Puteti urmari acest comentariu intr-o forma mai extinsa (si) pe Youtube
sau il puteti asculta pe Podbean:
Cand am terminat cel de-al treilea volum al trilogiei “O istorie mondiala a comunismului” de Thierry Wolton parca m-am despartit de un bun prieten. Consider ca lucrarea domnului Wolton se ridica la nivelul Arhipelagului Gulag de Soljenitin – opera capitala in intelegerea celei mai mari orori a epocii contemporane, ideologia marxist-leninista care a distrus sute de milioane de oameni in malaxorul ei totalitar.
Primul volum este dedicat tiranilor sistemului, cel de-al doilea victimelor, iar ultimul, cel la care ma voi referi astazi, complicilor comunismului.
In presa romaneasca “serioasa” am gasit doar un singur articol despre aceasta extraordinara lucrare. Criticul de teatru Mircea Morariu s-a aplecat asupra ei intr-un articol pe Contributors. Cred ca lucrarea monumentala a domnului Wolton merita cu mult mai mult. Merita intreaga atentie pentru ca e un semnal de alarma in primul rand, atata timp cat observam o recrudescenta incredibila a marxismului, mai cu seama in tarile foarte dezvoltate, inclusiv sau mai ales in Statele Unite, pana deunazi bastionul democratiei.
Cartea (cartile) descriu cu lux de amanunte tot ceea ce a insemnat acest cancer al secolului XX: lideri pe cat de paranoici, pe atat de sangerosi, victime cu totul si cu totul inocente, complicitati dintre cele mai venale din partea liderilor politici din Vest, dar mai cu seama a oamenilor de cultura. E depresiv sa citesti declaratiile binevoitoare, apreciative despre crimele in masa, despre URSS ori despre satrapii comunisti scrise de exemplu de Sartre, Aragon, Shaw, Wells, Malraux, Simone de Beavoir etc, sau sa afli ca lideri politici occidentali ai epocii precum Maurice Thorez, Palmiro Togliati ori Dolores Ibarruri s-au aruncat cu trup si suflet in slujba monstrului de la Rasarit.
Nu poti sa nu ramai uimit de naivitatea unora precum Franklin & Eleanor Roosevelt, ori de lipsa de scrupule a lui Winston Churchill.
Raymond Aron – unul dintre putinele spirite lucide ale acelor timpuri spunea ca marxism-leninismul e opiul oamenilor de cultura. Si ce opiu!
Celebrul dramaturg britanic George Bernard Shaw se numara printre cei mai aprigi avocati ai comunismului. Sentintele pe care le da sunt uimitoare si in acelasi timp, daca n-ar fi vorba despre un regim totalitar sangeros, te fac sa razi. Un exemplu din Shaw (in urma vizitei facute in 1931 in URSS): “Au preluat conducerea sovietelor si au creat Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice, exact asa cum Washington, Jefferson, Hamilton, Franklin si Tom Paine au creat Statele Unite ale Americii acuma o suta patruzeci si unu de ani.[..] Jefferson este Lenin, Franklin e Litvinov, Paine, Lunacearski, Hamilton, Stalin”. Si mai departe “Prima mea impresie cand am sosit in Rusia a fost ca este plina de americani si apoi ca toti rusii inteligenti au fost in America, dar nu le-a placut pentru ca acolo nu aveau niciun fel de libertate. Speranta este omniprezenta in Rusia, pentru ca acele rele (somajul, saracia) dau inapoi in fata expansiunii comunismului la fel de constant pe cat avanseaza aici, in ciuda ultimei lupte disperate a capitalismului nostru falimentar de a scapa de inevitabila pierzanie” (p.437). Voi mai cita din acest imbecil.
H.G.Wells a fost un alt scriitor insemnat ce a sedus cu povestile lui milioane de cititori. La randu-i s-a lasat, pare-se fara sa stea prea mult pe ganduri, fermecat de Stalin. “N-am cunoscut niciodata un om mai sincer, mai drept si mai onest, si acestor calitati nu vreunei capacitati oculte si sinistre le datoreaza el influenta extraordinara si incontestabila asupra Rusiei.[..] Inainte sa-l cunosc, credeam ca poate a ajuns acolo pentru ca este temut, dar am inteles ca isi datoreaza pozitia faptului ca nu se teme nimeni de el si ca tuturor le trezeste increderea” declara Wells (p.438). Prostie, naivitate? Va las pe dumneavoastra sa alegeti.
In plina Mare Teroare (1936-1938) scriitorul german Lion Feuchtwanger gaseste de cuvinta sa scrie astfel despre celebrele procese de la Moscova: “Oamenii care stateau in fata curtii (ian.1937, Sokolnikov, Radek, Piatakov – fosti lideri comunisti de frunte) nu puteau trece in niciun fel drept martiri disperati care isi infruntau calaul. Acuzatii erau bine ingrijiti, bine imbracati, cu maniere alese si plini de dezinvoltura. Beau ceai, aveau ziare in buzunar si priveau cu usurinta spre public. In general te ducea mai repede cu gandul la o discutie decat la un proces penal. O dezbatere senina intre oameni agreabili dornici sa restabilieasca adevarul”. Care era realitatea? Acesti fosti lideri “bine imbracati” fusesera torturati, fusesera umiliti fara marigini in plin proces (“caini turbati, naparci etc”) si in final impuscati fara mila.
