Un truism: istoria curge. Elitele iau în stăpânire masele. Acolo unde elitele sunt inteligente, fac concesii. Acolo unde sunt doar lacome se mențin la putere prin teroare și crimă. La răstimpuri masele se revoltă. Uneori tulburările sunt atât de grave încât schimbă fundamental ordinea socială. Forța maselor mătură tot. Jocul de-a șoarecele și pisica dintre elite și deplorabili (© H. Clinton) se resetează. Pentru scurtă vreme, totul e învăluit în entuziasm. A fost un miracol.
E nevoie de legi, cele vechi au devenit caduce. Lăcomia, zgârcenia dispar pentru moment, așa cum s-a evaporat și teroarea. Se instaurează (iluzia) libertății. Nu toată lumea are loc în Parlament ca să facă legi. E nevoie de reprezentanți aleși după decenii de lipsă a exercițiului democratic. E nevoie de lideri, chiar de un lider cu poziția cea mai înaltă. Ia naștere elita; o altă elită. Majoritatea membrilor ei erau pe vremea tiraniei necunoscuți. Totuși, mulți au fost într-un fel sau altul legați de brațul înarmat al partidului. Dintr-o dată oameni cu joburi normale sau pe aici, au intrat pe terenul politic. Unii din dorința de a face bine, majoritatea din arivism.
Elita se consolidează. După o vreme devine lacomă, zgârcită și face legi prin care se protejează. Desigur, clamează mereu prin vorbeți (© CTP) uneori agramați, că totul e în folosul oamenilor. Elita a ajuns în punctul în care se autogenerează. Supravegheați de instituții din afara, că deh, e nevoie de miliardele puse la dispoziție pentru dezvoltarea unei țări înapoiate și îndărătnice la progres, elita a renunțat la teroare, dar se gândește permanent la aplicarea ei.
Presa, altădată cârtitorul de serviciu, nu e trimisă după gratii. E cumpărată de partide cu banii noștri. Justiția e trimisă pe coji de nucă prin legi care îi îngrădesc – uneori într-un mod ridicol, puterile. Mai mult, e cumpărată și ea cu salarii monstruoase sau cu funcții. Curtea Constituțională e un banc politic. Aparatul bugetar, de dimensiuni enorme pentru o țară mică, a fost cumpărat și el. Jocul politic e desăvârșit. Din el câștigă doar elita. Astfel, nu mai e nevoie de brațul înarmat venit cu noaptea-n cap să-ți pună podoabe la-ncheieturi.
Mereu și mereu cei care suportă costurile sunt masele. Elita se pricepe cel mai bine să cheltuie banii făcuți de ceilalți.
Între timp există posibilitatea ca masele să porneasca focul. Ciorba începe să fiarbă.
Singura modalitate prin care jocul se ia de la zero e prin violență. Elitele nu vor renunța niciodată la privilegii de bunăvoie, iar o revoluție de sus în jos nu s-a inventat.
Nu dau un pronostic. Nu știu ce se va petrece în următoarea oră, darmite în anii ce vin. Știu însă sigur că societatea e nemulțumită, pe alocuri profund. Nu neapărat din cauza lipsurilor materiale, ci de modul de viață. De bătaia de joc “cu boltă”. De nesiguranța personală, de lipsa perspectivei, dar mai ales de aroganța elitei ce nu se mai obosește să-și ascundă corupția. De mizeria morala, de lipsa fundamentală de pricepere în treburile publice, de nesimțirea clicii aflate la putere. De forța adesea covârșitoare a serviciilor secrete, de afacerile uluitoare ale unor inși conectați la banul public și mai mereu cu destine intersectate cu serviciile secrete noi sau vechi.
Unii oameni, puțini, continuă să vocifereze. Alții, mulți, pleacă. S-au săturat să lupte pentru normalitate, ori n-au făcut-o niciodată. Ceilalți rămân, sunt tăcuți, dezamăgiți și furioși. Nu știu dacă în viața asta oala cu ciorbă va (mai) atinge punctul exploziei. Semne există.
