In 1953 cand cetatenii Berlinului rasaritean s-au rasculat impotriva proaspatului regim comunist (Zidul nu fusese inca ridicat, asta s-a intamplat in august 1961), rusii au trimis tancurile si au “rezolvat” treaba.

Pentru urmatorii aproape 40 de ani in artificiala Deutsche Democratische Republik s-a facut liniste.

Dupa nici macar un cincinal, in toamna lui ‘56, a fost randul maghiarilor sa incerce sa se scuture de tirania sovietica.

Tumultul social extrordinar (asemanator dupa cercetarile mele, cu ceea ce se intampla astazi la Kiev) a durat de pe la inceputul lui octombrie pana la debut de noiembrie, cand Hrusciov a trimis blindatele Armatei Rosii sa zdrobeasca Revolutia maghiara.

Si-a facut-o cu sarg, lasand in urma zeci de mii de cadavre…

Miscarile satelite nu aveau nicio sansa.

Hegemonia sovietica era covarsitoare, iar incercarile cat de mici, de iesire de sub laba ursului de la Rasarit erau sortite din start pierii.

Lucrurile nu erau coapte, iar evenimentele nu pot niciodata s-o ia inaintea istoriei.

Au mai trecut inca doisprezece ani pentru ca de acesta data cehii si slovacii sa-si doreasca iesirea de sub totalitarismul partidului unic.

La ei, speranta a tinut ceva mai mult, cam din “primavara de la Praga” pana spre sfarsitul verii 1968. De data aceasta a fost randul lui Brejnev sa trimita tancurile. Ca sa dea chipurile o spoiala de “consens” in lagarul comunist, la crima impotriva Cehoslovaciei de acuma patru decenii si jumatate au participat si natiunile “fratesti”.

Desigur ca (si) poporul cehoslovac a fost calcat – la propriu – cu senila, conducatorul democrat indepartat dar nu trimis la esafod – asa cum se intamplase cu liderul maghiar din ‘56, iar natiunea a revenit la ceea ce se chema cinic “normalizare”. O normalizare care a facut ca rusii sa fie si mai dispretuiti ca inainte.

Apoi s-a asternut “stagnarea” brejnevista care a tinut mai bine de douazeci de ani.

Nimeni, niciodata, nu credea ca tarile comuniste satelite URSS vor scapa vreodata de comunism!

Accentuez. Nimeni, niciodata!

Dar cum in politica, fotbal si dragoste e bine ca niciodata sa nu spui niciodata, si in istorie pare-se ca se-ntampla la fel.

A fost nevoie doar de un lider mai luminat care sa preia fraiele URSS pentru ca in decurs de doar cativa ani de “viitorul luminos al omenirii” sa se aleaga praful!

Iti multumesc Mihail Sergheevici.

Cum majoritatea celor ce avem o varsta stim ceea ce a urmat, e bine sa povestesc intr-o fraza pentru cei prea fragezi ori inexistenti pe atunci, dar care pot intelege acuma cursul evenimentelor.

Tarile satelite s-au eliberat, comunismul a devenit pentru o vreme cel mai hulit cosmar al lor, iar fiecare popor a luat-o pe drumul lui.

Unele au taiat coada cainelui dintr-o lovitura aplicand celebra in vremuri “terapie de soc” (Polonia, Cehia, Ungaria, tarile baltice), altii au luat-o mai domol, cautand o inexistenta cale de mijoc intre socialism si capitalism “dupa model suedez” (Romania, Bulgaria).

La altii au ajuns la putere derbedeii (Albania), altora nu le-a mai placut mariajul si au divortat ajutandu-se de furci, topoare si mitraliere (Iugoslavia).

Altele, saracele de ele, au ramas prinse intr-un soi de limbo politic situat intre doua lumi total diferite: capitalismul occidental si regimul autocrat, de mana forte, din spatele caruia mai mereu pare ca ranjeste sardonic Hrusciov, Brejnev daca nu insusi Iosif Vissarionovici Djugasvili.

