mirceaprodan.com

politica, film, muzica

  • Home
  • About
  • Contact
  • Books
    • Cum sa programezi in Python (python romana)
    • Imbroglio (Elegie pentru roluri mici)
    • Calatorie in lumea lui Marx
  • Mircea’s Online Radio

Solomon mazilitul

September 19, 2011 By duke2007 Leave a Comment

comentarii politice, politica interna

In urma cu vreo cativa ani am participat la sedinta de desemnare a lui Antonie Solomon in functia de presedinte al organizatiei PDL Craiova. A fost un spectacol dezgustator, desfasurat in sala Filarmonicii orasului. Din cei vreo 170 – 180 de “delegati” i-au acordat votul grobianului politician cam 95%. Oameni care nu cu mult timp in urma il blamau, il vorbeau de rau, il desconsiderau in fata oricui ar fi stat sa-i asculte, au votat “pentru” la acele alegeri cu ambele maini. De fapt a fost vot secret, ceea ce demonstreaza cat de flexibil e caracterul romanului si cu precadere al olteanului ce se intampla sa mai fie si in politica. Mi-amintesc de Gheorghe Albastroiu, un taran coclit cu pretentii de politician local, care nu cu mult timp in urma evenimentului, venise la prefectul Giugea sa-i aduca o cutie cu balegar pentru a i-o face “cadou” (!!) primarului ce la data respectiva era inca PSD-ist de frunte.

Cand Solomon a fost adus in partid de catre Traian Basescu via Radu Berceanu, Albastroiu, Marinica Dinca si altii ca ei, s-au facut pres in fata “distinsului” politician de Cârna. Asta e coloana vertebrala a celui care face politica in Romania: de plastilina.

Am participat la cateva sedinte de birou local, “prezidate” de Antonie Solomon. Adevarul e ca insul n-ar nicio treaba cu politica. El are treaba doar cu propriul interes. Nu conteaza la ce partid e, atata timp cat e sprijinit in proiectele sale ce chipurile, dau o alta fata Craiovei dar care in fapt, ii umfla buzunarele cu valuta forte. Nu conteaza ca individul a indatorat comunitatea pe decenii intregi pentru a-si vedea fantana arteziana de milioane de euro protapita in buricul orasului si centrul facut dupa pofta lui. Important e ca localnicii “sunt mandrii” de noul aspect si ca el pe semne, si-a luat tainul ce-i scapa familia de grija zilei de maine pentru cel putin un secol de acuma incolo..

“Solomon e un primar cum altul nu a avut Craiova” – gandeste buna parte dintre locuitorii urbei, “care merita sa fie reales ori de cate ori are chef sa candideze pentru un nou mandat”. Antonie Solomon este intruchiparea de manual a proverbului “afara e vopsit gardul si-n nauntru e leopardul”.

Pentru ca dupa ce a stat o vreme la parnaie Antonie Solomon a indraznit sa spuna ca va candida la primarie din partea UNPR Dolj, el a fost deunazi indepartat din functia de partid pe care volatil si cat se poate de formal o indeplinea. Cel care i-a semnat executia a fost acelasi om politic redus de ceva vreme la tacere, presedintele PDL Dolj Radu Berceanu.

Presupun ca zilele lui Solomon sunt numarate si in partid, pentru ca sa nu uitam, el a fost bagat pe gatul partidului de la cel mai inalt nivel si nu a urmat o cariera politica pe cale naturala. Am convingerea ca cel putin la nivelul lui Radu Berceanu, a lui Nicolae Giugea si mai ales a lui Marian Jean Marinescu, Antonie Solomon a stat mereu ca un os de peste in gat, sau daca vreti, ca broscoiul pesedist in gatul antipaticului Ioan Oltean.

Antonie Solomon n-a fost niciodata asimilat structurilor de partid, un partid extrem de disciplinat, unde “cine misca nu mai misca”. Expulzarea lui Solomon din urma cu doua zile s-a produs aproape natural, si a fost facuta pentru ca a pierdut spijinul jupanului de la Cotroceni. Ramas pe mana calailor de care aminteam ceva mai sus, executia politica a primarului penal Antonie Solomon era inevitabila.

Nu cred ca-si inchipuie cineva ca fara ordin de sus de tot, Antonica ar fi fost “agreat” vreo secunda de catre prietenii Berceanu si Marinescu. Nu dupa ce ai fost invins in campania pentru primarie, fie si la limita, de catre cel care pana ieri a fost presedintele celei mai importante organizatii de partid din judet. Caci Marian Jean Marinescu nu uita si nu iarta.

