Rușii au plimbat o dronă prin România vreun ceas și nu s-a întâmplat nimic. Fuga de responsabilitate a autorităților e totală. Evenimentul dezvăluie debandada (și) din Armata Română.
L-am văzut pe ministrul Apărării Moșteanu. Ca și în cazul lui Tîlvăr, pălăria e prea mare pentru țeasta lui.
Dar ce face președintele? Păi am spus în primul paragraf: nimic. N-a ieșit cu un mesaj, a dispărut. Și lui pălăria îi cade pe ochi. De fapt, acest Nicușor Dan – pe care l-am votat desigur, întărește principiul lui Peter: orice om își atinge la un moment dat nivelul lui de incompetență. Din nefericire pentru noi, Dan l-a atins taman în poziția asta și într-o situație geopolitică nasoală rău.
Avem – votată cu strigături venite dinspre parlamentarii proruși, o lege (nu știam că e nevoie de lege că atunci când îți dă unul în cap trebuie să stai cu mâinile-n sân că n-ai lege..) prin care militarilor li se permite să doboare obiecte zburătoare identificate pe care eventual scrie “Made în URSS”. Mda, dar n-avem nici până acum norme de aplicare. Hahaha! De râs și de batjocură. E caterincă la greu cu idioții pe care îi plătim gras și inutil să ne conducă.
În condițiile lașității vădite ale forțelor armate și a unor conducători inepți, rușii ajung la București într-o juma’ de zi.
Traian Băsescu s-a comportat ca președintele real al țării. Comunică perfect. De un astfel de om are nevoie țara, dar fără EBE, Elene și scheleți prin dulapul ruginit al Securității. Și nu, nu de Simion moscovitul și nici de pațachina Georgescu, că se sparie gândul.
Liderii noștri fac o gravă greșeală: nu spun adevărul, de fapt nu spun nimic. În opinia mea pericolul unui război în care să fim parte e atât de mare, iar tăcerea autorităților atât de asurzitoare, serviciile secrete atât de penetrate sau nostalgice, încât pun totul pe seama incompetenței și de ce nu, trădării. Se merge pe ideea toxica “să nu-i supărăm pe ruși”. De fapt, curve am tot fost de-a lungul istoriei. “Am întors armele”. Sau am uitat?
De câte ori intru-n “Profi” să târgui câte ceva, mă minunez de vastitatea ofertei. Dar de fiecare dată mă gândesc: la primul foc de armă în interiorul țării abundența asta va dispărea peste noapte. Și se va mai întoarce – dacă se va mai întoarce, peste ani sau niciodată.
“Să nu speriem poporul” sau “NATO va apăra fiecare centimetru pătrat din țară”. Asta sunt povești nemuritoare cu care nația chiar doarme.
Mii de polonezi tineri se alătura forțelor militare. Voluntari, permanent, nepermanent, leșii simt că trebuie să-și apere țara. Câți tineri ați auzit să bată la porțile cazarmelor în România? Niciunul.
Întrebați bărbați de 20 – 40+ de ani dac-au văzut ori atins un PM în viața lor în afară de pistolul cu capse din copilărie. Răspunsul e cu siguranta NU. Renunțarea completă la serviciul militar obligatoriu – fie și redus la două – trei luni a fost o prostie. Iar acum, dacă ar fi la o adică (prognoza tinde spre cod roșu) suntem prinși cu pantalonii în vine. Ca de obicei.
Trăim într-o pace aparentă, petrecem onomastici pe ritm de manele țigănești, practicăm grătarul – sportul național de întors fleica pe cărbuni încinși, dar vigilența națiunii tinde asimptotic spre zero. Au grijă conducătorii ca să se întâmple asta.
Când se mai fac din Paște-n Crăciun convocări pe la comisariatele militare, presa nu tace două zile. Răspunsul autorităților? “Stați liniștiți, nu e niciun pericol. Fiecare centimetru bla, bla”. Să fim serioși.
Spuneți oamenilor adevărul. Chemați cel puțin bărbații la instruire militară fără încazarmare. Publicații ca-n Polonia manualul de supraviețuire în caz de război. Faceți ceva bun măcar o dată pentru țară, chit că inițial șocul va fi pe măsură.
Fiți bărbați!
Ce s-ar întâmpla dacă s-ar publica povețe pentru situații de război ca în Polonia? Ar dispărea marfa din “Profi” în două ceasuri, iar televiziunile ar toca subiectul zi și noapte o săptămână. Că deh, e “știre”. Și asta pentru că autoritățile n-au pregătit gradual oamenii pentru ce e mai rău. Ba din contră, le-au oferit soporifice prin conferințe de presă lipsite de sare și piper. Știți treaba, “fiecare centimetru pătrat”…
Dacă în cazul unei drone nenorocite, confecționată manual din carton – după spusele lui Armand Goșu c-ar putea fi posibil, autoritățile n-au făcut nimic, ce vor înfăptui în cazul unei invazii terestre, al unui desant la aeroporturi, sau alte acțiuni militare devastatoare? Le-ar rămâne probabil “pâinea și sarea”.
Ar trebui să fim speriați? Nu, e prea puțin. Ar trebui să ne tremure chiloții-n cur și să ne pregătim singuri din timp pentru ce e mai rău. Că în privința autorităților noastre vedem cum stă treaba: s-au căcat pe ele la vizita unei drone…
