Cea mai proasta decizie de afaceri din istorie

Sa va spun o poveste pe care multi poate ca o cunoasteti. Ea arata cum lipsa viziunii poate sa duca la ratare, uneori completa.

Asa a fost cazul inceputului erei computerelor personale, in anii 1970.

Gary Kildall era un individ foc de destept, programator exceptional si consultat al firmei Intel. Cand renumita companie producatoare de microprocesoare pentru calculatoare a scos pe piata procesorul 8080 in 1974, avea nevoie sa-l testeze asa ca l-a rugat pe Gary Killdal sa scrie un sistem de operare prin care sa poata face asta.

Killdal s-a conformat si a realizat sistemul de operare numit CP/M (Control Program for Microcomputers). Intel si-a facut testul si credea ca a terminat. Cand Killdal a intrebat cum ramane cu drepturile de autor pentru CP/M, Intel nu a avut nicio problema in a renunta la el in favoarea creatorului lui. In aceste conditii Killdal si-a deschis o companie numita „Digital Research” prin care urma sa dezvolte si sa comercializeze sistemul de operare.

In 1977 Digital Research si-a ajustat CP/M astfel incat el putea sa ruleze pe o serie intreaga de computere ale vremii (8080, Zilog Z80 etc). Aceasta a facut ca Digital Research sa domine piata de software din acea perioada pentru cativa ani.

La inceputul anilor 1980 IBM proiecteaza computerul personal (mai cunoscut sub numele de PC) si era in cautarea unui sistem de operare pentru el.
imb-pc
Reprezentantii marii companii l-au contactat pe Bill Gates ca sa-l intrebe daca nu vrea sa isi licentieze interpretorul lui (cam primitiv) BASIC. De asemenea, l-au mai intrebat daca stie vreun sistem de operare care sa ruleze pe noile lor computere destinate publicului larg.

Initial fara sa-si dea seama de potentialul urias al afacerii, Gates i-a trimis la Digital Research, care era cum scriam, cea mai tare firma producatoare de sisteme de operare.

Cu o asemenea pleasca venita din senin, ce credeti ca face Killdal? Ia cea mai proasta decizie posibila – unii spun ca din intreaga istorie a afacerilor: in loc sa negocieze, sa perfecteze si eventual sa zica bogdaproste, Killdal refuza sa intalneasca oamenii de la cel mai mare producator de computere din lume si isi trimite un reprezentant (se povesteste ca si-a trimis chiar sotia).

Ca si cum nu era indeajuns, Killdal si-a instruit avocatii sa nu semneze nicio clauza de confidentialitate cu IBM prin care se stipula ca pana la anuntarea oficiala a PC-ului, totul trebuia sa ramana secret.

Pe cale de consecinta, IBM a revenit la Bill Gates intrebandu-l – din nou – daca poate sa le ofere un sistem de operare. Realizand de aceasta data potentialul afacerii enorme – care avea sa-l faca cel mai bogat om din lume pentru multe decenii – dar neavand un sistem de operare adevarat, Gates si-a amintit de un producator local din Seattle care detinea un sistem, credea el, adecvat.

Sistemul se chema DOS (Disk Operating System). A mers la patronul companiei si i-a spus ca auzit ca il are de vanzare contra sumei de 75.000 de dolari (dupa unii mult mai putin).

Lipsit si el de inspiratie si nedandu-si seama de potentialul propriei afaceri, respectivul ii vinde lui Gates sistemul in loc sa-i arate DOS-ul! Fondatorul Microsoft angajeaza un programator pe nume Tim Paterson care slefuieste sistemul si il ofera IBM sub numele MS-DOS (Microsoft Operating System). Restul e istorie…

O alta decizie extrem de desteapta a lui Gates a fost aceea ca spre deosebire de Killdal care voia el insusi sa vanda sistemul clientilor care isi cumparau calculatorul „troaca”, a ales ca IBM sa livreze din start computerele cu sistemul MS-DOS instalat.

Epilog
Killdal a inceput sa aiba mari probleme cu alcoolul astfel incat a murit – nu neaparat sarac – la doar 54 de ani in conditii ramase obscure pana astazi, in urma unei lovituri la cap primite se pare intr-un bar.

Bill Gates a devenit o legenda si cu voia IBM, cel mai bogat om din lume…

Share This:

Comments

comments

La doctor ca la precupete

Nu mai trecusem pe la dentist de vreo zece ani. N-am avut nevoie. Totusi, dupa un deceniu, se impunea o revizuire.

In Craiova sunt cabinete medicale ori chiar policlinici in toata regula la tot pasul. Nu s-or fi dezvoltat ele prea mult alte ramuri economice, dar in schimb au explodat carciumile, cabinetele medicale, bisericile si mall-urile, adica noile lacasuri de cult inchinate zeului comertului..

Buticurile au cam disparut de cand Olga noastra cea de toate zilele le-a bagat pe gat celor care inchiriasera chioscuri pe domeniul public constructii mai speciale pe care saracii de ei, au achitat o groaza de bani. Ba chiar am vazut ca in locul Uniunii Scriitorilor filiala locala – si a revistei „Ramuri” (chiar asa, o mai exista oare celebra revista literara locala?) salasluieste un soi de postliceala cu numele aproximativ „Scoala Medicala Ortodoxa(?!) Sfantul Iosif”. Asta chiar e o treaba ca lumea, mi-am zis: cand nu reuseste al cu bisturiul te preia cel cu mirul. De tot.

