mirceaprodan.com

politica, film, muzica

Un sunet de automat dogit

By 1 Comment

Spre sfârșitul anilor ‘90, în epoca “de aur” țărăniști + Milică Constantinescu ni se spunea pe toate canalele că privatizarea va fi cea mai mare binefacere pentru români, ceva de n-a văzut Parisul. Parisul a văzut și vede în continuare din greu banii românilor pe gaze. Doar că atunci nu știam ce ne-așteaptă.

Am crezut cu tărie aceste povești nemuritoare, astfel că devenisem involuntar un soi de propagandist de mucava. Jurnaliști, “specialiști în economie” – năimiți sau doar naivi, cotcodăceau toată ziulica – așa cum o fac și astăzi cu sistemul sanitar – despre binele oferit de privatizarea gazelor, a energiei electrice, petrolului și telecomunicațiilor. Concurența va fi acerbă, prețurile vor tinde spre mai nimic, ne vom alege din vârful patului furnizorii și tot felul de minciuni ne-au făcut capul mare. În prostia noastră de papagali abia ieșiți din comunism am crezut că Paradisul se va pogorî peste noi.

Privind îndărăt, la treizeci de ani distanță, realizez că vânzarea furnizorilor de utilități către străini a fost cu adevărat un mare succes. Pentru ei, nu pentru noi. Paradisul s-a transformat încet dar sigur în Infernul facturilor de astăzi. Am fost mințiți cu nonșalanță de o clasă politică ticăloasă, chitită pe furăciune, distrugere și îmbogățire rapidă. Că veni vorba, ultimul exemplu de manual este “liberalul” Iulian Dumitrescu și averea lui strecurata parcă în realitatea cotidiană direct din basmele Șeherezadei. Un biet slujbaș la stat…

Compania Engie, furnizor de gaze naturale, m-a anunțat acum vreo lună sau mai bine, că modifică sistemul informatic și prin urmare mă/ne sare rândul să dau/dăm citirea (bănuiesc că a fost vorba de o cacialma cu darul de a strânge în avans câteva milioane bune de la proștii de serviciu). Asta e, mi-am zis încrezător, nicio problemă.

Doar că problema în relație cu puterea mea financiară s-a dovedit copleșitoare. Pentru o casă veche în care nu locuiesc și unde de ani buni consumul real lunar pe timpul iernii e situat între 40 și 80 de metri cubi, că deh, trebuie să mai încălzești pereții, mi-a sosit o felicitare de aproximativ 230 de euro, adică, zice Engie, companie aflată în mâinile urmașilor lui Bonaparte, aș fi consumat – estimat de ei, 358 de mc! Cum au reușit să estimeze în sus de 6,6 ori (consumul real în perioada dată de o lună fiind de 54 mc) e un mister păgân blagian. Asta în măsura în care oameni ce achită lunar 1200 – 1500 de lei au primit estimat acum între 150 și 170 de lei. Am pătruns deja în literatura lui Kafka, dublată de cea a lui Bob Dylan cu cântecul lui despre Al Treilea Război Mondial. E un război pe care-l ducem în fiecare lună cu aceste companii – și Engie e la loc de frunte – lacome dincolo de marginea lăcomiei și înțeleg din interior, de o avariție patologică.

“Am încercat la telefoane / Speram s-aud voci cât de cât umane / Da-n loc de asta am auzit/ Un sunet de automat dogit”. Marele poet și cântăreț american a scris asta în 1962 cu o premoniție genială. Pentru mine/noi automatul dogit poartă numărul de telefon 021/9366 și se cheamă pompos, dar în batjocură “Număr unic la nivel național”. Tot de nivel național e și muia pe care ți-o oferă cu generozitate telefonul companiei Engie. Am crezut că după ce apăs de ‘jdemii de ori tasta “1”, după ce introduc interminabilul cod de client la care adaug și ultimele patru numere din CNP, în sfârșit voi da de “o voce cât de cât umană”. Asta e cea mai proastă glumă. Cum glumă sinistră sunt compania franceză Engie, lefegii de la stat plătiți cu 10-15 mii de euro pe lună puși să-i supravegheze, dar și politrucii îmbrăcați în haine noi care i-au numit acolo.

