[purchase_link id=”3532″ text=”Adauga in cos” style=”button” color=”blue”]
“Elegie pentru roluri mici” vine dupa o placheta de versuri pe care am publicat-o in 2005. Este un roman oarecum autobiografic, impanat cu intamplari cel mai adesea reale dar si cu unele auzite ori doar imaginate.
Cartea de fata reprezinta expresia trairilor mele de pana in preajma varstei de patruzeci de ani, cautarilor propriului eu, drumul sinuos pe care l-am facut pana la concluzia ca ratarea poate fi o optiune demna de luat in seama.
Volumul se poate citi si intr-o cheie puternic impregnata sexual, in care experientele traite de mine n-au aparent nicio legatura cu sexul dar carora eu le-am gasit fara exceptie o explicatie ascunsa intre coapsele unei femei.
Precum in paginile lui Henry Miller, Elegie pentru roluri mici, descrie adesea cu totala lipsa de inhibitie experiente sexuale aflate la limita patologicului dar si comportamente anormale ale unor indivizi totusi normali in viata de zi cu zi, dar aflati mai mereu intr-o stare de confuzie bahica atotcuprinzatoare precum o omniprezenta si incandescenta stare de spirit.
Romanului incearca sa demonstreze ca iubirea ramane o constanta uneori (ne)fericita a firii umane si ca vibratiile unice ale viciului carnal sunt cel mai adesea ca o plasa inselatoare de paianjen in care ne aruncam mereu si mereu in cea mai lucida cunostinta de cauza.
Fragment(e)
[..]I-am mangaiat parul tuns “a la” Juliette Greco, am sarutat-o pe frunte si apoi pe gura. Instinctele mi s-au reaprins. I-am varat mana in stramtoarea picioarelor, preluandu-i clitorisul generos intre degetul mare si aratator. Era umeda si dornica de un nou razboi. Armistitiul tigarii se pierduse de mult pe fereastra deschisa ce respira cuprinsa de neodihna aerul incaperii impregnate cu dragoste…Dupa vreo zece minute de travaliu, ma pomenesc deodata ca ma indeparteaza jenata si apoi se intoarce cu fata spre cearceaf. Se ridica-n genunchi dar se lasa molcom in coate si apoi in umeri. Respira greu, cuprinsa din cand in cand de cate un geamat de animal ranit.
– Ia-ma pe la spate…imi sopteste cu o voce aflata la limita dispozitiei oficiale dar si a rugamintii unui trup aflat pe buza orgasmului.
I-am desfacut picioarele, m-am strecurat cumva intre ele si am patruns-o cu totul in inima organului nesatul. In lumina felinarului de afara ii zaream bucile magistrale, punctate ici – colo de cate o alunita. O patrundeam cu putere, o izbeam cu naduf si parca imi venea sa intru cu totul in ea. Mirosul de sudoare ce i se inalta dintre fese ma excita profund, incat la un moment dat m-am retras ca sa nu-mi zvarl zebul inaintea savarsirii ei. S-a lasat usor pe cearceaf, indreptandu-si genunchii mari si m-a primit pe spate ca o primata ce-si asteapta puiul sa se odihneasca din alaptat. Am preluat-o apoi cu totul, izbind si mai indarjit de haosul placerii carnale, de mirosul trupurilor incinse, meterezele redutei ei. Am izbucnit intr-un tarziu, respirand greu cu toata tineretea mea absoluta, si umpland-o de samanta destinului pe care mai apoi am simtit-o prelingandu-se de pe coapsele-i magnifice pe picioarele mele.
– Sublim!… rostesc involuntar, cuprins de o satisfactie pe care n-o mai cunoscusem pana atunci.
– Stiu …fu raspunsul ei unic, rostit cu naturalete si siguranta de vocea obosita de tutun, de conflictul etern al carnii si de ce nu , de cine stie ce amintiri suspendate intre neuronii ei iubitori de versurile lui Paunescu…
[…]Cand a terminat am privit in ansamblu zidul. Ca de obicei, dupa ce distrugea, avea darul sa refaca aidoma originalului. Numai nervii tocati marunt, cu un instrument de supliciu inventat de moment, niciodata acelasi, alunecau incet dar sigur spre dezastru. In seara aceia intre noi n-a mai fost alcoolul. Am mancat ceva si apoi ne-am continuat ritualul de parca nu se scursese o bucata de vreme searbada care miraculos, nu avusese darul sa ne instraineze. Apa a coborat cu nesat, avida sa ne spele pacatele, scandalurile, conflictele si de ce nu, sa radieze intr-un mod nestiut tensiunea relatiei noastre.
