Cand in urma cu un an a ajuns in Manhattan, Alexandra – fiica mea mai mare a intrebat un barbat protapit la intrarea unui zgarie nori unde se afla sediul Bursei.

Domnul cu pricina i-a explicat traseul si apoi, curios a intrebat-o de unde provine. “Romania!” a fost raspunsul ei sosit din reflex. Pe data, americanul care tragea din tigare (in nicio cladire americana nu se mai fumeaza de ani buni..) a tresarit si i-a raspuns incantat: “Toti cei de la calculatoare din firma noastra sunt romani!”

Normal ca pentru Alexandra si prietenele de care era insotita, a fost unul din foarte rarele momente de mandrie nationala de pe taram american.

Cumnata mea a lucrat in urma cu cativa ani intr-o renumita banca olandeza care a deschis cateva francize in oras.

La un moment dat, a lasat deoparte “secretul bancar” si mi-a povestit despre un pustan de nici douazeci de ani care avea un consistent cont in dolari.

Banii ii soseau cu regularitate din Statele Unite.

A aflat apoi chiar de la flacaul cu mustata abia mijita, ca era programator autodidact, si ca, paradoxal, nu urma niciun fel de facultate. Dar era atat de pasionat si priceput in ceea ce facea, incat proiectele sale de pe net i-au fost remarcate de o companie din Silicon Valley.

Nu dupa mult timp, pustiului i-a fost platit biletul de avion de catre americani – doar intr-un singur sens – si dus a fost intr-o tara care stie cu adevarat sa puna in valoare oamenii inteligenti.

Acuma vreo trei nopti navigam pe Internet citind tot felul de articole legate de pasiunile mele: politica, bloging-ul, programele de calculator etc.

Am intrat la un moment dat pe un link care m-a dus la o firma de creatie web. Oamenii de acolo proiecteaza si vand teme WordPress cu adevarat spectaculoase.

Cand patrunzi pe un astfel de portal esti ca la magazin. Ai o vitrina (showcase) unde poti “rasfoi” in voie produsele “pravaliei”. Daca te-ai hotarat asupra unuia (uneia), din doua, maxim trei click-uri il poti achizitiona. E un obiect virtual pe care nu-i necesar sa-l despachetezi.

Asta e una dintre frumusetile Internetului.

Mi-a placut mult una dintre temele lor WordPress dar eram curios daca ii pot face unele ajustari. As fi vrut un site pe doua coloane, cu articolele afisate pe de-a intregul etc…

De obicei aceste portaluri au si o pagina de unde iti poti trimite nelamuririle prin mail. N-am stat pe ganduri si am procedat in consecinta, intrebuintandu-mi engleza stalcita in incropirea unor intrebari cat mai bine alese.

Mi se spunea ca raspunsul va sosi in “maxim doua zile lucratoare”.

Si totusi raspunsul asteptat a venit in mai putin de-un ceas. El era semnat nominal si nu asa cum din nestiinta procedeaza majoritatea firmelor cu care intri in contact pe net “The ‘nu stiu cum..’ team”.

Numele semnatarului mi-a atras imediat atentia, chiar inainte de a citi textul mesajului: Maxim Uncu.

Rezonanta substantivului propriu m-a facut sa-mi imaginez ca respectivul e roman si nu m-am inselat. La sfarsit Max a scris – in engleza ce-i drept, “ca putem comunica in romana”…

In raspunsul pe care desigur, i l-am scris in romaneste, chiar i-am spus ca ma simt confortabil sa dau de un conational intr-o prestigioasa firma de programare. A ramas ca pe viitor sa colaboram, Maxim scriindu-mi ca imi sta oricand la dispozitie, cu orice nelamurire.

Nu stiu daca ati trait vreodata un sentiment asemanator.

El te face sa te simti bine fie si pentru o clipa si sa-ti amintesti ca totusi, romanii nu sunt mediocrii si neinsemnati (chiar) la toate capitolele istorie contemporane.

Unul dintre ele, la care se pare ca stralucim, este programarea si pasiunea pentru computere.

Din nefericire insa avem o problema.

Nu stim sau nu vrem sa ne tinem creierele acasa.

Din exemplele pe care le-am adus in atentie, niciunul nu traieste in Romania ci acolo unde munca, pasiunea si inteligenta le sunt apreciate si sau mai ales prin intermediul unui cec consistent la sfarsit de luna.

In Romania, cei care ne conduc stiu sa rasplateasca doar “baietii destepti”, politrucii nenorociti, jogodiile cu staif sau fara, novaloarea si mediocritatea.

Adica pe ei insisi!

Caci pana la urma, de ce-ar trai in Romania unul precum Maxim Uncu?

Nu intrevad niciun motiv, pentru ca parafrazand un film celebru, aici “nu exista tara pentru oameni inteligenti”…