Nici Albert Einstein nu e departe de a cautiona regimul. Intrebat de un jurnalist american (Isaac Don Levin) despre foametea din Ucraina, despre teroarea stalinista, marele om de stiinta declara mai pe ocolite ca nu vrea sa zgarme in cacat: “Trebuie sa recunoastem zice el, bolsevicii au dovedit ca singurul lor obiectiv este acela de a imbunatati cu adevarat viata poporului rus. In acest domeniu pot sa se laude cu reusite considerabile (hahahaha!). Atunci de ce ar trebui sa atragem atentia opiniei publice din alte tari asupra erorilor grosolane ale regimului? Oare aceasta optiune nu este de natura sa cultive greseala?” se intreaba laș Einstein (p.442). Ca tot veni vorba, aflam din cartea lui Thiery Wolton ca fizicienii au avut (inca mai au, o spun din experienta personala…) un mare apetit pentru bolsevism.
Cucerit de stalinism nu se lasa mai prejos nici autorul “Conditiei umane”. Malraux devine ridicol de angajat: “Daca va izbucni razboiul, ma voi implica in infiintarea unei legiuni straine si in randurile ei, cu pusca in mana, voi apara Uniunea Sovietica, tara libertatii” (p.447). Pam!Pam!
Revin la G.B.Shaw care daca n-ar fi de plans, ar fi de ras prin afirmatiile absolut stupide, lipsite complet de simtul realitatii. Sa vedem ce spune despre puterea absoluta a lui Stalin: “Un simplu secretar din organizatia suprema de control [care] poate fi demis in zece minute daca nu da satisfactie” (p.451). Intr-adevar, Stalin a fost demis dupa “doar” 25 de ani de putere absoluta de Doamna suprema. Sau despre colectivizarea fortata care a dus la milioane de victime: “O metoda prin care sa scapi de periculosul individualism al taranilor”. Asta nu mai e naivitate ci tradare a conditie umane.
Cuceriti de stalinism nu au fost doar asa numitele spirite luminate ale epocii, in fapt, cel putin din acest punct de vedere doar niste cretini fara cale de intoarcere, ci si jurnalistii occidentali. Marea lor majoritate au facut pact cu diavolul bolsevic, stiind perfect ceea ce se intampla in Uniunea Sovietica.
Cunosteau adevarul despre Holodomorul ucrainean (moartea prin infometare aplicata cu buna stiinta de Stalin acestui popor pentru ca se opunea colectivizarii; nu exista cifre reale dar majortatea surselor dau intre cinci si zece milioane de victime inocente care au pierit in chinuri greu pe imaginat), despre procesele staliniste din timpul Marii Terori, despre viata infernala de zi cu zi a cetatenilor aflati sub jugul totalitar comunist. Cu atat au fost mai nemernici cu cat detineau adevarul pe care insa l-au ascuns fara nicio remuscare.
Unul dintre cei mai mari ticalosi a fost ziaristul New York Times (se vadeste ca ziarul devenit astazi o oficina de propaganda a stangii bolsevice americane a fost mai mereu in slujba marxismului) Walter Duranty, laureat Pulitzer, foarte apreciat pe atunci. Conform lui Wolton “zvonurile il prezinta ca pe jurnalistul cel mai bine platit din lume.[…] Folosindu-se de tot prestigiul si de toata autoritatea lui, Duranty se mobilizeaza sa dezminta drama ucraineana. Pe 31 martie 1933 (in plin Holodomor!) el semneaza in NYT un prim articol pe acest subiect: “Am realizat o ancheta aprofundata asupra acestei asa-zise foamete. M-am informat la ministerele sovietice si la ambasadele straine care dispun de retele de consuli, am luat in considerare informatii furnizate de specialistii britanici si obtinute de la relatiile mele personale, atat ruse, cat si straine. Aceasta masa de informatii mi se pare mai de incredere decat cele pe care le-as putea obtine eu facand o calatorie rapida in regiune. Faptele sunt acestea: nu se moare de foame, de fapt, dar exista o mortalitate semnificativa cauzata de boli asociate malnutritiei. […] Folosirea termenului de foamete apropo de Caucazul de Nord este un lucru absurd. Recolta a fost exceptionala. In cresele si gradinitele din cooperative copiii sunt dolofani. Pietele din sate sunt pline de oua, fructe, pasari, legume, lapte si unt la preturi mai mici decat la Moscova” (p.462) De fapt aceste minciuni ordinare sunt un raspuns la acuzele facute de fostul secretar al lui Lloyd George pe nume Gareth Jones care a documentat la fata locului in regiunea Harkov foametea ucraineana. La finalul acestei adevarate calatorii a ororilor Jones transmite un lung comunicat de presa. Ceea ce a facut ticalosul Duranty pe mana cu autoritatile bolsevice e cum scriam, un raspuns mizerabil la aceste acuze bazate pe realitatea ucigasa din teren. Dupa toate probabilitatile, Duranty se pare ca a fost agent de influenta al puterii comuniste. El este cel care l-a determinat pe Roosevelt sa recunoasca URSS.
(Va urma)
