In urma cu doua zile a fost pus in libertate George Copos. Fost secretar UTC pe timpuri, putred de bogat dupa Revolutie, „om de fotbal”, politruc, de o avaritie exemplara – se spune, George Copos s-a intins mai mult decat ii era plapuma. Bagat in aceeasi oala cu unsurosii Ion si Victor Becali ori cu Jean Padureanu, Copos a incasat cativa ani de puscarie pentru niscai matrapazlacuri cu bani din transferuri fotbalistice.
Iata insa ca putin dupa un an de la incarcerare (400 de zile…), Copos si-a aflat libertatea! Nu prea stiu cum e cu Noul Cod penal – sper ca n-o s-o aflam niciodata – dar efortul scrierii unei carti in parnaie iti reduce dramatic pedeapsa.
Asta mie mi se pare o mare porcarie!
Din cate se dovedeste, la una dintre carti parnaiasul nostru s-a inspirat atat de mult dintr-un autor obscur incat a cumparat tot tirajul. Pana cand si agramatului George Becali i- a fost taiat din pedeapsa tot pe baza de …scris! Faceti un exercitiu de imaginatie si alaturati cuvintele Becali, scris, corectat (!), editat, publicat. Nu iese cu dat dracu’! Ciobanitul nu are legatura cu cartea, poate doar daca revenim in epoca Transhumantei.
A scrie o carte e un proces anevoios, indelungat, care-ti stoarce creierii. A redacta o banala lucrare de licenta de 30 – 40 de pagini nu-i de colea, daramite scrierea litera cu litera, cuvant cu cuvant, pagina dupa pagina a unui volum?!
Am elaborat cateva carti pana acuma, fie ele tutoriale (de dimensiuni consistente) despre limbaje de programare, fie de literatura. Mi-am adunat spre exemplu in urma cu zece ani versurile scrise in doua decenii, care abia au umplut 90 – 100 de pagini. Uneia dintre cele doua lucrari de fictiune pe care le-am scris, am reusit sa-i adun „carnea” cuvintelor in mai bine de doi ani.
Procesul creativ de orice natura ar fi el este dureros si te indruma, ca vrei or ba, cand pe poteci inguste, gata sa te pravale in haul hiatusului intelectual, cand pe autostrazi pe care cuvintele alearga pe pagina cu o forta cinetica pe cat de miraculoasa pe atat de ametitoare.
Atunci insa cand muncesti la o carte din care te inspiri dintr-un manunchi de autori, procesul se cheama „cercetare”. Cand o faci dintr-unul singur ii zice plagiat.
Nu stiu ce soi de carti a scris Copos in inchisoare, dar viteza lor de elaborare i-ar face invidiosi pe alde Plesu, Liiceanu sau Cartarescu. Ori poate ca George Copos e vreun geniu nestiut, necunoscut, ce avea nevoie pentru a-si da adevarata masura a valorii de spatiul carceral, se prespune stramt si plin de vicisitudini existentiale.
Si chiar asa, cum sa ai posibilitatea sa scrii in puscarie? Lipsa libertatii ca pedeapsa pentru o fapta dovedita in justitie, ar trebui sa se concretizeze in clipe lungi cat veacurile, zile cat erele geologice, astfel incat condamnatul sa-si spuna in fiecare moment al existentei sale de dupa gratii „altadata nu”.
Ori ce vedem astazi? Puscariasi care scriu si publica dar elevi ori studenti din ce in ce mai certati cu …cartea! Societatea romanesca e intoarsa de-a binelea cu curul in sus, de asa maniera ca nici macar un presedinte tip „Mercedes” (tare mi-e teama ca vorbim de un „Trabant” ori cel mult de un „Wartburg”…) n-o mai face bine.
Copos a scris carti si adevarul cuvintelor scrise l-au eliberat la modul propriu; nu stiu daca si in fata propriei constiinte. Dar cu cele lumesti, cu recuperarea pagubei, cu poprirea averii, cu adevarata suferinta – ca pe genul asta de insi daca-i arzi la avere ii doare mai tare ca suprimarea libertatii – cum ramane? Sunt unii naivi care zic: „Pai nene merita. As face si eu un an de puscarie dar as ramane cu milioanele de dolari furati!” Nu, nu ati face, va garantez. Nimic pe lumea asta nu merita nici macar un ceas de arest daramite ani…
Copos a scris carti, Becali (!) la fel dar – si de aici devine revolta noastra, a pulimii, ei se intorc bine merci in palatele aurite, la Crown Plazza, la Marriott sau mai stiu eu pe unde si-au investit averile lor colosale facute din neantul incontrolabil al ultimului sfert de veac de democratie.
Nu stiu daca puscaria ii va face mai putin vocali, daca ii va determina sa treaca sub umbrarul societatii. Poate macar acest lucru sa-l fi dobandit toti acesti banditi nenorociti. Dar orgoliul unui imbogatit peste noapte e cel mai adesea mai puternic ca intelepciunea: iese mai mereu ca paduchele –nfrunte.
Leave a Reply