duke2007 | %blog title%

"duke2007" scrie si comenteaza (in general politica) de peste doua decenii.

Doi pupincuristi de talie mondiala marca Cotroceni: Lazaroiu si Mihaies

April 9, 2012 By duke2007 Leave a Comment

Mare nenorocit acest Sebastian Lazaroiu…

Individul se dovedeste doar o flasneta a presedintelui Basescu.

Odinioara, parea mult mai echilibrat.. I-a cititi ce spune intr-un editorial: “Scena 3: februarie 2012. Consultări la Cotroceni. Lui Ponta i se oferă funcţia de prim-ministru :)) Ponta tace. Vorbeşte Antonescu. Nu prea convingător. Vorbeşte şi Daniel. Ca să se audă. Pleacă toţi trei şi îşi acceptă soarta. Când se dezvăluie episodul, toţi trei spun că au râs cu preşedintele, a fost o sesiune de glume, nu s-au gândit că e ceva serios. Dacă Ponta ar fi acceptat să facă guvernul cu o altă majoritate..”

Tipul discuta pe scene. Vrea sa demonstreze celor mai putin avizati, pedagogic, “pe puncte”, ca USL a tot avut sanse de a ajunge la putere dar le-a refuzat…din prostie si orgoliu…

Ultima dintre ele – in opinia analistului pulii Cacazaroiu cica ar fi scrisoarea prin care Traienica isi anunta disponibilitatea de a demisiona! Hahahaha!!! Pai bai koy la puterea a cincea, ne crezi chiar pe toti cretini sau cum?

Paradoxal, pupincuristul are destui fani, cel putin pe Facebook. A primit pentru “analiza” lui scrisa cu vuvuzeaua peste 170 de like-uri (si asta doar la cateva ore de la publicare..)!!

Se dovedeste inca odata ca sunt multi cretini pe lumea asta care inca mai cred in Traian Basescu.

Alta trompeta cotrocenista pe care odinioara il urmaream cu interes si chiar pasiune este naimitul prezidential Mircea Mihaies.

Cititi ce spune si asta: “Românii au fost martorii unui test-fulger în urma căruia a ieşit la iveală, încă şi încă o dată, profilul moral al indivizilor (în primul rând, Antonescu şi Ponta) care şi-ar ucide şi mama, numai să ajungă la putere. Din acest moment, sunt liniştit: românii care şi-i asumă nu mai au nicio scuză. De-acum, ei nu mai pot pretinde că sunt simpli votanţi. Sunt complici cu violenţa, laşitatea, lăcomia şi nemernicia unor indivizi pentru care oamenii sunt doar necesara carne de tun electorală.”

Pai bine nepoate, taman mata care-l pupi in cur de ani de zile pe cel mai nelegiuit politruc pe care l-a nascut tara dupa 1989 vorbesti de “profil moral”?!

Eu nu inteleg cum dracu de nu le crapa obrazul de rusine unor astfel de insi? Cum de au decazut moral atata de tare?

Nu zic ca Antonescu ori Ponta sunt de pus in locul portilor de la viitoarea Catedrala a Neamului, in politica nu poti ajunge in varf fara sa inghiti galeata cu rahat zilnica amintita de Argetoianu – dar sa te faci avocatul unui bicisnic lipsit de scrupule care “chiar si-ar ucide mama pentru putere” e prea mult!!.

Dupa sapte ani in care a condus tara spre dezastru, in care a vandut si e pe cale sa vanda si ultima companie de stat cat de cat profitabila, Mircea Mihaies e orbit in continuare de “statura” de plastilina a lui Traian Basescu.

Sau naimitul, ca sa-si mentina privilegiile de adjunct al lui Patapievici la ICR da dovada el insusi de capacitatea de a inghiti in fiecare dimineata galeata cu rahat mai sus pomenita?!

Cam asa pare ca se intampla…

Si da!, voi fi un “simplu votant” care imi asum votul pentru oricine dar nu pentru pedelei. Ca de nenorociti, banditi si gangsteri la drumul mare iesiti de sub palaria PDL-ului m-am lecuit pe veci!

Pacat de doi oameni talentati ce s-au spurcat la bucatele puterii si pentru asta, sunt ei insusi in stare de matricid…

Povestea unei capodopere: Caravaggio – Arestarea lui Christos

April 7, 2012 By duke2007 Leave a Comment

N-am fost niciodata prea interesat de pictura.

Mi se pare o arta mult prea abstracta, cu mult deasupra intelegerii mele spirituale.