Asa ca am purces in cautarea unui dentist. Am comparat preturile. Era de parca urma sa-mi cumpar un frigider. Dupa o scurta licitatie mentala – netrecuta desigur prin SEAP – m-am hotarat asupra unui cabinet din cartierul meu. Pe dentist nu-l cunosteam, nici pe maica-sa care si ea fusese – cum altfel -dentista (asta e deja o moda, sa-ti indrumi odrasla – asemenea tie – spre domenii extrem de lucrative, dar ce spun eu, in caste ermetice aproape precum medicina, notariatul ori avocatura), in schimb, il stiam destul de bine pe „al batran”. Fusese – inca o mai fi – un respectat cadru universitar la Politehnica.

M-am prezentat la cabinet unde „doctorul (nu) m-a primit zambind discret” ca-n versurile lui Dylan ci un televizor agatat stramb pe perete, fixat pe „Paramount Channel” si cu sonorul peste medie, o mama alaturea de fiul ei ce parea ca abia pasise pe calea dificila a pubertatii, un batranel si doua scaune goale.

Nu tu receptie, nici macar o lista de preturi n-am zarit. Poate ca stiti deja, din experienta proprie sau din auzite, dar la medic te duci cu portofelul, ca la piata. Actul medical este – odinioara nu parea totusi, un act de comert ordinar. Juramantul lui Hypocrate se face pe baza de grosimea poznarului. Vorba comunistilor, fiecaruia dupa efort, fiecaruia dupa nevoi.

Cum nu am asigurare medicala – chit ca statul mi-a insfacat-o vreo treizeci de ani, am fost nevoit sa platesc. Nu-i bai, pentru o extractie de masea compromisa am scos un mic ciubuc de 80 de lei. Da, o fi pentru unii un pas mic dar pentru majoritatea e unul consistent.

Am mai asteptat vreo zece – cinspe minute si am batut la usa de intrare in zona radioactiva. Aici, am bagat de seama, se faceau radiografii dentare. Pe usa din lemn model anii 90 cineva scrisese cu litere urate cu pixul pretul corect al unei iradieri: 10 lei.

O domnisoara „blonda, scurta, bluza decoltata” (din pacate pentru ea, nu era deloc asa..) m-a intrebat de… sanatate. Am crezut ca pot intra chiar in ziua aceea sa-mi rezolv problema. Normal ca atunci am aflat si pretul.

Doctorul chemat de fatuca si-a intrerupt pe semne cotrobaiala prin gura vreunui client – ca pacient parca e prea mult spus – si a venit sa ma lamureasca inarmat cu o agenda albastra. A deschis-o si am observat invidios ca gemea de programari. „Bai frate, imi zic, bag seama ca are ceva dever flacaul!” . Abia mi-a gasit un loc spre sfarsitul saptamanii.

Am facut un calcul banal. Daca pretul unei calatorii prin gura unuia sau altuia se-nvarte in jurul a 80 de roni si in medie omul are cinci – sase clienti pe zi, pai asta inseamna cam 400 – 500 de lei. Inmultit cu cinci zile rezulta 2000 – 2500 de lei. O mai avea si lucrari adevarate (un implant dentar din ala de Hoolywood costa 500 de euro / dinte) si atunci gagiul sare binisor de suta de milioane veche! Asta da treaba! Oare o batea bon in casa, ori profesia e prea nobila ca sa detina casa de marcat ca buticarii nenorociti, noii dusmani de clasa ai banditilor din Guvernului Romaniei?

Am reusit sa elimin pana la urma dusmanul situat in cavitatea bucala pe care il purtasem – odinioara sanatos – dupa mine mai bine de cincizeci de ani.

„Treaba-i gata, trag oblonul/Daca va placut bufonul/Mai poftiti si maine seara” pentru un dertartraj – care costa? – tot asa si eventual pentru o lucrarica (omul era obsedat de diminutive)…

Eram usor jenat. Am crezut pana in ultima clipa ca voi achita contracostul juramantului hypocratian(nu, nu zice nimeni sa nu platesti pentru un serviciu, fie el nobil precum e cel medical…) asistentei sau calfei doctorului ce cascase ochii in gura mea. Uite ca fusesem si material didactic! Pentru asta as fi meritat un discount, nu?! :) N-a fost sa fie pentru ca am realizat imediat ca doctorul insusi astepta banii.

Am scos portofelul am numarat firfireii si i-am inmanat. Eram fericit. Scapasem de maseaua stricata si deh, parca imi luasem o chita de ridichii de primavara de la precupetele din Piata Centrala…

Share This:

Comments

comments

DNA, ti se pregateste ceva

Am citit si vazut in ultimele zile cateva luari de pozitie care ar trebui sa ne dea fiori. Ele au fost facute cu privire la DNA si arata ca insusi Consiliul Superior al Magistraturii reprezinta o adevarata frana pentru actul de justitie prin care celebra institutiei anticoruptie incearca “sa ne izbaveasca de cel rau”.

Deunazi, in cadrul acestui CSM, mai multi membri au vorbit impotriva asa numitului show televizat al arestarilor cu catuse.

Insusi presedintele acestui for, un anume Badea Tudose declara: “În ultima perioadă – şi aici există multe discuţii -, vedem că diverse persoane sunt arestate sau sunt reţinute de către procurori, le vedem cu cătuşe, ceea ce mie mi se pare că încalcă practicile pe care le-a adoptat chiar Consiliul Europei”.

Pai domnule Badea Cartan considerati ca e o umilire a suspectului ridicarea lui in catuse si trimiterea la beshaura? Noi, astia, de jos, pulimea – cum le placea sa ne spuna incatusatii de astazi, credem ca nu. Dar furaciunea prin care ei ne-au adus in sapa de lemn, prin care au stopat zeci de ani de dezvoltare, prin care ne-au lipsit de autostrazi, de un invatamant modern, de un sistem de sanatate civilizat cum s-o fi numind? Dintr-o data, banditii sunt “umiliti” pentru ca li se pun bratari otelite si sunt impinsi in duba!

