Am privit la televiziune fragmente din revolutia care se petrece chiar in aceste zile in Tunisia. Am vazut strazile in care manifestantii – in marea lor majoritate tineri – se bateau cu politia si un lucru mi-a sarit in ochi: portretele dictatorului El-Abidine Ben Ali care a condus tara pana deunazi in ultimii douazeci de ani se lateau peste tot pe bulevarde. In rest, imaginile din Tunis nu-ti amintesc cu nimic de peisajul in general saracacios si murdar al tarilor arabe. Tunisa este in lumea araba cea mai putin inchistata in dogmele religioase. Populatia in buna parte a avut acces la o educatie de tip occidental, multi dintre cetatenii ei studiind in Republica Franceza – tara care a colonizat-o vreme de decenii. Si totusi, oamenii s-au saturat. Este fascinant sa traiesti momentul in care un dictator – de oriunde ar fi el – si pe care-l credeai inchistat intr-o putere perpetua, fuge ca un las de cea mai joasa speta in urma unor revolte de cateva saptamani. Si in centrul lor ca si in Romania din decembrie 1989 stau tot tinerii, cu preponderenta studentii. Cauzele care au dus la revolutia tunisiana sunt desigur de natura economica. Lipsa locurilor de munca, lipsa perspectivei ori a sperantei duce mai devreme sau mai tarziu la rascoale populare in care se pierd vieti omenesti, se distrug bunuri, se cultiva violenta. Nu se poate spune ca si in cazul nostru de altfel, ca dictatura are picioare scurte de vreme ce dureaza de zeci de ani. Dar in era “Twitter” mai devreme ori mai tarziu, exploziile sociale se pot propaga cu o viteza de-a dreptul uluitoare. Cum spuneam, Tunisia aflata la mica distanta de Sicilia civilizata (caci insula apartine Italiei) si-a pus pe fuga dictatorul. Sunt anuntate alegeri anticipate in decurs de doua luni. Singura problema pe care o intrevad este forta de penetrare a islamului in regiune. Ramane speranta ca totusi, cu tot fanatismul lor desuet din punct de vedere al evolutiei umane, militantii religiosi nu vor avea puterea si resursele de a lua in stapanire o tara mult deosebita de suratele-i din lumea araba.
Pragmatismul ticalos al UDMR
comentarii politice, politica interna
La vederea coagularii fortelor din opozitie, Cristian Preda a propus o alianta similara ACD, UDMR-ului. Om de buna credinta, domnul Preda a realizat ca va fi foarte greu daca nu imposibil, ca din 2012 incolo, tot PDL-ul domniei sale sa mai fie la guvernare. Este si motivul pentru care a replicat imediat Gyorgy Frunda. Ceea ce inseamna ca oricum ar fi, maghiarii vor ca si dupa 2012 sa se afle la guvernare. N-am nimic cu ungurii cum nu am avut niciodata. Am credinta ca politicienii maghiari sunt cel putin cu doua clase deasupra imbuibatilor autohtoni, dar cred ca acesta preacurvie politica trebuie stopata odata si odata. Si mai cred ca este in primul rand datoria PNL si PSD de a opri elanul politic al UDMR. Nu vad care ar fi problema daca un partid etnic aflat continuu in guvern de ani de zile, ar mai sta o “tura” de vreo cativa ani pe tusa. S-au vazut cu toti sacii in caruta caci cum bine am putut observa, PDL-ul le-a facut tot felul de concesii. Stiu ca au sansa – cu doar cele sapte procente ale lor sa incline balanta intr-o parte sau alta. Dar pragmatismul acesta nemilos trebuie retezat cu adevarat de o mana politica autentica, nedispusa la compromisuri dintre cele mai ieftin-politicianiste.
Scene de lupta din canalul politic. In rolurile titulare: Piratul, Porumbacu si Felix Motanul
comentarii politice, politica interna
Toata lumea se grabeste sa-l injure pe Crin Antonescu pentru alianta pe care a facut-o cu securistul Dan Voiculescu. Vai, ce tragedie! – isi spun comentatorii indignati pe diverse canale media, de parca n-am fi inca aflati sub tutela otravita a fostei Securitati mai abitir ca oricand! Mai mult chiar, exista si unele voci puternice altfel din PNL care s-au opus pe fata actiunii. Una dintre ele ii apartine Adrianei Saftoiu. Si Tariceanu invoca principiile liberale. Pana cand si jigodia absoluta Gabriel Berca invoca “principii”! Care principii? Dar cand domnul Tariceanu cu mostenirea bratiana cu tot a batut palma cu pesedeii si au guvernat fo’ patru ani, pe unde erau pierdute principiile? Zburasera pe fereastra? Initial am avut oarece repulsie fata de hulita alianta politica. I se pare cuiva ca PDL-ul si mai ales seful lui de facto Traian Basescu au jucat vreodata fara carti masluite? De fapt, presedintele insusi a dus la desavarsire jocul acesta vitriolant de murdar de pe scena politica romaneasca. Lovituri date sub centura oricand si oriunde, aliante lipsite de scrupule (cu PRM in CGMB si cu PSD in Guvernul din 2009). Stai putin, vorba unui prieten, ca n-am ochelarii cu mine…Cine vorbeste de lipsa de scrupule? PDL, Traian Basescu, Vladimir Tismaneanu (care vezi Doamne, a returnat un premiu liberal valoros cat o ceapa degerata…) Mircea Mihaies? Sa fim seriosi. Pe scena politica oricare ar fi ea, de aici sau de aiurea, este perfect valabila pilda aceea din Noul Testament cu azvarlirea pietrei. E vreunul dintre ciracii aflati la guvernare sau in opozitie in ultimii douazeci de ani in stare sa ridice piatra si s-o arunce fara sa clipeasca? Se pare ca totusi la noi orice e posibil. Ultimul cataroi a fost trosnit chiar de Traian Basescu intr-o emisiune de televiziune recenta: el poarta si un nume: Porumbacu…Pai daca neica vii cu astfel de marsavii in direct si la o ora de varf, atunci domnul Antonescu nu are decat sa trosneasca pe post de bolovan cu Dan “Felix Motanul” Voiculescu. Regula in politica romaneasca este aceea a batailor de pe maidan: nu exista nicio regula. Sunt permise orice fel de lovituri: cu piciorul, cu prastia ori pietroiul, cu antenele de televiziune dar si cu imprastierea unor gaze toxice imputite de lupta gen Porumbacu sau Porumbelu’…Inclin sa cred ca pana la urma, intr-o batalie de asemenea natura toate armele sunt posibile. Cu un adversar precum Traian Basescu, folosirea sisului televizual in dauna bunului simt si al inexistentelor principii, poate fi o solutie pentru izgonirea definitiva a unui demon travestit in hainele unei demnitati mult prea onorante pentru caracterul sau execrabil.