Ne-am iubit cu patima. Lumina felinarelor din bulevard ne ghicea suprarealist traiectoria trupurilor inlantuite, azvarlind pe pereti umbrele infricosatoare si miscatoare ale copacilor aflati in apropierea ferestrelor. Ii pipaiam fesele patimas, cu mintea plecata spre alte dimensiuni. Apoi, dupa cateva momente, am intors-o si am tras-o deasupra. I-am cautat cu disperare organul pe care i l-am ghicit cu limba mea lacoma. O simteam in tot acest travaliu cum juiseaza la rastimpuri. Mi-am trecut o mana peste coapsele ei, pe cealalalta peste umeri asa cum un instrumentist pasionat isi imbratiseaza violoncelul lucrat acum din celule, pilozitati si terminatiuni nervoase si m-am varat mai aprig in ea. Ii alunecam pe clitoris facand un joc de du-te vino neintrerupt, mai mult, m-am itit in carnea fierbinte si hulpava pe cat mi-a fost cu putinta. O gustam din plin, ii simteam secretiile care imi invadau papilele, narile, buzele.
Eram atat de preocupat incat mi-am dat drumul intr-un tarziu pe nedibuite. Nimic din miscarile trupului ori din simturile mele n-au pus-o in garda pentru explozia care a urmat. Si totusi, n-am prins-o nepregatita. S-a nutrit ca de obicei din seva mea, in ritmul nebun si sacadat al ejacularii profunde si de nestapanit. A doua zi dimineata, dupa ce ne-am trezit, de asta data fara ameteli, greata si alte stari care te determina sa iti promiti ca nu te mai atingi de alcool, scena fierbinte din noapte s-a repetat. Dupa ce m-a consumat pe indelete, o vad ca se ridica in capul oaselor si se intinde dupa sticluta cu apa sfintita. O ia, o desface si apoi bea de trei ori inchinandu-se. Gestul m-a nedumerit dar n-am indraznit sa zic nimic.
Ii spusesem cu ceva vreme in urma ca imi doresc foarte tare sa mananc rata cu varza. Nu ma innebunesc dupa aceasta leguma, dar din cand in cand simt nevoia ca gura sa-mi ia foc savurand-o pigmentata cu ardei din cel mai iute. Cand am trecut pe la ea intr-o dupa amiaza, bucataria era invadata de un miros patrunzator si extrem de placut, emanat de cuptorul care nu prididise sa imbratiseze in mrejele lui fierbinti preparatul miraculos. Lumea romaneasca nu era prinsa inca intre cantitatea de lipide si glucide din sange, intre dietele de mai tarziu, intre sfaturile pe care dupa cativa ani, diversi indivizi mai mult ori mai putin sarlatani se inghesuiau sa le ofere cu orice ocazie pe la canalele de televiziune. Si tocmai atunci nu puteam ramane prea mult. Ii promisesesem mamei ca ma duc la masa. Ma pusese sa jur ca nu voi ramane pentru nimic in lume. Imi tot frecam mintea sa gasesc vreo scuza, o cale de a iesi cat de cat onorabil din toata povestea. Nu m-asteptasem nici macar o clipa ca in fata mea sa stea un vas din care ma privea cu jind o mancare pe care de altfel mi-o dorisem nespus.
Pana la urma, eschivele nu-si gaseau locul.
– Nu pot ramane…
– De ce? S-a intamplat ceva? Cum adica “nu pot ramane” ??
– Nu pot..M-asteapta mama…I-am promis ca nu stau…te rog, nu te supara…
– Cum adica i-ai promis?! Si eu ce fac cu asta?! De ce m-am omorat atata?
– Te rog Letitia, nu te supara..iti promit, trec maine..
– De ce continui sa-ti bati joc de mine? De ce?
– Dar nu-mi bat…
Cuvintele erau de prisos. Oricate scuze as fi invocat pareau ca nu-si gasesc locul.
– Si eu? Eu ce fac cu asta? Ma stii pe mine ca mananc atata?! Ce i-ai promis? ma intreaba si o vad ca se aprinde. Inima incepuse sa-mi bata cu putere. Creasem premisele unui nou scandal. Mintea imi lucra febril. Ma intrebam ce ar fi trebuit sa fac. Ce sa zic. Sa fi ramas la masa si apoi brusc sa ma fi
ridicat, sa-mi iau la revedere si sa ies pe usa? Sa raman si sa dau uitarii ca si altadata promisiunile facute?
– Pai ti-am spus, o sa manac maine…sa-mi pastrezi, rostesc incet, incercand s-o dau pe gluma.
– Adica ma omor sa gatesc, sa-ti fie drag, sa-ti fie bine, si ma refuzi ca un misel?! Nu ti-ar
fi rusine!!
– Te rog, nu te supara! Te rog!
– Cum sa nu ma supar?! Mai si indraznesti sa-mi spui ca i-ai promis maica-tii! Esti un nemernic, asta esti! Stii ce-am sa fac?! Uite ! O vad ca se ridica fulgerator de la masa unde ne fumam tigarile si unde gustasem o gura de cafea, prinde cratita fierbinte de toarte si zboara spre baie. M-am repezit in urma ei.. Stiam ce pune la cale.