Uneori insa ti se ofera prilejul sa vezi un documentar sau sa citesti despre o opera de arta care cu adevarat te lasa pe ganduri. Atunci, in momentele acelea de extaz interior te poti intr-adevar debarasa de tot ceea ce te inconjoara, de griji, de nevoi, de ganduri urate.

Caci frumusetea unei panze pictata de unul dintre marii maestrii ai lumii, anuleaza ca prin farmec tot raul lumii.

Butonam in puterea noptii telecomanda cu ochii usor carpiti de somn si pregatindu-ma de culcare, cand la un moment dat am ajuns pe canalul History Channel.

Difuzau un film documentar despre “Arestarea lui Christos” una dintre operele fundamentale ale faimosului Michelangelo Merrisi di Caravaggio.

Nu stiu altora cum li se intampla dar mie unul daca primele imagini si fraze din ceea ce vad mi se par captivante nu mai parasesc postul respectiv.

Asa s-au petrecut lucrurile si aseara cu filmul despre Caravaggio. Se spune de altfel, ca la o carte, cele mai importante pagini sunt prima si ultima…

Povestea picturii este una atat de interesanta dar si trista in acelasi timp incat ma determina – fie si pentru o perioada – sa ma aplec mai mult asupra intelegerii marilor pictori.

Creata la comanda lui Ciriaco Mattei – unul dintre cei mai bogati cetateni ai Romei, Arestarea lui Christos a fost pictata in 1601 in doar doua luni.

Tehnica pe care pictorul a folosit-o era contrara cutumelor vremii ce dictau ca panza de un alb imaculat incepe sa prida viata sub penelul artistului.

Caravaggio nu proceda asa ci exact invers: bucata de panza era de la inceput impregnata intr-o culoare inchisa pentru ca mai apoi artistul sa inceapa sa-si schiteze viziunea.

Pictorul italian lucra se pare intr-un beci, tinandu-si modelele – de fapt oameni cat se poate de comuni – sub un felinar ce oferea lumina de undeva de deasupra capetelor.

Se spune ca pictorul a fost dat in judecata chiar, de o hangita caruia ii gaurise tavanul pivnitei pentru a obtine fanta dorita.

Lumina care cade intr-un anumit fel, figurile invaluite intr-un ton misterios de inchis-deschis reprezinta faimosul stil clar-obscur de a picta, care mai mult ca la alti pictori, se poate recunoaste in operele lui Caravaggio.

Incantat, Ciriaco Mattei ii plateste 150 de scuzi – o suma foarte mare – pentru lucrarea pe care o aseaza la loc de cinste pe unul dintre peretii palatului sau magnific din Roma.

Pictorul – cunoscut deja – devine faimos si obtine alte numeroase comenzi. Totodata, “Arestarea” este imitata de multi alti epigoni.

Dar cum firea navalnica a lui Caravaggio ii joaca feste, in anul 1606, el omoara pe cineva in bataie, e condamnat la moarte si este nevoit sa fuga de la curtea bogatului sau protector.

Caravaggio – acest exceptional pictor al Renasterii – se stinge la doar 39 de ani, in iulie 1618, intr-o obscura localitate italiana.

Tabloul insa supravietuieste artistului multe secole de atunci incolo si are, cum scriam, o istorie cu totul interesanta.

Impovarata de impozite, familia scapatata Mattei isi vinde in buna parte colectia fabuloasa, printre tablouri numarandu-se si “Arestarea lui Christos”.

Pentru ca marele pictor care primeste recunoasterea cuvenita cu adevarat abia in secolul XX, intrase pe atunci in uitare dar si pentru a-i ridica pretul de vanzare, familia Mattei instraineaza tabloul ca fiind pictat de un artist olandez de secol 18, mult mai cunoscut in vremuri dar uitat aproape complet astazi.

Pictura ajunge astfel in Scotia, in familia lui William Nesbit, un om politic bogat dar si mare colectionar de arta. Aici tabloul poposeste mai bine de un secol , cand fara sa aiba idee ce aveau in posesie, mostenitorii lui Nesbit il scot la licitatie si il vand pentru o suma modica unui capitan de politie din Dublin pe numele lui Percival Lea Wilson.

Capitanul este ucis de catre IRA in 1920 iar pictura – ce in fapt reprezenta un cadou – ii ramane vaduvei lui Wilson, Marie Lea.

