Nu pot sa nu-i dau dreptate lui Traian Basescu atunci cand spune ca in sfarsit, Varanul a reusit sa-si impuna omul la conducerea SRI. Eduard Hellvig si-a facut ucenicia politica in inexistentul “partid” Umanist pe care marele gangster national l-a incropit odinioara ca sa poata avea un cuvant mai apasat in politica si pe care – alaturi de Antena 3 – l-a folosit ca pe o ghioaga in relatia cu alte formatiuni politice romanesti.
Uimitor nu e neaparat faptul ca Hellvig – dupa vorba, dupa port, un mediocru cu oarece staif, a acces intr-o astfel de functie, ci modul cum a facut-o.
Cum a reusit acest ins in varsta de doar 40 de ani sa se strecoare atatia ani la sanul si la sufletul unor persoanje marcante ale vietii noastre politico-sociale?
Care sunt calitatile acestui individ care l-au facut pare-se indispensabil unora precum Voiculescu, Antonescu si acuma Iohannis? Sa fie vorba doar de incredere, de talentul – pe care nu multi il detin, de a da impresia ca esti indispensabil, ca esti o valoare, ca esti extrem de loial, ori e poate ceva mai profund, ce vine dintr-un trecut necunoscut marelui public?!
Mecanismul acesta prin care un ins mediocru, care nu straluceste prin nimic dar reuseste sa se cocoate ori sa intre in gratiile mai marilor zilei mi se pare fascinant. Care or fi fost criteriile pentru care presedintele Iohannis i-a acordat lui Hellvig ditamai demnitatea? Doar increderea? Si daca e asa, pe ce se bazeaza ea?
Am cunoscut – am mai scris pe aici – un personaj asemenea lui Hellvig (pastrand desigur proportiile) pe vreamea cand lucram in Prefectura Dolj. E vorba despre o asa numita jurnalista pe nume Mihaela Mocanu care, pana la venirea noastra la putere in ianuarie 2005, fusese consiliera cea mai apropiata a liderului PSD Ion Calin, prefectul judetului.
Nu pot spune ca domnisoara Mocanu nu era o persoana placuta, dar nu avea nici intr-un caz calitatile profesionale necesare ocuparii unei functii de oarecare suprafata intelectuala in cabinetul Prefectului. Pastrase ce-i drept o legatura (aparent) cordiala cu majoritatea jurnalistilor ce reprezentau diverse interese locale ori nationale. Nimic mai mult insa.
Totusi, la vreun an dupa ce ADA luase puterea prin presedintele Basescu si apoi alcatuise Guvernul – pe baza “solutiei imorale”, ne pomenim ca ne este adusa pe post de consilier principal – de aceasta data, in cadrul noii puteri, cel mai apropiat sfatuitor al reprezentantului fostei guvernari! A fost o miscare pe care nu am inteles-o niciodata dar la care a contribuit neindoilenic – nu se putea altfel! – Radu Berceanu.
N-am indraznit niciodata sa-l intreb pe Radu Berceanu, altfel, un daruit om politic si nici chiar pe prefectul Giugea, de ce a plantat-o pe fosta “adversara” in mijlocul nostru. Era ea un cal troian adus cu buna stiinta? Era atat de profesionista (in niciun caz) in cat era de nelipsit si in noua formula a “cabinetului” local?!
Chestiunea aceasta m-a dus mereu la gandul ca “bataliile” de la televizor intre asa numitii adversari politici sunt una si realitatea de pe teren e cu totul alta. Ne-a demonstrat asta Elena Udrea care una fuma la televizor “detestandu-l” pe Ponta si alta manca in culisele in care, se vadeste, intre cei doi exista o relatie armonioasa, inclusiv in privinta alegerilor prezidentiale din noiembrie.
Cred ca si domnisoara Mocanu dar si “Edi” Hellvig – cum i-ar zice Dan Tapalaga – au reprezentat si reprezinta alt gen de organizatii, mult mai obscure, cu geneza in trecutul nostru istoric nu prea indepartat, si care iata, la 25 de ani de la Revolutie, continua sa se pisa pe noi de la distanta.
Nu vreau ca cad in teoria conspiratiei pentru ca nu cred in ea, dar e tare curios cum oameni fara insusiri acced de foarte timpuriu inauntrul unor grupuri de interese deosebit de puternice si apoi se mentin acolo cu o naturalete care te pune pe ganduri.
Poate ca la fortarea vârârii domnisoarei Mocanu in mijlocul echipei noastre prefecturale de acuma un deceniu n-a contribuit “atotputernicul” Radu Berceanu ci altcineva cu adevarat tare, infinit mai puternic decat fostul sef al pedeleilor doljeni.
Asa si cu Hellvig. Noi credem ca presedintele isi numeste oamenii in functii cheie dar tot ce se poate ca aceste numiri controversate (sa nu uitam de dizgratiosul Dan Mihalache) sa fie facute in alte birouri si nu la Cotroceni.
Am crezut ca “revolutia” de la 16 noiembrie ne-a scapat de astfel de mizerii. Nu, nu s-a intamplat asta. Naivitatea noastra, a celor care am votat – ba chiar am militat pentru Iohannis – e abuzata pare-se de presedintele caruia ii place sa joace in surdina…
Leave a Reply