Ma asteptam ca aceasta inutila institutie numita CSM sa sprijine DNA-ul si sa dea peste bot unora precum Georgica Severin (unsuros individ dar de, ca oricare alt pesedist fruntas nenorocit…) ce la ultima “consfatuire tovaraseasca” a PSD-ului nu s-a sfiit sa propuna “juristilor nostri” (din Parlament) sa domoleasca putin Noul Cod Penal !

Aflam ca pesedeii de rand sunt speriati de DNA, ca “nimic nu se mai face in tara asta”! Da’ cand ati varat mana pana la umar nenorocitilor in banii tarii, cand ati tras tunuri uriesesti din bani europeni ori din impozitele platite de noi (Dumnezeu mai stie de unde mai avem puterea sa facem asta…) nu v-a fost frica?! O clasa politica mizerabila merita DOAR catuse, puscarie, umilire, oprobiul public!

Va imaginati ca nu se simt confortabil nici cei din opozitie cu DNA-ul care lucreaza din greu. Toate acestea ma duc cu gandul la eventualitatea unei noi incercari de a supune procurorii politicienilor.

Faptele arata asa: CSM-ul reactionar spune ca trebuie sa comparam aceasta atitudine “cu ce se intampla in U.E.” (de ce nu facem comparatie oare si cand vine vorba de venituri?) si prin urmare sa se ia “atitudine”, PSD-ul fierbe la foc mocnit pentru ca ii sunt trimisi dupa gratii toate haimanelele politice de frunte, opozitia mimeaza impotrivirea dar in fapt abia asteapta sa puna cu botul pe labe procurorii doamnei Kovesi.

Si la toate astea sa adaugam o buna parte din mass-media care lupta alaturi de infractori. Cand vezi ca un jurnalist de talia lui Ion Cristoiu scrie impotriva DNA-ului, iti dai seama ca noul curent – extreme de periculos! – este ca acesta sa fie anihiliat si odata cu el, toata frumoasa poveste cu lupta anticoruptie.

Bine spune excelentul Mihai Gotiu: pana la asanarea vietii politice romanesti mai e cale lunga, de cativa ani, iar semnalul ca traim intr-o Romanie curata va fi atunci cand procurorii DNA vor juca table la serviciu din lipsa cronica de “comenzi”…

Share This:

Comments

comments

Belașul

Dupa ce copiii iti cresc si pleaca precum niste pasari calatoare pe drumul lor, iti ocupi mare parte din ganduri rememorandu-ti “Amintiri din copilarie”.

Iti extragi aproape involuntar din sertarele memoriei amintiri despre cum dadeai o mana de ajutor la cresterea propriilor bebelusi – incredibil de putin totusi, comparativ cu cat ai fi putut face – cum mai preparai un clondir cu lapte ori, cu ceai “explozibil”.

Apoi, cand ei cresc, amintirile, uneori pe cat de dulci, pe atat de nostalgige legate de temele la discipline mai dificile, mult prea dificile adesea fata de nivelul de intelegere, filmele pe care le-ati vazut impreuna in sala de cinema uriasa dar goala, unda rebela care-i atinge dupa ce lasa in urma pubertatea si descopera adolescenta, un soi de buricul pamantului existential…

Si peste toate astea grijile care-si fac mereu si mereu simtita prezenta pana cand, asa cum e in firea lucrurilor, devii doar o amintire ratacita prin albumul cu fotografii.

Uitasem pana de curand cum e ca-n casa sa (re)auzi un scancet de nou-nascut.

Printre noi si-a facut aparitia o fiinta fragila, un prunc, vai, cat de neajutorat! – si inca necuvantator.
poza bebelush
Cand pustoaicele acelea pe care le-am avut sub ochi de la nastere si pana nu de mult devin ele insele datatoare de viata, te trezesti deodata ca se pravalesc peste tine amintiri ce par imemoriale, de acuma hat, un sfert de secol! E un sentiment inefabil si cu siguranta, int-o zi, il veti dovedi si voi…

Curios este ca odata cu aparitia bebelușului au scos capul prin casa noi obiecte esentiale lui dar total inutile noua: biberoane de tot felul, pe cat de mici aflu, pe atat de costisitoare, lapte praf imbracat in culoarea galbena ca sa-ti sara in ochi la orice ora din zi sau din noapte, sapun lichid special pentru bebeli, dispozitiv de sterilizat (!) ( pe timpul nostru nu se inventase asa ceva), cadita de baie si sa nu uit, un element esential, omniprezenta suzeta!

Ce lipseste totusi din acest inventar al unei vieti proaspete?! Scutecele, desigur! Ne-am modernizat caci bebelușii de astazi nu mai sunt prizonierii scutecelor ci “poarta” pampers. Demne de invidiat de catre bunici mamele moderne. Pe “timpul nostru” balconul gemea de culoarea alba de parca ne-am fi predat neconditionat unui inamic nevazut, necunoscut. Nici vorba, ne predasem de fapt extraordinarului sentiment inconstient desigur, ca-ti trimtit mai departe zestrea genetica…

O data cu venirea pe lume a Belashului fiicei mele mai mari, s-a auzit pentru prima data dupa multi ani intre peretii locuintei noastre garboviti de amintiri un glas de copil…
fotografie bebelus alexandra
Un abia schitat scancet prin care isi manifesta nemultumirea ca laptele nu e gata, de parca dadea cu un pumn fragil nevazut in masa. Si-au facut loc printre noi izul specific de viata curata, inca nemaculata de nimic, chipul – cu precadere atunci cand e in lumea viselor – un soi de simbol universal al nevinovatiei.

