N-am fost niciodata prea interesat de pictura.
Mi se pare o arta mult prea abstracta, cu mult deasupra intelegerii mele spirituale.
Uneori insa ti se ofera prilejul sa vezi un documentar sau sa citesti despre o opera de arta care cu adevarat te lasa pe ganduri. Atunci, in momentele acelea de extaz interior te poti intr-adevar debarasa de tot ceea ce te inconjoara, de griji, de nevoi, de ganduri urate.
Caci frumusetea unei panze pictata de unul dintre marii maestrii ai lumii, anuleaza ca prin farmec tot raul lumii.
Butonam in puterea noptii telecomanda cu ochii usor carpiti de somn si pregatindu-ma de culcare, cand la un moment dat am ajuns pe canalul History Channel.
Difuzau un film documentar despre “Arestarea lui Christos” una dintre operele fundamentale ale faimosului Michelangelo Merrisi di Caravaggio.
Nu stiu altora cum li se intampla dar mie unul daca primele imagini si fraze din ceea ce vad mi se par captivante nu mai parasesc postul respectiv.
Asa s-au petrecut lucrurile si aseara cu filmul despre Caravaggio. Se spune de altfel, ca la o carte, cele mai importante pagini sunt prima si ultima…
Povestea picturii este una atat de interesanta dar si trista in acelasi timp incat ma determina – fie si pentru o perioada – sa ma aplec mai mult asupra intelegerii marilor pictori.
Creata la comanda lui Ciriaco Mattei – unul dintre cei mai bogati cetateni ai Romei, Arestarea lui Christos a fost pictata in 1601 in doar doua luni.
Tehnica pe care pictorul a folosit-o era contrara cutumelor vremii ce dictau ca panza de un alb imaculat incepe sa prida viata sub penelul artistului.
Caravaggio nu proceda asa ci exact invers: bucata de panza era de la inceput impregnata intr-o culoare inchisa pentru ca mai apoi artistul sa inceapa sa-si schiteze viziunea.
Pictorul italian lucra se pare intr-un beci, tinandu-si modelele – de fapt oameni cat se poate de comuni – sub un felinar ce oferea lumina de undeva de deasupra capetelor.
Se spune ca pictorul a fost dat in judecata chiar, de o hangita caruia ii gaurise tavanul pivnitei pentru a obtine fanta dorita.
Lumina care cade intr-un anumit fel, figurile invaluite intr-un ton misterios de inchis-deschis reprezinta faimosul stil clar-obscur de a picta, care mai mult ca la alti pictori, se poate recunoaste in operele lui Caravaggio.
Incantat, Ciriaco Mattei ii plateste 150 de scuzi – o suma foarte mare – pentru lucrarea pe care o aseaza la loc de cinste pe unul dintre peretii palatului sau magnific din Roma.
Pictorul – cunoscut deja – devine faimos si obtine alte numeroase comenzi. Totodata, “Arestarea” este imitata de multi alti epigoni.
Dar cum firea navalnica a lui Caravaggio ii joaca feste, in anul 1606, el omoara pe cineva in bataie, e condamnat la moarte si este nevoit sa fuga de la curtea bogatului sau protector.
Caravaggio – acest exceptional pictor al Renasterii – se stinge la doar 39 de ani, in iulie 1618, intr-o obscura localitate italiana.
Tabloul insa supravietuieste artistului multe secole de atunci incolo si are, cum scriam, o istorie cu totul interesanta.
Impovarata de impozite, familia scapatata Mattei isi vinde in buna parte colectia fabuloasa, printre tablouri numarandu-se si “Arestarea lui Christos”.
Pentru ca marele pictor care primeste recunoasterea cuvenita cu adevarat abia in secolul XX, intrase pe atunci in uitare dar si pentru a-i ridica pretul de vanzare, familia Mattei instraineaza tabloul ca fiind pictat de un artist olandez de secol 18, mult mai cunoscut in vremuri dar uitat aproape complet astazi.
Pictura ajunge astfel in Scotia, in familia lui William Nesbit, un om politic bogat dar si mare colectionar de arta. Aici tabloul poposeste mai bine de un secol , cand fara sa aiba idee ce aveau in posesie, mostenitorii lui Nesbit il scot la licitatie si il vand pentru o suma modica unui capitan de politie din Dublin pe numele lui Percival Lea Wilson.
Capitanul este ucis de catre IRA in 1920 iar pictura – ce in fapt reprezenta un cadou – ii ramane vaduvei lui Wilson, Marie Lea.
In 1930, vaduva doneaza tabloul, unei congregatii iezuite din Dublin, in semn de pretuire pentru spijinul moral acordat de calugarii de aici.
Si membrii congregatiei catolice o scot la licitatie multi ani mai tarziu dar cu toate ca la ele participa oameni avizati printre care directorul Galeriei Nationale de Arta a Marii Britanii sau cel al Irlandei, nimeni nu realizeaza despre ce e vorba iar capodopera ramane nevanduta.
Pictura, acuma prafuita, inegrita de vremuri, a strajuit vreme de aproape sase decenii sala de mese a congrgatiei iezuite.
Asta pana in anul 1990, cand Sergio Benedetti, un pictor ratat, indragostit de arta lui Caravaggio ce indeplinea functia de rastaurator de arta la Galeria Nationala Irlandeza a fost chemat de catre seful congragatiei sa isi dea cu parerea despre posibilitatea restaurarii panzelor aflate in posesie.
Benedetti, al carui loc de munca era la doar 500 de metri de tabloul considerat multa vreme pierdut, a dat curs invitatiei, a venit sa isi exprime o opinie si eventual sa se apuce de lucru.
Ajungand in fata capodoperei caravaggiene, el a inceput sa banuiasca despre ce e vorba. Cunoscand foarte bine istoria tabloului, s-a intrebat daca nu cumva are in fata originalul “Arestarii” si nu vreo copie.
Dupa trei ani de munca, cercetand in toata Europa istoria panzei, desfasurand adesea o activitate de adevarat detectiv de arta, Benedetti e convins fara niciun fel de indoiala ca iezuitii se afla in posesia unei comori inestimabile.
In 1993 se prezinta in fata preotilor care se ridicasera sa-l intampine. Dar Benedetti le spune emotionat peste masura ca ei sa se aseze pentru ca le va da o veste uluitoare.
Cand in acelasi an pictura a fost redata omenirii, evenimentul senzational a capatat – cel putin pentru iubitorii de arta – conotatii planetare.
Astazi tabloul se afla in posesia aceleiasi congregatii iezuite dar, cu acordul ei, poate fi admirat la Dublin, in cadrul Galerie Nationale de Arta a Irlandei.
Dupa aprecierile toturor specialistilor, a criticilor de arta, “Arestarea lui Christos” valoreaza acum multe zeci de milioane de lire sterline…
