mirceaprodan.com

Nu știu dacă publicațiilor online românești proeminente le impune cineva să fie de stânga sau doar se conformează docil presei mainstream europene, dar e aproape imposibil să găsești echilibru atunci când vine vorba despre subiecte sensibile. Și asta în măsura în care proprietarii lor, redactorii șefi, editorii cu siguranță au apucat gustul inefabil de căcat al comunismului. Te întrebi ce-i mână în luptă.

Bunăoară, legat de asasinarea tânărului militant conservator american Charlie Kirk – în opinia unor ziariști români – cum altfel, un extremist de dreapta, n-am găsit o urmă de empatie pe oriunde mi-am aruncat privirea. Unii dintre jurnaliștii cu pretenții par chiar că se bucură. Nu scrie nimeni despre viața lui Kirk, despre familia și copiii lui mititei ce nu și-l vor aminti, dar mai cu seama despre vârsta (32 de ani) la care a pierit de glonțul unui descreierat radical de stânga. După cum se vede, cancel culture ucide. Nu, nu trebuiau să-i aducă omagii, să-i ridice statuie, să-l martirizeze ca pe drogatul George Floyd, dar puțin echilibru era binevenit. Și dacă nu pot, mai bine să-și vadă de viață.

În Occident sunt mari frământări. Cele mai bune exemple sunt Franța și Marea Britanie. Doar că au cauze și participanți diferiți. În vreme ce în Franța geamurile sunt sparte de tineri marxiști imbecilizați în universități, în Marea Britanie situația e o altă mâncare de pește, cu iz de halal.

Marea Britanie e pe buza războiului civil, e în proximitatea unui conflict deschis între populația autohtonă și lumea islamică primită cu brațele deschise de guverne inepte, cel puțin din ultimul sfert de secol. Este motivul principal pentru care partidele clasice și liderii lor se duc în cap. Premierul socialist Keir Starmer are 12% popularitate și asta după puțin mai mult de un an de guvernare(!!), iar gloriosul odinioară Partid Conservator (ăla cu Churchill ori Thatcher de altădată) nu sare de 14 procente.

Aceste guvernări au permis ca țara să fie invadată – așa cum a facut și odioasa Merkel în Germania, de milioane de indivizi mânați de o religie barbară, imposibil de strunit și integrat. Multiculturalismul distruge, nu construiește. Guvernul britanic a ascuns, a vârât sub preș toate fărădelegile comise de bande de musulmani, lipsa totală de respect pentru valorile țării de adopție, tribalizarea și ghetoizarea veneticilor, dar a subminat și a anihilat vocile care îndrăzneau să ia poziție. A încercat și încearcă să distrugă mândria de a fi englez, scoțian sau galez, cultura unui spațiu admirabil, iar mai nou a instituit o cenzură pe care românii o mai află în cărțile de istorie. Poți să fi încătușat dacă îți exprimi o părere contrară pe rețelele de socializare, ori dacă afișezi în balcon mândrul steag (Union Jack) al nației tale. Toate astea pentru a nu-i supăra pe musulmani.

Doar că sâmbătă s-au supărat englezii, acest popor extraordinar care a civilizat lumea și au ieșit în strada. Cu milioanele.

Cum a găsit de cuviință presa românească începând cu TVR și terminând cu ultima fițuică online să relateze acest eveniment major? Cu etichete tăiate cu barda și furate parcă din manualul Partidului Comunist (bolșevic) Rus. “Extrema dreaptă în sus, extrema dreaptă în jos”, fascistul Tommy Robinson (organizatorul mitingului), au diminuat până la comic participarea masivă a londonezilor (în jur de 100,000 de cetățeni de.. ați ghicit – extremă dreapta), adică tot felul de rahaturi paralele cu realitatea. Dar nimeni, niciun ziarist român n-a scris că oamenii s-au saturat pur și simplu de porcăriile woke, de LGBT, de încălzirea globală, dar mai ales s-au săturat de musulmani și de religia lor totalitar ticăloasă.

Acum două luni am fost la Londra. Sunt locuri în acest minunat oraș unde tragi cu tunul ca să dibui un englez neaoș. Îți apar în față doar personaje sinistre, înveșmântate tăciune din cap până în picioare. Te întrebi dacă nu cumva s-a deschis un portal și ai pășit în Peninsula Arabă. Deodată te încolțește frica.

