Ca-n oricare domeniu in care se vehiculeaza multi, foarte multi bani, nici fotbalul nu este scutit de o pegra care amusina permanent in jurul lui.

Presupun ca acelasi lucru se intampla si la case mai mari nu doar in fotbalul nostru submediocru.

Datorita vizibilitatii acestui sport extraordinar de popular, s-au facut remarcati si asa numitii “oameni de fotbal” care au castigat milioane de euro (sau dolari) de pe urma lui.

Cum fotbalistii nu mai practica acest sport de multa vreme doar de dragul artei, ei s-au lasat transformati intr-o marfa ca oricare alta.

In urma transferurilor de la o echipa mai proasta la una mai buna, castiga si ei gramezi de bani dar si cei care intermediaza transferurile.

Aici intervin cei care intr-un mod imbecil se cheama “procuratori”.

Numele meseriei chiar asta arata: procura fotbalisti pentru oricine e dispus sa ofere mai mult pe o piata in care se vehiculeaza sume fabuloase.

In fapt, e ca la targul de vite, numai ca aceia care se lasa vanduti si cumparati sunt oameni si nu boi.

Cum scriam, datorita notorietatii sportului cu balonul rotund am putut vedea cum apare aceasta specie cu totul aparte numita procuratori (adica samsari ordinari) dominata autoritar in Romania de o mana de oameni.

S-a produs chiar un lucru ciudat la un moment dat din cauza foamei de rating a televiziunilor romanesti de profil si nu numai.

Daca imi amintesc bine, chit ca nu sunt interesat de sport decat adiacent, ProTv-ul – acest post infam care alaturi de Antena1 (2,3), Prima Tv si Kanal D sunt adevarate mizerii televizuale, puse in slujba totala a indobitocirii cu orice pret a natiei, a fost cel care ne-a adus in fata ochilor specimene de genul “Giovani” (Ion toata ziua…) Becali, Victor Becali, Netoiu si altii ca ei.

Paradoxul a fost ca samsarii de fotbalisti au devenit cu mult mai celebri decat sportivii pe care ii cumparau si-i vindeau intr-o veselie! E ca si cum, iertata sa-mi fie comparatia, Brian Epstein ar fi fost cu mult mai celebru decat “cei patru beatlesi”…

Intr-o tara normala, asemenea elemente sunt greu frecventabile dar in Romania ele au fost aduse in prim plan, prezentate drept “modele” si puse sa glasuiasca agramat la ore de varf pe canalele tv.

Toata lumea stia sau macar banuia ca samsari din fotbal, patroni de cluburi sau indivizi care se invart prin lumea aceasta aflata adesea la limita sau dincolo de granite legii, sunt susceptibili de coruptie, de manarii, de evaziune fiscala, de trucat meciuri si ce o mai fi.

Dar nimeni nu i-a dovedit vreodata.

Iata insa ca ieri Curtea de Apel Bucuresti a dat cateva sentinte de-a dreptul uluitoare impotriva celor mai cunoscuti indivizi care se invart in lumea adesea oneroasa si lipsita de scrupule a fotbalului.

Procesul pentru evaziune fiscala impotriva fratilor Becali, a lui Netoiu, Copos, Padureanu si Popescu a pornit “la drum” acuma opt ani!

In vara, Tribunalul Bucuresti, dupa numai putin de 41 de infatisari (!!!), i-a scos basma curata pe toti cei acuzati de afaceri murdare.

Ieri insa Curtea de Apel Bucuresti a infirmat la modul absolut admirabil hotararea Tribunalului si i-a condamnat pe acuzati la puscarie grea! Opt ani pentru Ion Becali, sase ani pentru frate-sau, cinci pentru Copos samd.

Astea sunt sentinte nu gluma!

E drept, ele nu sunt definitive si pot fi atacate cu recurs la Inalta Curte de Casatie si Justitie, dar un lucru e cert, anume ca acesti “zei” din rahat pe care noi toti ii vedeam intangibili sunt in fapt oameni ca noi toti, supusi rigorilor legii.

Nu stiu daca sentintele zdrobitoare trosnite de Curtea de Apel Bucuresti vor fi pastrate si de catre magistratii instantei superioare, dar pentru mine e un semn ca judecatorii au scapat – cel putin de o bucata de vreme – de lanturile intimidarii puse lor de catre politrucii de seama ai tarii sau de catre interlopi deghizati in onorabili “oameni de fotbal”.

Sunt semne bune ca justitia din Romania incepe sa functioneze.

In toata aceasta poveste m-a intristat implicarea unui singur nume: Gica Popescu.

Acest mare fotbalist oltean de origine a preferat sa intre in troaca cu personaje grosiere care alcatuiesc fauna mizera aflata in intimitatea fotbalui romanesc.

De ce a facut asta? De ce un sportiv care a detinut banderola de capitan al Nationalei Romaniei sau – onoare suprema, a celebrului club FC Barcelona a ales acest drum mizerabil in loc sa-si pastreze aura de om integru pe care si-o capatase cu greu si truda pe terenul de fotbal?

Raspunsul sta mereu si mereu in cea mai nenoricita trasatura umana care se pare, e fara de leac: lacomia.