Nu mai trecusem pe la dentist de vreo zece ani. N-am avut nevoie. Totusi, dupa un deceniu, se impunea o revizuire.
In Craiova sunt cabinete medicale ori chiar policlinici in toata regula la tot pasul. Nu s-or fi dezvoltat ele prea mult alte ramuri economice, dar in schimb au explodat carciumile, cabinetele medicale, bisericile si mall-urile, adica noile lacasuri de cult inchinate zeului comertului..
Buticurile au cam disparut de cand Olga noastra cea de toate zilele le-a bagat pe gat celor care inchiriasera chioscuri pe domeniul public constructii mai speciale pe care saracii de ei, au achitat o groaza de bani. Ba chiar am vazut ca in locul Uniunii Scriitorilor filiala locala – si a revistei „Ramuri” (chiar asa, o mai exista oare celebra revista literara locala?) salasluieste un soi de postliceala cu numele aproximativ „Scoala Medicala Ortodoxa(?!) Sfantul Iosif”. Asta chiar e o treaba ca lumea, mi-am zis: cand nu reuseste al cu bisturiul te preia cel cu mirul. De tot.
Asa ca am purces in cautarea unui dentist. Am comparat preturile. Era de parca urma sa-mi cumpar un frigider. Dupa o scurta licitatie mentala – netrecuta desigur prin SEAP – m-am hotarat asupra unui cabinet din cartierul meu. Pe dentist nu-l cunosteam, nici pe maica-sa care si ea fusese – cum altfel -dentista (asta e deja o moda, sa-ti indrumi odrasla – asemenea tie – spre domenii extrem de lucrative, dar ce spun eu, in caste ermetice aproape precum medicina, notariatul ori avocatura), in schimb, il stiam destul de bine pe „al batran”. Fusese – inca o mai fi – un respectat cadru universitar la Politehnica.
M-am prezentat la cabinet unde „doctorul (nu) m-a primit zambind discret” ca-n versurile lui Dylan ci un televizor agatat stramb pe perete, fixat pe „Paramount Channel” si cu sonorul peste medie, o mama alaturea de fiul ei ce parea ca abia pasise pe calea dificila a pubertatii, un batranel si doua scaune goale.
Nu tu receptie, nici macar o lista de preturi n-am zarit. Poate ca stiti deja, din experienta proprie sau din auzite, dar la medic te duci cu portofelul, ca la piata. Actul medical este – odinioara nu parea totusi, un act de comert ordinar. Juramantul lui Hypocrate se face pe baza de grosimea poznarului. Vorba comunistilor, fiecaruia dupa efort, fiecaruia dupa nevoi.
Cum nu am asigurare medicala – chit ca statul mi-a insfacat-o vreo treizeci de ani, am fost nevoit sa platesc. Nu-i bai, pentru o extractie de masea compromisa am scos un mic ciubuc de 80 de lei. Da, o fi pentru unii un pas mic dar pentru majoritatea e unul consistent.
Am mai asteptat vreo zece – cinspe minute si am batut la usa de intrare in zona radioactiva. Aici, am bagat de seama, se faceau radiografii dentare. Pe usa din lemn model anii 90 cineva scrisese cu litere urate cu pixul pretul corect al unei iradieri: 10 lei.
O domnisoara „blonda, scurta, bluza decoltata” (din pacate pentru ea, nu era deloc asa..) m-a intrebat de… sanatate. Am crezut ca pot intra chiar in ziua aceea sa-mi rezolv problema. Normal ca atunci am aflat si pretul.
Doctorul chemat de fatuca si-a intrerupt pe semne cotrobaiala prin gura vreunui client – ca pacient parca e prea mult spus – si a venit sa ma lamureasca inarmat cu o agenda albastra. A deschis-o si am observat invidios ca gemea de programari. „Bai frate, imi zic, bag seama ca are ceva dever flacaul!” . Abia mi-a gasit un loc spre sfarsitul saptamanii.
Am facut un calcul banal. Daca pretul unei calatorii prin gura unuia sau altuia se-nvarte in jurul a 80 de roni si in medie omul are cinci – sase clienti pe zi, pai asta inseamna cam 400 – 500 de lei. Inmultit cu cinci zile rezulta 2000 – 2500 de lei. O mai avea si lucrari adevarate (un implant dentar din ala de Hoolywood costa 500 de euro / dinte) si atunci gagiul sare binisor de suta de milioane veche! Asta da treaba! Oare o batea bon in casa, ori profesia e prea nobila ca sa detina casa de marcat ca buticarii nenorociti, noii dusmani de clasa ai banditilor din Guvernului Romaniei?
Am reusit sa elimin pana la urma dusmanul situat in cavitatea bucala pe care il purtasem – odinioara sanatos – dupa mine mai bine de cincizeci de ani.
„Treaba-i gata, trag oblonul/Daca va placut bufonul/Mai poftiti si maine seara” pentru un dertartraj – care costa? – tot asa si eventual pentru o lucrarica (omul era obsedat de diminutive)…
Eram usor jenat. Am crezut pana in ultima clipa ca voi achita contracostul juramantului hypocratian(nu, nu zice nimeni sa nu platesti pentru un serviciu, fie el nobil precum e cel medical…) asistentei sau calfei doctorului ce cascase ochii in gura mea. Uite ca fusesem si material didactic! Pentru asta as fi meritat un discount, nu?! 🙂 N-a fost sa fie pentru ca am realizat imediat ca doctorul insusi astepta banii.
Am scos portofelul am numarat firfireii si i-am inmanat. Eram fericit. Scapasem de maseaua stricata si deh, parca imi luasem o chita de ridichii de primavara de la precupetele din Piata Centrala…
Leave a Reply