Obiceiurile, rutina vietii uneori obositoare chit ca nu faci nimic, s-au modificat si ele pentru ca bebelușul s-a ivit tam-nisam printre ele si-a apasat pedala de accelaratie…

Partea feminina (totusi, ce ne-am face fara ea?!) se-ngrijeste de cresterea lui, iar eu chibitez nevolnic si uneori mai dau o mana de ajutor. Cum scriam, un clondir cu lapte, un ceai pentru colici, o sterilizare de instrumente..O ce?! Deodata inutilitatea masculului devine evidenta. Te simti ca un bondar cu dimensiuni monstruoase care in buna parte, a devenit “deprecated”, ce sta si observa de pe margine, compara si din cand in cand trage concluzii launtrice.

Viata merge mai departe in pas de defilare. Grijile noastre s-au transfera vai!, copiilor nostri care, nesperat, instinctual, invata totul din mers . A creste un copil nu-i lucru de saga. Dar multumirea implinirii lui pe zi ce trece, stadiile succesive pe care le devoreaza cat ai clipi si mai ales ganguritul ce precum un boboc primavaratec asteapta sa explodeze in cuvinte sunt bucuria suprema a existentei…

Share This:

Comments

comments

“Mac-urile n-au virusi”. Un mit spulberat

Intr-o lume in care device-urile construite de compania Apple sunt din ce in ce mai numeroase, mitul acela care spunea ca Mac-urile nu au virusi s-a spulberat.

Am vrut deunazi sa-mi verific temperatura computerului care crestea mult – mi se parea mie – dupa ce jucam Diablo III. E un joc care cere multe resurse (placa video performanta, memorie multa, procesor puternic).

Am cautat pe Google si am ajuns la site-ul cnet.com care aduna aplicatii din toate domeniile pentru computerele Machintosh.

Cea mai buna aplicatie pentru verificarea temperaturii fusese odinioara gratuita, dar acuma oamenii s-au desteptat si cer pe ea 26 de dolari. De obicei cumpar software-ul care mi se pare important si de calitate dar de aceasta data nu am dorit s-o fac.

Existau si alte cateva aplicatii gratuite (vorba vine, dupa cum veti citi…) care-ti monitorizau activitatea calculatorului. Imi pare rau ca nu mi-am notat cum se numeau, dar prima dintre ele pe care am descarcat-o si am rulat-o s-a dovedit un dezastru aproape ireparabil. Oricum ,pagina pe care se afla este aceasta. Evitati-o pe cat posibil.

In Macintosh orice aplicatie pe care o instalezi este trimisa in folderul “Applications”.

Primul semn ca ceva e in neregula a fost ca nu am gasit aplicatia respectiva in folderul specific si niciunde altundeva. Apoi, am dorit sa deschid diverse programe incepand cu Firefox. Nu mi s-a mai permis. Nici Google Chrome, ci doar browser-ul implicit Safari.

Virsul resepctiv – un troian, am aflat dupa ce am facut o scanare cu Bitdefender si care nu putea fi anihilat, s-a insinuat atat de puternic inlauntrul computerului meu incat i-a preluat fara drept de apel controlul.

Am incercat sa reinstalez sistemul. Cand vrei sa faci asta, Apple iti verifica prima data device-ul (fiecare computer Macintosh este personalizat, are propria serie si caracteristici). Apple nu imi recunostea computerul si ma trimitea pe nu stiu ce site ca sa le povestesc despre ce e vorba. Incepuse oarecum sa ma apuce disperarea.

Apoi am purces sa caut instructiuni despre cum se face un “clean install” al OS Yosemite. Norocul meu a fost ca am mai multe computere Macintosh cam deprecated dar perfect functionale si un stick USB de 8 GB necesar in astfel de situatii.

Mai mult, exista si o aplicatie foarte buna (Disk Maker) care face toti pasii necesari in locul tau. O folosisem si in alte ocazii, atunci cand am reinstalat sistemul de operare de la zero.

Asa ca am descarcat de pe magazinul Apple o copie nou nouta Yosemite. Procesul dureaza ore intregi (este totusi vorba de aproape 6 GB de informatie). Apoi am folosit Disk Maker-ul, stick-ul si am realizat elementul din care sa-mi booteze computerul si implicit sa fac o instalare noua si curata.

Am incercat sa reinstalez sistemul asa cum se procedeaza: stick-ul introdus, restartarea computerului si tinerea apasata a tastei “Option”. Totusi, calculatorul nu-mi “vedea” stick-ul! Atunci chiar m-am gandit ca am o mare problema si ca s-ar putea sa-mi fi compromis definitiv MacBook-ul!!

La a doua sau a treia incercare insa – dupa ce am scos stick-ul si l-am reintrodus de cateva ori – am reusit sa pacalesc cumva computerul si sa pornesc instalarea. Totul apoi a decurs normal, acuma posedand un calculator curat (banuiesc eu, pentru ca nu se stie niciodata). Din pacate, cum scriam, am pierdut o groaza de informatii din simplul motiv ca periodic, nu am facut back-up la cele mai importante documente dar si de timp. Recuperarea calculatorului a durat aproape 24 de ore…

In final, am reinstalat succesiv buna parte dintre vechile mele aplicatii care au functionat ani de zile cu succes.

Prin urmare, cei care spun sau scriu ca

nu trebuiesc descarcate sub nicio forma aplicatii din surse ciudate

, au o “infernala” dreptate.

In general am tinut cont de acest lucru, dar nu si acuma.

Totusi, cnet.com este un portal apreciat in general si bine vazut de Google (Page Rank = 8!). Nu stiu cum s-a strecurat aceasta marsavie aici, mai ales ca administratorii site-ului precum si utlizatorii dau note aplicatiilor.

Mi-amintesc ca respectiva “aplicatie” care de fapt era un ditamai TROIAN, avea note foarte bune. Regret insa ca nu am retinut numele ei pentru ca as fi vrut sa trimit un email celor de la cnet.com si in acelasi timp sa va avertizez cu “nume si prenume” cu privire la un potential dezastru.