Acum vreo câțiva ani o vecină de la cealaltă scară a închiriat apartamentul unor arabi. Nu cred c-au reușit să adaste mai mult de două, trei săptămâni. Gălăgioși peste marginea nesimțirii, dădeau muzica lor odioasă, parcă strânsă de gât, la maxim, nu respectau nimic și pe nimeni, până când bănui, vecinii i-au ușuit.

Imaginați-vă o clipă că în decurs de câțiva ani vecinul de alături și-a vândut locuința unei familii de arabi – mulți ca frunze toamna-n vânt, cel de deasupra la fel, cel de sub tine tot așa, până când devii izolat în propriul cartier, oraș și țară, rătăcit într-o lume cu totul străină. Simți că – cu concursul celor chemați și plătiți să te protejeze, ți s-au furat cartierul, orașul, țara.

Imaginați-vă că fiicele voastre pubere sau adolescente sunt nevoite să plece sau să vină de la școală într-un astfel de mediu, dar în loc de asta sunt ținute ostatice, batjocorite și forțate să se prostitueze de bande de imigranți pakistanezi. Vei fi obligat să iei măsuri pentru că cei plătiți să o facă întorc capul. Cum ar fi asta pentru ziariștii și comentatorii politici români? Simplu: extremă dreapta!

Etichetarea fără cea mai mică analiză a sute de mii, milioane de oameni văzuți dar și mai mulți nevăzuți drept extremiști de dreapta, oameni care vor viața lor normală, avută până la sosirea hoardelor musulmane e făcută de așa-ziși jurnaliști români cu atâta ușurință și lipsă de respect pentru adevăr, încât îți vine scârbă. Toți acești inși – ziariști și editorii lor se comporta lipsit de verticalitate. Tare mult mi-ar plăcea să citesc o publicație românească sinceră, care să respecte adevărul și numai adevărul, vorba excelentului film politic cu frumoasa Kate Beckinsale. Doar că până acum n-am găsit.

Mi-am dorit ca Donald Trump să câștige alegerile – chit că aveam un cui în inimă vis-a-vis de relația cu criminalul Vladimir Putin (bag seamă că nu prea m-am înșelat). Dar Trump e un luptător dezlănțuit pentru normalitate. A venit ca o gură de oxigen pentru zeci ori poate sute de milioane de oameni din lumea civilizată, adversari tăcuți împotriva unui establishment decăzut și care iată, le-a dus lumea în haos. Trump e răspunsul normalității la războiul devastator declanșat de stânga marxistă americană și europeană împotriva bunului simț.

Încercarea de alăturare a partidului AUR și a lui Simion în frământările din Marea Britanie valorează nici cât o ceapă degerată. Simion s-a băgat în poză bazându-se – speculez, pe faptul că organizatorii mitingului de sâmbătă nu prea aveau habar cu cine stau de taină. Căci ce legătură poate să fie între un partid zămislit de foști securiști și de segmentele retrograde din serviciile noastre secrete, condus de năimiți moscoviți și promovat de o rețea de socializare a comuniștilor chinezi și mișcările de stradă pentru o viață normală din Marea Britanie? Niciuna. Doar că presa românească, aia pe care (încă) o citim zilnic s-a raliat Guardian și nu Daily Telegraph. Cu alte cuvinte nu iasă din rând.

Mai jos puteți urmări imagini cu “suta de mii” de demonstranți pentru normalitate din Londra.

P.S. Profesorul Cristian Preda, un om ale cărui opinii le respect, de data asta s-a alăturat corului imbecilizant. L-a catalogat pe Tommy Robinson drept un fost pușcăriaș, cum ar veni un golan care se ține de șotii fasciste. Da, așa este, Robinson a fost deținut în penitenciarele britanice, doar că din motive politice, de revoltă împotriva fărădelegilor musulmanilor rămase nepedepsite. Pentru că în loc să aplice legea, autoritățile au găsit de cuviință să-l vâre la zdup pe Robinson. Ați ghicit motivul: ca să nu se supere străinii… Că omul a suferit torturi inimaginabile în pușcării pline de infractori de drept comun musulmani sau de partizani cretini de-ai cauzei lor (i-au fost smulși dinții, bătut, schinguit, a fost batjocorit fără de hal) pe astea nu ni le mai spune dom’ Preda că deh, nu e corect politic.

Dom’ profesor, o știți mai bine ca oricine: adesea, jumătățile de adevar sunt mai toxice ca minciuna întreagă.