Cand l-am cunoscut in urma cu mai bine de doua decenii, trecuse de putin peste 50 de ani. Adica aproape varsta pe care o am eu astazi.

Ca si atunci, mie tataie Vergi mi se pare si acuma neschimbat.

Nu ne vedem prea des, dar pare ca timpul trece cu o anume naturalete printre firele sale albe de par. Tataie Vergi este tatal cumnatului meu.

A fost – se poate spune – un demnitar (local) al vremurilor trecute. Dar demnitatea publica pe care a purtat-o a fost dublata miraculos, de un profesionalism am dedus, desavarsit.

Dumnealui mi se pare mie – un ins care deslusesc greu sau aproape deloc detaliile tehnice ale unui proces sau obiect, inginerul prin excelenta.

Odata, in urma cu multi ani, am ramas in pana cu masina prin preajma orasului Turnu Severin, localitatea care l-a adoptat si care i-a oferit sansa unei adevarate cariere in telecomunicatii.

Lichidul de racire al motorului curgea de ziceai ca sub automobil e vreo fantana cu ciutura, asa ca mi-a venit idea sa-l caut pe tataie Vergi.

Extrem de primitor, pe data inginerul a localizat pedant defectul si a pus diagnosticul: pompa de apa era distrusa. Am avut sansa sa gasesc intr-unul din magazinele de piese ale orasului o pompa nou-nouta si relativ ieftina.

Tataie Vergi si-a suflecat manecile, si-a adus uneltele din laboratorul sau fabulos situat undeva sub casa si-a purces la treaba.

A mesterit cu o indemanare cu totul straina mie piesa, a desfacut-o pe cea veche si a inlocuit-o cu cea noua, astfel ca lucrarea parea iesita din fabrica. I-a facut tot felul de strangeri sau incercari, schimba o cheie dupa alta, intr-un cauvant facuse un lucru admirabil.

Intr-un tarziu ii zic: “Haideti ca e gata!”. “Nu Mircica – imi raspunde, trebuie sa-i facem proba finala. Sa punem apa si sa-nvartim motorul…”

Am turnat apa si am pornit motorul diesel mare si greu urmarind cu atentie vreo picatura nepermisa. Totul mergea ca uns. “Abia acuma e gata!” imi zice dumnealui satisfacut iar eu deplin multumit.

Masina aceea care mi-a dat multe batai de cap s-a mai stricat de cateva ori pana cand, dupa cativa ani, am instrainat-o. Dar niciodata defectul aparut in buza Severinului n-a mai revenit. Pompa sofisticata schimbata intr-o curte de pe malul Dunarii a mers perfect pana in ultima zi a ei aflata in proprietatea mea.

Tataie Vergi are un har miraculos de a povesti si mai presus de toate dovedeste un calm fascinant atunci cand isi potriveste frazele.

Unora poate ca le-ar parea plictisitor felul acesta agale si plin de amanunte uneori inutile de a relata intamplari dintr-o viata iata, indeajuns de lunga.

Dar intoarcerile in timp, trimiterile la experientele tineretii ce acuma pe semne ca-i par lui insusi petrecute cu veacuri in urma, fac din tataie Vergi un om cu un har rar intalnit printre noi, cei loviti de o existenta coleric-bolnava.

Tataie Vergi pare uneori ca rupe timpul in doua preparandu-l ca pe un aluat miraculos. Povestile lui – toate traite – chiar daca au un dramatism extraordinar, rostite de el nu par astfel. Vorbele sunt astfel ticluite incat povestea sfarsitului cuiva, ori a vreunui accident sau intamplari dramatice sunt decupate cu o foarfeca maistra din covorul cu secunde arse al amintirilor.

Dumnealui, contrar majoritatii celor de o varsta cu el, nu se da batut de neaua parului.

Dragostea pentru detaliile tehnice l-au determinat sa-si cumpere calculator, sa si-l racordeze la Internet, sa navigheze in oceanul plin cu informatii al contemporaneitatii.

Cati dintre cei care au depasit binisor sapte decenii de viata mai au astfel de curiozitati? Cunosc oameni de 45 – 50 de ani care abia de stiu sa porneasca un computer.

Tataie Vergi e curios si asta dupa mine, e cea mai mare virtute a unui om. Din pacate nu toti o poseda caci de-ar fi fost asa, cu siguranta, lumea ar fi aratat altfel.

Tataie Vergi a facut multe lucruri de-a lungul vietii, lucruri care noua astazi, poate ni se par desuete.

Spre exemplu a crescut albine. Este un cunoscator desavarsit al vietii virtuoaselor insecte.

Dar si atunci cand a facut asta, cand a reparat un motor sau cand si-a asamblat cuptorul electric de copt paine, dumnealui a citit din scoarta in scoarta carti, prospecte, s-a edificat profund asupra sarcinii pe care trebuia sa o indeplineasca.

Si de obicei ii iese cum s-ar spune, “ca la carte”…