Ce se va intampla cu cariera lui Solomon mai departe? Cu toate ca intr-o conferinta de presa tinuta imediat dupa trimiterea sa la colt pe coji de nuca Solomon declara ca are “alaturi zeci de mii de craioveni”, ei fiind “partidul lui”, pentru o campanie electorala e nevoie de ceva mai mult. E nevoie de oameni care sa alerge si de bani, multi bani. Ori armia de craioveni nu e prea dispusa sa alerge si nici sa bage mana in buzunar. Nici chiar pentru cel care le-a facut fantana arteziana cantatoare in mijlocul orasului…

Totusi, sansele lui la primaria Craiova raman considerabile pentru ca omul a capatat o notorietate greu de contracarat, stie instinctual sa-si faca imagine si mai ales nu are adversari pe masura. Sunt sigur ca intr-un eventual sondaj de opinie, mai bine de jumatate dintre craioveni vor declara ca nici nu au auzit spre exemplu de politicianul la metru Marinica Dinca din Caracal, cel care cel mai probabil ii va fi contracandidat din partea PDL.

Cat priveste potentialul adversar din USL aici lucrurile sunt si mai complicate caci se pare, in subteran, presedintele PSD Dolj Ion Prioteasa acorda spjin tot lui..Antonie Solomon.

Cum incercam sa subliniez, primarul Craiovei nu e facut pentru politica de partid. Cred ca eliminarea sa dintr-o functie politica la nivel de partid il afecteaza doar la nivel logistic si cine stie, financiar. Dar nu mai mult de atat.

Filed Under: Politica Tagged With: politica interna, primar, radu berceanu, solomon, traian basescu

Elena Udrea: “Astia nu mai exista!”

June 27, 2011 By duke2007 Leave a Comment

comentarii politice, politica interna

Un primar din Dolj – nu ii stiu numele si nici localitatea unde este “serif” a realizat un proiect pe care dorea sa-l implementeze cu bani din fonduri europene. Demn de notat: politrucul e membru PSD. Nu prea a gasit intelegere la nivel local, dat fiind ca dupa cum bine se stie, puterea PDL – dintr-o prostie fara de margini – nu sustine alesii locali din opozitie astfel ca a mers la Bucuresti, chiar la Elena Udrea ca sa caute sprijin.

Dupa ce i-a explicat cum stau lucrurile cu proiectul lui, primarul pesedist i-a zis in treacat doamnei Udrea ca el ar cere audienta la Radu Berceanu sau Marian Jean Marinescu, doar, doar o gasi ajutor.

Greseala fatala! Madam Udrea a sarit ca arsa si transfigurata de ura i-a transmis primarelui doljean – citez cu aproximatie – “Astia nu mai exista!! Mai degraba mergi la Gelu Visan!”

Ce demonstreaza povestea de mai sus? Ca apele sunt imputite in PDL si ca taberele din partid sunt mai vrajmase ca niciodata. Ceea ce le uneste (inca) este desigur ciolanul puterii. Auzisem la un moment dat ca toti oamenii lui Berceanu ori ai lui Marinescu din Dolj vor fi schimbati rand pe rand pentru ca respectivii au devenit niste paria in propriul partid.

Una dintre aceste schimbari s-a produs deja: canalia Stefan Stoica a fost inlocuita din functia de director la Compania Nationala de Drumuri Craiova. Mai auzisem ca nici prefectul Nicolae Giugea nu se simte prea bine, el fiind unul dintre suporterii infocati ai lui Radu Berceanu.

Dar timpul nu e trecut. Cu siguranta aripa Visan din PDL Dolj care are un ascendent asupra invinsilor de la Conventia partidului de acuma o luna, nu va face decat sa-si hartuiasca pana la extinctia politica adversarii din propria organizatie.

Asadar, la cele mai inalte niveluri, baronii Berceanu si Marinescu au fost azvarliti peste bord. Cum spunea “Elena din Troia”, nu mai exista. Numele lor devine din ce in ce mai insignifiant intr-un partid pe care l-au slujit aproape doua decenii dar care le-a oferit ceea ce noua, palmasilor de rand, nici prin gand nu ne trece, adica bani, faima, putere.

Nu stiu cand sunt alegerile europarlamentare, dar am mari dubii ca in noua configuratie, Marian Jean Marinescu va mai prinde un fotoliu la Bruxelles. Paguba in ciperci as putea spune, pentru ca eu unul nu-mi amintesc de vreun proiect al acestui “destoinic” “europolitician”, de care sa ma simt mandru.

