O știre de maxima importanță a trecut pasager prin presa noastră. Angie Serban – activistă împotriva corupției a postat pe Facebook în legătură cu protestul transportatorilor și fermierilor mesajul : “Dacă în democrație la un protest pașnic iese poliția cu pușca – aluzie la manevra imbecilă a unui luptător din trupele speciale (!!) de a amenința cu arma un protestatar, nu cumva e legitim să iasă și poporul cu cocktailul (Molotov)?”
Pentru această fraza Angie Șerban a fost depistată de poliție la o altă adresa decât cea de domiciliu (?!!), arestata încătușată, amprentată, fotografiată si percheziționată “la chiloți”!
Nu credeam că după 1989 mai e posibil așa ceva în România. I-am lăsat pe ticăloși prea multă vreme să-și facă de cap, încât s-a ajuns la mizerii de mult uitate. Și pentru ce au dispus cercetarea activistei politice pusă în slujba unei cauze bune?! Pentru delict de opinie?! Poliția bag seamă că se autosesizează și procedează după manual pentru vorbele oamenilor, în vreme ce derbedeii, traficanții și alți nenorociți își fac de cap.
Mie unul mi se pare o încălcare flagrantă a drepturilor omului. Nu cumva spunea odinioară un ilustru om de stat, autentic, nu făcături sinistre următoarele: “Când tirania devine lege, revolta devine datorie” (Thomas Jefferson). Eu unul sunt alături de această femeie curajoasă. Cinste ei, respectul meu!
Într-o democrație europeană de secolul XXI – oarbă, șchioapă cum e ea, dar democrație, să arestezi un activist politic e o ticăloșie fără margini. Asta arată că puterea politică pesedisto-liberala și-a pierdut complet busola. Angie Șerban a fost arestată din motive politice. Sunt semne că în lipsa reacției publice, inșii de la putere, trufași și incompetenți au luat țara pe persoană fizică. Arestarea lui Angie Serban dar și deschiderea câtorva zeci de dosare penale pentru “instigare” sunt semne profund îngrijorătoare ce amintesc de vremurile sinistre de odinioară.
Dar ce-ar vrea puterea ticăloșită? Oamenii să posteze pe rețelele de socializare doar pisoi, shaorme și piți?
În definitiv Angie Serban – respectul meu pentru curajul ei, și-a strigat și ne-a strigat frustrarea față de modul corupt-haotic în care e condusă țara.
Ca să inchida gurile și mai cu seama să descurajeze opinia publică în a lua atitudine, puterea a născocit art.368 din Codul Penal prin care vorbele împotriva ei se transformă în faptă penală și te trimit la pușcărie! Cum e posibil așa ceva și nimeni nu zice nimic?! Acestei mizerii absolute i-au dat numele de “instigare publica”.
Nu uitați tovarăși, nea Ciolacu, Ciuca, Iohannis că și Ceaușescu pedepsea mult mai greu libertatea cuvantului. Asta nu înseamnă că el și pedepsele lui n-au pierit în decurs de câteva ceasuri, de parcă n-ar fi fost. Te poți înconjura de tot felul de articole de cod penal, poți pune toate botnițele din lume, dar când vine clipa notei de plată oricum ar fi, va fi de rău. Cel mai rău! Nu e o ameninșare, e doar rememorarea unei lecții pe care o uitați periodic.
Uniunea Europeană cu forurile ei care mai de care cu drepturile omului în gura ar trebui informată de grozăviile petrecute aici, ce ne pun pe același palier cu Bielorusia lui Lukasenko ori cu Rusia putinistă.
Angie Șerban e o femeie cu curaj, ce aparține unui grup din ce în ce mai anemic de cetățeni responsabili care stau de pază la altarul democrației noastre fragile. De oameni ca Angie Șerban e nevoie pentru a nu fi aruncați din nou sub cizma dictaturii.
Cât privește pe luptătorul SIAS – marele voinic înarmat în fața unui cetățean pașnic “înarmat” cu mașină, mă întreb dacă mai are servici. Într-o țara normală acum își căuta de lucru.
Sunt alături de Șerban dar și de transportatorii și fermierii ce-și strigă nevoile și problemele – autentice – în stradă cu mijloacele lor cu care asigură hrana noastră. Cu toții ar trebui să fim astfel în fața unei clici discreționare, îmbuibată de privilegii, înțesată de rude, amante și prietenii ori de alți incompetenți. O clasă politică ce a generat prosperitate doar pentru ea și apropiații ei, exact ca-ntr-o republică bananieră, dar care sugruma cu vădită intenție capitalismul românesc aducător de bună stare generală. Prin impozite peste impozite, prin ținerea în viața a unui stat umflat cu funcționărime, prin acordarea de privilegii extraordinare unor categorii sociale infime ca număr, dar uriașe ca influență etc.
2024 e anul în care acești milogi – vorba lui Doru Bușcu, vor veni să cerșească voturi. E cea mai bună perioadă pentru a aduce puterea cu picioarele pe pământ. “Căci patria se cheamă norodul, iar nu tagma jefuitorilor”, nu? Camionagii, agricultorii nu fac altceva decât să spună acestei tagme asupritoare: “Ajunge!”
Am să închei într-o notă nu tocmai optimistă citând vorbele comediantului american Bill Hicks, perfect adevărate și universale, aici, în America sau oriunde: “Problema nu e lipsa banilor, a mâncării, apei sau pământului, problema e că am oferit controlul lor unui grup de psihopați lacomi cărora le pasă mai mult să-și păstreze privilegiile decât să ajute oamenii”.
Leave a Reply