In 1930, vaduva doneaza tabloul, unei congregatii iezuite din Dublin, in semn de pretuire pentru spijinul moral acordat de calugarii de aici.

Si membrii congregatiei catolice o scot la licitatie multi ani mai tarziu dar cu toate ca la ele participa oameni avizati printre care directorul Galeriei Nationale de Arta a Marii Britanii sau cel al Irlandei, nimeni nu realizeaza despre ce e vorba iar capodopera ramane nevanduta.

Pictura, acuma prafuita, inegrita de vremuri, a strajuit vreme de aproape sase decenii sala de mese a congrgatiei iezuite.

Asta pana in anul 1990, cand Sergio Benedetti, un pictor ratat, indragostit de arta lui Caravaggio ce indeplinea functia de rastaurator de arta la Galeria Nationala Irlandeza a fost chemat de catre seful congragatiei sa isi dea cu parerea despre posibilitatea restaurarii panzelor aflate in posesie.

Benedetti, al carui loc de munca era la doar 500 de metri de tabloul considerat multa vreme pierdut, a dat curs invitatiei, a venit sa isi exprime o opinie si eventual sa se apuce de lucru.

Ajungand in fata capodoperei caravaggiene, el a inceput sa banuiasca despre ce e vorba. Cunoscand foarte bine istoria tabloului, s-a intrebat daca nu cumva are in fata originalul “Arestarii” si nu vreo copie.

Dupa trei ani de munca, cercetand in toata Europa istoria panzei, desfasurand adesea o activitate de adevarat detectiv de arta, Benedetti e convins fara niciun fel de indoiala ca iezuitii se afla in posesia unei comori inestimabile.

In 1993 se prezinta in fata preotilor care se ridicasera sa-l intampine. Dar Benedetti le spune emotionat peste masura ca ei sa se aseze pentru ca le va da o veste uluitoare.

Cand in acelasi an pictura a fost redata omenirii, evenimentul senzational a capatat – cel putin pentru iubitorii de arta – conotatii planetare.

Astazi tabloul se afla in posesia aceleiasi congregatii iezuite dar, cu acordul ei, poate fi admirat la Dublin, in cadrul Galerie Nationale de Arta a Irlandei.

Dupa aprecierile toturor specialistilor, a criticilor de arta, “Arestarea lui Christos” valoreaza acum multe zeci de milioane de lire sterline…

“Vorbind despre al Treilea Razboi Mondial”

April 6, 2012 By duke2007 Leave a Comment

Fiica si nepotul meu ma povatuiesc sa scriu (si) despre lucruri frumoase sau macar altfel decat cele din politica.

As face asta numai ca rar mi se intampla sa dau de fapte, intamplari sau oameni despre care pot sa astern cuvinte frumoase.

Starea de spirit impusa de cei ce ne conduc nu e una care sa-ti determine un cat de mic optimism. Iar daca nu te intereseaza nimic de pe scena politica inseamna ca e ceva in neregula. Sau mai stii? – poate e in neregula cu mine.. Din pacate, oamenii care fac politica determina existenta celor care stau departea de ea sau nu sunt deloc interesati de fenomen.

De cateva zile tidula aceea de la avizierul situat la parterul scarii blocului disparuse. Hopa!! – mi-am zis infricosat – vin “scorurile” iernii! O bucata de hartie a ajuns sa devina motiv de angoasa existentiala.

Si cifrele au sosit odata cu primavara dar spre deosebire de anotimp, ele au darul nefast sa te intristeze.

Sunt costuri la intretinere de parca salariul minim in Romania e cel putin 600 de euro…

Preturile la combustibil au explodat precum gazul de sist al celor de la Chevron.. Alimentez automobilul (atunci cand indraznesc sa-l mai scot la o plimbare ca sa nu rugineasca definitiv in pozitia de repaus…) cu cativa litri.

Merg la colt la magazinul alimentar sa-mi iau ceva de mancare. Privesc vitrina frigorifica uluit, pentru ca un chil de salam ceva mai scump a ajuns cam cat o pereche de botine ceva mai ieftine.

Viata e un cosmar.

Nu asa mi-o imaginam la Revolutie cand, in extaz, am cazut in genunchi in fata “studioului patru al televiziunii”.

Viata in Romania – pentru cei mai multi dintre noi – aduce binisor cu un soi de “al Treilea Razboi Mondial” fara arme la vedere.