În relația companie – instituție de supraveghere a statului în vederea “protejarii” rândașului – puterea politică și pălmaș, cel din urmă bese la fântâna, adică – a spus-o Milton Friedman, plătește masa, dansul și eventual curvele unor sociopați.

Gustul de fiere ce-ți umple gura provine din sentimentul că ești neputincios. Că nu ai cui te plânge. Că ești luat în primire de înfiorătoarele automate lipsite de viață, inutile de vreme ce-ți oferă aceleași informații primite pe factură. Că trăiești doar pentru a plăti facturi, impozite și taxe. Că fericirea ți-e îngrădită, chiar curmată de niște companii prin reprezentanții lor direcți, roboții telefonici ai lui Dylan laolaltă cu puterea politică lipsită de scrupule. Că permitem unor castrați intelectual, cu studii aproximative și cine știe cum absolvite să ne-o tragă în toate pozițiile în fiecare zi. Că suntem sclavi.

Am încercat să scriu o sesizare din contul my Engie, doar că am uitat parola. Am introdus email-ul și am așteptat codul ce trebuia să vina de la portalul Engie ca să o pot reseta. Am încercat de câteva ori. Codul n-a venit niciodată. Ești prins într-un clește de oțel care pute a rahat. Batjocura Engie e totala. Privatizarea utilităților e poate cea mai mare porcărie pe care am permis-o de-a lungul acestor ani, pentru că nu există concurență reală.

Deunăzi m-am întâlnit cu Ionel, amicul meu depanator de televizoare. Era cătrănit. Mă tăia la supărare – eu încă nu primisem cadoul de la Engie. “Sunt în depresie” îmi spune trăgând din țigară. “Mi-a venit factura la curent dom’ Mircea”. Așa am ajuns după 35 de ani de libertate. Asta ne-am dorit cu adevărat? Să cădem în depresie când deschidem cutia poștală? Ceea ce m-a pus pe gânduri au fost vorbele cu care ne-am luat la revedere: “Să nu mai aud de ciuma roșie (PSD) sau de ciuma galbenă (PNL). AUR, votez AUR. De-al dracu’!”

Aici ne-a adus un grup de inși, nu foarte numeros, mai deloc mobilați intelectual, deveniți milionari în valută forte, după trei decenii și jumătate. Sunt aceiași indivizi care se lăudau la începutul iernii că depozitele de gaze gem, iar energia electrică mai e puțin și ne-o dau de gratis.. Când primești o factura astronomică, ruptă de realitatea consumului, te-ntorci din reflex la lozincile marxist-leniniste, sau la AUR, tot una. Cred că alegerile de anul acesta vor fi un cutremur cu magnitudinea 10.

Și încă ceva. Lăcomia companiei Engie e atât de mare încât, pe vară, atunci când consumul meu e simbolic, de un (1) m.c. mi-l taxează cu 11 lei. 11 lei! Cum sa iasă în pierdere cu un consumator care nu.. consumă?! O așa privatizare mai bine ioc. Asta o spune un mare iubitor de capitalism care n-a votat niciodată PSD, România Mare, AUR sau alte socialisme și nici n-o va face vreodată.

Am permis decenii întregi ca niște companii multinaționale să-și bată joc de noi prin intermediul și cu ajutorul unei clase politice declasate. Cât vom mai face asta? Când ne facem… “de-ai dracu’ ?

Doar prin violență

By Leave a Comment

Un truism: istoria curge. Elitele iau în stăpânire masele. Acolo unde elitele sunt inteligente, fac concesii. Acolo unde sunt doar lacome se mențin la putere prin teroare și crimă. La răstimpuri masele se revoltă. Uneori tulburările sunt atât de grave încât schimbă fundamental ordinea socială. Forța maselor mătură tot. Jocul de-a șoarecele și pisica dintre elite și deplorabili (© H. Clinton) se resetează. Pentru scurtă vreme, totul e învăluit în entuziasm. A fost un miracol.