E o vorba romaneasca sau de aiurea care spune ca “fiecare pasare pe limba ei piere”. PDL-ul ca orice pasare nestatornica – si unde exista preacurvie mai mare ca in politica? – va pieri datorita acestor lupte intestine, a orgoliilor, in ultima instanta a lacomiei de putere.

Filed Under: Politica Tagged With: elena udrea, marian jean marinescu, PDL, Politica, radu berceanu

Oamenii “taipanului” in pierdere de viteza si..functii…

May 23, 2011 By duke2007 Leave a Comment

comentarii politice, politica interna

Acuma vreo cateva zile am citit un interviu in oglinda cu Radu Berceanu si Gelu Visan. Din buni prieteni politici, cei doi au ajuns sa nu se mai salute.

In urma conventiei nationale a PDL, Gelu Visan a capatat un ascendent asupra fostului sau samurai politic. Din postura de lacheu a devenit jucator important. El a ales din timp (nici nu putea altfel…) tabara care l-a sprijinit pe Emil Boc. Cum stim, Radu Berceanu a pierdut partida si incet, incet, incepe sa-si piarda si influenta extraordinara pe care o avea in plan local.

Am inteles ca muhaiaua Stefan “Fane” Stoica – director pana azi al CNADR Craiova (individul in opinia mea este licheaua perfecta care chiar merita un “portret” pe site…) a fost schimbat din functie cu toate ca pe pagina web a companiei inca apare sef. N-o fi avut timp webmaster-ul sa faca modificarea…

Nu cred ca se simt prea bine nici ceilalti directori numiti de cuplul Berceanu-Marian Jean Marinescu, precum Ileana Serban, (Garda de Mediu), Oana Dinca (Registrul Comertului) ori Daniela Dobrin (Camera de Munca). Poate ca nu se simte tocmai in apele lui nici chiar prefectul de Dolj Nicolae Giugea, unul dintre fidelii “taipanului”.

Raca, dorinta de razbunare ce-i anima pe cei din tabara castigatoare (asa cum ii cunosc eu…) este devastatoare.

Vorbeam odata, de mult cu omul de afaceri Constantin Mandruleanu. Domnia sa mi-a dezvaluit – si era in plina epoca ADA – ca i-au mers mult mai bine afacerile pe timpul in care la putere se afla PSD-ul. Domnul Mandruleanu este unul dintre putinii membrii fondatori supravietuitori ai PDL Dolj, sponsor si (nu stiu daca mai este) consilier judetean din partea aceluiasi partid.

Asa stand lucrurile, nu m-as mira sa vad ca oamenii pusi pe post de catre Radu Berceanu sa fie goniti mai rau decat erau odinioara liberalii sau pesedistii de pe tarlalele publice luate in feuda.

Nu cred in niciun fel ca apele s-au linistit in PDL, ba din contra. Imi imaginez ce frustrari inmagazineaza in fiecare zi, ceas de ceas, oamenii lui Vasile Blaga, fie in Parlament, fie in plan local. Inclin sa-i dau dreptate lui Dan Voiculescu care afirma ieri ca un grup de douazeci de parlamentari democrat-liberali se pregatesc de o noua constructie politica.

Am sentimentul ca zilele pedelistilor perdanti la conventie sunt numarate in partid. Ori daca nu, vor fi nevoiti sa treaca desertul politic, cel putin pana la alegerile locale si generale de la anul. Gustul razbunarii este – am mai spus-o – dintre cele mai dulci cu putinta.

Filed Under: Politica Tagged With: craiova, PDL, politice, radu berceanu, stoica

Potential motiv de razbunare pentru “aripa” Blaga din PDL

May 17, 2011 By duke2007 Leave a Comment

comentarii politice, politica interna

In Camera Deputatilor a trecut un paragraf de lege care elimina invatarea istoriei si geografiei in limba materna. Vizati sunt ungurii, cea mai insemnata minoritate nationala.

Acest lucru ar trebui sa nasca semne de intrebare asupra viitorului coalitiei aflata la putere. Cu toate ca votul hotarator este dat de catre Senat, parlamentarii maghiari au un motiv in plus sa reflecteze la cuvintele lui Crin Antonescu. El imbia deunazi UDMR sa paraseasca PDL-ul si sa se alature Uniunii Social-Liberale.

Recent s-a incheiat conventia nationala a PDL. Dupa cum s-a vazut, cu toata incercarea de a escamota orgoliile perdantilor, acest lucru nu prea s-a intamplat. Cu siguranta gruparea Blaga din partid reprezinta un real pericol pentru stabilitatea Guvernului Emil Boc.