– Stai! Opreste-te! Letitia!
– Nicio “Letitia”, ai inteles?! Iti mai bati mult joc de mine?!
– Ce faci? Ai innebunit de tot?!
– Eu, ori tu?!
N-a mai asteptat nici macar o clipa. A rasturnat-o direct in vasul closetului si apoi a tras lantul bazinului suspendat.
– Asta meriti! Asta!
Bucatile mari de carne n-au vrut sa alunece pe conducta, fapt ce a involburat deodata apa care se ridicase peste cota de avarie. Mi-am dat seama ca vasul closetului se infundase.
– Vezi ce-ai facut?! Cum sa faci asa ceva?! Nebunoo! Revino-ti!
– Da-l dracului!… De ce faci asta?! De ce?
– Am incercat sa-ti explic, dar la tine nimic nu are efect…
– La mine, nemernicule?! La mine?!
S-a reintors in bucatarie si cu manile tremurande si-a aprins o tigare. Era pamantie. Regretam purtarea de neghiob. Regretam ca intr-un fel necinstit imi batusem cu adevarat joc de ea. Ii azvarlisem in neant fara sa stau prea mult pe ganduri, una dintre placerile cele mai mari pe care le avea: sa-mi gateasca. Isi pusese ca de fiecare data tot talentul in prepararea mancarii care acuma se dusese la canalizare.
– Du-te! Iesi afara nemernicule! Iesi! ii aud deodata vorbele parca materializate de fumul
de tigare ce o inconjura permanent ca o aura dispretuitoare.
………
[…]Casa se transforma incetul cu incetul in timp ce mobilierul de care tineam cate sapte- opt insi odata ce se odihnise decenii lungi cat veacurile intre peretii aceia, disparea rand pe rand in burdihanul unui camion tocmit pentru cateva ceasuri. Lipsa lucrurilor
nastea deodata in interiorul pustiit largi si lugubre ecouri. Cand ultimul accesoriu a fost dus de acolo si abandonat in masina nerabdatoare din poarta, m-am intors si am privit pentru ultima data casa lipita de carciuma aceea care odinioara, in copilaria noastra indepartata, adapostise betivani puhavi, militari in termen ori carutasi umili si in care descoperisem acea
jucarie incredibila unde introduceai o moneda si deodata incaperea se umplea de muzica. Si atunci, nu stiu cum, pentru o fractiune de secunda mi s-a parut ca din colturile ferestrelor asezate simetric pe zidul de la strada precum o pereche de ochi rectangulari uriasi, se desprindeau lent doua lacrimi plasmuite din amintiri succesive, din iubiri patimase si mai presus de toate dintr-o infinita tristete.
[purchase_link id=”3532″ text=”Adauga in cos” style=”button” color=”blue”]
Adrian Poenaru says
Am gasit pur intamplator acest site. Mi-au placut articolele, cu precadere cele in care “duke2007” isi rememoreaza intamplari din viata sau scrie despre altii. Eu unul sunt satul de articole despre asa numite vedete din Romania ori despre clasa politica, asa ca gust cu placere povestile pe care le gasesc pe diverse site-uri serioase. “Politmuz” este un astfel de site (chiar daca nu stiu bine de unde provine acest…politmuz… Propiretarul blogului n-a fost prea inspirit cand a ales numele.. ). M-am hotarat in cunostinta de cauza sa cumpar romanul “Elegie pentru roluri mici” al acestui scriitor necunoscut mie, pe nume Mircea Prodan – alias duke2007 .Mi-am zis: “Ce-am de pierdut? 99 de centi, adica mai putin de 3 lei?! Ia sa vedem daca merita!” Si o spun cu mana pe inima, a meritat! In masura in care gasesti in librarii carti foarte proaste la preturi ridicate, romanul lui Mircea Prodan (unul dintre ele, pentru ca observ ca are mai multe carti scrise…) isi merita banii. Eu sunt mai tanar si prin urmare, atunci cand am citit cartea am reusit sa aflu amanunte despre perioada de dinainte de 1989 dar si despre cea imediat urmatoare. “Elegie pentru roluri mici” (probabil “rolurile mici” sunt cele “indeplinite” de autor de-a lungul vietii de pana la terminarea cartii) se citeste cu usurinta pentru ca e scrisa la modul unei povestiri mai largi. Nu gasesti fraze intortocheate ori cuvinte pentru care-ti trebuie dictionarul. Se cunoaste ca autorul a fost jurnalist, dupa cum am observat la pagina “About”. In consecinta, cartea “Elegie pentru roluri mici” si-a meritat banii chit ca eu unul nu sunt foarte obisnuit cu lecturarea pe calculator.
A. Poenaru, Iasi