CTP s-a hotărât: îl votează pe Crin Antonescu. Nu poate să-l crediteze pe Nicușor Dan, zice că are “ceva întunecat”. Am aceeași părere. N-are charismă, nu transmite nimic. În plus îl are pe un anume Păun Matei schelet cu caracteristici filoruse în dulap. Cât despre Antonescu…N-am uitat zilele de tensiune extremă din vara lui 2012 când împreuna cu Ponta lupta din răsputeri să distrugă democrația.
Mă minunez că dl. Popescu trece peste asta și-l ia în brațe. Chiar și fără aventura sinistră de atunci împotriva lui Băsescu și a statului de drept, Antonescu nu-mi merită votul. Cum să votezi un puturos renumit, cel mai mare chiulău din epoca lui parlamentară, un ins care a belferit un deceniu pe banii soției pe la Bruxelles? Acum are pretenția să ne conducă? Pe ce se bazează vorba lui Marin Preda? Alături de Victor Ponta el e un exemplar de top al sistemului. Acum și-a luat haine naționaliste, că deh, așa bate vântul.
Mai nou, apare în sondaje din ce în ce mai sus. Unde până deunăzi era codaș, acum ni se spune, se bate pentru locul întâi cu Simion.
“Sistemul” acuzat de Georgescu, Simion și Anca Alexandrescu e alcătuit din oamenii PSD, PNL, UDMR, de instituțiile statului populate cu ai lor. SRI, SIE, CCR, Internele, Armata, Fiscul, CNA, mai nou BEC-ul sunt “sistemul”. Conducerile lor cel puțin provin din marile partide.
Iar în alegerile din 4 mai omul sistemului e Crin Antonescu. Adică cel mai docil dintre candidați s-ar crede. Cu excepția Elenei Lasconi și poate Dan, toți candidații i-au aparținut. Georgescu a fost îndepărtat pe cale administrativă pentru că e deșucheat. Simion – o creație târzie și-a îndeplinit rolul de a rupe din voturile inocenților cu educație precară. Victor Ponta e șiret, sociopat, mincinos patologic, dar mai ales imprevizibil. Așa că zarurile l-au aruncat în arenă pe Antonescu, cel mai manipulabil în opinia “sistemului” dintre toți, un individ cu maximă notorietate și pe deasupra demagog talentat.
Antonescu e cultivat vizibil de presa clasică sau “cetățenească” (podcasturi, unele dintre ele cu audiență mai mare ca a televiziunilor de știri). Lideri de opinie îl sprijină. Sondajele se aliniază în favoarea lui. Partidul de guvernamant din Moldova PAS îl sprijină. Nu m-aș mira ca peste o lună să-l vedem înscăunat la Cotroceni.
Totusi, va fi încercarea cea mai grea a “sistemului” (sau ar trebui să renunț la ghilimele?) de la Revoluție încoace. Iar dacă se va întâmpla să treacă proba și Antonescu devine președinte, atunci chiar se va dovedi impenetrabil.
“Revoluția” clamată de bună parte dintre votanți se va lăsa așteptată pentru o incertă “data viitoare”. Despre cum ar putea să arate România condusă de la Grivco vom scrie altădată. Sentimentul de neputință în fața unor forțe aflate la vedere, dar care au invadat ființa nației până la celula primordială va fi devastator. El ar putea să creeze – contrar așteptărilor, o instabilitate sufocantă.