Expresia aceea cu mac-urile n-au virusi a fost adevarata odinioara, cand in lume, doar 5 – 7 % dintre utlizatorii de computere foloseau device-uri Apple. Astazi, precentul a crescut substantial iar nenorocitii din lumea intunecata a net-ului (de fapt niste programatori extraordinari) s-au reorientat: au pasit si mai adanc in iadul computerelor! Din nefericire pentru mine sau pentru alti utilizatori de Mac OS !!

Share This:

Comments

comments

Suferim de prea multe catuse?

Am citit doua articole revoltatoare.

Unul e scris de binecunoscutul Emil Hurezeanu – candva, un port drapel al luptei anticomuniste din diaspora, altul semnat de un jurnalist necunoscut de la celebrul NYT.

Concluzia ambelor articole este aceeasi: Romania sufera (deja!) de prea multa lupta anticoruptie!

Spune Emil Hurezeanu: “De ce ne tinem noi fotbalistii si presedintii de cluburi in inchisoare si tremuram de manie cand dl Popescu ar putea fi gratiat dupa ce si-a recunoscut fapta si si-a platit imediat inapoi milionul. In ce lume suntem, intr-o lume intrasigenta care cauta dreptatea cu orice pret.“.

Da domnule Hurezeanu, noi pulimea ne tot dorim de 25 de ani sa traim intr-o “lume intransigenta” care chiar cauta dreptate cu orice pret! Ne-am saturat ca atata amar de ani sa vedem toti imbuibatii si semianalfabetii Romaniei cum ne dau cu flit, cum ne rad in fata din Maibachuri sclipitoare, in vreme ce majoritate noastra, oameni onesti fara indoiala, stateau pe margine si priveau un spectacol grotesc.

Acuma, cand in sfarsit simtim ca suntem razbunati de o justitie ce-si face datoria, se ridica voci ca a dumitale ori ca a editorialistului american care arata cu degetul taman institutia care isi face treaba! La noi e ca-n bancul acela celebru: cand fu Tica, nu fu Tache, cand fu Tica si cu Tache, nu fu tus la gaurica!

Cand Justitia era sub comanda politica si nu facea nimic nu era bine; cand isi face datoria iar nu e bine! Dar cum o fi bine Emil Hurezeanu?!

Eu personal nu mai inteleg nimic din aceste diatribe impotriva Justitiei venite din partea nu a lui Ciutacu, Badea, Voiculescu ori Dan Diaconescu ci a lui Emil Hurezeanu sau a celui mai prestigios ziar din lume!

Caile Domnului raman mereu necunoscute in aceasta curvasaraie politico-mediatica romaneasca!

Ziaristul american isi permite sa faca o comparatie a situatie de la noi cu teroare iacobina din epoca Revolutiei Franceze! Asta chiar le intrece pe toate!

Da, Romania are nevoie de procurori, de cohorte de oameni ai legii care sa practice curatenia pe care noi, ca popor slab n-am fost in stare s-o facem, adunand vreme de decenii gunoiul sub presul existentei noastre sordide.

Emil Hurezeanu acuza zanganitul catuselor, arestarile televizate, arestul care vine imediat ce un fruntas politic ori mogul corupt ajunge in fata unui complet de judecata.

Domnule Hurezeanu, cel mai bun remediu impotriva cancerului coruptiei care ne-a tinut in subdezvoltare un sfert de veac sunt aceste arestari televizate! Nu realizati asta?! Dintr-o data va e mila de niste gangsteri? Noua, astora care n-am fost nici consilieri de premieri, nici jurnalisti platiti regeste in slujba lui Sorin Vantu ori mai nou a lui Zoltan Teszari nu ne este!

Noi dorim ca toti acesti banditi cu gulere albe sa stea cat mai mult la puscarie, sa le tremure chilotii in cur de frica arestului, sa le fie confiscate averile, intr-un cuvant SA SUFERE!

Am mai spus-o aici, iubesc aceasta “republica a procurorilor”!

Arestarile spectacol, catusele televizate, temnita insalubra demna de Evul Mediu sunt cel mai bun agent de detoxifiere a tarii aflata ani de zile la cheremul unui grup extrem de toxic de molecule politice.

Toate aceste ingrediente ale justitiei au darul sa-i sperie pe primari, pe presedintii de ceje-uri, pe “alesii” pulii din Parlament, pe stabimea din institutiile statului, pentru ca atunci cand fac o achizitie publica sa masoare de 100 de ori si sa semneze o data!

Poate asa furtul din buzunarul nostru se reduce semnificativ. Poate doar asa vom avea scoli mai multe cu dascali mai bine pregatiti, drumuri mai bune si mai ieftine, spitale in care sa te simti demn.

Asa si numai asa ne facem bine!

Doar cu ajutorul bisturiului nemilos al actului chirurgical infaptuit de binomul cel mai de pret al oricarei societati: procurori/judecatori.

Restul d-le Hurezeanu, sunt palavre pe care le debitati pasamite ca sa va bagati putin in seama. Nu cred in ruptul capului ca articolul dumneavoastra toxic a fost scris la comanda. Daca asa ar fi, toti anii in care va idolatrizam fara a va sti figura, ar merita aruncati la cosul de gunoi…

Share This:

Comments

comments

O desemnare cu semne de intrebare

Nu pot sa nu-i dau dreptate lui Traian Basescu atunci cand spune ca in sfarsit, Varanul a reusit sa-si impuna omul la conducerea SRI. Eduard Hellvig si-a facut ucenicia politica in inexistentul “partid” Umanist pe care marele gangster national l-a incropit odinioara ca sa poata avea un cuvant mai apasat in politica si pe care – alaturi de Antena 3 – l-a folosit ca pe o ghioaga in relatia cu alte formatiuni politice romanesti.

