[purchase_link id=”3536″ text=”Adauga in cos” style=”button” color=”blue”]
Fragment
Cap. 3
“ Au plecat sa il caute ea si bunicul. Cu tot intunericul, se banuiau puscariile lor”.
Putinta. Putinta de a fi demn atunci cand ceilalti nu sunt. O contrabalansare a evidentei in favoarea bizarului. Pareun stigmat, cel mai greu. Stigmatul mentinerii pozitiei verticale. Atunci cand esti in picioare poti fi lovit mai usor.
“Nu in niciun caz. N-au pregetat. Atunci cand ai biciul simti nevoia sa-l folosesti. Cu prea multa sete de catre unii. Iarasi intrebarea stupida ce ne caracterizeaza: de ce numai mie? Poate ca asta a fost cauza blestemului nostru.
Exista parca si placerea de a “dardai”. Istoric. Dardaila istorica. Dar asta a fost ceva mai tarziu. Bineinteles ca ei l-au cautat peste tot. Drumuri nu prea lesne de realizat pe atunci. N-au stiut nimic. Tot timpul. Doar au banuit.” Teroarea banuielii. Teroarea zvonului. Teroarea unei camasi albe sau ale unei basmale negre. Lumini aprinse in vesnicie. Dumnezeul dorit, perpetunadu-se cu inversunare. Inversunarea persistentei chipului. “Multi sau rinocerizat prin atingere, de parca au dorit-o.Altii, mai putini, s-au complacut in placerea posesiei fie si pentru o clipa a privilegiului. A da. A da privilegii ei, a primii privilegii, noi. A primi lacrimi. Lacrima in care ma recunosc . Tu nu? El , sunt mai mult ca sigur, nu folosea oglinda. Nu-i era necesara pentru ca avea amintirile. Ele nu incap in spatiul destinat pretiosului. Il copleseau.
Asa-i, pe banda este doar un fragment. S-a imprimat cu o seara sau doua inainte de…” Tot ceea ce vrem uneori este doar un banal pahar cu apa. Un pahar cu apa baut la timp. Ei l-au promis numai. Un pahar cu apa. De mucava. De ce incerc sa deconspir fapte pe care nici macar nu le stiu prea bine? E doar o necesitate? E numai nebunia ce ma cuprinde periodic?
Undeva exista un dar. El este undeva. Virgin. Darul increderi ce nu se lasa atins. Ei nu l-au atins. N-au vrut sa-l atinga.
Pitesti, 1951
Epurare prin mistificare. Nebunia adusa la stadiul de beatitudine. Vinovatia ridicata la rang princiar. Generalizata. Cuvintele care nu mai erau cuvinte ci lovituri. Ne-metode devenite metode. Moartea cersita dar nehotarata sa intre in joc. Joc! Joc! Izbanda initierii in prabusirea sufletului. Incerc sa stiu. Incerc. Doresc. Nu ma pot ascunde. Nu am dreptul sa ma ascund, atata timp cat exista o filiatie intre strigatul lui si constiinta mea. Bineinteles ca anormalul devenise normal. Macondo lovit de talazurile neverosimilului.
Intr-o seara , mi-aduc aminte, asculta “Europa Libera” si tocmai se vorbea despre preotul Calciu, devenit dissident printr-o pocainta tardiva. Brusc s-a enervat. Poate ca amintirile l-au napadit instantaneu. Pe Calciu l-a cunoscut, am aflat mai tarziu, “acolo”, la Pitesti sau la Gherla..
Extraordinarul ni se dezvalui uneori dupa ce e trait. Sau povestit. El are darul de a desfigura, improscand mirare. Dar de cele mai multe ori incredibilul se substituie credibilului.
“Ma intrebasesi dac-a fost la Canal. Se zvonea ca era la Canal. Guri..Guri care… “Calatoria la Canal. A fost doar ea.
Mahnirea de a fi vazut nu fara riscuri “Mizeria”. Mahnirea de a fi vazut flori supuse unui subit proces de imbatranire. Mahnirea poverii…” A cauta – cautare. Cautari si sperante. Sperante si desertaciune. Destertaciune dar si teama.
