Acuma vreo 14 – 15 ani in urma am vrut sa-mi deschid o afacere. Cum nu aveam bani s-o finantez si nici cui cere imprumut, manat si de reclamele la credite de pe la televiziuni ori din ziare, m-am hotarat sa calc pragul unei banci ca sa cer vreo patru-cinci milioane de lei vechi. Banca se numea daca bine imi amintesc BRD.
Angajatii se uitau la mine ca curca-n creci. Mi-au cerut acte prin care sa le demonstrez ca sunt solvabil. Printre ele si situatia contabila la zi. Care situatie contabila, intreb, ca eu n-am deschis nici firma, ca pentru asta mi-ar trebui doloresii! Dupa cateva momente mi-au aratat usa. Nicio sansa ca un pulifrici ca mine sa ia vreun credit de finantare.
Reclamele de la televizor erau niste minciuni ordinare (na, ca scriu si-n stihuri)…
Un personaj cu o moaca imbecila care cere permanent pumni si pe care il stiti cu totii tot de pe la teveu este „milionarul” Remus Truica. Toate canale de televiziune romanesti se inghesuiau la poarta domeniului astuia de ziceai ca-i cel putin Robert de Niro in perioada lui de glorie.
Ni-l prezentau doar ca fiind un „businessman” de mare succes, mare futac – cica a varat-o n asternut inclusiv pe foarte talentata sansonetista Patricia Kaas (poate o avea ceva insemnat care nu se vede, ca muianul e ca vai de mama lui…) si undeva in subsidiar, fostul sef de cabinet al lui banditului national Adrian Nastase.
M-am tot intrebat cum a reusit acest pulica franaru’ sa faca purcoiul de bani, sa aiba un domeniu ca acela de la castelul Windsor, sa cariceasca toate putorile cu staif (conform media) de vreme ce n-am auzit niciodata ca fiind implicat in cine stie ce afaceri.
Nici de auzit cum vorbeste nu mi s-a intamplat pentru ca tipul a stat mai mult la ascunseanu si nu s-a dat in spectacol.
Casoaie pe Coasta de Azur, viloaice prin Spania, milioane ori zeci de milioane de euro prin conturi… Cum a reusit acest individ cu sfecla de oligofren sa ajunga un nabab al Romaniei moderne? Apoi m-am gandit ca daca tatane-sau politic si administrativ are o avere de miliarde – si nu stiu de ce, nu am dubii ca nu ar fi astfel, seful lui de cabinet de ce n-ar avea milioane?
Iata ca zilele astea vedem care a fost sursa de bani a milionarului pulii pe nume Remus Truica: tunuri uriase date bancii BRD cu acordul sefilor bancii(!!).
Tunurile n-au fost insa de cateva mii ori zeci de mii de euro – pe astea pe semne ca le putea da orice tigan care se ocupa cu fierul vechi, ci de milioane si milioane de euro. Pretul corect din cate spun anchetatorii se invarte in jurul sumei de 40 de milioane de euro!! Pfuai!! Iata ca dintr-o data, a iesit la lumina si sursa extravagantelor acestui netot ordinar.
Nicio afacere, nicio investitie ci doar tunuri ordinare in care pitifelnicul a atras oameni cel putin la fel de lacomi ca el pe care i-a manipulat, i-a dirijat, i-a buzunarit si acuma se pregateste sa-i vare putin la puscarie.
Ciudat in toata povestea asta nu e faptul ca Truica a cardit zeci de milioane de euro direct sau prin interpusi de la ditamai si celebra banca franceza BRD ci reactia directorului general francez al Bancii: gagiul e surprins (neplacut bag seama) de faptul ca procurorii ancheteaza, vezi Doamne, doi directori de sucursale romanesti „in care am totala incredere”! Mai mult, cica gaurile trase de Truica si echipa lui de banditi au fost acoperite de/din „provizioane”…
Cu alte cuvinte, bai baietii astia cu legea, lasati-o mai usor cu anchetele ca tipii sunt mai egali ca altii, au putere de decizie, ramificatii si influenta in sanul partidului aflat la guvernare asa ca…ne asumam noi pierderile.
Din micile mele experiente personale in domeniul bancar romanesc am ajuns la concluzia ca cele mai de rahat banci sunt Bancpost si – nicio surpriza – BRD.
Daca un cetatean oarecare ia un credit de cateva mii de lei de la banci si intarzie plata ratei doua, trei zile, incepe sa-i sune telefonul. Baietii de la banca sau mai nou, „recuperatorii” lor incep futaiul cu pula-ndoita: „Ce faceti? Cand platiti rata? Mai intarziati? etc”. Banuiesc ca buna parte dintre dumneavoastra stie ce inseamna intarzierea platii ratelor, nervii si telefoanele care se succed in avalansa din partea unor indivizi pe jumatate roboti, pe jumatate lighioane salbatice.
Stiu, cand se prabuseste cate o banca nu-i deloc bine. Nu cunosc si nu ma prea intereseaza itele incurcate ale serviciilor financiare, limbajul usor abscons al personalului care le deservesc. Dar asta nu inseamna ca nu-mi frec palmele de bucurie. Si bucuria e direct proportionala cu dimensiunea bancii „aflata in dificultate” (asta inseamna ca e pe cale sa beleasca cariciu’).
Dupa ce multe banci “de talie mondiala” – ca romaneasca nu mai exista niciuna – au facut miliarde pe seama naivitatii noastre, o palma data cu piciorul pe obrazul uneia dintre cele mari care activeaza in Romania precum BRD provoaca placere. Nedisimulata…
Leave a Reply