În vreme ce diaspora moldovenească și-a scos țara din rahat, a noastră a vârât-o până la umeri. În turul doi s-ar putea s-o îngroape definitiv.
Reflexele totalitare ale serviciilor secrete, chiar și după 35 de ani, rămân la fel de verzi ca odinioară.
Nu am dovezi, dar impresia mea e că Georgescu a fost cel puțin protejat dacă nu cultivat de oameni puternici din serviciile secrete. Nu scriu aici de foști ofițeri de securitate sau miliție, bătrâni acum și lipsiți de influență, grupați în nu știu ce organizații de pensionari militari, ci de cei din prezent, “proaspeți”. Or fi trecut de jure la “armonizarea” relațiilor cu omologii din țările NATO, dar mințile lor bag seamă, tot din vechile tactici de la Răsărit se hrănesc. Pentru că li s-a permis. Au (re)pus gheara pe țară politic și economic – asta daca și-or fi luat-o vreodată. Securitatea n-a murit, a fost acum câteva decenii doar puțin deranjată. Președinții care s-au succedat le-au oferit mână liberă învăluiți în mrejele lor, așa că au zburdat.
Odată insinuat într-o societate comunismul și brațul lui înarmat creat în Răsărit în 1917 rămâne pe veci. Cel puțin în societățile slabe cum suntem noi și rușii. Nostalgia după puterea totală cu drept de viață și de moarte pierdută în 1989 se manifestă și la tinerii ofițeri. Mediul (toxic) face omul. Singura putere pe care încă n-o au e aceea de a face arestări. Cu un președinte ieșit de sub mantaua lor asta ar fi doar o chestiune de timp.
La fel stau treburile și în armata. Sutele de mii de militari pensionari tânjesc după “ordinea” comunistă, după stagiul militar obligatoriu, după o societate în care “cine mișcă nu mai mișcă”. Ei au votat masiv pentru Georgescu în primul tur și o vor face cu asupra de măsură și în cel decisiv. Tare mi-e teama că inclusiv Nicolae Ciuca a votat pentru el.
Rămânem o societate conservatoare. Candidata USR nici n-ar fi mirosit finala prezidențială dacă nu făcea la timp pasul dinspre progresism către conservatorism. Respectul pentru familie, referendumul pentru ea și crucea/crucile purtate la loc de cinste au fost mișcări înțelepte. De fapt, Elena Lasconi nu cred c-a avut vreodată prea mult în comun cu viziunea progresistă a USR de până la ea. Asta a fost bine.
Cum alții pierd timpul pe TikTok, eu îl pierd pe Youtube. Privesc/ascult muzică rock, povești horror, politică americană și ceva IT. În ultimele zile dată fiind situația țării poposesc din când în când pe podcasturile lui Sabin Gherman, ale Rock FM, Recorder, TLDR, or emisiuni în reluare B1 și Digi24. A fost îndeajuns pentru ca algoritmul Google să-mi umple pagina cu tot felul de ticăloși: Gândul / Tucă, Turcescu, Sorin Stănescu, Gușă și tot așa. Dar n-am văzut nici urmă de Elena Lasconi. Niciuna! Ce se întâmplă? Nu participă la podcasturi sau nimeni n-o invită? În schimb mi-a apărut Georgescu cu un filmucel din bucătaria familiei care în decurs de câteva ceasuri acumulase peste 400 de mii de vizualizări…
Parte din presa mainstream s-a aliniat în spatele lui. Cozi de topor există mereu cu prisosință. E deajuns să privești câteva minute RTV sau Realitatea ca să realizezi asta.
Recorder a difuzat deunăzi un reportaj despre votanții lui Călin Georgescu, în general oameni tineri. Unul dintre ei întreba retoric în vreme ce se pregătea să pătrundă într-o mașina occidentală luată la mâna a doua: “Ce ne-a adus bun Occidentul?” Mărturisesc că am rămas descumpanit.
Încercările unui amic de a-și convinge mama să nu îl voteze pe Georgescu în turul doi s-au lovit de un zid care părea că strigă din bezna istoriei: “Mie mi-a fost bine sub comuniști!” Vorbesc despre o femeie cu studii superioare făcute la timpul lor pe vremea când se făcea școală.
Toți îl acuză pe Călin Georgescu cum că e de extremă-dreapta. Greșit. E de extremă stânga, una mare cât o zi de post. Nu am dubii, cu toate snoavele lui despre Căpitan și Mareșal, dacă ar avea puterea acest psihopat ar modela România după modelul comunist. Nu știu ce mă face să cred că nu dă doi bani pe proprietatea privată, pe drepturile omului, pe libertatea cuvantului, pe democrație. Bănui că statul închipuit de el este unul pur polițienesc cu accente distopice.
Să recapitulăm un pic. Societatea românească e scindată mai rău ca aceea americană înainte de alegerile din 5 noiembrie curent. Ce s-a petrecut pe 24 noiembrie a fost o contrarevoluție în toată puterea cuvântului (s-ar putea ca nu peste multă vreme Ciolacu, Ciucă și Iohannis să ne pară un soi de copii prăfuite ale unor Thatcher, Reagan în cap cu Churchill). Nu regret dispariția lor de pe scena politică, dar alternativa Georgescu e înfricoșătoare.
Avem de o parte un ins aparent ivit de nicăieri (crocodilul trăia demult în smârcuri, doar că acum a dibuit prada taman bună de hăcuit) protejat pare-se de serviciile secrete “occidentalizate” românești, sprijinit la greu de pensionarii militari și din instituțiile de forță, mulți la număr și de circa doua milioane de români cel puțin neinformați dacă nu de-a dreptul imbecili. La toate acestea se adaugă mânuirea cu abilitate a tehnologiei (Tik Tok) manipulată sau nu – nu există dovezi – de o putere străină.
De cealălaltă parte avem o femeie nu prea instruită, dar care compensează prin sinceritate și mai ales prin faptul că nu aparține și n-a aparținut niciodată Securității (am realizat asta observând cine o atacă). În spatele ei adună câteva milioane de oameni, dintre care mulți n-au venit la vot. Am sentimentul că pe 8 decembrie o vor face.
Poate vom repeta miracolul din 2004 nemeritat pentru Iohannis, când actualul președinte a recuperat inițial 10 procente egalându-l pe Ponta și pierdute în turul întâi iar apoi adăugând încă 10 cu care l-a zdrobit.
Trist e că după 35 de ani suntem cu adevărat pe marginea prăpastiei. Cine ar fi crezut asta? Cine ar fi anticipat până duminică seara că există posibilitatea năucitoare să ne dăm pe mâna rușilor – dușmanii noștri naturali, fără ca ei sa tragă un foc de armă?
Iar dacă Elena Lasconi va deveni șefa statului e musai ca politica noastră să se schimbe din temelii. Nu există altă șansă pentru supraviețuirea libertăților noastre, pentru că eșecul ar trimite la putere pentru o perioadă nedefinită pe cei ieșiți direct din coșul de gunoi al istoriei pe care însă am uitat să-l ducem la groapă.
