Se întâmplă de-a lungul vieții să iei plasă. Cu una, cu alta, cu un preț, un produs, un serviciu. Te superi de moment, dar îți trece. Timpul le rezolvă pe toate. Când iei însă țeapă în privința unui om, durerea sufletească, înverșunarea, revolta interioară sunt mult mai aprige. Produc răni. Vătămează sufletul până ajungi să-ți spui “altădată nu!” Dar în sinea ta știi că o să se mai întâmple. Sentimentul de revoltă dublat de neputință e cu atât mai puternic cu cât vorbim de cel căruia i-am acordat încrederea să ne conducă destinele.
În ceea ce mă privește deziluzia e cu atât mai mare cu cât de-a lungul anilor n-am fost un simplu votant pierdut printre alte milioane. Am fost un mic agitator în sprijinul – credeam eu – celor buni. Am făcut așa cu Emil Constantinescu, Traian Basescu și în două rânduri cu Klaus Iohannis. I-am sprijinit printre cunoștințele nehotărâte, am strâns semnături, am mers la mitinguri; am făcut ceea ce mi s-a părut a fi corect pentru îndepărtarea fie si pentru un singur ciclu electoral a PSD-ului de la butoane.
Ce a ieșit din toate astea? Emil Constantinescu s-a dovedit un mediocru solemn, Traian Băsescu – veritabil om politic a ratat din motive cunoscute calitatea de om de stat. Le-am fost credincios, ei nu.
Cea mai violentă trădare vine însă de la Klaus Iohannis. Când în urmă cu doi ani adunam semnături pentru el am deschis ușa unui cunoscut cu care uneori împărtășesc opinii politice. Am scos tabelul și i l-am vârât sub nas. M-a privit lung. Cumpănea. E un simplu meșteșugar, fără prea multă școală, dar spre deosebire de mine, cu fler. A privit tabelul, și-a ridicat ochii, a privit iarăși tabelul și într-un final a zis: “O fac pentru dumneavoastră, dar altfel nu. Nu-mi place tipul”. Și-a trecut datele personale și a semnat.
Mulți dintre români au făcut asemenea mie. S-au lăsat seduși de un nene cu nume nemțesc, fiind convinși că nu după multă vreme, vom trăi ca-n Germania. Mai presus de toate va descătușa Justiția aruncată de Liviu Dragnea în derizoriu și va pune PSD-ul cu botul pe labe.
Care e rezultatul la fix doi ani după alegeri și la șapte ani de cârmuire „germana”? Președintele a intrat într-o horă ireală cu adversarul nostru cel mare cu zâmbetul pe buze. Vânzându-și conștiința Klaus Iohannis ne-a scos la mezat fără să clipească. A dat pe nimic adversarilor ceea ce se obține cel mai greu: încrederea oamenilor. Cu ce consecințe? Ură, înverșunare și o scârbă fără margini. Mutarea ticăloasă de pe scena politică va determina o și mai mare îndepărtare a cetățenilor de politică si pe cale de consecință de democrație.
În 31 de ani de implicare nu doar emoțională în jocul politic n-am simțit o mai mare dezamăgire. Iluziile mi-au fost aruncate la coșul de gunoi.
Klaus Iohannis a îmbrăcat la un moment dat geaca rosie și a ieșit în stradă alături de protestatarii împotriva regimului Dragnea. Se pare că roșul e culoarea lui naturala, cea care i se potrivește perfect. Restul a fost doar o deghizare în scopul sucirii minților.
Domnul Iohannis e de fapt un tovarăș de nădejde al ticăloșilor ce ne țin prizonieri de decenii într-un stat capturat de făpturi și jocuri sinistre.
