pentru imbuibatii Romaniei actuale banii de bere dintr-o dupa amiaza firbinte?

Imi pare rau pentru tanara viitorare “licentiata in drept”, dar n-are nicio sansa. Studiile ei sunt egale cu zero, iar banii cu care le-a achitat sunt ca si aruncati pe fereastra.

Mi-ar placea sa cred totusi ca viitorul poate sa fie luminos pentru tanara olteanca. Sa aud maine – poimaine ca a absolvit Institutul de Magistratura, ca a ajuns procuror ori judecator “pe la Craiova – ncolo”, ori chiar la Bucuresti, pe la cine stie ce “inalte” curti de justitie, ca a scris sau a participat la scrierea unor lucrari de drept, ca….

Din pacate, scenariul meu nu se va transforma niciodata in realitate.

Intr-un stat caruia putin ii pasa de generatiile viitoare, in care egoismul, parvenirea, snobismul si imbogatirea au devenit noile repere existentiale, studiile superioare – facute cel mai adesea pe bani, n-au nicio valoare.

Pana la urma se pare ca inutilitatea este cuvantul care descrie cel mai bine starea de fapt din Romania contemporana, membra nu-i asa, “cu drepturi depline a Uniunii Europene”, a NATO si a ceea ce mai vreti dumneavostra…

Comments

comments

Un mesaj datator de speranta

Vinerea trecuta, Victoria Nuland, doamna de fier a politicii externe americane, a facut o declaratie putin bagat in seama de catre presa romana, dar extrem de relevanta.

Domnia sa a spus – grosso-modo – ca Statele Unite vor fi mult mai atente (citeste implicate) in lupta impotriva coruptiei din Balcani si Europa de Rasarit.

Recunosc ca m-am tot intrebat de unde atata fervoare in a-si face datoria din partea procurorilor romani din cadrul DNA. Slava domnului, am trait aproape un sfert de veac de democratie in care am vazut cum rechini politici, nemernici ce ne-au vandut vietile la chil, au scapat nepedepsiti.

Dintr-o data, de vreo doi ani incoace, in Romania parca se produce o mica actiune “Mani pulite” din Italia anilor ‘90.

Baroni locali ce pareau de neclintit sunt acuma incatusati si trimisi in judecata. Multi dintre ei au ajuns deja dupa gratii, altora le tremura chilotii-n cur.

DNA-ul si-a luat in serios obiectul de activitate si parca e hotarata sa ne faca ordine in ograda proprie daca singuri, in ziua alegerilor locale ori generale, nu suntem in stare.

E un adevar incontestabil ca – altfel ca Ion Iliescu ori Emil Constantinescu, actualul presedinte a incurajat actul de justitie. Dar a putut el singur sa faca asta?

Oricum, Traian Basescu a avut inspiratia sa puna la momentul potrivit in locul potrivit, oamenii potriviti. Vorbesc aici despre Monica Macovei, Codruta Kovesi ori Daniel Morar.

Recenta omagiere de catre Ambasada SUA la Bucuresti a Codrutei Kovesi e un semnal foarte puternic dat intregii clase politice romanesti, putred de corupta.

Usor exaltatul editor al site-ului “Capitalism pe Paine” are certitudinea ca toata curatenia pusa in scena de DNA in interiorul “establishment”-ului romanesc e facuta la ordinul si cu sprijinul direct al Germaniei si Statelor Unite.

Apoi, jurnalistul Ion Cristoiu isi exprima aceeasi parere.

Poate parea greu de inteles majoritatii romanilor o astfel de explicatie, pentru ca, asa cum spunea deunazi Traian Basescu, coruptii nu sunt judecati de catre magistrati americani (mare pacat ca nu poate fi asa…). Dar e vadit ca americanii – Dumnezeu sa le dea sanatate si putere – sunt cu mult mai implicati in aceasta zona precum odinioara.

Sansa noastra pentru ca se intampla acest lucru este nesansa altora, in speta a Ucrainei aflata pe marginea razboiului civil.

Dintr-o data oamenii politici de peste Ocean au descoperit ca Federatia Rusa nu e pisoiul pus la colt de criza economica profunda sosita o data cu destramarea URSS ci un ditamai tigrul ce sta la panda la granitele lumii occidentale si care nu si-a abandonat niciodata naravurile expansioniste.