Saptamana patimilor:
Nota
30.01.1978
De sarcini pentru clarificarea suspiciunilor existente asupra numitului Prodan Alexandru. Sursele informative “Stanciu” si “Sorinel” au semnalat ca numitul Prodan Alexandru, profesor la Lic. CFR din Craiova are atitudine necorespunzatoare in cadrul unor discutii ce le face cu cadrele didactice. Verificand la BID rezulta urmatoarele:[…] In anul 1950 a fost arestat, judecat si condamnat 6 ani inchisoare pentru activitate legionara in organizatia subversiv “Grupul filozofilor”. In cadrul organizatiei a participat activ la adunari si la confectionarea si raspandirea de manifeste dusmanoase. Intrucat la liceu ca profesor si diriginte are contact cu majoritatea elevilor pe care ii poate influenta negativ iar fata de unele cadre didactice face comentarii dusmanoase, ne propunem luarea in lucru prin DUI cu urmatoarele sarcini:
– Sursele “Stanciu”, “Dana” si “Sorinel” vor fi instruite cu sarcina de a supraveghea la scoala comportarea si atitudinea fata de conducere si corpul didactic, iar la clasa daca respecta programa de invatamant;
– Intrucat Prodan Alexandru este in relatii apropiate cu profesorul Bazilescu Stefan cunoscut deasemenea cu unele manifestari – va fi dirijat “Stanciu” sa mearga impreuna la domiciliul lui Prodan cat si in alte locuri – asa cum au procedat anterior – pentru a stabili caracterul discutiilor purtate, daca le vorbeste despre activitatea sa legionara si ce relatii mai exista intre acesta si persoanele cu care a activat;
– Se va studia posibilitatea instalarii mijloacelor speciale la
domiciliul suspectului;
– Prin organul “S” va fi interceptata corespondenta
– Vor fi identificate persoanele cu care a activat in organizatia subversiva si prin investigatii si alte mijloace vom stabili ce legaturi mai exista intre ei cat si caracterul lor;
– Daca situatia o impune va fi solicitat si filajul.
In functie de evolutia situatiei operative vor fi intreprinse noi masuri. Realizarea sarcinilor din prezenta nota cad in raspunderea lt.col Serban Gheorghe.
Semnat, Sef Serviciu II, indesc.
Mahnirea poverii de a fi un “bun roman”. Delatiunea prindea de peste tot. Lozinci. Capete. Lozinci. Nesupunere prin supunere? Totul vazut prin ochii demonului. Demonul care demoniza prin sarcina de partid. Delatiuni atunci si acum. Se pare ca blestemul lor s-a numit “Botescu”, sau “Stanciu” sau “Sorinel” sau “Pompiliu” sau…
[…]
“Politic”. Conditia detinutului politic. Exista conditia detinutului politic? Exista precum conditia incurabilului. A face analogia intre politic si incurabil. Sanatoriul – cuvantul de ordine atunci. A exista in perimetrul permis de cateva cuvinte: “Acolo”, “Afara”, “Atunci”. Si toate cu “Amare de tipar, a-mic de mana…” Si toate cu “A” de la Alexandru. Numai ca una este un sanatoriu si altceva “Acolo”. Toate pana la urma, divagatii pe aceiasi tema.. o tema fundamentala dar si o teama fundamentala. Ne lovim permanent de zidurile intruchipate cu obstinatie de un sanatoriu si un penitenciar. De aici teama ancestarala de a nu… De aici teama sensului “Interzis”. Teama ancorata dorintei de a viola sensul “Interzis”. O teama data prin tema la istorie. Seminarul la istorie si teama de a nu pierde ce ti-a mai ramas… De a fi trimisi dincolo…
Spre …ziduri…Inlauntrul zidurilor. Zidurile ratacirii printre hohotele hazardului. De-ar fi numai hazard. De-ar fi… “ Apoi? Nimic. Ce mai aveau de facut? S-au intors cu totii cu fata la perete. Si cand faci asta… Asteptare ,
intelegi? Eu astept, tu astepti… I-as spune asteptare “estragonica”: “Gasim intotdeauna ceva care sa ne dea impresia ca traim…” O stratagema a asteptarii atunci cand “nu se intampla nimic, nu vine nimeni, nu pleaca nimeni, e cumplit”. Un spectru. Asta a fost, un spectru…Godot… Un Godot “veni-va/ de “Acolo”. De ce teoretizez? Am nevoie de tratament? Am nevoie de ziduri? Ahoretia?…
“Ha, ha, ha- parca aud iarasi hahaitul acela straniu venit de “Acolo” … Ghilimelele precum intrebarile . Fuga lui Heidegger in fata zidurilor. Fuga din Macondo…Imaginatule! Melchiade ! Intelectualule ! De ce? De ce? Pentru ca Beckett e printre noi, intelegi? Ce poti tu sa intelegi? Ce inteleg eu? Nu, nu rade, in “Saptamana patimilor” n-a indraznit nimeni sa rada… Numai rade, nu intelegi, nu mai rade, in “Saptamana patimilor” nusastinsnimicinel.
Trebuie sa iti pui intrebari pentru ca astfel iti demonstrezi conditia. De Estragon. Sau de Godot?”
