Anul trecut pe vremea asta duceam lupte de lamurire cu cunoscuti ori mai putin cunoscuti ca sa-l voteze pe Klaus Iohannis. Orasul, ca de altfel trei sferturi din tara, era inundat de muianul lui Ponta cu motive populare pictate pe la brau.
Craiova – bastion rusinos al pesedismului salbatic, nici nu-si punea problema ca pe 16 noiembrie dubiosul politician si caracter execrabil sa nu devina presedinte.
A iesit pe locul intai neamtul, toti cei care l-am votat avand credinta ca peste noapte Lastunul romanesc pricajit si rupt in fund se va da de trei ori peste cap metamorfozandu-se in Volkswagen daca nu in Audi ori chiar Mercedes!
I-am acordat noului presedinte o suta de zile de gratie, cica perioada de acomodare.
Au urmat alte o suta dar tot n-am vazut nimic in afara de numeroase plimbari peste hotare cu rezultate nule, o prima doamna purie dar cu rochii deasupra genunchiului ori mariri nesimtite de salariu prezidential aprobate si promulgate cu ambele maini de fostul profesor de provincie devenit printr-un miracol pe care nici el nu-si-l poate explica, cel mai puternic om din tara. Cel mai tare in scripte, ca in fapte omul e polenta dore.
In mai putin de un an de la alegerea lui Iohannis ca sef al statului, configuratia geopolitica s-a schimbat dramatic.
Cine si-ar fi imaginat anul trecut ori in primavara asta ca va incepe cucerirea islamica a Europei? Ori ca Rusia isi va arata coltii de etern pradator care se implica din plin – data fiind bajbaiala unui presedinte american submediocru – in razboiul civil din Siria, ba mai mult, ca va ridica tonul amenintator si deloc voalat la adresa Romaniei?
In geopolitica furtuna se poate isca din senin atunci cand exista conditii prielnice asa cum se intampla acuma. Nimeni nu s-ar fi gandit de exemplu in primavara lui 1914 ca in doar in cateva luni continentul va fi pustiit de un razboi nemilos ce va tine patru ani!
Intr-o astfel de situatie, in care din nefericire suntem prinsi intr-un soi de menghina geografica, ne-am fi asteptat sa-l vedem pe Klaus Iohannis – presedintele Romaniei, facand declaratii din trei in trei zile ori macar punandu-si biroul de presa sa emita comunicate cu privire la aia ori ailalta.
Dinspre Cotroceni insa, „se aude” o liniste mormantala! Neamtul a uitat – daca o fi realizand vreodata, ca jiltul pe care isi odihneste curul obosit de atata stat degeaba e un simbol urias pentru romani, asa cum e de altfel pentru francezi ori pentru americani.
Functia pe care domnul Iohannis o indeplineste reprezinta in primul rand in mentalul colectiv protectie, linistire, intelepciune. Nimic din toate astea nu vine dinspre palatul Cotroceni.
Romanii percep in schimb un presedinte absent aproape cu desavarsire dar in locul caruia vorbeste… Traian Basescu, care place ori ba, se dovedeste un om politic extraordinar.
Nu stiu daca ar fi facut afirmatiile dure ori foarte dure la adresa establismentului UE daca mai era in functie, dar oricum, Traian Basescu dovedeste romanilor ca are „sange in instalatie”, ceea ce momaii nemtesti ii lipseste aproape in totalitate.
Realitatea amara e ca ne-am „furat-o” urat cu Iohannis. Sigur, intre a-l vedea astazi la Cotroceni pe Victor Ponta si actualul absent nemotivat, ultima varianta e intotdeauna de preferat.
Dar totusi, eu cel putin nu ma impac nici macar o clipa ca „un altfel de politica” inseamna absenta aproape totala din ea.
Domnul Iohannis a devenit deja un personaj de legenda, coborat direct din versurile lui Eminescu: „Era pe cand nu s-a zarit, / Azi il vedem si nu e”…