A fost cazul celor 15 foste republici unionale ce alcatuiau URSS dar si a puzderiei de regiuni autonome de genul Nagorno-Karabah, Osetia de Sud, de Nord si ce-o mai fi dincoace si dincolo de Caucaz.

Un lucru trebuie spus si subliniat fara incetare: cu toata autonomia, libertatea, proclamarea independentei noilor natiuni (Ucraina, Moldova, Bielorusia, Kazahstan, Kirghistan etc) influenta fratelui mare si crud ce odinioara le pastorea existentele s-a diminuat pentru putina vreme – in timpul alcoolicului Eltin – dar niciodata n-a disparut complet.

Cred din pacate pentru aceste popoare, ca va trebui sa mai treaca multa apa pe Volga pentru ca acest fapt maret sa se intample, daca intampla-se-va vreodata…

Problema pana la urma nu e a tarilor asiatice islamice aparute din cenusa URSS, tari intrate imediat dupa (sau chiar inainte!) de 1991 pe labele unor satrapi locali ce-si conduc cu mana de fier cetatenii – ele nu au cunoscut niciodata de-a lungul vremurilor democratia si nici nu au exemple apropiate de la care sa se inspire (nu poti sa copiezi Mongolia ori Coreea de Nord la impliniri democratice pentru ca ele nu exista ).

Problema cea mare e a tarilor sfasiate cum spuneam intre democratia europeana pe care o admira peste gardul granitelor si pradatorul de la Rasarit ce in ruptul capului nu vrea sa le dea drumul din gheare.

Iar cel mai bun exemplu aici este nu Moldova – cetatenii ei s-au dovedit a avea un nesperat talent in absorbirea masurilor imbecilizante ale cotropitorului rosu oferite cu secera si ciocanul, ci a celuilalt vecin al nostru de la Est, Ucraina, tara despre care, spre rusinea noastra, marea majoritate nu stim prea multe.

Cu siguranta, multi dintre noi ii considera pe ucrainieni ca fiind “tot niste rusi”.

Iata insa ca ceea ce se intampla acuma in Ucraina ne arata o tara, un popor – sau macar o buna parte a lui – care isi da viata pentru scopul suprem: “Nu cu rusii!!”

Acest “Nu cu rusii!” trebuie ca-i produce crize de nervi lui Vladimir Putin, marele gangster ce stapaneste cu mana pe pistol Rusia.

Cred ca regretul lui cel mai mare e ca (inca) nu are puterile tatucai Stalin ori macar pe ale lui Brejnev ca sa le arate el ucrainienilor ce-nseamna aia libertate.

Cred ca in aceste zile lui Putin ii ard degetele pe stiloul de aur cu care ar semna ordinul dat Armatei Rosii sa de-a o fuga pana la Kiev calare pe tancurile “eliberatoare”.

Numai ca istoria s-a copt indeajuns pentru ca “sfantul” tanc care altadata facea ordine in lagarul popoarelor fratesti sa ramana in cazarma.

Si acest maret fapt nu se datoreaza catusi de putin neispravitilor conducatori din U.E. ori Statele Unite, ci insasi oamenilor de pe deja celebrul “maidan” care cred – mai presus de orice – in propria libertate si liberare de sub dominatia rusa.

Ceea ce se intampla acuma in Ucraina trebuia sa se intample macar odata cu miscarile de asezare sociala, de sedimentare din Romania.

Totusi, cand te cauti de boala (ruseasca) niciodata nu e prea tarziu.

Am speranta insa ca daca vecinii nostri vor scapa de un regim prorus, ori si mai bine, de influenta ruseasca veche de sute de ani, s-o apuce pe o cale dreapta si nu pe drumul nostru otravit, ce pe romani i-a dus spre o fundatura sociala, politica si pe cale de consecinta, economica parca de nebiruit…

Respect Ucraina!