Punandu-si intrebari in al doisprezecelea ceas: “Vineri, 5 mai 1978: A nu aduce unicul ceas al familiei la locul stiut = scleroza = indiferenta = nepasare pe seama altora = egoism (Duca-se dracului ceilalti! Eu sa traiesc!)
Intrebari: De ce scleroza de la 48 de ani? Concluzie: M-am saturat…”
Epilog
Sunt anonimi care poate din inconstienta, poate manati de un curaj nebun, ori doar iubitori ai normalului intr-un spatiu stapanit periodic de anormal, merita un respect deplin si prin urmare un omagiu direct si neconditionat oferit de urmasi precum o ofranda tarzie, ce lasa loc doar unei clipe de amintire. Au fost acesti oameni, neindoielnic, eroi.
Atunci cand insotit de fiica mea Alexandra am deschis dosarele uriase (3500 de pagini) ale ‘Grupului filosofilor”, am observat uimit ca nimeni, niciodata dintre aceia care au supravietuit evenimentelor de atunci ori urmasii lor, n-au avut curiozitatea sa le cunoasca istoria. Acolo este daca vreti, ca la o biblioteca: cineva te inregistreaza pe o bucata lunga de carton, cu ora si data la care ai studiat dosarele. Mare ne-a fost mirarea sa constatam ca dupa ani de fiintare a CNSAS eram primii care ne manifestam curiozitatea pe deplin motivata. Recunosc, si eu am apelat tarziu la memoria scrisa…Dar poate ca nu s-a facut asa de tarziu… Este si motivul pentru care mi-am permis , fie si cu riscul de a plictisi, sa includ cu amanunte de dosar numele lor in paginile acesei carti. Cum spuneam, un omagiu tarziu dar cu prisosinta cuvenit…
Stiind ca tata a fost la Pitesti si la Gherla, unde s-au petrecut grozaviile reeducarii , am fost urmarit ani la rand de un gand rau ce imi dadea tarcoale: si daca el, fie si in conditiile acelea de nepovestit a fost o lichea? Ce urme a “sapat” in drumul lui prin colbul puscariilor comuniste in memoria fostilor colegi de detentie? Nu doresc nimanui sa traiasca experienta nefasta similara celei din filmul lui Gavras “Music box” in care la maturitate, eroina afla ca tatal ei cel blajin fusese o bestie SS dintr-un lagar de concentrare. Gandurile acestea urate mi-au fost spulberate de cateva cautari pe care le-am facut in vremea din urma. Nu sunt un admirator al universului virtual, dar multumesc lui Dumnezeu ca exista Internetul si in interiorul sau apocaliptic “motoare”, altele decat cele cu combustie interna. Am gasit astfel cuvinte frumoase despre tata in cartea lui Neculai Popa – “Coborarea in iad”, Ed.”Masina de scris”, 1999 dar si in lucrarea magistrala al lui Cicerone Ionitoiu “Victimele terorii comuniste. Arestati, torturati, intemnitati, ucisi” Dictionar, p.464, Ed. “Masina de scris”, 2000. As vrea aici sa fac o remarca. Din paragraful dedicat tatalui meu, rezulta ca
grupul lui a fost turnat de catre un anume Aurel Tache. Nu stiu cine este, dar din dosar rezulta ca acela care i-a dat pe mana Securitatii a fost un membru initial al grupului, pe numele sau Grigore Botoi. Este lesne de dedus acest fapt, pentru ca la anchete, el nu apare dand declaratii oficiale, ci numai in declaratiile invinuitilor unii despre ceilalti. Botoi nu face parte nici din lotul ce va fi condamnat in aprilie 1951. Prin urmare cred ca el este cel ce semneaza delatiunile cu pseudonimul “Botescu”, stiut fiind ca Securitatea isi“boteza” acolitii cu nume cat de cat apropiate celor reale.
Revenind la anul sfarsitului – 1978, am putut afla fara drept de tagada ca sub numele conspirativ “Stanciu” se
ascundea un apreciat si de ce nu, simpatic si inteligent profesor inginer ce-i castigase increderea tatalui meu, pe numele sau real Romeo Spataru. Pe una dintre delatiunile ordinare de la dosar, anchetatorul sef Gheorghe Serban noteaza clar ca respectivul fusese recrutat de Securitate in anul 1977. Intamplator, individul a locuit in cartierul meu ani de zile, ceea ce facea sa ma intalnesc din cand in cand cu el insotit totdeauna de sotia sa tarzie, fosta noastra profesoara de filosofie. Avea tupeul nemarginit de a ma intreba de sanatate, de copii si intotdeauna de… mama.