E nevoie de legi, cele vechi au devenit caduce. Lăcomia, zgârcenia dispar pentru moment, așa cum s-a evaporat și teroarea. Se instaurează (iluzia) libertății. Nu toată lumea are loc în Parlament ca să facă legi. E nevoie de reprezentanți aleși după decenii de lipsă a exercițiului democratic. E nevoie de lideri, chiar de un lider cu poziția cea mai înaltă. Ia naștere elita; o altă elită. Majoritatea membrilor ei erau pe vremea tiraniei necunoscuți. Totuși, mulți au fost într-un fel sau altul legați de brațul înarmat al partidului. Dintr-o dată oameni cu joburi normale sau pe aici, au intrat pe terenul politic. Unii din dorința de a face bine, majoritatea din arivism.

Elita se consolidează. După o vreme devine lacomă, zgârcită și face legi prin care se protejează. Desigur, clamează mereu prin vorbeți (© CTP) uneori agramați, că totul e în folosul oamenilor. Elita a ajuns în punctul în care se autogenerează. Supravegheați de instituții din afara, că deh, e nevoie de miliardele puse la dispoziție pentru dezvoltarea unei țări înapoiate și îndărătnice la progres, elita a renunțat la teroare, dar se gândește permanent la aplicarea ei.

Presa, altădată cârtitorul de serviciu, nu e trimisă după gratii. E cumpărată de partide cu banii noștri. Justiția e trimisă pe coji de nucă prin legi care îi îngrădesc – uneori într-un mod ridicol, puterile. Mai mult, e cumpărată și ea cu salarii monstruoase sau cu funcții. Curtea Constituțională e un banc politic. Aparatul bugetar, de dimensiuni enorme pentru o țară mică, a fost cumpărat și el. Jocul politic e desăvârșit. Din el câștigă doar elita. Astfel, nu mai e nevoie de brațul înarmat venit cu noaptea-n cap să-ți pună podoabe la-ncheieturi.

Mereu și mereu cei care suportă costurile sunt masele. Elita se pricepe cel mai bine să cheltuie banii făcuți de ceilalți.
Între timp există posibilitatea ca masele să porneasca focul. Ciorba începe să fiarbă.

Singura modalitate prin care jocul se ia de la zero e prin violență. Elitele nu vor renunța niciodată la privilegii de bunăvoie, iar o revoluție de sus în jos nu s-a inventat.

Nu dau un pronostic. Nu știu ce se va petrece în următoarea oră, darmite în anii ce vin. Știu însă sigur că societatea e nemulțumită, pe alocuri profund. Nu neapărat din cauza lipsurilor materiale, ci de modul de viață. De bătaia de joc “cu boltă”. De nesiguranța personală, de lipsa perspectivei, dar mai ales de aroganța elitei ce nu se mai obosește să-și ascundă corupția. De mizeria morala, de lipsa fundamentală de pricepere în treburile publice, de nesimțirea clicii aflate la putere. De forța adesea covârșitoare a serviciilor secrete, de afacerile uluitoare ale unor inși conectați la banul public și mai mereu cu destine intersectate cu serviciile secrete noi sau vechi.

Unii oameni, puțini, continuă să vocifereze. Alții, mulți, pleacă. S-au săturat să lupte pentru normalitate, ori n-au făcut-o niciodată. Ceilalți rămân, sunt tăcuți, dezamăgiți și furioși. Nu știu dacă în viața asta oala cu ciorbă va (mai) atinge punctul exploziei. Semne există.

Uniunea Sovietica Liberala

By Leave a Comment

Institutiile statului roman au fost calcate in picioare in ultimele trei zile de comisarii “poporului” Antonescu si Ponta.

Daca la micul Guevara din fruntea PSD m-as fi asteptat la un asemenea comportament, nu acelasi lucru l-as fi crezut despre Iosif Vissarionovici Antonescu.

Am crezut ca de bine, de rau, in ultimii douazeci de ani, Romania a reusit sa-si creeze (altoita din cand in cand de UE sau NATO) un stat in care exista un minim echilibru intre institutiile fundamentale ce exercita puterea.

Ca Executivul trage suturi Legislativului, ca la randul lui acesta altoieste Executivul, iar cea care lamureste lucrurile si face pace este puterea judecatoreasca.

Toate acestea au fost pulverizate in decurs de cateva ceasuri de comisarii Antonescu si Ponta. Ei au calcat in picioare Constitutia, au schimbat capii Parlamentului, Avocatul poporului si acuma se pregatesc sa-l concedieze pe presedinte.