Dar arme care omoara lent sunt la tot pasul: preturile de nesuportat, indolenta si rapacitatea autoritatilor, mizeria strazilor, cenusiul hainelor pe care le purtam zi de zi, indiferenta apropiatilor, prietenii care adesea se intampla sa poarte acest nobil titlu doar peiorativ si tot asa.

Gloantele nu sunt din plumb ci din cuvinte, gesturi ori comportamente ce-ti lasa invariabil un gust amar. Optimismul nativ al romanului a disparut aproape total, strivit de relatiile sociale care anuleaza complet aproape conditia umana.

Acuma cateva zile m-am uitat prin vraful vechi de incercari poetice de pe la 18 – 20 de ani. Tin la ele cu sfintenie. Le pastrez intr-o punga jerpelita ce are imprimat pe ea numele unei firme de mult disparute.

Printre versurile mele mai mult sau mai putin stangace am descoperit si cateva poeme minunate ale unor muzicieni celebri. Printre ei George Brassens, Serge Gainsbourg, Vladimir Visotki si mai ales Bob Dylan.

Pe majoritatea le-am copiat in urma cu multi ani din exceptionala revista “Secolul XX”. Chiar asa, o ma fi existand fabuloasa revista de cultura dirijata de Dan Haulica?

Prin Craiova, pe la chioscarii de presa n-am mai vazut-o. Locul ei de cinste a fost luat de Click, Cancan si alte mizerii asemenea.

Traim oare intr-un fel de “al Treilea Razboi Mondial” cu noi insine? Asa pare. Traim cu siguranta intr-un cosmar cotidian precum personajul poemului lui Robert Zimmerman din Duluth, Minnesota, pe numele lui de scena Bob Dylan.

Poate ca poemul de mai jos ce reprezinta versurile unui cantec scris in plin razboi rece vor avea darul sa va scoata din starea de roboti ce alergati sau activati aproape inconstient pentru un salariu nenorocit, un ban in plus, un trai cat de cat decent.

Versurile – cu toata puterea lor sumbru-pesimista, mi se par exceptionale. Voua?!

Vorbind despre al treilea război mondial
(Talking World War III Blues)

Într-o noapte am visat
Stînd lungit comod în pat
Că atunci cînd mă trezeam
Singur doar eu viu eram
Pe tot pămîntul
Apoi m-am trezit
Şi la doctor am fugit
Ca vîntul
Doctorul în cabinet
M-a primit zîmbind discret
M-a aşezat pe canapea
Şi-a zis “Cred că dumneata
Ai o problemă”
Repede i-am explicat
În trei cuvinte ce-am visat
El m-a privit o jumate de-oră
Şi pe urmă s-a întors cu faţa spre soră
Şi-a zis “N-are eczemă,
E sonat puştiu’!”
Eu i-am zis “Ce părere-ai de vis ?”
Iar el a zis “Nasol vis, nu ştiu”
Totu-a-nceput pe la ora trei
Eu eram acasă cu ai mei
Apoi deodată s-a stins lumina
Personal nu ştiu a cui e vina
Cînd se stinge lumina
Am zbughit-o pe fereastră
Că stăm la parter, casa e-a noastră
De-abia pusesem piciorul în stradă
C-a şi apărut o-ntreagă grămadă
De arme:
Trăgeau spre mine,
Dar nu-i condamn, că nu mă ştiau bine
Am scos un ţipăt, înnebunit
Şi spre colţul străzii am fugit
Acolo un om cremwurşti vindea
L-am luat tare “N-ai o armă, un cuţit, ceva”
Dar el a urlat
Şi s-a baricadat
În spate
Era comunist, fără doar şi poate
O maşină strălucea
La cinci paşi de mîna mea
Nimeni în jur nu mai mişca
Aşa c-am sărit în ea
Era un Cadillac
Negru ca un gîndac
“Bună maşină de condus
După războiul care s-a dus”
Mi-am zis,
Deşi era un vis
După o vreme m-am plictisit
Să tot conduc, eram obosit
Străzile toate erau pustii
Şi-am dat drumul la radio, mai ştii?
Însă nu funcţiona
Iar pe disc cînta
Ionică Frînaru’:
“Dragostea noastră luminează ca faru'”
“Oa-oa”
La un moment dat a apărut şi-o fată
Blondă, rochie scurtă, bluză decoltată
l-am zis “Hei, cu Eva semeni foarte bine
Hai să ne jucăm de-a Adam şi de-a tine!”
Dar ea a ţipat
Urla ca apucată:
“Parcă n-ai şti ce s-a-ntîmplat ultima dată
Cînd am încercat”
Am încercat la telefoane
Speram s-aud voci cît de cît umane
Da-n loc de asta am auzit
Un sunet de-automat dogit:
“Cînd veţi auzi semnalul, va fi ora şapte”
A zis
Şi-a ţinut-o aşa trei ore jumate, după care-am închis
Cam atît apucasem să povestesc
Cînd doctoru-a zis “Simt că tîmpesc
Acelaşi vis l-am avut şi eu
Cu diferenţa că-n visul meu
După război
Nu scăpaserăm amîndoi
Iar eu eram solo
Zău, nu te-am văzut pe-acolo”
Se pare că-n ultima perioadă
Visul ăsta e-o adevărată corvoadă
Lumea întreagă la fel visează
Şi culmea e că şi-atunci cînd e trează
Tot asta visează
Să te plimbi singur nu-i amuzant
După un timp devine enervant
Şi-n definitiv nu-i mare scofală
Să cădem amîndoi la învoială:
Te las să vii în visul meu
Dacă mă laşi şi tu într-al tau,
Ce zici de asta?
Şi doctorul :”Să vorbesc cu nevasta”…