Apoi de cativa ani, a disparut din peisaj. Probabil ca iesiti la pensie, si el si consoarta s-au retras in orasul lui natal de la marul marii. M-am intrebat de multe ori ce reactie as avea daca dintr-o intamplare l-as reintalni… Nu pot din pacate, sa-mi ofer un raspuns mai mult ori mai putin civilizat…
N-am aflat inca si nu stiu daca voi afla vreodata cine sunt “Sorinel” ori “Pompiliu”. Cu siguranta au mai fost si alti turnatori, dar mizeriile lor au fost excluse din dosar , banuiesc pe motiv de apartenenta la partidul comunist. Altii, dupa cum s-a putut vedea in paginile cartii, au turnat cu nume, prenume si adresa din buletin, fie ca au fost “prieteni”, rude ori colegi. Marturisesc ca am stat in cumpana daca sa le trec numele ori sa arunc o initiala, doua, acolo. Dar de ce nu? – mi-am spus, daca i-am aflat pe condamnati, sa-i cunoastem si pe ucenicii vrajitori…
Mi-am permis sa dau si numele medicului care a efectuat autopsia si care fie din teama fie ca era doar o rotita intr-un angrenaj cosmaresc a mintit cu nerusinare despre cauza mortii tatalui meu. Din cand in cand, nobila
profesiune de medic, e maculata de cate un samavolnic cu pretentii desarte…
Pentru a oferi o autenticitate cat mai mare intamplarilor , am pastrat grafia in original, ba chiar si greselile
gramaticale. E uimitor totusi cata lipsa de stiinta de carte exista. “Bratul inarmat” nu prea stia sa scrie. Exprimari prolixe, lipsa oricaror notiuni minime de ortografie si punctuatie erau deopotriva cu pumnul si bata la ordinea zilei printre ofiterii de Securitate si acolitii lor atunci in anii ’50 dar si mai tarziu, spre finalul anilor ’70. E trist sa vezi ca aceia care au denuntat fara sa le tremure constiinta pe
un om care se desfata cu Papini ori Unamuno in original, profesori ori ingineri, erau lipsiti total de simtul unei limbi incarcate de semnificatii…
Ce a (mai) fost dupa?
Bunicul s-a stins de mult, pe la inceputul anului 1962 asa ca nu l-am cunoscut. El ramane totusi, in rarele momente in care isi face aparitia in discutiile dintre noi, “tatamare”.
Ea, Bunica, Maria, cea de la care am aflat majoritatea evenimentelor pe care am incercat sa le descriu aici, i-a
supravietuit fiului ei saptesprezece ani. Ce durere mai mare decat sa-ti duci fiul pe ultimul drum poate sa fie pe lume?
“Matusa de la Bucuresti”, Florenta, pentru noi pe vecie “Mama Renta”, a fost cea de-a doua sursa necesara
redactarii acestei lucrari. Avea ca si bunica, un har al povestirii greu de imitat. S-a savarsit din viata greu,
dureros, dupa chinuri lungi pricinuite de complicatiile unei boli endemice astazi, diabetul, intr-o zi frumoasa din vara anului 1998. Macar atunci a avut parte de putin soare in viata ei trista.
Colonelul Serban…Cat despre el, duca-se dracu’, dar Infernul l-a devorat nu inainte de a-i lua casa veche, cine
stie cum dobandita, situata intr-un cartier select al Craiovei din perioada interbelica. De inima rea doar,
colonelul Serban s-a dus pe pustii prin anii ’90…
Mama, Georgeta, traieste inca, e in putere si cred ca exista putine zile in care in discutiile dintre noi sa nu-l amintim pe tata. A fost si ea o sursa importanta pentru relatarile mele, cu precadere pentru perioada “Saptamanii patimilor”.[Mama s-a stins in septembrie 2010]
In penultima luna a anului 2007 , am facut cerere la C.N.S.A.S. pentru a putea avea acces la dosarul de la
Securitate al tatalui meu. A durat ceva timp, dar la inceputul lui iunie urmator, am putut deslusi pentru prima
data istoria nestiuta a “Grupului filosofilor”din anii’50 dar si dosarul de urmarire informativa “Filosoful” din deceniul al optulea. In fine, in noiembrie 2008, am intrat in posesia copiilor acelor dosare pe care le-am studiat indelung incercand sa inteleg…
Dupa o lupta scurta cu otrava , inima tatalui meu Alexandru Prodan a cedat. Se intampla pe 10 octombrie
1978. Din pacate, dupa treizeci de ani, amintirea lui mai dainuie doar pentru mine, mama, sora si sotia mea care
ca si mine, l-a avut profesor de literatura.
Pentru fiicele mele, el este doar “tatal tau, Mircea…”.
[purchase_link id=”3536″ text=”Adauga in cos” style=”button” color=”blue”]
Leave a Reply