Nu-l iubesc pe Traian Basescu cu toate ca odinioara il veneram. L-am crezut om de stat. Iluziile mi-au fost insa risipite de comportamentul ulterior al “presedintelui jucator”.

Traian Basescu plateste zilele astea toate imbecilitatile pe care paradoxal, mintea sa agera le-a facut cu nonsalanta, agresiv si in ciuda tuturor. Ele poarta si nume: Elena Udrea, Elena Basescu, Roberta Anastase, camarila de banditi si incompetenti cu care partidul lui a invadat institutiile tarii.

Imi spunea cineva deunazi ca presedintelui i se trage de la ziua aceea din mai 2010 cand a anuntat fara a arata niciun fel de empatie, taierile de salarii (bugetare) si de pensii.

Poate ca a contat si asta dar cel mai mult a cantarit aroganta si lacomia oamenilor de partid pe care PDL-ul a gasit de cuviinta sa-i propteasca in functii de conducere.

Sa dau cateva exemple aflate la indemana, de aici din Dolj.

Cand pui o agramata precum Veta Pasculescu care a terminat facultatea ieri si astazi o numesti director general peste profesionisti desavarsiti, normal ca ti-ai batut un cui in sicriul ce se va inchide vineri, cand se va produce suspendarea.

Cand la Fortele de Munca numesti director un putoi, fost arhivar pe la Inspectia Muncii, cu o facultate terminata intr-o fabrica de diplome, dar care a lipit afise in campanie, iarasi, iti mai bati unul.

Cand Marcel Marcea ori Ileana Serban – directori de deconcentrare dar si consilieri judeteni sunt declarati incompatibili de catre ANI iar ei raspund ca ii doare in cur de aceasta decizie, iti mai bati alte cateva cuie.

Oamenii vad, tac dar nu uita si nu iarta!

Si exemplele pot continua parca la infinit. Cetatenii au acceptat tacit reducerea veniturilor si implicit viata din ce in ce mai scumpa si mai grea. Pauperizarea maselor n-a contat insa cat aroganta, incompetenta si lacomia ciumei pedeliste. Acuma, instigate de catre USL, sunt pe cale sa-si ia revansa fata de toate aceste umilinte.

Dar asta nu inseamna ca sunt de acord cu ce se intampla si ca imi doresc inlocuirea unei boli incurabile cu alta de aceeasi factura. Cu masurile barbare luate de puterea uselista.

Am crezut ca vom inlocui niste nenorociti cu oameni de un alt calibru moral si cand colo observ consternat ca l-am schimbat pe diavol cu tatal dracilor!

De fapt despre ce moralitate scriu cand in jocul central de putere a aparut ca intr-un vis urat un ins ca Valeriu Zgonea?!!

Orice om cat de cat echilibrat ar trebui sa fie de acord cu asta si sa se opuna din rasputeri manevrelor murdare din ultimele zile.

Pana la urma unde e stabilitatea daca astazi nu ne mai place de cel ales sa ne conduca pe o perioada determinata dar bine fixata?

Ce se va intampla daca maine, poimaine, potentialul presedinte Crin Antonescu va intra in conflict cu Victor Ponta iar unul va incerca sa scape de celalalt sau invers?

Facem referendum la doua luni?! Fracturam permanent societatea intre pro si contra aducand-o grabit pe marginea razboiului civil?

Nu asta e solutia!

Presedintele republican George W. Bush ajunsese in ultimul an de manadat la o popularitatea de 17 %. Ce-ar fi fost daca Legislativul american dominat de democrati se hotara sa-l dea jos pe seful Administratiei, pentru ca asa cum sustin liderii nostri astazi, poporul american nu-l mai dorea?!

Ce-ar fi fost daca Guvernul american ar fi incercat sa limiteze puterea Curtii Supreme de Justitie? Ori cand e vorba de lucruri serioase nu ne place sa ne comparam cu cei mai buni?

Tot acest comportament de pradator vorace, de umilire si retrogradare a institutiilor fundamentale ale statului arata ca nimic in Romania nu e ireversibil.

Si acesta a fost doar inceputul.

Daca vor lua puterea definitiv in noiembrie curent, tare mi-e frica de aparitia rapida a unei legi a presei care sa limiteze drastic libertatea de expresie, de altfel, singurul lucru cu adevarat important pe care l-am castigat dupa decembrie 1989.