(In curand am sa postez poezii si din alti muzicieni celebri ale caror nume le-am enumerat mai sus: Gainsbourg, Brassens, Visotki. Asta desigur, daca “Razboiul” lui Dylan v-a placut cat de cat…)

Cine seamana vant culege furtuna

April 5, 2012 By duke2007 Leave a Comment

Acest proverb se potriveste perfect PDL-ului de astazi.

Imediat dupa alegerile din toamna lui 2004, Traian Basescu “sfatuia” membrii Partidului Democrat sa nu primeasca vreme de sase luni traseisti politici sau chiar oameni care s-ar fi vrut aliatii partidului dupa ce acesta a ajuns la guvernare.

Chestiunea asta a fost o poveste.

Desigur ca traseistii, curvele politice cu un libidou bolnav pentru putere si implicit pentru furaciunea banului public au fost primiti cu bratele deschise, ba mai mult, dupa unii chiar s-a alergat la propriu.

Mi-l amintesc pe “nea” Luica, un politruc venetic prin prefectura Doljului cu profunde origini rurale, om trecut de o anumita varsta, cum povestea incantat ca a reusit sa fure de la PSD vreo trei – patru primari pe care i-a adus in PD. De fapt, o astfel de “tactica” banuiesc ca era incurajata de liderii organizatiei judetene…

Mai mult, se lauda in gura mare ca e “in vorbe” cu alti cativa tradatori ordinari ajunsi prin prostia taranilor stapani in satele Doljului.

Aceasta politica “de cadre” absolut mizerabila isi dovedeste acuma si cealalalta fata, aceea hidoasa care de fapt inseamna hemoragia tuturor acestor nenorociti aflati acuma in cautarea un loc caldut sub soprul potentialei viitoare puteri.

Problema reala nu e neaparat ca acestia pleaca ci ca sunt primiti cu bratele deschise de catre USL.

Victor Ponta spunea sus si tare nu cu mult timp in urma, ca odata ajunsa la putere USL va introduce cu celeritate o lege care sa interzica migratia politica. Acuma vad ca a lasat-o moale. De tot.

Nu mai departe de ieri, deputatul de Timis Gheorghe Ciobanu a plecat din PDL si a fost primit in PSD.

De ce Victor Ponta nu s-a opus acestei miscari ordinare?! De ce nu l-a interogat public pe Ciobanu cu privire la adevaratele motivele ale plecarii lui intempestive acuma, cu doar doua luni inaintea alegerilor locale?

De ce Victor Ponta nu s-a delimitat de acest politruc?

Nimic din toate astea. Ciobanu a fost primit cu bratele deschise. Victor Ponta se dovedeste treaba, iubeste tradarea dar si tradatorii.

Adevarul e ca tuturor acestor insi aidoma lui Ciobanu sau Pruteanu de la Suceava putin le pasa de cetatenii platitori ai taxelor din care ei s-au obisnuit sa se infrupte ca din propriul avut.

Pe ei in intereseaza DOAR prosperitatea personala realizata pe spezele banului public!

Toate aceste miscari odioase de trupe, reasezari de insi cu demnitati publice ne arata inca de pe acuma ceea ce banuiam cu totii dar nu ne doream sa se (mai) intample: suntem fortati ca la alegerile locale si mai ales generale sa schimbam niste veleitari, in fapt niste hoti cu alti hoti.