Acest lucru a dus si la strangerea relatiei militare pe care Romania o are cu SUA si pe cale de consecinta, la hotararea Administratie americane de a posta scutul antiracheta (e drept, e vorba mai mult de un gest simbolic dar cu conotatii geopolitice majore) intre granitele noastre.

Iar apoi a urmat tarnuirea prin salile tribunalelor a unei bune parti dintre politrucii romani.

Romania are sansa sa fie stat de granita pentru lumea vestica. Asta incumba insa numeroase responsabilitati pe care clasa politica romaneasca s-a dovedit incapabila sa le gestioneze.

De aici provine implicarea SUA si a puternicelor democratii occcidentale in politica romanesca dar mai cu seama in justitie.

Nu stiu cine va fi viitorul presedinte al Romaniei, dar fara dubii, el ar trebui sa fie unul profund agreat de catre Uniunea Europeana si NATO. Cu siguranta Ponta si Antonescu nu se numara printre ei.

Daca romanii vor desemna drept sef de stat un proamerican convins, va fi mai mult ca benefic pentru noi.

Totul insa depinde pana la urma de romani si de orientarea lor – prin vot – spre lumea civilizata. Pentru ca, din pacate, binele cu forta nu se poate, oricat ar dori-o americanii, nemtii sau francezii…

Comments

comments

Antreprenorul roman – o specie cu totul aparte

Daca de la politicieni te astepti ca una sa spuna si alta sa faca, nu acelasi lucru ar trebui sa se petreaca in privinta mediului de afaceri.

Avand deja o varsta si lipsit prin urmare de sansa gasirii unui serviciu, m-am reprofilat – nu fara eforturi considerabile – pe un alt domeniu de activitate, departe de preocuparile mele generale.

Astfel se face ca am inceput incet, incet sa deslusesc tainele Internetului pentru ca mai apoi sa trec la realizarea de site-uri.

Inarmat cu oaresce abilitate in astfel de intreprindere, mi-am facut un site prin care incerc sa-mi vand serviciile.

Apoi, mi-am luat inima in dinti si am inceput sa-mi caut clienti, adica sa le fac propunerile (decente) față în față. Pe langa oferta de site-uri am adaugat-o si pe cea de implementare a sistemului pentru gestionarea electronica a afacerii din sursa deschisa OpenERP.

Incredibil dar adevarat, cei doi oameni cu care am discutat, unul pentru o implementare ERP pe partea de management a proiectului, cealalalta pentru un site de prezentare a afacerii, au dorit sa continuam.

Chitit pe treaba, optimist cu privire la viitorul afacerii mele, am finalizat in cateva zile site-ul cu pricina din care parca simteai ca ies aburi de paine abia scoasa din cuptor.

Asa se face ca increzator, am trimis emailuri, am explicat ce ar urma sa faca in continuare, cum sta treaba (si care sunt preturile cele mai avantajoase) cu gazduirea pe server, cu numele de domeniu etc.
Site-ul era profesional pentru ca se baza pe unul dintre cele mai bune framework-uri WordPress din lume.

Apoi, logic, am incercat sa iau legatura cu beneficiarul. Totusi, vedeti dumneavoastra, bag seama ca mintea antreprenorului roman este mai nestiuta uneori decat caile Domnului!

Din motive cu totul si cu totul de neinteles, dupa prima sau a doua intrevedere, indivizii “au disparut” fara urma.

In privinta managerului ce-si dorea OpenERP acesta a disparut definitiv rapid si fara echivoc.

Intamplarea face sa trec zilnic in drumul spre casa prin fața afacerilor celor doi indivizi. Sunt tare curios, daca vom da vreodata ochi in ochi ce reactie vor avea. Mie unul, mi-ar fi jena…

N-am sa inteleg niciodata de ce oamenii nu au curajul sa-si asume o hotarare, un dubiu dar mai ales o renuntare. Nu se supăra nimeni, nu am semnat vreun contract, nu exista vreo problema juridica.