De fapt, in urma cu vreun an sau doi, actuala primarita a Craiovei Olga Vasilescu, pe atunci senator si fosta jurnalista de oarecare succes, venise cu propunerea de a limita drastic libertatea de exprimare de pe Internet.

Se vadeste ca odata cu acapararea puterii totale, abuzurile de putere vor fi pe masura.

Singurul noroc pe care noi, oamenii de buna credinta il (mai) avem, e ca cei care acuma abuzeaza grosier si nesimtit de parghiile puterii sunt o alianta si nu un singur partid. Caci mai devreme ori mai tarziu – spre binele democratiei romanesti – aceasta se va rupe iar partidele componente vor intra in conflict si inevitabila regresie.

Dar pana atunci ne mananca nervii, ne otravesc sufletul si mai presus de toate, vor distruge actul de justitie ce incepuse cat de cat sa infloreasca…

Un dictator sangeros: Vladimir Putin

By Leave a Comment

Sa retinem numele ziaristei ruse Masha Gessen.

Poate ca nu peste multa vreme ii va aparea necrologul pe la jurnalele de stiri.

Ea a publicat foarte recent o carte exceptionala despre dictatura lui Vladimir Putin. Cartea se cheama “Omul fara chip” si a aparut in limba romana la editura Pandora M.

Volumul reprezinta un adevarat excurs prin istoria Rusiei de dupa destramarea URSS. Ne sunt adusi inaintea ochilor Mihail Gorbaciov, Boris Eltin si evident, Vladimir Putin.

Acesta din urma este descris la modul critic, fara perdea, cu dezvaluri incendiare despre cel care adesea se spune ca este cel mai bogat om din Rusia.

Doamna Gessen face o radiografie exacta a caracteristicilor unui ins insetat de putere dar mai ales de bogatie materiala.

Ea vine cu dovezile oferite de diversi oameni care s-au gasit intr-un moment sau altul prin preajma liderului rus.

Est impresionant sa citesti ca Vladimir Putin i-a fost prezentat lui Eltin de catre miliardarul astazi transfug Boris Berezovski ca sa devina presedintele Rusiei, datorita unei calitati pe care oligarhul (i se parea ca) o intrevedea la el: era incoruptibil!

“Incoruptibilul” cvasinecunoscut de la inceputul anilor ’90, fost(?) ofiter FSB (KGB) a reusit sa puna mana pe putere impins de la spate de Berezovski dar si datorita imaginii total decazute a primului presedinte al Rusiei, Boris Eltin.

Dar odata prins gustul puterii, tarului rus nimic nu i-a mai stat in cale.

Cine crede ca in Romania e dictatura ar face bine sa citeasca aceasta carte sa realizeze ce inseamna cu adevarat dictatura! Nu ma fac nici intr-un caz avocatul lui Traian Basescu, dar situatiile din cele doua tari foste comuniste nu suporta comparatie.

In doar cativa ani de putere (din pacate pentru rusi si nu doar pentru ei, mai urmeaza cel putin sase!) Vladimir Putin a reusit sa distruga democratia incropita cu greu in perioada anilor ’90.

Vladimir Putin este un excelent exemplu al dictonului “cine nu e cu mine, e impotriva mea”.

Impotriva lui – un fost (?) comunist care n-a renuntat niciodata la preamarirea Rusiei, au fost o serie lunga de jurnalisti, de oameni de afaceri, de politicieni care ori au pierit asasinati in strada, ori au emigrat de teama crimelor sau puscariei.

Autoarea descrie amanuntit cazul Hodorkovski ce de opt ani infunda Gulagul siberian, institutia care nu si-a pierdut niciodata din stralucirea-i malefica.

Astazi insa “dusmanii poporului” de odinioara sunt inlocuiti de oameni de afaceri carora li s-a luat totul, inclusiv libertatea. Se crede ca mai bine de 15% dintre detinutii Rusiei sunt fosti oameni de afaceri deposedati prin forta de business-ul lor de catre mafioti, politruci, sau si una si alta…

Metodele de conducere ale lui Vladimir Putin amintesc de teroarea stalinista a anilor ’30.