Uimitor nu e neaparat faptul ca Hellvig – dupa vorba, dupa port, un mediocru cu oarece staif, a acces intr-o astfel de functie, ci modul cum a facut-o.

Cum a reusit acest ins in varsta de doar 40 de ani sa se strecoare atatia ani la sanul si la sufletul unor persoanje marcante ale vietii noastre politico-sociale?

Care sunt calitatile acestui individ care l-au facut pare-se indispensabil unora precum Voiculescu, Antonescu si acuma Iohannis? Sa fie vorba doar de incredere, de talentul – pe care nu multi il detin, de a da impresia ca esti indispensabil, ca esti o valoare, ca esti extrem de loial, ori e poate ceva mai profund, ce vine dintr-un trecut necunoscut marelui public?!

Mecanismul acesta prin care un ins mediocru, care nu straluceste prin nimic dar reuseste sa se cocoate ori sa intre in gratiile mai marilor zilei mi se pare fascinant. Care or fi fost criteriile pentru care presedintele Iohannis i-a acordat lui Hellvig ditamai demnitatea? Doar increderea? Si daca e asa, pe ce se bazeaza ea?

Am cunoscut – am mai scris pe aici – un personaj asemenea lui Hellvig (pastrand desigur proportiile) pe vreamea cand lucram in Prefectura Dolj. E vorba despre o asa numita jurnalista pe nume Mihaela Mocanu care, pana la venirea noastra la putere in ianuarie 2005, fusese consiliera cea mai apropiata a liderului PSD Ion Calin, prefectul judetului.

Nu pot spune ca domnisoara Mocanu nu era o persoana placuta, dar nu avea nici intr-un caz calitatile profesionale necesare ocuparii unei functii de oarecare suprafata intelectuala in cabinetul Prefectului. Pastrase ce-i drept o legatura (aparent) cordiala cu majoritatea jurnalistilor ce reprezentau diverse interese locale ori nationale. Nimic mai mult insa.

Totusi, la vreun an dupa ce ADA luase puterea prin presedintele Basescu si apoi alcatuise Guvernul – pe baza “solutiei imorale”, ne pomenim ca ne este adusa pe post de consilier principal – de aceasta data, in cadrul noii puteri, cel mai apropiat sfatuitor al reprezentantului fostei guvernari! A fost o miscare pe care nu am inteles-o niciodata dar la care a contribuit neindoilenic – nu se putea altfel! – Radu Berceanu.

N-am indraznit niciodata sa-l intreb pe Radu Berceanu, altfel, un daruit om politic si nici chiar pe prefectul Giugea, de ce a plantat-o pe fosta “adversara” in mijlocul nostru. Era ea un cal troian adus cu buna stiinta? Era atat de profesionista (in niciun caz) in cat era de nelipsit si in noua formula a “cabinetului” local?!

Chestiunea aceasta m-a dus mereu la gandul ca “bataliile” de la televizor intre asa numitii adversari politici sunt una si realitatea de pe teren e cu totul alta. Ne-a demonstrat asta Elena Udrea care una fuma la televizor “detestandu-l” pe Ponta si alta manca in culisele in care, se vadeste, intre cei doi exista o relatie armonioasa, inclusiv in privinta alegerilor prezidentiale din noiembrie.

Cred ca si domnisoara Mocanu dar si “Edi” Hellvig – cum i-ar zice Dan Tapalaga – au reprezentat si reprezinta alt gen de organizatii, mult mai obscure, cu geneza in trecutul nostru istoric nu prea indepartat, si care iata, la 25 de ani de la Revolutie, continua sa se pisa pe noi de la distanta.

Nu vreau ca cad in teoria conspiratiei pentru ca nu cred in ea, dar e tare curios cum oameni fara insusiri acced de foarte timpuriu inauntrul unor grupuri de interese deosebit de puternice si apoi se mentin acolo cu o naturalete care te pune pe ganduri.

Poate ca la fortarea vârârii domnisoarei Mocanu in mijlocul echipei noastre prefecturale de acuma un deceniu n-a contribuit “atotputernicul” Radu Berceanu ci altcineva cu adevarat tare, infinit mai puternic decat fostul sef al pedeleilor doljeni.

Asa si cu Hellvig. Noi credem ca presedintele isi numeste oamenii in functii cheie dar tot ce se poate ca aceste numiri controversate (sa nu uitam de dizgratiosul Dan Mihalache) sa fie facute in alte birouri si nu la Cotroceni.

Am crezut ca “revolutia” de la 16 noiembrie ne-a scapat de astfel de mizerii. Nu, nu s-a intamplat asta. Naivitatea noastra, a celor care am votat – ba chiar am militat pentru Iohannis – e abuzata pare-se de presedintele caruia ii place sa joace in surdina…

Share This:

Comments

comments

Milogul total: Varujan Vosganian

E de apreciat Elena Udrea infinit mai mult decat acest Varujan Vosganian!

Macar Udrea a avut demnitatea sa-si poarte catusele cu capul sus, zambind a rade (chit ca nu era rasul ei…). Vosganian, doar la gandul bratarilor de otel s-a pisat pe el de frica.

Tot acest spectacol mizer de sub cupola Parlamentului ne mai aminteste inca odata ca am trimis acolo tot felul de jeguri, de infectii umane, care cel mai adesea, sfarsesc in ridicol. Cel mai bun si ultim exemplu e acest Vosganian, politrucul “liberal” care atarna ca o piatra de moara de proaspat reinfiintatul PNL.

Mir, lacrimi, rugaminti, milogeli, s-o recunoastem, spectacolul oferit de acest ins a fost total. Nici nu stiai daca trebuie sa razi sau sa plangi vazandu-l pe Vosganian apeland la un intreg arsenal lacrimos pentru a scapa de urmarirea penala.

Am avut prilejul sa-l cunosc pe individ in urma cu zece ani cand a venit sa-si lanseze o carte de literatura in Craiova.

