Am văzut cu toții ce s-a întâmplat la Piatra Neamț. L-am ascultat pe un supraviețuitor din “Colectiv” tratat în Belgia asemenea medicului Denciu, aflat de gardă în momentul incendiului. Omul povestea că specialiștii belgieni erau uimiți de infecțiile intraspitalicești prezente la români. Nu mai văzuseră așa ceva decât la victimele zonelor de război. Ce nu înțelegeau medicii belgieni era că românii veneau la rându-le dintr-un conflict devastator purtat fără puști și tunuri: războiul româno-român. Ei nu bănuiau ca a fi român e o provocare în fiecare zi.
Nu învățăm nimic pentru că nu vrem s-o facem. Am crezut că după tragedia din Colectiv sistemul medical a avut timp cinci ani să evalueze, să proiecteze și să pună la punct o clinică perfectă dedicată victimelor incendiilor măcar în București, daca nu în fiecare capitală de provincie istorică. M-am înșelat, așa cum o fac de fiecare dată când îmi pun un strop de speranță în autorități.
Mărturisesc că mi-a fost ciudă ca român – și nu mă dă patriotismul afară din casă, când am văzut că medicul Denciu n-a putut fi tratat nici la Iași, nici la București și ca să fie salvat a fost expediat la Bruxelles. A fost o palmă dată cu piciorul mahărilor din medicină și implicit guvernanților ce s-au perindat la putere măcar în ultimii cinci ani. Desigur că nici de data asta n-au înțeles nimic și nici nu vor face nimic ca să îmbunătățească starea de fapt.
Vreme de peste 30 de ani le-am dat puterea asupra banilor și destinelor noastre, dar n-au facut nimic. Greșesc, i-au furat și ne-au furat viața. Nu s-a construit un spital, nu s-a făcut o șosea care să taie țara de la est la vest, un sistem social în care să te simți protejat de infecții nosocomiale dar și de infractori reali nu doar nevăzuți. Cu alte cuvinte au avut timp berechet să facă o țară în care să te simți sigur și nu singur. Asta în vreme ce suntem deja de 14 ani în Uniunea Europeană. N-au făcut nimic.
Sunt mereu date exemple de bună guvernare orașele Cluj și Oradea. La nivelul întregii țări sunt doua picături de apă dulce într-un ocean puturos. Adevărul e că dacă nu ne protejăm singuri, statul umflat cu nepoți, veri și curve pe care-l ținem în spinare nu ridică un deget pentru noi. Ferească Dumnezeu să ai nevoie de ajutorul lui. La asta se reduce rolul statului: ne determină să ne izolăm și să ne rugăm la Cel de sus, nimic mai mult.
Totul din două motive. Primul e lipsa domniei legii. Al doilea e omul nepotrivit la locul potrivit, adică ciocli puși directori de spitale, ingineri care dirijează cultura, politruci cu studii aproximative dar cu tupeu infinit chemați să legifereze.
Ca deobicei peștele se-mpute de la cap. Capul României, oricât de proaspăt ar părea la prima vedere, e tot împuțit și continuă să ne strice ciorba. Tragic e că nu avem cu ce-l înlocui. În astfel de imprejurări moare și speranta, dacă nu cumva a făcut-o deja…