Prima masura luata dupa ce a devenit pentru prima data presedinte, a fost distrugerea presei libere. Spre exemplu, cel mai important post independent de televiziune din Rusia, NTV al miliardarului Vladimir Gusinski a fost preluat prin marsavii si presiuni de catre stat.

Prin terorizarea adversarilor, prin amenintari, prin bataii ori alte metode barbare de “guvernare”, prin procese cu usile inchise in care oameni nevinovati erau si sunt aruncati in puscarie, putem afirma ca Putin pur si simplu “si-a tras o tara”. Si nu oricare, ci cea mai intinsa si manoasa date fiindu-i bogatiile naturale, din lume.

El este stapanul absolut al Rusiei, cu o putere fara de margini.

Sunt totodata dezvaluite crimele din Cecenia la care armata si securitatea ruse s-au dedat fara mila, celebrele luari de ostatici de la Beslan ori de la teatrul moscovit de acuma cativa ani.

“Omul fara chip” este de fapt un om cu un chip cat se poate de hidos, lipsit de scrupule, stangaci si grosolan atunci cand e prins la ananghie de catre putinii adversari ramasi sau de catre presa occidentala incredibil de binvoitoare cu un adevarat satrap modern.

Mai mult, Vladimir Putin este atins de viciul unei lacomii patologice.

De altfel, Masha Gessen dezvaluie si o cifra a averii presedintelui rus: 40 de miliarde de dolari.

Sa ne gandim doar ca Putin este stapanul tarii cu cele mai multe zacaminte de petrol si gaze din lume, fapt ce-i sporeste averea mai abitir ca unui actionar celebru al vreunei firme de software.

De fapt Putin este singurul “actionar” (din umbra si nu prea) al unei tari pe cat de mari si bogate pe atat de triste.

Volumul este in fapt o carte de istorie contemporana dintre cele mai elocvente pe care le-am citit vreodata.

Impresionanta este si povestea criminal- revoltatoare a fostului ofiter KGB Alexandr Litvinenko, cel care la un moment dat a descris crimele din Cecenia, cel care pana la urma, cu pretul vietii, a ridicat un colt al covorului imbacsit de nelegiuiri ce acopera drama unui popor care, cu mici exceptii, mai tot timpul s-a aflat sub vremuri.

Am citit aceasta carte parandu-mi-se ca vad un film de actiune perfect (de-ar fi fost asa…) dar in care eroul este nu ca la cinema – cel pozitiv, ci personajul malefic.

In carte insa – invers iarasi ca-ntr-un film, el este cel care, din pacate, intotdeauna invinge.

Pragmatismul ticalos al UDMR

By Leave a Comment

comentarii politice, politica interna

La vederea coagularii fortelor din opozitie, Cristian Preda a propus o alianta similara ACD, UDMR-ului. Om de buna credinta, domnul Preda a realizat ca va fi foarte greu daca nu imposibil, ca din 2012 incolo, tot PDL-ul domniei sale sa mai fie la guvernare. Este si motivul pentru care a replicat imediat Gyorgy Frunda. Ceea ce inseamna ca oricum ar fi, maghiarii vor ca si dupa 2012 sa se afle la guvernare. N-am nimic cu ungurii cum nu am avut niciodata. Am credinta ca politicienii maghiari sunt cel putin cu doua clase deasupra imbuibatilor autohtoni, dar cred ca acesta preacurvie politica trebuie stopata odata si odata. Si mai cred ca este in primul rand datoria PNL si PSD de a opri elanul politic al UDMR. Nu vad care ar fi problema daca un partid etnic aflat continuu in guvern de ani de zile, ar mai sta o “tura” de vreo cativa ani pe tusa. S-au vazut cu toti sacii in caruta caci cum bine am putut observa, PDL-ul le-a facut tot felul de concesii. Stiu ca au sansa – cu doar cele sapte procente ale lor sa incline balanta intr-o parte sau alta. Dar pragmatismul acesta nemilos trebuie retezat cu adevarat de o mana politica autentica, nedispusa la compromisuri dintre cele mai ieftin-politicianiste.

Facebook

OpenERP – Nimic mai usor!

Support independent publishing: Buy this book on Lulu.

Cum sa programezi in Python

Support independent publishing: Buy this book on Lulu.