Lucram pentru un post de televiziune asa ca, trimis pe frontul saracacioaselor stiri locale, am insfacat carnetul de notite si insotit de prietenul cameraman Nicusor am purces spre Biblioteca Franceza unde “distinsul” politruc, in timpul liber economist, matematican si…scriitor isi lansa volumul de povestiri.

Dupa ce vreo doi, trei insi au vorbit – asa cum e obiceiul – in termeni ditirambici despre povestile lui Vosganian, am primit cate un volum, credeam noi, din partea casei, pe care milogul de ieri urma sa ne ofere autograf.

Nu mica mi-a fost mirarea cand la plecare ni s-au cerut bani pe volumasul lui de povestiri.

Cum eram stramtorat pentru ca postul de televiziune ne platea execrabil si adesea cu intarziere, i-am solicitat bani lui Nicusor ca sa achit cartea, pe care, deh, nu mai puteam s-o restitui. Asa mi-am dat seama ca Vosganian era un pui de lele, chitit si el pe inavutire cu orice pret, cu totul alt caracter decat imaginea pe care dorea s-o promoveze…

Plecam de la “manifestarea culturala” cum ar veni si futut si cu banii luati, eu urmand sa redactez o stire prin care ii promovam cartea pe care tocmai ce-mi umflase banii! Dar asa e in presa uneori…

Sa-l punem putin in aniteza pe liberalul Vosganian cu pesedistul Hrebenciuc.

Primul face pe el de frica in fata organelor de ancheta ascunzandu-se sub fustele imputite ale imunitatii parlamentare, cel de-al doilea si-a dat demisia imediat din Parlament atunci cand DNA-ul l-a luat in vizor.

De unde se vede treaba ca oricat de detestabili ar fi – si sunt cu prisosinta – pesedeii nenorociti mai au un dram de demnitate!

Votul de ieri din comisia parlamentara pentru ridicarea imunitatii vosganiene ii da dreptate cu prisosinta Elenei Udrea, pentru ca oamenii se intreaba de ce parlamentarii “nostri” lucreaza cu dubla masura: pentru unul ciuma (Udrea) pentru altul muma (Vosganian)!

Pana la urma cea mai mare problema e aceasta nefasta si imbecila imunitate parlamentara, facuta de ei pentru ei, in ciuda noastra si mai ales a bunului simt.

Parlamentarii romani n-au inteles nimic din minirevolutia din 16 noiembrie iar cea mai buna dovada e tocmai votul de ieri in favoarea lui Vosganian. Se pare ca doar o scuturare a pomului care face fructe otravite in Romania nu e indeajuns. Politrucii se tem doar de drujba DNA-ului, nu (inca) si de popor.

Oricum ar fi, spectacolul grotesc oferit ieri de Varujan Vosganian se va termina prost pentru el.

Mai devreme sau mai tarziu, liberalul – pe care colegii lui inca il tin in brate, tot va ajunge in fata “plutonului de executie” al justitiei. A fost doar o amanare nevrednica a unui verdict pentru un ins care nu are ce cauta in politica.

Si cand te gandesti ca individul a fost ministru, deputat, senator, adica ne-a dirijat destinele o buna bucata de vreme…Mai mult, era cat pe aci sa-l facem si comisar european! Noroc cu Traian Basescu care, la vremea respectiva, pe cand liberalii ai vechi erau pe cai mari, a zis “niet”.

Vosganian, cum ar spune prietenul Lucian din New York, aduce perfect, din ce in ce mai mult, cu femeia barbat bine a politicii romanesti…

Share This:

Catusele Vuitton

Nu pot sa spun ca nu ma bucur atunci cand o vad pe Elena Udrea incoltita in Parlament, cu imunitatea ridicata si trimisa in justitie. Totusi, graba cu care s-au indeplinit formalitatile necesare pentru aceasta femeie suprem detestata de majoritatea noastra te pune pe ganduri cand faci o paralelala cu cazuri similare.

Nu stiu daca ati vazut vreodata pe Animal Planet ori National Wild o leoaica singura si incoltita de un grup mare de hiene. Imaginile sunt absolut memorabile si ne arata drama animalului african suprem care face orice pentru a-si salva pielea. Grimasa leoaicei ti se lipeste pe creier. De cele mai multe ori reuseste, dar se intampla si momente in care ea piere sub asaltul celei mai infame specii din jungla.

(sursa foto activenews.ro)

(sursa foto activenews.ro)


Cam asa mi s-a parut in ultimele doua saptamani Elena Udrea: un animal puternic (a carui putere insa nu provine de la ea insasi ci de la protectorul ei), incoltit, ce si-a pierdut protectia dar care e in stare sa faca orice pentru a supravietui. Adesea jungla reala e minciuna pe langa cea politica si Elena Udrea a simtitit acest fapt pe deplin pe propria-i piele.

Cazul Elena Udrea – tot acest show de care buna parte dintre noi s-a saturat – are insa o mare calitate: ne devoaleaza mizeria banuita doar – in care ne-am complacut sa traim condusi de o clica politica declasata, lacoma, chitita pe rapt si imbogatire colosala.

Nu am dubii ca buna parte dintre cele spuse de “Doamna” – cica asa i se spunea fufei in cercul intim – sunt reale. Un ghem de interese, de sforarii, de delatiuni, de furaciuni, rostirea unor sume absolut neverosimile pentru muritorul de rand – din care e formata pana la urma populatia acestei tari – ne descriu clasa politica impreuna cu adevaratul ei țel: imbogatirea prin orice mijloace si – pe cale de consecinta, detinerea controlului total al tarii.