Rutina partidelor politice in rele cere o revolutie sociala de anvergura, poate una chiar violenta.

Din cauza acestor plecari ce bag seama, se petrec in fiecare zi, multi oameni – fie ei si de buna credinta, cultivati sau mai putin cultivati – vor opta cu siguranta pentru singura alternativa anti-sistem vizibila: partidul lui Dan Diaconescu sau, pentru ca nu vor sa-si manjeasca la modul irecuperabil constiinta, vor sta acasa.

Clasa politica si implicit democratia romaneasca si-au aratat dupa doar 22 de ani limitele.

Iar crocodilii care vor s-o stearga de pe suprafata pamantului stau la panda, salivand la gandul unei victorii se vede treaba, cu mult mai previzibile decat in urma cu cateva luni.

Prigoana vs Preda: 1-0

Jocuri “patriotice” (II)

“Vă implor! Nu mă trimiteţi în celula aia de patru metri pătraţi, cu un asasin, un traficant de droguri şi un proxenet!”

April 4, 2012 By duke2007 Leave a Comment

Sunt cuvintele inculpatului Mihai Boldea ajuns demnitar in Parlamentul Romaniei rostite la judecarea recursului in privinta arestarii preventive!

Aceste vorbe – cutremuratoare in esenta! – ar trebui cioplite in piatra deasupra intrarii principale din Casa Poporului, din ministere, de la Guvern ori Presedintie asa cum odinioara la Auschwitz, “munca te facea liber”…

(sursa foto: gandul.info)

Sa ajungi dintr-un ins care facea legea in judetul lui, ce la doar 36 de ani stransese prin mijloace obscure o avere impresionanta si mai ales, devenise reprezentant al cetatenilor in forul legislativ al tarii printre infractorii de drept comun cei mai odiosi trebuie sa fie cu adevarat inspaimantator.

Va puteti imagina fie si o clipa cum ar fi tratat Mihai Boldea cu figura lui usor efeminata in penitenciar printre dulaii de acolo…

Am spus-o mereu amicilor, rudelor dar si aici pe site: cateva astfel de exemple dar de mare anvergura, ar mai starpi din golaniile politicenilor – gangsteri.

I-ar speria.

Se spune ca singurul personaj de care asculti atunci cand iti spune sa te lasi de fumat e medicul. In privinta coruptiei din Romania, “medicul” poate fi doar actul de justitie bine facut.

Cand ma bucuram insa ca instanta i-a refuzat recursul lui Boldea sau ca tot ea a hotarat incarcerarea banditului Sorin Dumitriu (vi-l mai amintiti pe “taranistul” acela ochelarist de odinioara care umplea ecranele televizorelor vorbind pe teme de…privatizare?) iata ca lotul rechinilor din fotbal a scapat nevatamat.

Justita romana a avut ieri prilejul sa dea cateva verdicte cu adevarat exemplare.

Ar fi avut posibilitatea sa curete terenul de fotbal de vesnicii ei “jucatori”, grobieni si mafioti pe care mereu i-a durut in cot de lege, de stat de oameni si de iubitorii numerosi ai fotbalului.

Printre ei nume pe cat de grele, pe atat de odioase: Ioan si Victor Becali, George Copos, Cristi Borcea, Mihai Stoica etc.

Dar judecatorii romani timorati si batjocoriti in vazul lumii de catre mafiotii din lumea tenebroasa a fotbalului au ales sa se faca de ras. Caci atunci cand acuzatorii statului cer 20 de ani de parnaie pentru fiecare dintre ei iar tu ca judecator ii achiti se cheama ca te-ai facut de cacat si tu si roba de magistrat pe care cu demnitate ar trebui s-o porti.

Cum dracu sa mai creada justitiabilul de rand in actul de justitie infaptuit in sala de judecata?!

Imaginati-va ca in locul ordinarului Ioan Becali se afla un ins oarecare. Ar fi fost arestat pe loc pentru ultraj la adresa completului de judecata.

Era stringent si in lumea infecta a fotbalului romanesc un verdict greu, erau imperative cateva arestari de mahari ce au bagat mainile pana la umar in banul public.

Vorbele lui Boldea din titlul articolului ar fi fost musai sa fie auzite din gurile unor Becali, Borcea , Copos. Dar nu s-a intamplat asa.

Drept urmare nu doar justitia ci intreaga tara umbla acuma prin lume cu capul spart.