Mai mult, am sentimentul acut ca personajul cu site-ul, in urma vizitelor mele la magazinul pe care-l administreaza, se ascunde pur si simplu! De ce acest lucru?! Nu musc, nu cred ca miros neplacut, nu-mi place sa-mi plictisesc interlocutorul.

Antreprenorul roman e un animal cu totul aparte.

Greu de inteles cel mai adesea, lipsit de viziune in majoritatea cazurilor, inconsecvent cu aplomb, lipsit de spiritul de breasla – motiv pentru care e calcat in picioare mereu si mereu de autoritati, egoist si vaduvit in general de puterea de a reda o mica parte din venituri societatii.

Totusi, o intrebare persista in ceea ce ma priveste: de ce clientii pe care i-am abordat s-au transformat din “potentiali” in pierduti fara ca sa (mai) dea vreun semn de existenta?

In ultima instanta pot pune acest comportament ciudat, culmea, al unor insi ce au avut curajul la un moment dat sa-si ia propriul destin in maini, pe un grad mai mic ori mai mare de instabilitate emotionala.

Caci altfel, eu unul, o explicatie cat de cat normala mi-e imposibil sa gasesc…

Comments

comments

Ni-mic!

Proasta functionare a Romaniei pana la urma nu incepe de sus in jos, ci invers.

Pentru ca noi suntem cei ce ii trimitem la conducere pe actualele hahalere. Din randul nostru provin indivizii din magistratura care dau hotarari ce se bat cap in cap. Noi, – sau o parte dintre noi, pulimea, suntem cei ce odinioara demonstram pe scarile Teatrul National Craiova pentru actualul puscarias Antonie Solomon, iar astazi strigam impotriva DNA-ului dar pentru Radu Mazare!!

Ce ar putea intelege un om complet strain de tara, care ar fi poposit in urma cu vreo doua saptamani in Romania vazand verdictele date de ANI si BEC pe de o parte si Tribunalul Bucuresti plus Curtea de Apel a Capitalei pe de alta in controversatul caz al si mai controversatului Mircea Diaconu?!

Ni-mic!

Daca noi, astia ce mai aveam o țâră de carte nu intelegem nimic atunci cand astazi vedem ca o institutie importanta spune “hais” si alta striga maine “cea” – la aceeasi pereche de bivoli, ce-or deslusi din tainele justitiei oamenii de rand, neinstruitii, traitorii de pe la tara, saraci si ca vai de mama lor dar cu ochii pe Antena3?

Ni-mic!

Judecatorii de la Curtea de Apel Bucuresti au calcat azi in picioare doua institutii pe care eu le consider fundamentale: ANI si BEC.

Lor nu le-a pasat catusi de putin ca au favorizat in ins ce, fie vorba-ntre noi, se dovedeste o mare lichea, in defavoarea unor institutii care de bine, de rau isi fac treaba.

Mie mi s-ar parea cinstit ca Mircea Diaconu – daca ar fi intr-adevar individul de caracter pe care-l credeam inainte de a fi neplacut surprins de comportamentu-i hâd de politruc, sa renunte la candidatura si sa spuna: “Uite mai liberalilor, ca pot sa reusesc si fara voi!”. Iar apoi sa-si ia viteza de pe imbacsita scena politica romaneasca si sa se retraga la el, la Arges acolo.

Numai ca desigur acest lucru nu se va intampla.

Inca nu s-a nascut un astfel de politician in Romania caruia sa putem sa-i strangem mana cu usa si nu sa-i batem obrazul cu lopata…

Astfel de hotarari ale instantei precum cea data astazi in cazul Diaconu – dar si a lui Vadim Tudor, au darul sa zdruncine puternic increderea romanilor in actul de justitie.

Taman acuma cand o data cu condamnarile unor boieri de speta noua ori cu descinderile tot mai dese ale DNA-ului la indivizi pana deunazi de neatins, capatase aripi.

Oamenii sunt nauciti de astfel de verdicte.

Cum scriam la inceput, atunci cand puterile in stat trag una intr-o parte iar alta in cealalalta, cu siguranta avem o mare problema ce, in ultima instanta, se reflecta in traiul nostru amar, de fiecare zi…

Comments

comments