Pe semne ca Elena Udrea va cobori din palat (chiar asa, despre casa ei nu s-a scris sau nu ni s-a aratat niciodata nicio fotografie, dar cu siguranta nu locuieste la etajul sapte intr-un bloc de garsoniere..), va renunta la gentile Vuitton si la incaltarile de mii de euro ca sa- si traga sufletul “ostenit” de atatea potlogarii in beciul politiei.

Cu siguranta, daca “sistemul” pe care-l acuza e atat de tare, va petrece o perioada ceva mai indelungata dincolo de atentia publica cu care s-a obisnuit si ne-a obisnuit pana la greata; macar vreo cativa ani…

Cert este insa ca aceasta individa aparuta de nicaieri si care date fiindu-i calitatile banuite, altele decat cele de om politic desavarsit, dovedeste o infinita ipocrizie.

Spunea ea fara sa clipeasca in plenul Parlamentului: “Timp de 10 ani am luptat pentru statul de drept, justiţie independentă, instituţii puternice”… Hai sictir cucoana! Ți se urca sangele la cap de simti ca trebuie sa-i astupi gura cu piciorul!

Din pacate pentru ea dar mai ales pentru noi romanii, timp de zece ani Elena Udrea a fost partasea de frunte a unui sistem de furaciune ivit dupa Revolutia din 1989. Ea n-a luptat nicio clipa pentru statul de drept, pentru o justitie independenta ori pentru institutii puternice. Vorbe goale, numai bune de aruncat la cosul de gunoi.

Elena Udrea a dovedit in schimb calitati indiscutabile pentru opulenta ei disgratioasa pe care ne-o afisa cu orice ocazie, pentru distrugerea dusmanilor politici si de afaceri, pentru concentrarea puterii intr-un cerc cat mai restrans in care, desigur ea avea o pozitie dominanta.

Pana la urma Elena Udrea culege ce a semanat atata amar de vreme: ura, vrajmasie, distrugere, aroganta. Cucoana isi merita pe deplin soarta si catusele de otel. Macar asa, pentru ca noi, pulimea, sa ne racorim putintel…

Elena Udrea – simbol al pustiitoarei clase politice romanesti, dispare incet dar sigur din atentia publica. Am sentimenul ca viata ei in politica a ajuns la capat. Cam asa se intampla atunci cand pe nedrept – arzi etapele carierei politice, dai de o parte oameni care chiar au muncit pentru pozitiile lor si te cateri pe umerii atotputernici ai fostului presedinte direct in fruntea mesei bogatilor. Cand cazi, risti sa-ti fracturezi coloana vertebrala…

Share This:

Demisia!

Romania n-a atins si nu cred ca va atinge candva punctul de democratie in care un demnitar sa-si ofere cu demnitate demisia.

Cu cateva exceptii, precum Ioan Aurel Stoica, Traian Basescu si alti cativa pe care ii numeri pe degete, nu-mi amintesc ca vreun politruc roman de mai mica ori mai mare anvergura sa-si fi dat demisia in urma vreunui scandal de coruptie, sexual ori de alta natura.

Ei continua sa vina la serviciu, acorda interviuri ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Ba fac asta, chiar si dupa ce au primit o comdamnare definitiva, fie ea cu suspendare. Cel mai elocvent caz este al lui Tudor Chiuariu, care ranjeste inca in fata camerelor de luat vederi din incinta Parlamentului (!!) in vreme ce de fapt, ar fi trebuit sa dispara de mult din atentia publica, ba chiar sa zaca pitit pe la Rahova pentru multi ani de acum incolo!

Asa se intampla si cu acest Toni (!) Grebla (!!!).

Nea Toni „al nostru” continua sa ne sfideze din inalta functie de judecator la Curtea Constitutionala.

In oricare alta tara democratica, un omolog de-ai lui Toni si-ar fi depus demisia in urmatoarele ore de la izbucnirea scandalului.

Mi-amintesc cum in urma cu vreo cativa ani, o deputata britanica a demisionat pentru ca presa a aflat ca sotul distinsei doamne a platit factura la cablu din banii alocati biroului parlamentar al sotiei. Si asta s-a intamplat doar o singura data, fiind vorba de vreo 30 – 40 de lire!! Insa nu conteaza suma ci gestul care era clar un abuz.

Demnitarul roman insa, fie el ministru, parlamentar ori magistrat la Curtea Constitutionala are soric de porc in loc de obraz.

Sustinut de colegi (!!), Toni Grebla merge mai departe cu ratul lui acoperit de o mustata groasa. Credeti ca i-a trecut o clipa prin cap sa demisioneze?! Ha! De prea mult „efort” depus alaturi de acest Barcina, Grebla a plecat putin in concediu, cica „pentru a proteja Curtea Constitutionala”!! Gagiul mai are si tupeu de grostei, nu doar obraz pe masura godacului!

L-am vazut aseara pe Zegrean cu mecla lui de contopist semidoct coborat din literatura lui Caragiale incoltit de ziaristi. Nu prea stia pe unde sa scoata camasa. In loc sa dea de pamant cu Toni Grebla si sa-i ceara public demisia, Zegrean o scalda ca la Ploiesti!

Cand auzi cuvintele „ Curtea Constitutionala” iti vine sa te ridici si sa iei pozitia de drepti. Asta poate in Germania ori Marea Britanie, ca la noi schimbi scarbit canalul teve!

Indivizi lipsiti de scrupule, certati grav cu bunul simt continua sa ne conduca si sa ne dirijeze destinele.

Am crezut ca odata cu revolutia de la urne din 16 noiembrie, un dram de respect fata de noi, “revolutionarii” lui peste prajit, se va face simtit si in establishmentul nostru. Da de unde! „Liderii” raman in continuare niste aroganti infatuati si scarbavnici, iar noi reprezentam tot pulimea care s-a revoltat putin dar apoi a mers din nou la culcare. Cine stie, pentru inca alti zece – douazeci de ani…

Share This:

Comments

comments