Am vazut ca parlamentarii puterii sunt linistiti in privinta paragrafului din Legea invatamantului care ii afecteaza direct pe maghiari. Eu unul, nu as fi asa de sigur pe solidaritatea senatorilor PDL – cati or fi fiind – care au “pierdut partidul” la conventie.

Dupa cum i-am vazut si ascultat pe Vasile Blaga ori pe Radu Berceanu, tare mi-e teama ca, fara prea mare efort, domnul Emil Boc va putea fi azvarlit din fotoliul de premier. Cred in vorbele domnului Blaga care spuneau ca singurul drum pe care-l cunoaste este cel din Aleea Modrogan, dar pana la un punct. Orgoliile din politica romaneasca sunt devastatoare.

Si daca intr-adevar maghiarii se vor pomeni vaduviti peste noapte de una dintre cele mai importante pretentii, atunci cu siguranta sandramaua – si asa destul de subreda a puterii – se va narui mintenas.

Pentru ca eu unul ma indoiesc sincer ca exista cineva in Senat care sa-i oblige pe un Vasile Blaga ori Radu Berceanu sa voteze la vedere. Si daca votul va fi secret, asa cum de altfel ar trebui sa fie, atunci, razboiul va fi pe fata, cu armele pe masa si cu serviciile secrete, DNA-ul si alte organizatii mai ocupate ca oricand. Desigur, asmutite pe urmele aripii Blaga din PDL, perdanta dar mustind de orgoliu si dorinta de revansa.

Filed Under: Politica Tagged With: camera deputatilor, crin antonescu, politica interna, radu berceanu, udmr, vasile lincu

Trei zile in mai

March 31, 2011 By duke2007 Leave a Comment

comentarii politice, politica interna

Multi, poate majoritatea romanilor nu-l suporta. Dimpotriva, sunt cativa care cu siguranta il adora. Este vorba de omul politic Radu Berceanu. Nu m-am facut niciodata avocatul lui, dovada stau postarile de pe acest site. Dar nu pot sa nu-i dau Cezarului ce-i al Cezarului: Radu Berceanu a fost si este un politician de top pentru ca are una dintre calitatile esentiale in politica: rabdarea.

Nu asa se intampla in ultima vreme. Domnul Berceanu pune intr-un interviu de astazi din ziarul Adevarul tunurile pe colegii de partid si mai mult sau mai putin voalat pe insusi presedintele Traian Basescu.

Trebuie sa recunosc franchetea acestui om politic. In PDL sunt doar cativa asemenea domniei sale: Vasile Blaga, Sorin Frunzaverde si Cezar Preda. Desigur, vechimea in partid, functiile pe care le-au detinut sau le detin in administrarea tarii au si ele un cuvant greu de spus. Sunt insa altii precum Adrian Videanu ori Ioan Oltean care – cu toate ca impartasesc un trecut comun cu cei mai devreme enumerati, nu se ridica la inaltimea acestora. Si domnul Oltean si Adrian Videanu o scalda dupa cum bate vantul de la Cotroceni.

Fermitatea cu care Radu Berceanu – sustinator de seama al domnului Blaga la viitoarele alegeri din partid, isi acuza colegii de joc incorect in lupta politica, ba chiar pe presedinte care si-a manifestat preferinta pentru Emil Boc, este cu atat mai remarcabila cu cat banuiesc ca si fostul ministru al Transporturilor are pe undeva, vreun dosar secret. Ori altfel, exista posibilitatea demna si aceea de luat in seama, care ar putea spune ca presedintele PDL Dolj a fost atat de inteligent in acumularea averii foarte mari pe care o poseda incat pur si simplu nu poate fi agatat nici macar cu un cap de ata.

N-am preferinte in disputa dintre taberele Boc si Blaga la viitorul congres pedelist din luna mai, dar cred ca Radu Berceanu are perfecta dreptate in ceea ce sustine astazi.
Interviul acordat jurnalului Adevarul arata odata in plus prapastia enorma care s-a cascat intre presedintele Traian Basescu si vechii lui camarazi de partid pe care i-a purtat spre victorie dar care, la randul lor, l-au sustinut fara sovaiala.

Filed Under: Politica Tagged With: adevarul, interviu, Politica, radu berceanu

  • 1
  • 2
  • Next Page »

Aboneaza-te la Newsletter

Marionet Radio – muzica, stiri, comentarii

USA

Conținut promovat

Categories

Conținut promovat

Conținut promovat

Facebook

OpenERP – Nimic mai usor!

Support independent publishing: Buy this book on Lulu.

Cum sa programezi in Python

Support independent publishing: Buy this book on Lulu.

Copyright © 2009, Mircea Prodan