Pe la începutul secolului XX lumea, sau o parte a ei, a fost contaminată cu un virus letal. Un virus cu efecte mult mai aprige ca virusul Gripei Spaniole ori astăzi al Coronavirusului. El poartă numele de comunism. Aceasta epidemie îngrozitoare a lăsat în urmă zeci de milioane de morți.

Am crezut în 1989 că lumea s-a imunizat în privința lui. Colapsul URSS a adus cu sine eliberarea de comunism în partea de Europa căzută sub jugul stalinist la finele războiului mondial. S-o fi însănătoșit partea asta de lume, dar se pare că s-a îmbolnăvit cea care n-a cunoscut niciodată virusul, doar a auzit de el și paradoxal, îi știe bine consecințele. Lumea căreia ne place să-i spunem civilizată, ține cu tot dinadinsul să și-l vâre în organism. Aceste mișcări în care sunt acordate puteri extrem de periculoase minoritaților, fie ele sexuale, rasiale, schimbărilor climatice, anularea trecutului și implicit a culturii, sunt simptomele virusului comunist ce începe să-și arate adevărata față acolo unde în urmă cu puțin peste 30 de ani nu credeam că va fi posibil vreodată.
Un lucru e cert: oamenii nu învață nimic din istorie, din trecutul apropiat. Ce ar fi musai să dobândească ei pentru a contracara ori anula efectele comunismului? Să cunoască, să fie informați în privința celui mai însângerat capitol al istoriei. Să dea ignoranța deoparte, să știe si să nu repete.

Ne propunem să analizăm, să dezvăluim de-a lungul unui serial ce va fi difuzat în fiecare marți seara de la ora 7 pe radio “Marionet Online”, marile crime ale comunismului, uneltele lui, modul cum a fost vârât în sufletele oamenilor, victimele inocente pe care le-a lăsat în urmă. Sa aflăm cine au fost “dușmanii”, războiul permanent dus de regimurile totalitare marxiste împotriva propriilor popoare și mai cu seamă lipsa de speranță.
Din păcate oamenii din prezentul neafectat de comunism în trecut, ba care au fost cel mai aprig dușman al lui, nu cred că ororile pot fi iarăși posibile. Și aici la noi memoria unei perioade inutil de sângeroase se va păstra atâta timp cât trăiesc generațiile trecute prin anii comunismului. Citesc sondaje de opinie cu privire la comunism făcute în rândul tinerilor și mă apucă frica. De ce tinerii cred in himera sinistra egalitară? Pentru că este imposibil să te așezi în pielea victimelor.

În 1917 o mână de fanatici în credința lor în frunte cu Lenin au instaurat ceea ce numeau “dictatura proletariatului”. Trecutul nu prea îndepărtat demonstrează că a fost vorba de fapt despre “dictatura asupra proletariatului”.
Secolul XX ar fi trebuit să demonstreze că societatea egalitară e un mit, o utopie, un vis al oamenilor făcut praf însă de realitatea comunistă. Caracteristica cea mai importantă a comunismului este violența, pentru că oriunde a luat puterea a fost în urma unor conflicte militare. Comunismul a prins în societăți înapoiate, agrare, rămase mult în urmă în privința dezvoltării economice.

Odată ajunse la putere partidele comuniste au făcut tot ceea ce era necesar să o conserve folosind trei elemente.
Primul dintre ele poliția politică. Poliția politică sovietică – celebră sub numele de CEKA la înființarea ei, era supranumită brațul înarmat al revoluției. CEKA (ulterior NKVD, KGB) este organizația feroce care va asigura perpetuarea partidului comunist la putere până în decembrie 1991, în momentul destrămării URSS. Cu 15.000 de funcționari în 1917, CEKA va adăuga încă 37.000 în 1918 și alți 260.000 în 1921. Comparativ, hulita (de comuniști) Ohrană – poliția secretă țaristă, avea în preajma revoluției bolșevice circa 15,000 de membri.

Cealălaltă unealtă de opresiune e lagărul de concentrare. Împreună cu legea făcută de comuniști în scopul conservării puterii și alături de poliția politică, lagărul de concentrare alcătuiește treimea răului absolut. Cu aceste trei unelte de represiune regimul totalitar pornește pe drumul sângeros “pavat cu bune intenții”.

Un decret al fondatorului CEKA Felix Dzerjinski dat în 1919 face distincția între două tipuri de lagăre de concentrare:
• lagărele de muncă silnică unde erau trimiși condamnații de un tirbunal
• lagărele de concentrare – persoane deportate pe baza unei simple hotărâri administrative.
Munca silnică este pedeapsa aplicată întregii populații concentraționare.

Dar cine sunt “dușmanii” regimului totalitar? În primul rând burghezia, apoi dezertorii Armatei Roșii, țăranii bogați – culacii (chiaburii), contrarevoluționarii, infractorii de drept comun, foștii ofițeri țariști, apropiați – rude ale țăranilor bogați și desigur familiile marii burghezii. Lagărul de concentrare reprezintă un instrument al terorii de masă. Cu el sunt anihilate clase întregi de oameni. Sub comunism munca devine robie și-n același timp pedeapsă.

Expertul în istorie chineză Simon Ley spune în volumul “Eseu despre China” (1998) că “lagărul constituie forma cea mai desăvârșită de epurare. În lagăr diverși factori de rezistență – legăturile de familie, emoțiile, reperele sexuale sunt eliminați expunând subiectul dezgolit și lipsit de apărare în fața întreprinderii totalitare. Lagărele sunt sursa terorii pe care puterea totalitară o inspiră atât trupelor cât și maselor.”

“Este dușman oricine dă impresia prin semne fizice, psihice, morale sau de altă natură, că este în dezacord cu idealul fericirii umane” rezuma un activist comunist din epocă. Khmerii roșii ating paroxismul: “cel ce protestează este dușman, cel ce se opune este cadavru”.
Societatea este prima vizată. Ea suferă cele mai devastatoare atacuri. Sunt atacate violent religia, familia, memoria istorică, limba. Pentru a nega realitatea trebuia creată o suprarealitate. Populația trebuia ținută sub teroare până când acceptă suprarealitatea ca fiind adevărul comunismului. Inițial teroarea e folosită pentru a impune ideologia, apoi o mențin pentru a masca eșecul sistemului. Este scopul pentru regimul care inventa mereu și mereu noi “dușmani”.